LA CAPĂTUL DESTINULUI – ILEANA VILPESCU
– Dintre toate necunoscutele, cel mai greu de anticipat este destinul.
Zâmbește ca un prunc mângâiat de Soarele primăverii, aleargă cu tinerii prin poiana iubirii, dansează sprinten pe strugurii toamnei, până ajunge lacrimile amintirilor pe coliva morților. – Maria Filipoiu
„Eu cred în destin și cred că toate lucrurile sunt predestinate.
Eu cred în destin și cred că te mână acolo unde ți-a fost scris să ajungi.“
Ileana Vulpescu (21 mai 1932 -12 mai 2021).
Toți știm că cea mai cumplită veste care tulbură conștiința omului este vestea morții, iar când cel strămutat în lumea drepților este o personalitate a culturii, lipsa ei se resimte în vistieria tezaurului național. Așa a fost percepută plecarea din viață a omului de cultură – Ileana Vulpescu (21 mai 1932 -12 mai 2021) – bine cunoscută iubitorilor cuvântului, cărora le-a lăsat „Arta conversației”, un manual despre viața cu bucurii, tristeți și drame.
„De ce să nu ne trecem în revistă gîndurile şi amintirile frumoase, cînd le-avem?
De cîte ori n-am să mai merg în minte pe Transfăgărăşan?
De cîte ori n-au să-mi alunece gîndurile-n prăpastia Barajului?” – Arta conversației”.
Frecvente sunt și lecțiile condimentate cu ironia sorții și a morții.
„Din vămile văzduhului toamna pornise tiptil printre frunze moarte, printre vrejuri şi printre crengi trosnitoare, vulpe tăcută, măturând pămîntul cu coada, păşind cu sunet înfundat de labe prudente, scrutînd orizontul cu ochi micşoraţi şi reflexivi, prospectînd atent împrejurimile ca un strateg încercat.” – despre viață și moarte
Ca o carte pentru toate vârstele și toate categoriile sociale, de apreciere specială este sinceritatea care debordează în „Arta conversației”, în lecții ce trebuie învățate, nu doar citite.
„Ne străduim întotdeauna să aflăm care sunt mecanismele trecerii noastre prin viațâ. Am vrea sa le-nfrumusețăm și să le aurim pilula. Putem să ne străduim mult și bine; ele rămân, pozaic, neschimbate: foamea, dragostea, frica, invidia. Majoritatea oamenilor sunt mânați de biciul foamei. Depinde care e palierul pe care te-a situat nașterea. Nu sunt de disprețuit, ba dimpotrivă, sunt chiar de admirat, cei care muncesc și vor să-și depășească palierul din naștere, ca să aibă ce mânca și să restituie societații măcar stradania neamului din care se trag.” – vol. „De-amor, de-amar, de inimă albastră” (2005)
Singurătatea apăsătoare în urma pierderii celor dragi (mai întâi fiica și apoi soțul – scriitorul și traducătorul Romulus Vulpescu), i-a marcat profund existența.
„Singurătatea mi se părea o vietate posacă şi vicleană care te pândeşte şi te-nhaţă cu mii de tentacule, înglobându-te, sugându-te într-o imensă masă vâscoasă şi-aceea, din care, apoi, nici viu nici mort, te proiectează pe-o pânză, vâscoasă şi-aceea, din care nu mai ai putere să te smulgi, rămânând acolo, muscă imensă şi goală, etalată pe pânza unui păianjen necruțător.” – Ileana Vulpescu – Arta conversației
În interviul acordat revistei „Tango” (18 februarie 2016), Ileana Vulpescu se confesează interlocutorului.
„Destinul meu a fost Romulus Vulpescu”
– RevistaTango.ro: „Atunci când trăiești o Mare Iubire, e adevărat că renunți la tine? Că ajungi să-l iubești pe celălalt mai mult decât pe tine?”
– Ileana Vulpescu:„Renunți la foarte multe din personalitatea ta. Dacă vrei să păstrezi relația și, mai ales, dacă iubești pe cineva mai mult decât pe tine e foarte important să ai capacitatea aceasta de dăruire. E important… dacă poți să-l iubești pe altul mai mult decât pe tine! Și acest lucru este valabil în toate relațiile umane. Este valabil, în primul rând, față de copiii tăi, față de partenerul tău de viață și chiar și într-o relație de prietenie. Trebuie să vezi ceea ce este bun acolo și dacă ceea ce este bun cântărește mai mult decât ceea ce este rău, hotărăști dacă e da sau ba. Dacă-ți pui în gând neapărat să schimbi pe cineva, ai greșit total! Câtă putere de iertare ai în tine. Asta contează foarte mult! Trebuie, întâi, să te apreciezi pe tine, să vezi câte defecte ai și să ți le cântărești cu miligramul. Să vezi că nu ești perfect, să vezi ceea ce ar trebui să suporte ceilalți de la tine. Și, în felul acesta, ajungi mult mai concesiv față de ceilalți. Judecata aceasta justă față de tine însuți este cel mai important lucru!”
– RevistaTango.ro: „Ar trebui să ne temem de iubire, atunci când este prea puternică?”
