Când Dumnezeu a creat lumea, i-a dat pe Eva lui Adam
Ca tot Pământul să se umple cu-ai lor urmași din neam în neam.
Neascultând apoi porunca de-a nu gusta din fruct oprit,
Ca drept pedeapsă, le-a dat moartea Cel ce din Rai i-a izgonit.
De mii de ani se naște omul să-și ducă crucea pe pământ
Și știe că-i dator c-o moarte, nu știe cum, nu știe când.
Atâta știe fiecare: că-n urma lui rămâne dor,
Tristețe multă, multă jale în tot ce este muritor.
Dar sufletul nu moare-o dată cu trupul ce-n pământ se-ntoarce,
Și pentru el, cel ce rămâne colivă și lumină face.
Și pune văduva, de seara, să fiarbă grâul cel ales,
Ce din pământ și-a strâns dulceața, din toamnă până la cules.
Apoi frământă-n rugăciune coliva pentru cei plecați:
Bărbatul, ce se duse primul, părinți, copii, mai apoi, frați.
Și lacrima pe-obraz coboară, din ochii triști ce plâng de ani,
I-a fost sortit copii să crească fără bărbat, cu puțini bani.
Și duce-n coș coliva dulce și vinul ca sfințit să fie
Când preotu-n altar se roagă și fumul de tămâie-mbie
Pe tot creștinul să gândească că totu-n viață-i trecător,
Doar sufletul ce și-l hrănește, în sfânt lăcaș, nu-i muritor.
Ard lumânările-n panere, lumină fie celor mulți!
Ce din pomelnice-al lor nume le spune preotul la sfinți,
Prin rugăciuni să mijlocească pe lângă Tatăl Creator,
Ca sufletele să-și găsească odihnă-n vecii vecilor.
Și veșnică lor pomenire cântăm când iarna fulgi-și cerne,
Peste mormintele-nghețate, și-avem regretele eterne
Că n-am știut în viața celor pe care azi îi regretăm,
Să facem punți de legătură, spre mântuire să urcăm.
Rămași în urmă, pentr-o vreme, datori suntem să-i pomenim
În rugăciune, și în viață momente dragi să retrăim.
Să nu uităm, nici chiar o clipă, că Dumnezeu ne-a dat Pământul
Ca nouă casă să ne fie pân-ne-o ajunge Asfințitul.
S-aude glasul unei mame ce-și strigă fiul la mormânt,
N-or mai seca de lacrimi ochii, știindu-l tânăr în pământ,
I-o trece numele-n pomelnic alături de-al bărbatului,
Și pașii ei vor fi tot timpul pe drumul țintirimului.
Și-n iarnă, Moșii mai primiră un suflet tânăr pomenit…
În lista lungă din pomelnic, va fi înscris nepregătit…
Și lumânările aprinse ard la morminte și-n panere,
Fie ca Domnul s-aibă milă, și nouă să ne dea putere!
Febr. 2015, Vernești
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..