Nu ai voie să fii prost de unul singur, trebuie să fii prost la grămadă !
(Pamflet)
Mi se reproșează multe lucruri mărunte și capitale, ca și cum orașul meu strănută cultural, admistrativ, economic etc. din cauza vorbelor mele. Cineva trebuie să joace rolul acarului. Nu mai am nicio glumă cu spiritualitatea târgului. Nici cu administrația cătunelor acestuia, cu atât mai puțin cu ”economia” SF a specialiștilor în falimente filamentate. Știu cum se ”stinge” lumina în locuri dubioase moral. Văd supunere civică peste tot. Nimeni nu mai mișcă nici măcar pe trecerile de pietoni, nu care cumva să nu se vadă ”rujul” urbei. Merg pe trotuare pline de gropi și de rahat de câini de apartament. Asta nu se pune la urne. Dacă nu pot să tac, îmi duc ”discursul” până la capul micului haplea din buricul satului: am ajuns de rahat pentru că el a făcut rabat. Satul nostru e cazon, are ordine cu umeri, nimeni nu este văzut dacă nu-i cu eghilet, eventual și cu stil-et. Un oraș dus înspre sate din motive disperate. Se vaită Bucureștiul de puzderia de automobile, de parcă în târgul meu ar fi altfel. Locuiesc într-o comună urbană cu doar două veceuri publice și încă vreo două particulare, într-un oraș-sat în care, la o adică, nu ai unde să te ca…! Parcă ar fi o strategie a căcărimii, musai să te duci la ”particular”, la ceva ce nu există decât în gara comunei și undeva pe la piață, la vreo sută de metri de o biserică respectabilă. Populația nu are încotro, trebuie să se deșarte. La piață ar fi cum ar fi, la gară e prilej de bibliotecă. Nu apuci să așezi bucile pe budă, că pe ușa fără clanțe ești deja expus la gloanțe literare. Pe fața interioară a ușii, mari artiști anonimi au scris fel de fel de ”opere”, inclusiv propuneri de sex împotriva naturii, lăsând acolo chiar și numere de telefon pentru ”la o adică”! În gara târgului se văd doar peroanele reparate, nu și măruntaiele din bila virtualilor călători sau staționați pe acolo din motive obscene. Pentru că sunt un critic acid(ulat) al administrației locale, se aude că îmi va fi retras titlul de încetățenit cu onoare. Acest titlu am vrut să-l returnez încă de acum vreo cinci ani. Am fost oprit/blocat de doi prieteni bine intenționați. Mai sunt și alții pe lista nesupușilor încetățeniți. Îmi place să privesc cerul de deasupra târgului meu, nu asfaltul și nici fruntea de dulău în lesă a edililor. Mă dau mai încolo sau încoace și îmi văd de necazurile mele. Nu sunt haimana de partid. Dimineață m-am întâlnit cu un fost primar al unei localități proxime. I-am oferit o revistă. Mi-a mulțumit și m-a asigurat că citește tot ce scriu, dar că, totuși, ”nu mă pricep la politică”. Se pricepe dumnealui și tot partidul de dinozauri din tată în fiu. În țara asta nu ai voie să fii prost de unul singur, trebuie să fii prost la grămadă! Sau măcar în fami(g)lie.
Marin Ifrim, 18.05.2018


