La aceasta ora,festivalul este in plina desfasurare, participa nume de prestigiu ale muzicii populare romanesti,dar si artisti si grupuri folclorice din Spania,Bulgaria si Ecuador.
In urma cu doar cateva luni,FEDROM- Federaţia Asociaţiilor de Români în Spania a organizat si Concursul international de poezie MUGUR ALB SI ROZ SI PUR -cu tema DOR DE CASA, la care am devenit unul dintre laureati,alaturi de poeti romani din Spania,R.Moldova si Romania. SUCCES organizatorilor si participantilor la festival ! (Marin MIHAI,Spania)
Federația Asociațiilor de Români (FEDROM) din Spania organizează, în perioada 19-20 septembrie 2015, Festivalul de Folclor internațional „Se întâlnește dor cu dor”, eveniment artistic ce va avea loc în sala de teatru a Centrului
cultural La Jaramilla din Coslada (localitate aflată la 12 kilometri de Madrid, de circa 90.000 de persoane, din care 18% sunt români, conform datelor din Padron Municipal), informează organizația într-un comunicat preluat de Agerpres.
La festival este invitat maestrul Ion Crețeanu, unul dintre ultimii 20 de cobzari autentici ai României, membru al Uniunii Muzicienilor Interpreți din România și declarat de UNESCO un Tezaur uman viu. Va avea loc și un recital al Domnicăi Dolga, interpretă de muzică populară cu o importantă carieră artistică din zona Bistrița-Năsăud.
În cadrul celor două zile de festival vor putea fi vizitate o expoziție de artizanat, din colecțiile personale ale Eugeniei Mateescu și Ica Tomi, una de pictură, semnată Ica Oniga, de artă decorativă a Elenei Ninerică, precum și de ceramicăși pictură sub semnătura Nicoletei Kirilă Minca. Sunt cinci artiste românce care împreună vor crea o expoziție deosebit de frumoasă și reprezentativă a culturii românești. Expoziția va fi deschisă între orele 11:00 și 14:30 în Teatrul Jaramilla.
Alături de Ion Crețeanu și Domnica Dologa, care vor cânta atât sâmbătă cât și duminică, vor urca pe scenă artiști români rezidenți în Spania, dar și grupuri folclorice din Bulgaria, Ecuador și Spania.
Sâmbătă, 19 septembrie, vor susține recitaluri Nelu Boboilă, Ionuț Tomoioagă și Nicolae Petriman, acompaniați de formația MYSTIC Madrid și grupul folcloric CFB Balcan, care va interpreta piese din folclorul bulgar.
Duminică, 20 septembrie, va evolua grupul artistic de copii al asociației ProVitaLex, cu o suită de dansuri populare. Soliști vor fi Monica și Andres Popa, mamă și fiu. ‘Sal y pimienta’ este numele grupului compus dintr-o fată româncă și o una spaniolă, Valentina Florea Și Carolina Gonzalez, care vor dansa o sevillana, ‘La boda de Luis Alfonso’. Tot duminică va urca pe scenă și grupul artistic al Asociației Dor Român din Arganda del Rey, cu o suită de dansuri, solist Macedon Botârlă.Grupul Ballet Ecuadoriano Renacer va aduce la festival o parte din cultura tradițională ecuadoriană.
Spectacolele vor începe la orele 18:00 atât sămbătă cât și duminică.
Realizarea acestui eveniment a fost posibilă datorită sprijinului Direcției Emigrației a Comunității Madridului.
Sponsorul privat al evenimentului este un antreprenor român, domnul Iulian Tirsoaga, care conduce Compania Lider Romproduct Activ, cu depozit și distribuție de produse alimentare românești. Spectatorii vor fi întâmpinați cu cozonaci și dulciuri. Colaboratorii evenimentului sunt primăria Coslada și institutul ‘Frații Golescu’ din România, se încheie comunicatul FEDROM,preluat de Agerpres.
*******INVITACION
Buena música y del arte en Teatro La Jaramilla de Coslada, Avenida de la Constitución, nº 47 (Metro línea 7, Estación Coslada Central).
Los invitamos a pasar un fin de semana, 19 y 20 de septiembre, en compañía de buena música y del arte en Teatro La Jaramilla de Coslada, Avenida de la Constitución, nº 47 (Metro línea 7, Estación Coslada Central).
Contaremos con invitados de excepción que cantarán y nos encantarán tanto sábado como domingo: Ion Creteanu, uno de los últimos 20 musicos de cobza de Rumanía, miembro de la Unión de los Músicos e Interpretes de Rumanía y TESORO HUMANO VIVO, declarado por la UNESCO y Domnica Dologa, interprete del grupo folclorico „Dor Romanesc” (Añoranza rumana) de la zona de Bistrita (Nor-Oeste de Rumanía), una voz de oro de la canción popular de Transilvania.
El Festival incluirá dos actividades:
– Una exposición, abierta de 11:00 a 14:30 donde se expondrán trajes, cerámica, objetos artesanos, arte decorativo, pintura de conocidas artistas rumanas.
– Los espectaculos, entre las 18:00 y las 20:30 horas con una pausa de 15 minutos a las 19:00. La entrada es libre hasta completar aforo (350 plazas). Las normas de utilización de la sala las publicaremos más adelante.
En los próximos días realizaremos una presentación en detalle de todos los participantes los colaboradores y patrocinadores.
Les esperamos con todo el cariño en un evento pensado para ustedes, un pretexto para estar juntos, recordando y enseñando a nuestro amigos de otras nacionalidades una parte de nuestra cultura, aprendiendo a la vez de la cultura de otros pueblos. (FEDROM )