Poemul face parte din volumul „ SUFLET DE ROMÂN”, editura Inspirescu, București, 2021.

În volbura de valuri, la Dunăre și Prut,

Românii, câți purtară crucea în izvod,

Făcând din Voia Domnului serafic scut,

Ales-au României un singur voievod.

La înnoite vremuri soarele străluci,

În neaua albă, Moldovei și Munteniei.

Cuza Ioan, cel blând, Unirea veșnici,

Înflorind visul de-nceput al României.

Întunecate glasuri potrivnic se-nălțau,

Amenințând cu ură fragila unitate,

Sultanul, Semiluna la arme se-ndreptau

După socoata: dezbină-le pe toate.

Bărbatul Ioan Cuza în pace hotărî

Să se înfățișeze temutului sultan

În omenie, cu vorba-i bună coborî

Din tronul cel înalt mânia, pe divan.

Într-o fulgerare le apăru minunea…

Întrând în sala, ce în strălucire îl orbi,

Chipeșul domn român, lipsit de temenea,

Pe Înălțimea Sa, pe loc, îl năuci.

Când glasul de tunet ceru a-ngenunchea,

Tânărul domnitor rămase drept și demn,

În stele nu-i stă scris să-și umilească țara,

Căci vremuri noi au obiceiuri noi însemn.

Modernă clipă, modernă-nfățișare…

Curajul ce-mblânzise o inimă-n mânie,

A scuturat pe Împăratul de-ngâmfare,

Poftindu-l la respect, cu dibăcie.

Sub semilună, la curtea Împărăției,

În joc și cânt, recunoscură un domn nou,

Să-nsenineze cerul trist al României,

Un voievod cu aură de semizeu.

by

Referinţă Bibliografică

MIOARA OPRIȘAN – LA VREMURI NOI, CUZA DOMN/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 23 ianuarie 2022