Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Mioara Oprișan: EMINESCU HYPERIONUL

Mioara Oprișan: EMINESCU HYPERIONUL

Întru nemurirea lui Eminescu, cel ce a trasat cu lumina cuvântului său o cale nouă în literatura română și universală!
Întru bucuria culturii! Prin cultură suntem salvați.

EMINESCU HYPERIONUL

Bând apa Lethei, pe căile astrale,
O clipă, undă, a mării ancestrale,
Îți despletești pădurea într-o ghindă nouă,
Copil al cerului, răsfrânt în ochi de rouă
Și poposești în vechea ta Moldovă
Străluminând prin veacuri cât o supernovă.

Plutești în visătorii copaci de chiparos
Ce-ți poartă prospețimea pe val de mare-n jos…

Tu șlefuiești în slova primelor cazanii,
Sorbind învățătura vechilor istorii,
Reciți și scrii cu verbul cald, înălțător
Dând viață și culoare limbii din popor.
Din fiecare luptă sângerări rămân,
Cresc în corola sufletului de român.

În tei foșnești lumină, în flori până-n pământ,
Pe cer, pe val de mare, doinește-al tău cuvânt…

O viață mii de vieți trăiește-n fapte,
Un timp străbun din vatra Daciei străbate…
Îi recreezi pe regele cel tânăr, Sarmis
Și-a lui regină, din Geția, Tomiris,
Pământul, marea, cerul cu mii luceferii
Îi împletești ca-n vis, în farmecul iubirii.

Plutești în visătorii copaci de chiparos,
Ce-ți poartă strălucirea pe val de mare-n jos…

Trimiți o rugă spre Zamolxe, zeul getic,
Pe buzele lui Dionis, sărmanul om ascetic,
Refuzându-ți pentr-o oră de iubire
Tot infinitul, zeiasca nemurire…
Dar te împiedici de-o mână de țărână,
Ce adevărul nu poate să-l țină.

În tei foșnești lumină, în flori până-n pământ,
Pe cer, pe val de mare, doinești al tău cuvânt…

La ce e bun-o țară fără de credință?
Și zimbrul de pe flamuri e în umilință,
Sirepii albi ai mării, cerbii zânei Dochii,
Îngenunchind, ridică spre ceruri ochii.
În infinitul de sub argintul lunii
Hyperion se-nalță din cămara lumii…

Plutește-n visătorii copaci de chiparos,
Ce-i poartă nemurirea pe val de mare-n jos.

Bând apa Lethei, pe căile astrale,
O clipă, undă, a mării ancestrale,
Eminul se răsfrânge într-un ochi de rouă,
Cu versu-i aurindu-și calea lui , cea nouă,
Lumina-i se revarsă din vechea Moldovă
Prin veacuri și veacuri, cât o supernovă…

Din tei curge iubire, în flori până-n pământ,
Pe cer, pe val de mare, doinește-al său cuvânt…

Mioara Oprișan
Membră a Ligii Scriitorilor Români

Facebooktwitterby feather

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.