Dacă te opreşti puţin din cotidianul ameţitor şi-ţi arunci privirea spre o plantă, un copac, sau ţi-o ridici spre cerul săgetat sau nu de stoluri de păsări, te umple un sentiment de beatitudine inexplicabilă, astfel încât, tot ce făceai până atunci capătă alt sens, ori, pur şi simplu, totul ţi se pare vrednic de trăit. Se datorează acelei dimensiuni nemaibăgate în seamă, a fiinţei umane, anume sufletul, datorită căruia se mişcă fiecare informaţie externă sau internă a fiinţei tale şi fără de care nu există viaţă, dar acel suflet include şi dimensiunea spirituală, fiindcă omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi, de aceea, ar trebui să dea înapoi, ceea ce a primit în dar. Aceasta îţi dăruieşte „Tainele Împărăteşti”, o privire spre pământ şi cer şi o stare de beatitudine

Tainele Împărăteşti este, aşadar,  darul – printre multe alte daruri literare – pe care Elena Armenescu le dă mai departe semenilor, îmbogăţit prin personalitatea sa luminoasă, experienţa profesională şi trăinicia spirituală. Pentru mine, a fost o surpriză să descopăr, în această carte, noi şi noi abordări ale rostului şi locului fiinţei umane în lume, iar împărţirea descrierii fiinţei umane în două capitole – „centurii”, poeme de amplă dimensiune, o sută de strofe, fiecare – acum, în prag centenar românesc, mă duce cu gândul şi la alt aspect. Astfel, poeta – doctor cardiolog de profesie – umblă nu numai la inima omului, în general, ci şi la cea a românului şi face o ecografie a vârstelor, atât pe plan orizontal – tridimensionalul nostru cotidian – ci şi a sufletului acelor vârste a fiinţei umane şi a românului, lăsând, parcă, intenţionat, la final, centuria luminii, deoarece cititorul trebuie pregătit în prealabil şi condus – ca un pacient complet neştiutor de ce urmează să se întâmple cu el – spre partea cea mai importantă a sa: sufletul. Şi o face ca un medic iniţiat dac, ulterior convertit la creştinism, dar pregătit de ştiinţa lui Zamolxe, să trateze şi sufletul, nu nmai corpul, la care adaugă propriile sale „tratamente” de credinţă. 

Cartea este abordabilă oricărei vârste, gândurile autoarei curg lin, cursiv, ca un râu limpede, cu slova  plină de înţelepciune. Pe copii şi tineri îi pune la curent cu firescul lucrurilor ce s-au întâmplat sau urmează să li se întâmple, celor trecuţi prin viaţă le dă curaj să privească înainte cu împăcare spre firescul lucrurilor, aşa cum scrie în strofa următoare: (Prima centurie, decada a treia, 37 – specifică vârstei de 37 de ani)

„Aştept în viaţa mea schimbarea,

Dar vremurile îmi sunt împotrivă.

Mă las legănat de valul de mare;

Aştept cu întreaga generaţie – deopotrivă:”

Pe măsură ce omul avansează în vârstă, latura lumească şi preocupările ei inerente fac loc dimensiunii spirituale, împăcării cu Dumnezeu, astfel încât, cu cât partea superioară a clepsidrei se goleşte, partea interioară a fiinţei umane se îmbogăţeşte – sau aşa se sugerează că ar fi normal – şi se luminează.

Această măiestrie de abordare face ca partea a doua a volumului, Centuria a doua, să se instaleze firesc deopotrivă sub ochii şi inima cititorului.

Astfel, această Biblie în miniatură, cum apare centuria a doua, scrisă în versuri, precum odinioară Legile Belagine, ne explică originea noastră, a creaţiei şi a mântuirii prin dragostea lui Dumnezeu şi întruparea Lui, a Cuvântului, descris în primele versete ale Evangheliei lui Ioan: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit pritre noi plin de har şi de Adevăr”, precum şi versetul de aur, Ioan 3: 16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Său fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”

Este o chemare la lumină, această centurie, la aprinderea ei, în inimi, prin credinţa în mântuirea oferită în dar de Tatăl, prin Fiul Său Divin, este un diagnostic al stării spirituale a fiecăruia dintre noi şi un tratament sigur de vindecare: admiterea stării tale şi invocarea prin credinţă a darului mântuirii, oferit gratis, spre a putea avea, la rându-ţi, un dialog cu Dumnezeu, care îţi devine Tată, spre a putea să faci faţă provocărilor lumii în care trăieşti.

Predica de Munte – cunoscută mai mult ca Fericirile – îţi aduc altă dimensiune a fericirii, diferită de cea aşteptată, fiindcă noi, oamenii, de obicei confundăm fericirea cu satisfacţia, dar adevărata fericire o obţinem prin cunoaşterea de Dumnezeu şi abandonarea în braţele Sale iubitoare.

Spre finalul acestei centurii, apare un semnal de atenţionare adresat direct acelor conaţionali de-ai noştri, care se comportă ca stăpâni, ignorând toral pe aproapele său, iar, odată ajuns în funcţii reprezentative, fac de râs întreaga naţie. Trimite, indirect, la înaintaşii români cu dragoste de neam, care au făcut cinste naţiei noastre.

Un poem luminos, ca o piesă de teatru în două acte, în care înţelegi că vârsta nu e povară, ci privilegiu, iar starea actuală are soluţie, dacă îţi apleci atenţia spre ce este demn de cinstit, acceptat, practicat şi dat mai departe ca moştenire pentru urmaşi, fiindcă, în final, aşa cum spunea apostolul Pavel: „rămân, dar, acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre toate este dragostea.”

LIA NENCIU

by

Referinţă Bibliografică

LIA NENCIU: TAINELE ÎMPĂRĂTEŞTI SAU DUALITATEA LUMINOASĂ IDEALĂ, LA ELENA ARMENESCU/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 30 ianuarie 2023