De ce ne-a arestat poliția pe mine și pe alți doi protestatari și de ce suntem acuzați

Pe 9 mai, după cel puțin o săptămână de la demonstrația care a avut loc pe 28 aprilie, pentru dreptul la locuință, în timp ce mă duceam la farmacie, așa cum fac în fiecare dimineață, pentru a obține medicamente salvatoare, am fost întâmpinat de un polițist care a declarat că sunt arestat pentru asalt de poliție, intrare forțată (într-un parc) și bucluc.

Poliția s-a dus apoi la farmacie să-mi ia medicamentele în numele meu, în timp ce eram reținut în spatele dubei de poliție cu cătușe atât de strânse încât încheieturile mele sunt încă învinețite. Când s-a descoperit că am Hepatita C precum și probleme cardiace etc. am fost eliberat pe propria mea recunoaștere, forțat să respect următoarele condiții sau să merg la închisoare:

1.Să nu mă asociez cu o varietate de persoane, inclusiv cu așa-zisul meu co-inculpat care mi-a încălcat dreptul de a pregăti o apărare comună.

2. Să nu particip la așa-numitul Parc Victoria sau la orice locuință asociată cu Parcul Victoria, enumerarea a două adrese și alți termeni meniți să mă împiedice să organizez și să conduc o viata normală.

Această acțiune a poliției, a orașului Kitchener și a altor forțe este rezultatul unui TENT CITY, protest de un an și a care a durat toată iarna pentru protestatari și fără căldură. Ni s-a spus că evacuarea locuinței din parc va fi voluntară. Cu o zi înainte de demonstrație, orașul a blocat Roose Island, unde avea loc tabăra, păzită de securitate privată și de oamenii legii din orașul Kitchener.

Fiind un organizator cheie al cărui rol era, printre altele, să furnizeze resurse, a fost destul de clar că poți rămâne în această închisoare deschisă, izolată de resurse sau să mergi acolo unde îți spunem noi să mergi. În ciuda faptului că am fost acolo din prima zi, având în vedere rolul meu de organizator, mi s-a refuzat intrarea, în ciuda faptului că medicamentele mele pentru hepatită și inimă erau pe insulă.

În ziua demonstrației, un grup de femei indigene nu a putut să ducă mâncare pe insulă sau să mă însoțească pentru a obține medicamente care pentru mine sunt viață sau moarte. Principalele instituții de presă și altele, precum CBC, CKCO-TV înregistrau totul pe video. După câteva zguduiri ale gardului, poliția și securitatea au continuat să blocheze podul spre insula și a avut loc o discuție cordială.

În acest moment, aș dori să vorbesc despre curajul coacuzatului meu Sarah, o femeie indigenă pe care nu am întâlnit-o până atunci, care a fost revoltată de faptul că poliția și lacheii lor au refuzat să-mi lase să-mi iau medicamentele de care am nevoie pentru a trăi. Singura ei crimă a fost una de compasiune față de oamenii de pe insulă ale căror resurse alimentare și de apă au fost blocate și de faptul că mi s-a refuzat intrarea pentru a-mi lua medicamente după ce forțele coroanei au promis că voi avea voie să intru pe insulă după miting.

Am spus că sunt mulțumit și că am încredere în această promisiune, abia atunci Sarah a acceptat să plece. Cu alte cuvinte, ea se confruntă cu acuzații pentru că credea că oamenii fără adăpost ar trebui să aibă mâncare, iar cei semi fără adăpost ca mine ar trebui să aibă scris pentru a avea medicamentele care salvează vieți. Deși nu am vorbit cu ea de la demonstrație și nu știu care sunt gândurile ei, acțiunile ei arată clar că așa-numita ei crimă este compasiunea pentru umanitate.

După un an întreg de negocieri, am fost sinceri și ne-am ținut de cuvânt încercând să cooperăm cu orașul. Când orașul a decis să pună capăt acestor discuții, aceasta nu a fost făcută într-o manieră onestă, ci mai degrabă tratată ca o operațiune de poliție.

Monitorizarea oamenilor pe care i-au considerat oameni săraci, care au o agendă bazată pe drepturile de bază pe care oamenii le au în virtutea faptului că sunt oameni și Constituția atestă drepturile lor i-au arestat pe cei pe care i-au considerat o amenințare, arătând că, în cele din urmă, puterea statului stă în țeava armei și capacitatea de a pune oamenii în cușcă. Dar suntem o mișcare și ca o hidra tăiată, un cap tăiat vor apărea încă două.

Am fost în închisoare, la fel ca mulți dintre camarazii mei, iar gratiile din închisoare nu fac o închisoare pentru că în inima noastră simțim dragostea camarazilor noștri care luminează fiecare cameră prin justiția cauzei noastre. În cuvintele lui Fidel Castro: „Acuză-ne, istoria ne va absolvi.”

–––––––––––

Julian Theodore ICHIM

Kitchener,Ontario, Canada

Aprilie-Mai 2023

by

Referinţă Bibliografică

Julian Theodore ICHIM: VOCEA POPORULUI – DE CE NE-A ARESTAT POLIȚIA!/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 17 mai 2023