– Ileana Vulpescu: „Nu! Nu trebuie să ne temem de nimic firesc în viață. Nu trebuie să încercăm să ne vaccinăm împotriva vieții, nici împotriva sentimentelor, nici măcar împotriva evenimentelor. Lucrurile trebuie să meargă firesc. Să fim iubire cât ne e dat să fim. Nu folosește să te împotrivești la ceea ce este firesc.” – Interviu de Eveline Păuna (18 februarie 2016)
În memoria reputatei scriitoare este onest să amintim cititorilor, viața și opera sa.
Ileana Vulpescu (n. 21 mai 1932, Bratovești, Titești, Vâlcea, România – d. 12 mai 2021) a fost o filologă, lexicografă, prozatoare, romancieră și traducătoare română.
După o licență în Litere (limba și literatura franceză), la Facultatea de Filologie a Universității din București (1953-1958), a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor Dicționarul limbii române și Dicționarul explicativ al limbii române (1959-1975).
Opera
– „S. a.m.d.” – București; Editura pentru Literatură, 1969;
– „Rămas-bun” (roman); București, Editura Cartea Românească, 1975;
– „Arta conversației” – București, Editura Cartea Românească, 1980; reedit. București, Editura Arta Grafică, 1992,1994; București, Editura Logos, 1993; București, Editura Tempus, 1998; ISBN: 606-92086-2-5
– „Candidații la fericire – (proze) București, Cartea Românească, 1983; reed. Ploiești, Editura Tempus, 2002; ISBN: 978-606-92086-4-9;
– „Sărută pământul acesta” (roman) – București, Editura Cartea Românească, 1987; reedit. București, Editura Tempus, 2000; ISBN: 973-85140-0-2;
– „Rămas-bun casei părintești “ (roman) – București, Editura Arta Grafică, 1990; 1991; reedit. București, Editura Tempus, 1998; ISBN: 973-00000-002;
– „Carnetul din port-hart “ (roman) – București, Editura Eminescu, 1996; ISBN: 973-2204-583;
– „Arta compromisului” (roman) – București, Editura Tempus, 2002; ISBN: 973-85140-3-7;
– „De-amor, de-amar, de inimă albastră” – Ploiești, Editura Tempus, 2005; ISBN: 973-606-92086-0;
Despre Ileana Vulpescu: traducător, dramaturg și alte cometențe în domenii la care și-a adus aportul cultural, cei interesați pot afla din Wikipedia – https://ro.wikipedia.org/wiki/Ileana_Vulpescu
și omagii din blog: https://artaconversatiei21.blogspot.com/2021/ / Arta de a fi și a rămâne
„La 80 de ani, cum nu mă pregătesc de grădiniţă, am tras şi eu nişte concluzii despre lumea-n care trăim. Pământul – socot – este ori un loc de ispăşire ori o colonie penitenciară a altei lumi, iar noi, orişicum, cobaii. Cu aceste vederi, am zis că, dacă tot mi s-a dat viaţă, atunci s-o trăiesc. Modest, fără fumuri, într-o lume tot mai restrânsă. Oricum, altă viaţă nu mi-aş dori. Scriu fiindcă am vrut să comunic în felul ăsta cu semenii mei. Am trăit pînă la 15 ani în regim monarhic, pe urmă în comunism şi din 1990, în regimul succesor acestuia, în care s-au ilustrat o mulţime de „nepoţei” ai Kominternului.
Bine – un bine pentru toată lumea – n-a fost niciodată-n România; şi nicăieri pe Pământ.
Nu mi-a fost drag internaţionalismul comunist, nu mi-e drag nici internaţionalismul capitalist. Mă doare să văd că patriotismul este asimilat sifilisului şi blenoragiei.
Mă-ntristează să văd că, în comparaţie cu politica, bordelul este o mănăstire. Că învăţămîntul este o parodie, că-n spitale trebuie să-ţi aduci şi tifon de-acasă. La acest ultim capitol am bătut de departe comunismul. Cultura a ajuns o aventură individuală, iar limba română din mass-media, o păsărească de râs şi de plâns. Ce fac eu? Mă uit cum fuge timpul. Viaţa m-a-nvăţat să râd cu măsură şi să-mi economisesc lacrimile. Dacă într-un viitor neprecizat cineva m-ar mai citi şi m-ar comenta, aş dori să se refere doar la ceea ce-am scris. N-am nimic de ascuns autobiografic, dar îmi consider viaţa cât se poate de banală; deşi n-am trăit-o-n dorul lelii.
La 80 de ani – le urez tuturor (şi mai ales celor tineri) să-şi întărească vârtos cocoaşa, să-şi poarte cu demnitate crucea şi să se bucure de fiecare clipă ca şi când ar fi ultima.” – Ileana Vulpescu
Ileana Vulpescu a fost decorată de preşedintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru contribuţia adusă la „creşterea valorii literaturii române contemporane”.
A încetat din viață la vârsta de 89 de ani, așa cum a trăit: modest și decent (21 mai 1932 -12 mai 2021).
Lumina de pe chipul ei transpare prin ecranul televizorului (în seara de 12 mai, când i-a fost anunțat decesul), către inimile celor care i-au apreciat creațiile, ca făclia candelei care străbate veșnicia.
Dumnezeu să-i veșnicească înțelepciunea lăsată în cărți și-n sufletele cititorilor!
Pios omagiu!
Maria Filipoiu / UZPR – București
12 mai 2021