Dacă într-o zi eu aș avea dorința de a fi altfel și altcineva decât cum și cine sunt ori, în tot cazul, cum și cine cred eu că sunt, aș vrea să am în loc de inimă o carte, iar în loc de mine să fiu o umbră. Ce dacă s-or găsi destui ca să decidă că am dat în mintea copiilor, că e absurdul suprem a vrea să traversezi două lumi, ca un copil, spre a te transfigura din ce ești definitiv, în altceva ce omul nu poate fi?! Pe mine asta nici nu m-ar descuraja nici nu m-ar indigna…, anii trec oricum, dar dacă pentru fiecare dintre noi oamenii timpul, calea și distanța sunt pe termen scurt, n-ar fi acum decât un bine sufletesc să mi le pot prelungi imaginar pe toate, ca să mă înfrupt din iluzii crude, copilărești…!

Cum am vrut să fiu, cine am vrut să fiu până acum? Rând pe rând precum câte ceva din toate de pe pământ și câte cineva dintre toți din lume: am vrut să fiu și copac, am vrut să fiu și cal, am vrut să fiu și pasăre, am vrut să fiu și râu, am vrut să fiu și nor, am vrut să fiu și cer, am vrut să fiu inimă și-am vrut să fiu cântec și-am vrut să fiu vântul, ploaia, soarele, luna, aerul, întunericul, lumina, și-am vrut să fiu simfoniile a toate acestea și culorile a toate acestea și poemele a toate acestea, misterul, povestea, odiseele lor, mitul și istoria ce se zideau în mine cu toate acestea și-n același timp curgeau din mine, dizolvate de timp și lăsând în urmă niște dâre de cristale și de umbre din care s-au împăturit întâmplări, întrebări, aflări, cunoașteri, înțelegeri, neîntâmplări, neîntrebări, neaflări, necunoașteri, neînțelegeri…!

Iar azi, după ce am zărit-o de cât de multe ori am avut timp să o zăresc și de cât de multe ori am avut ocazia să caut cu oglinzile privirilor mele câte o vibrație de lumină pe care cu aceste oglinzi să mi-o restitui sufletului meu ca și cum ar fi fost a lui, o pierduse și a găsit-o, au crescut în mine o inimă mai vioaie decât marșul tobelor din contra-plan și un suflet mai adânc decât fântânile cu izvoare cărunte și am decis fără să întreb pe nimeni, doar pe mine întrebându-mă, să vreau să fiu o umbră cu inimă o carte în care seara când umbra va-mpături cu flacără verde frunzele să scriu despre Marina Constantinescu…!

De ce?! Pur și simplu pentru că este un om frumos ca o inimă…! Și ce și-ar dori mai mult decât orice pe lume cineva care iubește frumosul, dacă nu să fie, de asemenea, un om frumos…! Or, mistuind un om frumos în inima sa prefăcută carte, omul umbră cu flacără verde este și el mai frumos. Celor ce vor să știe despre cine-i vorba, căci or fi, nici n-are cum să nu fie și oameni care să nu o cunoască pe Marina Constantinescu, deși cu o mână de cuvinte nu se zugrăvește un tablou, iată, le spun: critic de teatru, scriitor, realizator și moderator tv, la postul național de televiziune TVR, realizatoare a emisiunii „Nocturne”, inițial, din 2001, „Nocturna arenelor” în prezent („Fiecare amănunt este gândit, studiat, întors pe toate fețele, așa că în cele bune și în cele rele emisiunea mă reprezintă la modul absolut.” – Marina Constantinescu, mențiune proprie. Eu tot prin propriile-i cuvinte, dar altele decât cele ce se referă la emisiunea pe care o realizează, îi voi oglindi chipul spiritual: „Nu aduci pe lume un copil pentru tine. Il aduci pentru el!” Este o nemărginită profunzime aici, o teribilă, inefabilă iubire, o conștiință maternă neclintită, ca o stâncă!

Multe despre omul pentru oameni dedicat culturii și artelor, Marina Constantinescu, nu am a spune acum, căci nu este pentru ce să îmbraci în cuvânt ceea ce în sinele natural al inimii carte are superbitatea umbrei frunzelor cu flacără verde. Așa cum eu în sinea mea nu vorbesc despre ea, numai o privesc și o aud, o văd și o ascult urmărindu-i unele emisiuni, fiecare poate să facă întocmai și va înțelege cel puțin cum înțeleg eu, de altminteri e și suficient, câtă frumusețe a sa – nu este o referire strictă la corporalitate – atrage atenția întâi prin sine, iar mai departe prin emisiunile cu atractivitate asigurată de valoarea umană și profesională a protagoniștilor – aceste emisiuni sunt fiecare dintre ele niște creații culturale mirabile. Chipul, cum spuneam, plăcut al prezentatoarei, inteligența vorbirii, formatul, fondul și organizarea profesionistă, interesantă, foarte agreabilă a desfășurătorului, toate împreună au trasabilitate până la final în astfel de coordonate de spirit și conținut.

  N-apuci să te naști, că deja soarta-ți face program; n-apuci să mori că deja oamenii îți încep pregătirea bilanțului…! Însă ceea ce reprezintă esențialul unei veți este valoarea a ce construiești frumos din lumina cuvântului și actul faptei. Nimeni dintre cei ce optează cu preponderență practicarea jocului de ping-pong la perete cu viața, de fiecare dată câștigând peretele, nu se poate aștepta să fie laureat cu flori și aplauze, se poate aștepta să se învingă singur, în cursă doar cu sine.

Iată de ce aș vrea să am inima o carte și eu să fiu o umbră pe frunze cu flacără verde. Aș scrie cu ele și cu iarbă și cu flori în cartea aceea, despre Marina Constantinescu. M-aș vedea mândru de gândul meu, mândru de mine, de cuvântul meu, de gândul meu și în fiecare seară l-aș ruga pe Dumnezeu să nu uite să mă trezească dimineață. Căci eu, dacă m-aș vedea crâncen de rău, crud de egoist, supraplin de ură, neîncetat morocănos, frustrat, descurajat, decadent iremediabil, necontenit trist, nevrednic să făuresc nimic bun și frumos pe lume…, de ce mi-aș mai dori să mă bucur de lumina soarelui ce revarsă lava-i de aur a vieții, de frunze, de iarbă, de florile lăcuite de rouă, de fiecare ființă sublimă de pe pământ, de câmpii, de munți, de apele, cerul, clădirile, monumentele, cărțile, tablourile, sunetele muzicale, vibrațiile poeziei…, frumusețea, armonia, măreția naturii, vieții, lumii?! De ce aș mai trăi în mijlocul și împreună cu toate acestea, dacă eu le-aș fi vrăjmaș, iar ele mie nesuferite?!

Iată, de aceea aș vrea să fiu pentru Marina Constantinescu o umbră, iar inima să-mi fie o carte, precum un copil ce vrea să fie o gâză pe corola unei flori așa de mult iubind și gâza și floarea, așa de mult iubind să se joace liber, să alerge, așa de mult iubind să râdă, așa de mult iubind să fie fericit, absorbit de mirajele Universului…!

Marina Constantinescu, precum toate acestea pe care eu le iubesc, este un om foarte frumos ce oglindește în emisiunile sale ca vitraliile unei catedrale ale istoriei noastre culturale și artistice, niște cronici vizuale, transparente, prin care cerul și soarele conturează imagini monumentale, sublime, încărcate de istorie și odisee…!

(Aurel V. Zgheran)

by

Referinţă Bibliografică

Marina Constantinescu. O inimă, o carte, o umbră/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 25 august 2025