Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » MIOARA OPRIȘAN: În casa de la Vovidenie

MIOARA OPRIȘAN: În casa de la Vovidenie

Către schitul cel pitit după colină,
În Munții Neamțului, poteca șerpuiește
Trezind ecouri în stejari din rădăcină…
Treaptă cu treaptă urci mai către cer și taină…

Pictează aur pur pe Vovidenie
Amurgul, bătrânul negustor de artă,
Ridică toaca imnuri de vecernie
Scoțând jivinele din farmecul de piatră.

Cerdacul casei odihnește-n asfințire
O floare rară, din grădina cea moldavă,
Cât Ceahlăul înălțată în simțire,
Peste mormântul trecutului de lacrimă.

O floare cu parfumul mamei ei, Porfiră,
Își cumpănește urcușul printre ctitorii
Ștefaniene, mușatine și respiră
Restaurând istorii în nădejde nouă.

O floare de colț ce-și aruncă sămânța
Împăcării peste munții care fumegă,
Peste mormintele neamului cădelnița,
Peste apele și plaiurile sfinte
Cântul și descântul nemuririi, dezminte…

-Fiul bârfei, nu arunca grabnic piatra
Spre floarea ce-și urmează marea trecere.
Ea nu se frânge, nu-și plânge visul, soarta,
Mireasma ei e făclie nemuritoare…

Treziți răspundem peste veacuri unei chemări
A unui frate, bădică Sadoveanu,
Lăsând un vis și pietate peste zări,
Altor frați, care vor veni după noi.

La Vovidenie, în casa ca o carte,
Respiră o floare moldavă, străbună,
Necontenit își suprimă teama de moarte
Cu a Învierii proaspătă arvună…
Săptămâna Floriilor, 2023, Mioara Oprișan

Facebooktwitterby feather
Etichete: