Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » JOCUL DE HANDBAL 

JOCUL DE HANDBAL 

Marian P. Belciug

 

Foștilor mei colegi de echipă de la Universitatea București și în amintirea antrenorului Eugen Trofin, adversarilor noștri din anii de glorie ai handbalului românesc și celor care iubesc jocul de handbal

 

Intrăm în sală…, calc apăsat podeaua de sub mine,

făcându-i culcuș senzorial în ființa mea,

declarându-i respectul care i se cuvine,

căci detenta și pașii-mi laterali depind de ea.

 

Ne adunăm în cerc, împletindu-ne brațele lungi

peste umerii tari, marcați cu responsabilitate,

declarând obiectivele noastre îndelungi,

afirmând respect și integritate.

 

Suntem în apărare…, îmi ascut ochii, fibra trupului

la dansul nebunesc, traiectoria, direcția subită

pe care mingea, curtată de toți, fidelă ritmului

le demonstrează în aer, pe podea, în mâinile prin care trece grăbită.

 

Adversarul ne-amenință poarta prin toate căile,

dar…, în final, aruncă în bară — demoniac!

Ajungând gâfâind, năucă în mâinile mele,

mingea îmi cere să fugim pe contraatac.

 

Podeaua dă energie tendoanelor mele dogorite,

mintea-mi, ochii, caută iute o cale de pătrundere

prin care trupu-mi încordat în unghiuri grăbite

să paseze în față cu răspundere.

 

Ne așezăm în atac — grăbit, calculat —

cu mințile șahist calibrate,

atenți la adversar,

la semicerc,

la portar;

cu momeala trupului balerin,

șiretenia încheieturii mâinii,

poziția autoritară a brațului împilător,

unghiul constant schimbător al piciorului,

coada ochiului versat cu jocul înșelător.

 

Magia paselor colegilor mei

de la extrema din apus la răsărit

mi-a trimis pe semicercul apărat de zmei

un cadou râvnit — mingea,

cu care, înainte de sosire,

aveam un plan de împlinire

absolut!

 

Cotul toiag al adversarului de lângă mine

bătu supărat în pometul obrazului meu,

urându-mi ghinion în plutire

în spațiul care cere plonjeu.

Spre ghinionul adversarului frustrat,

am marcat!

 

Otrava senzorială lăsată de toiag

se contopi cu bucuria golului înscris

într-un dulce-amar pudrat cu adrenalină

și-mi strecură o dorință și mai mare

de disciplină.

 

Handbal, tare ești dur!

dar tare ești bun pentru tinerețea noastră

și pentru cei din tribună, fără de care

dragostea pentru tine ar fi sihastră.

 

Dr. Marian P. Belciug

Canada, February 24th, 2024

Facebooktwitterby feather

Despre Belciug Marian P.

Marian P Belciug – O afirmație personală despre morală, credință și poezie. Cred cu convingere că o viață trăită demn trebuie să includă evidența dorinței permanente de a dobândi un nivel ridicat de competență și productivitate în profesia sau meseria pe care persoana o alege, de a demonstra respect și generozitate, de a fi semnificativ altora, de a avea integritate. Experiențele personale în care aceste aspirații și eforturi se manifestă constituie adesea și calea prin care persoana dobândește cunoașterea de sine și cunoașterea sensului vieții. Am trăit, studiat și contribuit profesional și social în câteva țări din lume. Bogăția experiențelor academice, de muncă și viața pe care le-am avut, varietatea experiențelor sociale și culturale pe care le-am trăit, măsura implicării mele emoționale în acele experiențe și – într-o manieră definitorie – transformarea în planul credinței care, prin grația lui Dumnezeu, mi-a fost dăruită au avut un efect semnificativ asupra mea ca persoană, clinician și educator. Poezia, deși m-a fascinat în anii adolescenței, nu a mai avut loc în bagajul preocupărilor mele clinice și academice din ultimii zeci de ani, dar perioada de acum a vieții a creat pentru mine un loc de expresie a delectării pe care am găsit-o odinioară în literatură și scris. Totuși, dorința în sine, prezentă acum, de a scrie poezie vine, probabil, din plăcerea pe care am trăit-o legată de disciplina și rigoarea de gândire pe care activitatea clinică mi-a cerut-o de-a lungul anilor și – în egală măsură – din fascinația enunțurilor de gândire subtile și a expresivității mijloacelor figurative ale limbajului pe care poezia, ca modalitate a literaturii o îngăduie. În privința poeziei, cred cu tărie că ea trebuie să comunice un aspect de valoare al gândirii, simțirii și vieții și că acesta, invariabil, trebuie să aibă la bază o dăruire intelectuală și afectivă superioară a poetului. Când asta se petrece, poezia comunică și mai mult generozitatea și respectul pe care poetul le acordă cititorului. În completarea prezentării mele ca persoană, adaug câteva aspecte ale identității mele sociale și profesionale, și anume: am terminat școala generală și liceul în Ploiești, la Școală Nr. 8 și – respectiv – Liceul Ion Luca Caragiale. Curând după încheierea studiilor în Psihologie la Universitatea din București am plecat din țară împreună cu soția mea, Marie. Experiența academică și profesională pe care am avut-o de la plecarea din țară include, printre altele, titlul de Doctor (DPhil, Psychology) la University of Pretoria (South Africa), Senior Researcher (Developmental Psychology, Electroencephalography) la Institute for Behavioural Sciences of the University of South Africa, Post-doctoral Fellow in Clinical Neuropsychology and Rehabilitation la McMaster University (Canada), Clinical Neuropsychologist la Hamilton Health Sciences (Canada), Assistant Clinical Professor of Psychiatry (part-time) la Faculty of Health Sciences, McMaster University (Canada). Sunt retras din activitatea profesională. Citesc cu plăcere contribuțiile pe care colaboratorii revistei ARMONII CULTURALE, din țară și străinătate, le fac și admir talentul lor și nivelul calitativ al contribuțiilor care apar în revistă. Dr. Marian P Belciug, Canada, 26.07.2023