Leonard Ancuţa este un poet deosebit de talentat, care a apărut relativ târziu în prim-planul poeziei noastre, după ce a debutat cu romanul Control, în 2009, la editura „Tritonic”, a continuat cu Infernul, alt roman, la „Tracus Arte”, în 2010. Abia în 2011, după o perioadă îndelungată de experimente şi acumulări cuturale, a publicat şi prima carte de poezie, Iubirea e amintirea unui viol, la editura „Herg Benet”.

Cântece pentru Jusa, a doua sa carte de poezie („Charmides”, Bistriţa, 2012), este un volum care a atras atenţia atât a cititorilor obişnuiţi, cât şi a lectorilor specializaţi, fiindcă vine dintr-o tulburătoare sete interioară de a cuprinde totul în formula magică a versului. Cele cinci secţiuni ale cărţii (Toate ştiinţele se vor numi iubire, Omul din castelul înalt, Diateza învinsului, Cântece pentru Jusa, Câteva secunde la zero grade) te ţin, în timpul lecturii, cu răsuflarea tăiată, fiindcă întâlnim, mai peste tot, monologul liric al unei fiinţe poetice care priveşte, uneori cu detaşare şi sarcasm, alteori cu implicare şi tragism, destrămarea lumii interioare. Pentru că lumea exterioară nu poate exista înafara sa, chiar dacă se priveşte totul cu un ochi detaşat şi străin. N-aş putea vorbi chiar de o nouă revoltă nietzscheeană, deşi perspectiva asupra lucrurilor relativizează aproape totul, lumea poeziei din volum fiind, întrucâtva, „dincolo de bine şi de rău”. Aş spune şi eu, în acord cu Felix Nicolau, că „eroina principală”, cel puţin în ciclul Cântece pentru Jusa, este singurătatea. Şi, de fapt, acel monolog adresat este pentru această singurătate fertilă, născătoare de poezie. Fiindcă, aşa cum spune poetul în finalul poeziei un cui în care poţi atârna toate tablourile, „eşti singur doar atunci cînd vrei să vezi oameni” (p.19). De fapt, nu se poetizează aici, mi se pare, decât reflecţia „Lume multă, oameni puţini”. Şi tot în poezia aceasta este surprinsă nobleţea singurătăţii, fiindcă spaima de singurătate este ecoul neajungerii la cunoaşterea de sine. Tânjirea este după „o singurătate cu care începi/ să te obişnuieşti şi ţi se face frig, tot mai/ frig, la început cît o noapte” (phantasma de luxe, p. 24)). Şi poate că poemul cel mai tulburător, în sensul acesta al însigurării mândre, este Cîteva secunde la zero grade: „E miezul zilei şi e gol. Şi dacă ar fi miezul tuturor lucrurilor/ tot gol ar fi, pentru că adevărul nu există în stare naturală,/ ca apa sau ca distanţa”; „Şi vei afla la ce folosesc oamenii. Să păstreze un secret./acel mare secret al fiecăruia. Că  greu să-i faci/ oameni/ ca apoi să te iubească, dar şi mai greu să-i faci să se apropie de tine,/ să vină până-n unghia singurătăţii tale şi să strige/ ca-ntr-o prăpastie. Iar ecoul să fie o aşteptate, o lungă şi tristă/ aşteptare/ din care nu te salvează nimeni.” (p. 115-118).

Vorbind despre iubire, poetul nu are în vedere un ideal intangibil de factură romantică, deşi, în adâncuri, tânjeşte după acea puritate celestă, aflată în contrast cu realul aducător de pierdere şi suferinţă: „nici nu ştii cît doare să-ţi spună cineva nu eşti/ ceea ce îmi doresc.” (după ce-ai aruncat în mine cîinele mort, p. 17), „lipeşte-ţi obrazul de pieptul meu ascultă/ sunetul/ groaza din/ inima unui bărbat care şi-a pierdut dragostea” (s-au copt merii sălbatici, p. 27); „apoi mi-ai traversat în şoaptă linia vieţii/ şi-am văzut un tren alunecînd printr-o gară/ cu luminile stinse” (nimeni nu scapă viu din iubire, p.52), „aşa e dragostea Jusa/ o strălucire care te preface-n cenuşă” (o strălucire te preface-n cenuşă, p. 86) etc.

Fără îndoială, universul tematic şi de motive al volumului e mult mai vast, însă nu ne-am propus aici să ne ţinem de tiparele consacrate ale unei prezentări de carte. Ce se poate spune este că Leonard Ancuţa ne aduce în faţă mai multe pespective asupra a tot ceea ce omeneşte nu ne poate fi străin. Dacă aduce sau nu noutăţi în spaţiul literaturii noastre este treaba specialiştilor să se exprime. Adaug doar că am citit un volum reuşit, care se apropie, de multe ori, de general-uman, că se tinde uneori spre gradul zero al expresivităţii, mizându-se pe reflexivitate şi sugestie. Oricum, recomand cititorilor un nou poet care spune ceva în literatură, s-a eliberat de tendinţa spre patetism, deşi, pe alocuri, un anume retorism (moderat, e-adevărat) poate da impresia de grandilocvenţă.

by

Referinţă Bibliografică

La o întâlnire de gradul III cu poezia/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 25 februarie 2017