iată că în aceste vremuri, după o lungă şi grea suferinţă a trecut la cele veşnice în ziua de duminică – 03 aprilie 2016, la vârsta de aproape 81 de ani, (ce coincidenţă şi lucru interesant: se naşte (şi) în viaţa cea cerească şi veşnică (tot) în aceeaşi lună în care s-a născut şi, aici, pe pământ, în viaţa cea vremelnică, trecătoare, în urmă cu opt decenii!…) Părintele Profesor, Paroh şi Protopop Teodor Cios – apologetul, scriitorul şi mărturisitorul, care, dacă ar fi fost sănătos, în ultimii opt ani, ar mai fi avut încă multe planuri şi proiecte scriitoriceşti şi publicistice, însă ţintuirea sa la pat şi încercatele suferinţe de care a avut parte în toţi aceşti opt ani, nu i-au mai permis acest lucru, altfel, cu toate că era pensionar, era şi ar fi fost, în continuare, unul tânăr, dinamic şi foarte activ, ca stare de spirit!…
Cu toate acestea însă, acum, în aceste momente, delicate şi profunde, doresc să recunosc şi dezvălui adevărul că am apreciat întotdeauna cărţile pe care le-a scris Părintele Profesor Teodor Cios, precum şi toată activitatea sa pastoral – misionară, caracterul său şi cultura foarte vastă şi solidă de care dispunea, de asemenea (şi) dragostea Sfinţiei Sale pentru cultura, arta şi spiritualitatea autentică!… Am fost de-a dreptul impresionat de capacitatea şi puterea Preacucerniciei Sale de muncă susţinută, pe care a desfăşurat-o până în vara anului 2007, constatând (şi) din aceasta că, deşi a ieşit la pensie, nu a fost de fapt, pensionat şi nici nu s-a comportat ca un pensionar, până în momentul îmbolnăvirii sale, şi bine a făcut că a avut, tot timpul, această atitudine faţă de viaţă, faţă de semenii şi cunoscuţii lui care nu sunt puţini şi care, dacă au fost sinceri, l-au apreciat şi admirat foarte mult, fiindu-i cât se poate de recunoscători, aşa cum încerc să-i fiu şi eu!…
Altfel spus, cuvintele noastre sunt puţine şi neputincioase pentru a putea spune cât bine a făcut Părintele Protopop Teodor Cios, datorită ţinutei sale morale, sacerdotale şi preoţeşti, a echilibrului şi a înţelepciunii sale, a preocupărilor sale teologice şi cărturăreşti, a dragostei sale faţă de Dumnezeu şi de oameni, a ataşamentului său faţă de ţara aceasta şi de Biserica strămoşească, cât şi a dragostei nemăsurate pe care a avut-o faţă de familia sa, faţă de preoţii pe care i-a cunoscut şi faţă de credincioşii pe care i-a păstorit de-a lungul anilor, în atâtea locuri, arătându-ne prin toate acestea tinereţea spirituală şi vivacitatea duhovnicească, sănătoase, veritabile şi autentice, cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe devotatul şi iubitul Său fiu – slujitor!…
Acum, ce să mai zic într-o astfel de situaţie: că în ultima vreme am petrecut destul de mulţi părinţi duhovniceşti, mai cu seamă în ultimii cinci ani şi iată acum a sosit ceasul să facem acelaşi lucru şi cu Părintele Profesor Teodor Cios – care va rămâne în amintirea şi în conştiinţa noastră cu multe învăţături şi fapte minunate, printre care, la loc de frunte stă aceea că a încurajat şi ajutat o mulţime de tineri teologi să se pregătească pentru apărarea şi promovarea credinţei ortodoxe, chiar şi în anii grei ai dictaturii comuniste.
A fost, totodată, un bun păstrător al Tradiţiei şi un păstor receptiv la noile probleme apărute în societate. Era elegant şi ordonat, ospitalier şi erudit, disponibil şi coperant. Un preot distins al cultului ortodox şi un om al culturii înţelepte, un slujitor al Bisericii şi al poporului român. De asemenea, va mai rămâne în sufletul nostru prin caracterul, onoarea şi demnitatea lui, apoi vocea sa caldă dar în acelaşi timp hotărâtă şi fermă; după aceea cultura teologică şi nu numai cu care a fost înzestrat datorită muncii şi tenacităţii Preacucerniciei Sale; luciditatea şi spiritul său critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă spiritul de disciplină, în primul rând cu el însuşi, de rigoare academică, doctrinară, liturgică şi canonică revelată cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte coerent şi elevat în diferite împrejurări şi cu diferite ocazii; comportamentul, felul său de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic, fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis, toate acestea ducând la descoperirea în persoana sa foarte agreabilă a eticii bunului simţ, pe care a cultivat-o de-a lungul întregii sale vieţi şi care astăzi o întâlneşti tot mai rar!…
Cu alte cuvinte, Părintele Paroh Teodor Cios a mai avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun, care mi-au inspirat foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile perene ale spiritualităţii şi culturii noastre autentice, pe care le-a promovat cu fiecare ocazie şi în orice împrejurare ca Preot Paroh în mai multe biserici şi comununităţi eclesiale, ca Protopop al Beiuşului şi ca Profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Beiuş!…
Ştiind, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele Profesor Teodor Cios a fost un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruire, mă gândesc ce repede îi uităm noi pe aceşti oameni, pe aceste personalităţi ale culturii şi spiritualităţii noastre, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate câte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă!…
În acest context, m-aş bucura să ştiu, că atât contemporanii cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenită pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce a fost şi însemnat (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu să nu fie alterată şi o spun aceasta cu mare înfrigurare fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” acesta de a ne uita foarte repede binefăcătorii şi înaintaşii noştri, dar încerc totuşi, să–mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele său va fi pronunţat cu veneraţie şi respect pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care fapte sunt consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Veşnic şi Izbăvitorul de moartea noastră cea veşnică şi de toate durerile, chinurile şi răutăţile acestui veac, în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică, de care, ne rugăm Lui, să aibă necontenită, neîntreruptă şi neîncetată parte!…
Se cuvine, aşadar, să-i aducem acum prinos de cinstire şi de recunoştinţă rugându-ne lui Dumnezeu să-l răsplătească cu harul şi cu dragostea sa cea nemărginită acolo, în locaşurile cele cereşti, în lumina cea neînserată a Slavei Sale!…
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!
Cu aleasă preţuire şi deosebită recunoştinţă, Dr. Stelian Gomboş
https://steliangombos.wordpress.com/
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..