Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » EVENIMENT » Ionica Stan, admirabilă, în serile Festivalului Național de Folclor, Buzău, 2023

Ionica Stan, admirabilă, în serile Festivalului Național de Folclor, Buzău, 2023

          Festivalul Național de Folclor „Benone Sinulescu”, organizat la Buzău, s-a aflat la a cincea sa ediție în zilele de 17 și 18 iunie 2023. Ceea ce îl laurează mai înainte de a laurea el pe tinerii aspiranți la galele scenei muzicale românești este numele de generic, unul și același cu al unuia dintre cei mai valoroși interpreți de muzică populară și folclorică românească din toate timpurile, cu misivă bătută în piatra de fundamentare a melosului nostru patrimonial prin popularitatea sa enormă proiectată în sufletul și ființa neamului românesc.
Larga esplanadă din fața scenei pe care au cântat artiștii noștri cei mai iubiți s-a umplut de oceanul în valuri al unui numeros public, în zilele acestui act artistic de elevată anvergură cu rezonanță în istoria culturală a municipiului Buzău. De altminteri, nu doar în zilele festivalului a fremătat la Buzău un univers sonor vesel și muzical, ci în întreaga perioadă în care au avut loc evenimentele Drăgaicii, „sărbătoarea de casă” a orașului unui melod coborât din frumusețe și înveșnicit în iubire…!
Momente neuitate muzicale, asigurate de un program de spectacole jalon din perspectiva artei și culturii tradiționale, au purtat prin fața inimilor spectatorilor buzoieni frumusețea și iubirea lui Benone Sinulescu reîntrupate în frumusețea și iubirea protagoniștilor, dintre care artista Ionica Stan, căreia i se dăruie florile spirituale ale acestor cuvinte culese într-o cronică de spectacol afectivă, numai și numai pentru ea, a cântat numai și numai în numele frumuseții și iubirii pe care le expune pe chip și în glas, ca o oglindă.
Totul a decurs la Buzău în acest iunie torid al lui 2023 sub aura unei suite de manifestări sărbătorești ca pe sub un arc peste timp, de la forma originală în care au fost ctitorite, până azi. La începuturi, sărbători ca acestea au fost patronate de Drăgaică (Sânzâiene, mai spunându-li-se) și erau răspândite îndeosebi în Transilvania, fiind inspirate de cultul unor ființe mitice existente în creația noastră populară la confluența dintre păgânism, vrăjitorie și creștinismul primar. Astăzi, Drăgaica este una din patroanele spirituale ale municipiului Buzău – negustoriile, schimburile de mărfuri, meșteșugăria și comerțul având ascendență în economie, atât denumirea cât și categoriile acestea de activități luând chip și veșmânt cu mult mai complexe și cu ștaif modern.
Dar, în fapt, ieri și azi, tot despre o formă de valorificare a produselor vorbim. Așa cum spectacolele muzicale de azi ori petrecerile cu lăutari de ieri, tot un răsfăț sufletesc sunt. Dar cine a ascultat și privit concertul artistei Ionica Stan a avut beneficiul unui ceva mai mult decât ieri și azi, a avut partea unei continuități în mâine, căci frumusețea doar trecută și prezentă este uzurparea frumuseții, iar iubirea doar trecută și prezentă este trădarea iubirii…! Ionica Stan s-a născut frumoasă pentru a fi frumoasă și pentru a rămâne întotdeauna frumoasă; Ionica Stan poartă iubire necuprinsă pentru cântec și pentru cei care îl ascultă și-l prețuiesc, nu doar de ieri până azi, ci dintotdeauna și pentru totdeauna…! Ionica Stan ar jertfi tot ce ar putea să jertfească pentru viața sa, dar viața sa nu ar însemna pentru ea nimic fără iubire…!
Ca să afli și să înțelegi toate acestea nu trebuie să o cunoști din pruncie, nu trebuie să ai în față o fișă biografică a sa, nu trebuie să o întrebi și să îți răspundă cu date exacte despre viața ei, Ionica Stan este însăși cartea vieții sale, oglinda vieții sale înrămată în adevărul cel mai curat. Nicio frumusețe corporală nu spune tot dinainte, dar în încercarea de a pătrunde cât se cuvine în cartea vieții despre care se vorbește mai sus, de la această frumusețe pleci și ajungi deloc greu și deloc târziu la a-ți fi drag de Ionica Stan iremediabil și până ce cartea vieții tale se închide!
Este, se înțelege și, cel puțin eu nu aș avea niciodată de ce să nu mărturisesc credința ochilor, inimii și gândurilor mele, un om atrăgător de frumos corporal și răpitor de frumos sufletește. Cântă superb de frumos, cu veselie dacă poezia cântecului veselia o întruchipează, dar înduioșător când cântecului îi este menit să te absoarbă în melancolie, în jele, în durere…! A fost irezistibilă în fața publicului buzoian la festival, iar pe mine m-a cucerit – căci m-a cucerit definitiv – cu buna ei dispoziție, cu plăcerea și generozitatea de a discuta cu oamenii, cu inteligența sa, cu blândețea sa, cu întreaga sa conduită umană lipsită de cea mai palidă umbră ce ar caracteriza-o pe cea plină de sine, încrezută, arogantă…! Prin tot, Ionica Stan este reperul a cum trebuie să fie și este un adevărat artist…!
M-am topit în focul soarelui și-n dogoarea platformei de beton incandescent pe care era construită scena jur-împrejurul căreia căutam câte o umbră care să-mi răcorească înghițiturile de aer, dar frumoasa artistă cu talent și superbitate umană mi-a mutat gândul de la focul soarelui de sus la lumina soarelui din ființa sa și din frumusețea cântecelor pe care le glăsuiește. Ca să o mai văd, ca să o mai ascult, de va trebui aș urca și mai aproape de astrul nestins, căci dacă visul lui Icar a cerut jertfă ce dacă admirația mea cere la fel?!
Sunt mai convins decât multe din cele neclintite în argumentele mele că, deși a spus suficient pentru o notorietate remarcabilă, Ionica Stan încă va spune și mai mult de acum încolo.
Cu atât mai binefăcător sufletește a fost în ce mă privește pe mine admirabilul Festival Național de Folclor de la Buzău, din 17-18 iunie 2023 organizat în orașul în care folclorul are un înger, cu cât, iată, înaripează o admirație ce nu exista, pentru una dintre interpretele de valoare ale muzicii noastre folclorice, chiar și pe o vreme toridă.
(Aurel V. Zgheran)

Foto reprezentativă: Ionica Stan și Nicolae Botgros; foto jos: Aurel V. Zgheran cu Ionica Stan, Festivalul Național de Folclor „Benone Sinulescu”, ediția a V-a, 17-18 iunie 2023

Facebooktwitterby feather