Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » Marin Ifrim: Revelațiile poetului Teo Cabel

Marin Ifrim: Revelațiile poetului Teo Cabel

Recenta carte a lui Teo Cabel – ,,Prezențe în agora ­li­terară”, Ed. Rafet, 2015 – , reprezintă, cu puține excepții, o surprinzătoare panoramare a unei părți importante a lite­raturii buzoiene actuale. Pentru un poet, lecturile critice sunt vitale. Nu se poate scrie poezie de performanță fără a cunoaște câte ceva din ­meca­nismele criticii literare.

Prin acest volum, Teo Cabel o ia înaintea propriilor sale cărți și, cotrobăind, cu prudență și decență, prin cărțile altora, își marchează cu strictețe propriul spațiu socio-cultural. Așa cum observă și editorul cărții, Constantin Marafet, cartea are „măsura obiectivității”. Volumul se ­des­chide cu o lecție de eleganță colegială, semnată de criticul literar Ion Roșioru, intitulată „Prefață sau actul de naștere a unui nou exeget buzoian”. Citez: „Adunarea impresiilor de lectură de către Teo Cabel într-o carte de profil face din autorul ei un urmaș de nădejde al celor ce în Buzău au oficiat decenii în șir actul critic: … Dumitru Ion Dincă, Valeria Manta-Tăicuțu, Stan Brebenel, Vasile Ghinea și Gheorghe Postelnicu și alți câțiva grupați în jurul unor reviste precum Fereastra, Spații culturale, Renașterea culturală, Întrezăriri și mai nou Cartelul metaforelor”.

Autorii buzoieni vizați de (încă) tânărul poet sunt: Elena Radu,  Laurențiu Belizan, Gina Zaharia, Costel Suditu, Manuela Camelia Sava, Dumitru Dănăilă, Traian Cristea, Dana Bițeanu și semnatarul acestor rânduri. Fără să dea „diagnostice” categorice, Teo Cabel reușește să convingă, prin aceste prezentări de carte, că știe să aleagă părțile bune, esențiale din scrisul fiecărui autor vizat. Volumul său intră lejer în cărțile de profil, de referință, necesare viitorilor exegeți ai literaturii buzoiene din această perioadă haotică, în care, în foame de glorie cu orice preț, unii autori încearcă să determine cuvintele se dea din fund, mimând lirismul erotic și nu numai. Faptul că Teo Cabel are sincere revelații, citind cărțile altora și găsind în ele dese prilejuri de bucurie și de admirație, spune totul despre firea sa altruistă. El merită toată prețuirea și respectul celor care privesc, cu gravitate și responsabilitate, soarta literaturii buzoiene de mâine.

Marin Ifrim
sursa: http://opiniabuzau.ro/revela-iile-poetului-teo-cabel

Facebooktwitterby feather