Moto: Picătura sapă piatra, nu prin forţa ei, ci căzând mereu (proverb latinesc)

                                          Hora UNIRII-bătuta pe loc

      În eseul cu acelaşi titlu, pe care l-am scris în toamna anului 2013, am analizat jocul intereselor de pe scena politică europeană din acele momente fierbinţi şi am încercat să-mi lămuresc unele aspecte din istoria vitregă a chinuitei provincii româneşti, ruptă din trupul Moldovei.

   Aţi văzut ce s-a întâmplat cu Basarabia noastră timp de 203 ani!..De câte ori a fost răstignită nefericita fiică a României şi din ce cauze a pătimit atât amar de ani!.. De ce a ajuns ea, o biată ţărişoară fără nord şi fără sud, să nu-şi mai dorească UNIREA cu Patria-Mumă, pe care o priveşte acum ca pe o mamă vitregă?.. Poate că locuitorii săi au simţit că sunt trataţi ca nişte fraţi vitregi de către fraţii lor de sânge din Patria-Mamă. Poate!..  Mai degrabă tolerezi răutăţile străinului decât iubirea mimată a fratelui mai mare. Şi nu vreau să dau exemple care mi-ar amărâ sufletul, numai gândindu-mă la ele. Poate voi reveni altădată cu o povestire despre frunzele albastre ale iubirii frăţeşti.

   Mai bine să vedem ce efect a avut acel „20 octombrie 2013” de la Bucureşti. Aparent, niciunul. Ecourile lui s-au reflectat în nişte reacţii ale politicienilor europeni (ambasadorul Germaniei la Chişinău), români(preşedintele Băsescu, pus la punct de europeni şi basarabeni) şi autorităţile de la Chişinău (premierul Leancă ş.a.). Prin acele racţii s-au dat în vileag intenţiile şi atitudinile puterilor europene şi ale Chişinăului, ca o confirmare a dictonului „istoria se repetă”. O „istorie” absurdă care a rezervat acestui teritoriu românesc rolul de monedă aruncată pe masa pocherului politic european. Adică, un teritoriu al nimănui!.. Iar conducătorilor de la Chişinău… le convine teribil acest joc de cvasijucători, care le dă posibilitatea să-şi continue activităţile propriilor interese de oligarhi. Acel „20 octombrie” poate a influenţat şi victoria în alegeri a partidelor pro-europene din Rep. Moldova, alegătorii sperând că acestea sunt şi Pro-Unire cu România. Evenimentele ulterioare, mai ales cele de negocieri privind formarea guvernului, au dovedit că acestea nu erau decât partide Pro-Ciolan. Din această cauză, pentru a forma guvernul au recurs la ajutorul adversarilor comunişti. Aceştia au intrat în guvern, ca un cal troian, care au decolorat intenţiile pro-europene şi mai ales cele pro-Unire.

  Aceste fapte ale celor „aleşi” au nemulţumit pe alegătorii unionişti, care şi-au pierdut încrederea în partidele „pro-europene” aduse la putere.

  De cealaltă parte a Prutului, în Patria-Mamă, atât politicienii cât şi alegătorii au alte probleme, mai „importante” decât Unirea.

