O istorie literară a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (VII)
Tot în spațiul acestei instituții au fost organizate zeci de expoziții de pictură. Ba chiar și activități în folosul societății, cum sunt întâlnirile lunare ale unor reprezentați de firme care se ocupă cu promovarea unor metode concrete de îmbunătățire a vederii, a diverselor forme de boli specifice zilelor de azi. E loc pentru toată lumea. La intrarea în Casa de Cultură există un spațiu fabulos, intitulat ”Antichități”, un loc în care, rafinamentul cultural al diverselor epoci e la loc de cinste. Cu ani în urmă, am donat acestui mic magazin ivărul de la ușa ”Sălii cu oglinzi” a Uniunii Scriitorilor din România, un obiect care nu mai folosea scopului său mecanic, pe care, cândva, Mihail Sadoveanu punea mâna sa de gladiator al cuvintelor. Am uitat să spun că, la Cenaclul ”Ante Portas”, printre fondatori, se numără și Dana Georgiana Bițeanu, o domnișoară care a avut o viață de roman, autoare a trei cărți deosebite, redactor-șef adjunct al revistei ”Cartelul metaforelor”. Ca să uiți e simplu, mai greu e să-ți amintești. Îmi voi aminti tot ce merită a fi amintit. În prezent, Casa de Cultură are deja o identitate limpede, vizibilă, concretă în amănunte. În cele două decenii de activitate proprie, ca angajat al instituției, am conceput zeci și zeci de manifestări literare, am lansat cărți de valoare, am avut invitați de marcă. Întotdeauna conducerea instituției m-a întrebat de ce am nevoie. Era vorba nu doar de spațiu sau de protocol, ci și de felul în care trebuiau tratați invitații de onoare. Îmi amintesc cum, la un moment dat, cu câteva secunde înainte de începerea unei astfel de sărbători culturale, am primit un telefon de la marele și regretatul poet de origine buzoiană Gheorghe Istrate. Mă suna din Focșani, unde, împreună cu alți doi mari poeți contemporani, Dumitru Pricop (deja i s-au ridicat două statui) și Ion Panait (voce de popă) își făcuseră veacul de dimineață și mă ruga să amân manifestarea cu cel puțin două ore. Sala era plină. Peste 150 de oameni, scriitori, pictori, muzicieni etc. I-am spus lui Gheoghe Istrate că nu pot să fac așa ceva. Am început manifestarea, în prezidiu fiind și cel mai harnic scriitor buzoian al tuturor timpurilor: Florentin Popescu, un voiculescolog unic, gospodar literar de la natură. În fine, după vreo două ore, când noi eram deja la ”protocol”, a sosit și Gheorghe Istrate în compania prietenilor săi vrânceni. A venit direct la mine ca să-mi ceară bani pentru discursul pe care nu-l ținuse. Trebuia să-i dau vreo 150 de lei. Erau bani din fondurile Asociației Culturale ”Renașterea buzoiană”. L-am refuzat. Am vorbit cu președintele Asociației. Mi-a spus să-i dau, totuși, suma respectivă pentru ca poetul să ajungă la București. Noi nu aveam bani de risipit aiurea, iar Casa de Cultură își făcuse datoria de gazdă și protocolul obișnuit. I-am dat mai puțin și a semnat statul de plată, însă acesta s-a supărat pe mine rău de tot, dar a luat banii, apoi l-a întrebat pe Florentin Popescu de ce acesta a primit 150 de lei iar el doar 50. Florentin Popescu a avut o replică scurtă și îndesată: ”Pentru că, spre deosebire de tine, eu am mâcat c… pentru banii ăștia”. Ce lume veșnică. Casa de Cultură, cred eu, uneori, când îmi amintesc de trecut și când văd consistența prezentului, a fost și încă este un fel de biserică a trecătorilor spre frumosul divin.
Marin Ifrim, 26.06.2018



![]() |
Referinţă Bibliografică |