Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Luca Cipolla: Quando le ore (Când orele), poezie bilingvă RO-IT

Luca Cipolla: Quando le ore (Când orele), poezie bilingvă RO-IT

Quando le ore

Quando le ore

lasciano alle spalle i ricordi,

sassi

che ti fanno inciampare

e non vorresti più

calcolare il presente,

lascia spazio

al respiro,

entra in te stesso,

il non-pensiero

ti guidi sul sentiero

di luce

della coscienza.

 

Când orele

Când orele

lasă amintirile în urmă,

pietre

care te împiedică

și n-ai vrea

să mai calculezi prezentul,

lasă loc

respirații,

intră în tine însuți,

nu-gândul

să te îndrume pe cărarea

luminii

a conștiinței.

 

 

Rifugio

 

Al passaggio

le foglie come cartapesta

in un mondo colorato

che ora ho imparato..

lo trovi nella ricerca

ed è così evidente

che ti vibra attorno

e si mescola al presente,

quanto vorrei ci fossi sempre..

E, solo, ascoltare

il tepido fruscio

che il greto d’un fiume

non risparmia.

 

Refugiu

 

La trecere

foile ca mucava

într-o lume colorată

pe care acum am învățat-o..

o găsești în căutare

și este atât de evident

că îți vibrează împrejur

și se amestecă cu prezentul,

cât aș vrea să exiști totdeauna..

Și, singur, așteptând

foșnetul călduț

pe care albia unui râu

nu-l cruță.

 

 

Sorvolo

 

Tre sillabe

pronunciate su un quadro

a metà dipinto

a metà lasciato al caso,

il fumo brulicava

lasciando strisce di grigio

dove evadeva la mia mente

ancora troppo giovane

per inerpicarsi

sul ciglio della falesia.

Così la immaginavo

ed era forse all’imbrunire

quando ritornai

nella mia stanza in prestito;

sapere e non sapere

dove partire e dove arrivare

oggi più non mi spaventa.

Fiori di camomilla

al mio passaggio,

presto,

e così saluto.

 

Survol

 

Trei silabe

rostite pe un tablou

la jumătate pictat

la jumătate lăsat la voia întâmplării,

fumul mișuna

lăsând benzi de culoare gri

unde evada mintea mea

încă prea tânără

pentru a se cățăra

pe marginea falezei.

Așa o imaginam

și era poate pe înserate

când mă întorsei

în camera mea împrumutată;

a ști și a nu ști

unde să plec

și unde să ajung

azi nu mă mai sperie.

Flori de mușețel

la trecerea mea,

iute,

și astfel salut.

Facebooktwitterby feather