Opera „La Rondine” (Rândunica) i-a fost comandată compozitorului Giacomo Puccini de Carltheater din Viena, urmând să fie o lucrare gen operetă. Finalizată în 1916, ea a fost montată pentru prima dată un an mai târziu la Monte Carlo, pe un teritoriu neutru, deoarece Austro-Ungaria era în război cu Italia. Puccini a eliminat dialogurile vorbite şi a creat o operă oarecum comparabilă melodic cu „Liliacul” de Johann Strauss fiul, sau cu “Cavalerul Rozelor” de Richard Strauss. Unii critici muzicali mai răutăcioşi au catalogat-o, pe nedrept, un “Lehar nereuşit”!

Subiectul operei se aseamănă întrucâtva cu “Traviata” de Verdi, dar în versiune simplificată şi lipsită de dramatism. Deşi bine primită de public şi având calităţi incontestabile, melodii captivante şi ritmuri de dans ca tangoul şi valsul, opera e socotită o “rudă săracă” a capodoperelor lui Puccini, Tosca, Madame Butterfly, Boema sau Turandot. Libretul aparţinând lui Giuseppe Adami conţine multe texte lirice, pline de romantism.

Giacomo Puccini provine dintr-o familie în care au existat cinci generaţii de muzicieni şi e considerat unul din cei mai pregnanţi compozitori romantici după Verdi, el fiind şi un exponent al stilului realist.

Acţiunea operei “La Rondine” se petrece la Paris şi Nisa, în epoca celui de-al doilea Imperiu şi aduce în scenă pe curtizana Magda de Civry, întreţinută de vârstnicul său protector Rambaldo, un bărbat foarte bogat. La cocktailul oferit în salonul său, invitaţii discută un singur subiect: dragostea! Poetul Prunier dă tonul muzicii şi amfitrioana delectează publicul cu frumoasa arie “Visul Dorettei.” Magda nu crede în iubire, dar când îl cunoaşte pe tânărul Ruggero se îndrăgosteşte de el la prima vedere. Scena se petrece la restaurantul  Bullier care nu se deosebeşte prea mult de Café Momus din “Boema”. De aici, intriga continuă fără mari surprize sau răsturnări de situaţii. Cei doi îndrăgostiţi fug împreună şi-şi trăiesc amorul într-o căsuţă de pe malul mării, fericiţi dar plini de datorii. Ruggero o cere în căsătorie în celebra arie “Spune-mi că vrei să mă urmezi”. Nu mai înainte însă de a le scrie şi părinţilor despre intenţiile sale. Primeşte consimţământul familiei, dar în misiva trimisă de mama lui Ruggero, aceasta îşi dezvăluie aşteptările de la viitoarea noră: să fie o fată pură şi cuminte. Magda înţelege că din cauza trecutului său de femeie întreţinută, ea nu poate corespunde condiţiilor. Face mărturisiri complete şi, ca o rândunică, se va întoarce la cuibul ei, în braţele vârstnicului Rambaldo, (foarte bine interpretat de bas-baritonul Vladimir Braun, o prezenţă scenică impunătoare şi cu o voce bine pozată), lăsându-l pe Ruggero cu inima frântă.

Montarea lui Nicolas Joel la Opera israeliană din Tel Aviv este una clasică, fără idei inovatoare şi referindu-se corect la indicaţiile scenice. Decorurile lui Ezio Frigerio (reluate din montarea de la Metropolitanul din New York) sunt art deco şi Secession vienez în loc de francez, dar oferă un cadru adecvat poveştii: un salon elegant cu coloane şi tapete de hârtie amintind de tablourile lui Klimt.  În actul trei, se remarcă în fundal panourile din sticlă pictate cu struguri mov şi frunze verzi, minunat luminate, ca de soarele Coastei de Azur şi care parcă te fac să simţi mirosul aerului marin. Costumele (Franca Squarciapiano) sunt superbe, din materiale strălucitoare şi cu croieli adaptate epocii.

Punctul de atracţie al spectacolului îl constituie interpreţii principali, soprana Aurelia Florian (Magda) şi tenorul Marius Brenciu (poetul Prunier), spre mândria noastră amândoi români, amândoi fermecători, dezinvolţi, eleganţi, interpretându-şi partiturile fără reproş, ea, frumoasă şi delicată ca prezenţă, cu o voce excepţional nuanţată, iar el e natural, romantic, interiorizat, frazând perfect. Am urmărit mimica Aureliei Florian care trece de la reverie şi duioşie, la dragostea adevărată şi pasionată, ulterior la disperare, la hotărâre dureroasă şi, în final, la trista împăcare cu situaţia fără ieşire a femeii care-şi sacrifică dragostea pe altarul purităţii sufleteşti.

Orchestra, dirijată cu vervă şi supleţe de Frederic Chaslin, relevă bogăţia rezonanţelor muzicale a acestei opere romantice, deşi uneori la un nivel sonor puţin prea ridicat.

Corul, condus de Ethan Schmeisser, oferă în special în actul II forţă, energie şi culoare desfăşurării acţiunii, nu numai prin voci excelente, ci şi prin mişcare scenică de grup. Foarte reuşită scurta intervenţie a celor opt balerini care sugerează Parisul frivol, cu o nuanţă abia simţită de vulgaritate, cum şade bine French cancanului de la care împrumută finalul.

Am fost dezamăgită de interpretarea lui Zoran Todorovici în rolul lui Ruggero Lastouc, (mai ales că îmi este încă proaspăta în minte performanţa excepţională a lui Roberto Alagna la Metropolitan Opera) care nu a susţinut acutele, transformându-le în ţipete stridente.

Totuşi aceasta nu a impietat asupra succesului reprezentaţiei care s-a bucurat de aprecierea publicului israelian.

În contextul tragicelor atacuri teroriste care au întunecat prin fanatism „Oraşul luminilor” zdruncinând comunitatea evreiască din Paris, întreaga lume, dar mai ales  Israelul care a urmărit desfăşurarea evenimentelor cu sufletul la gură, iar mai apoi şi-a îngropat coreligionarii în Pământul sfânt, spectacolul „La Rondine” a cărei acţiune se petrece în Parisul vesel şi animat a fost dedicat de Opera israeliană memoriei victimelor din Franţa.

–––––––––––

Magdalena BRĂTESCU

Rehovat, Israel

ianuarie 2015

by

Referinţă Bibliografică

Magdalena BRĂTESCU: PREMIERĂ LA OPERA ISRAELIANĂ DIN TEL AVIV AURELIA FLORIAN ŞI MARIUS BRENCIU ÎN OPERA „LA RONDINE” DE GIACOMO PUCCINI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 21 februarie 2015