LIMBA CA IDENTITATE NAȚIONALĂ
„Limba este coloana vertebrală a națiunii.” – Mihai Eminescu
În evaluarea culturii unui popor, criteriul de bază este reprezentat de patrimoniul spiritual, ce cuprinde exprimarea orală şi scrisă: literatura și folclorul.
„Limba este întâiul mare poem al unui popor.” – Lucian Blaga
Graiul națiunii sau limba vorbită în popor se diferențiază de limba literară prin regionalisme și arhaisme, perpetuate de la o generație la alta, dar și prin vocabularul modernist și influent negativ asupra originalității care conferă statutul cetățenesc la nivelul comunității, sfidând moștenirea străbunilor.
„Limba noastră-i o comoară
În adîncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.” (Alexei Mateevici – Limba noastră )
În decursul vremurilor, popoarele își păstrează limba maternă, ca pe o zestre de valoare inestimabilă și ca mărturie a identității naționale: „Limba e singura avere comună a unui popor” – George Coșbuc
De aceea, avem datoria morală de a vorbi corect, spre a păstra averea noastră comună – limba română.
Vorbirea corectă a limbii materne este dovada respectului străbunilor, de la care am moștenit-o și pe care ne-o predă primul profesor – mama. Limba moștenită este demnitatea întregului neam și modalitatea prin care se identifică dragostea maternă.
„Măi copile, nu uita
Ce te-nvaţă Rîul, Ramul
De-i întreagă limba ta
E întreg atunci şi neamul” – Grigore Vieru
Despre importanța limbii române în istoria neamului argumentează Nicolae Iorga:
„Limba românească este ființa vie care ni vine din timpurile cele mai depărtate ale trecutului nostru, ea este cea mai scumpă moștenire a strămoșilor cari au lucrat, generație de generație, la elaborarea acestui suprem product sufletesc care este limba. Astăzi în limba românească se poate exprima cugetarea cea mai fină, se poate exprima simțirea cea mai gingașă, se poate exprima cea mai mare înălțime a cugetării, că această limbă este tot așa de măiestrită când se află în mâna măiestrului cum sunt acele pe care le întrebuințează scriitorii cei mai mari ai Apusului civilisat” (Nicolae Iorga – Lupta pentru limba romană, Ed. Bucureşti,1906, pag.126.
Cu dragoste de limbile de origine latină, din care provine și limba română se destăinuie Vasile Alecsandri în poemul „Ginta latină”.
„Numai în limba mea
Îmi pot copiii mîngîia
Numai în limba mea
Îmi pot feciorii legăna
În limba mamei
Alin durerea fraţilor
Le mulţumesc cu dor
Părinţilor şi profesorilor
Pentru că viaţă mi-au dat
Şi că m-au învăţat
Limba mamei
Cu demnitate s-o vorbesc
Copiii să-mi ocrotesc…” – Vasile Alecsandri
Afirmația pe care marele poet Mihai Eminescu o făcea acum mai bine de un secol arată importanţa deosebită pe care o are limba naţională pentru dezvoltarea intelectuală şi ridicarea gradului de civilizaţie al unui popor. În devenirea lor istorică, popoarele şi-au păstrat în patrimoniul național, un bun de o inestimabilă valoare – limba naţională.
„Limba este tezaurul cel mai preţios pe care îl moștenesc copiii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile care-l primesc.” – Mihai Eminescu
Argumentând enunțurile anterioare, se poate spune:
* Limba este altarul în jurul căruia se adună conaționalii, pentru a primi împreună – Euharistia – taina sfântă a credinței moștenită cu limba maternă.
* Limba maternă este identitatea gândului, prin care omul își exprimă ideile, sentimentele, cugetările și impresiile în comunitatea socială, spirituală și profesională pe parcursul întregii vieți și în care ia decizii privind dezvoltarea competențelor de afirmare personală.
* Limba este legătura de neam, de patrie, de pământ. Copilul care își pierde limba maternă, își pierde și mama – identitatea din zestrea dumnezeiască.
* Limba maternă este disciplina prin intermediul căreia se asimilează toate cunoștințele celorlalte discipline.
* Limba este grafia semnelor prin care membrii aceluiaşi popor se recunosc și generează sentimente de fraternitate, ce îi leagă în relații de colaborare, ca frați ai aceleiași mame – limba maternă.
* Prin arta vorbirii se dezvoltă logica desăvârșirii artistice în actul creativ.
* Limba este dialectul din sufletul neamului, unde se întâlnesc idei, sentimente și cugetări, pentru coabitare și rezonare spirituală.
Maria Filipoiu
ÎN GRAI ROMÂNESC
Cu limba maternă m-am născut,
Iubită tară – Românie!
Pe plai mioritic am crescut,
Cu munte, mare și câmpie.
În graiul românesc port nume,
Că-n el am rostit primul cuvânt.
Am învățat să-i cânt renume
Țării-mamă ca Rai pe Pământ.
La școală mi-a fost temelie,
Alfabetul cu buchea cărții,
Să cultiv dragostea de glie
Și spiritul românității.
În grai românesc m-am înălțat
Pe o scară spirituală
Și în demnitate am învățat,
Că leagăn sfânt e mama-țară.
În grai românesc plânge condei
Spre cinstirea Limbii române,
Prin ploaie de gânduri și idei,
Spre mărturie să rămână.
Cu Limba română în cuvânt
Și gânduri așezate-n carte,
Din românescul meu pământ
Duc sufletu-n eternitate.
*Antologia „LIMBA NOASTRĂ EMINEASCĂ”
(Editura Națiunea, 2014)
Site „Poeții Noștri”
https://poetii-nostri.ro//limba-ca-identitate-nationala-proza-sau-text-user-id-1822/
Site „Poeții Noștri”
https://poetii-nostri.ro/in-grai-romanesc-poezie-user-id-46831/
Maria Filipoiu / UZPR
București – România