  Pro-unionistul Băsescu a devenit bunică politică, preşedintele Iohannis a declarat ferm că Unirea este posibilă NUMAI după intrarea Rep. Moldova în UE, adică la calendele greceşti, iar premierul Ponta doar a PROMIS mari investiţii dincolo de Prut. Ceilalţi politicieni, media şi cetăţenii României sunt implicaţi până peste ochi şi urechi în „luptele” din războiul DNA cu demnitarii corupţi. Mai ales că luptele au ajuns cu bubuiturile pe treptele palatelor Puterii (din Cotroceni, Victoriei şi Casa Poporului). Cui îi mai arde de Unire în atâta praf de puşcă? Biată ţară sfâşiată de lupte absurde!.. Nimănui nu-i arde de interesele şi nevoile tale! Însă, mă înşel amarnic. Dincolo de războiul DNA (atât de necesar), în conştiinţele tinerilor români, UNIREA pătrunde alegro ma non tropo, fără ştirea politicienilor orbi şi surzi. Podul de Flori se transformă treptat-treptat din Podul de Dor în Podul Tricolorului de pe râul Prut, pe care politicienii nu-l mai văd. Nu mai văd că Podul Tricolorului se lungeşte atât către Chişinău, cât şi spre Bucureşti, înaintând prin praful de puşcă dintre palate. Treziţi-vă, politicieni şi cetăţeni români de aici şi de dincolo de Prut! Tinerii voştri nu mai au răbdare! Forţele celor dornici de Unire s-au reactivat şi se manifestă tot mai des, în ciuda intereselor politicii europene, ale marilor puteri, care niciodată n-au dorit acest act politic românesc. Câtă vreme ne vom apleca în faţa acestor interese, câtă vreme nu ne vom manifesta voinţa cu fruntea sus, Unirea nu se va înfăptui şi tineretul ţării asta vrea să spună răspicat Europei: că Basarabia este pământ românesc mai înainte de vremea lui Burebista! Că „20 oct. 2013” s-a legat de „16 mai 2015” şi astfel de „poduri” ale Unirii încep să apară tot mai des în timp. Nu vă mai străduiţi să le dărâmaţi!

                            Hora noastră-n „Hora” europeană

  Ca să înţelegem acest straniu joc al evenimentelor politice româneşti pro-Unire, dincolo de politica europeană şi cea românească, să pătrunem în esenţa acestor fenomene:

  -Unirea nu este doar un IDEAL al minţilor luminate din România şi Rep. Moldova. Dincolo de caracterul său naţionalist-patriotic manifestat de vestitul „pod de flori”, el este o CERINŢĂ a intereselor naţionale ale celor două ţări. Acest ideal se transformă în cerinţă în funcţie de interesele imediate ale majorităţii românilor din ambele părţi ale Prutului. Care interese sunt schimbătoare, în funcţie de conjuncturile economice şi acţiunile conjugate ale unor factori interni şi externi.

Să analizăm acele interese:

  -Obiectivele României se cunosc: şi-a dorit umbrela NATO pentru ca să se apere de interesele Rusiei născută din cenuşa URSS, care a rămas cu aceleaşi dorinţe imperialiste de a redeveni Marele URSS. Apoi, şi-a mai dorit o dezvoltare şi o prosperitate economică, şi a intrat, târându-se în genunchi, sub plapuma UE. Evident că şi-ar fi dorit recuperarea teritoriilor pierdute din est, pentru care a luptat în cel de-al doilea război mondial alături de Germania. Dar, acest obiectiv s-ar fi realizat numai în anii 90-91, când s-a ivit ANULAREA Tratatului Ribentrop-Molotov. De pe urma căreia au profitat doar ţările baltice. Noi am pierdut momentul, mai ales când a apărut sub soare „Republca Moldova”. Nu mai vreau să reanalizez acel moment favorabil PIERDUT. Încă nu ne dăm seama cât de mult am pierdut!.. Că noi putem să ne îndeplinim obiectivele politice numai în anumite „momente de conjunctură”, pentru că nu avem dreptul la politică externă independentă. În acele „momente” trebuie să acţionăm înţelept, rapid şi inteligent, ca să punem puterile europene în faţa faptului împlinit.

   -Obiectivele marilor puteri au fost altele: NATO a acceptat primirea României, datorită poziţiei sale strategice la Marea Neagră, de stăvilirea intenţiilor Rusiei privind realizarea testamentului dat de Petru cel Mare. Uniunea Europeană a acceptat România ca fiind o sursă de materii prime şi piaţă de desfacere, dar nu acceptă Unirea Basarabiei cu România ca să nu supere Rusia, principalul furnizor de gaze şi mare piaţă de desfacere.

  -Rusia, se ştie, prin susţinerea fantomaticei republici transnistrene şi acţiunile sale represive împotriva RM nu doreşte Unirea acesteia cu România. Ea speră în menţinerea acestei ţărişoare sub influenţa sa economică şi politică. De asemenea, aşteaptă acel moment favorabil (vezi „momentul” Crimeea) de „integrare-alipire” la Mama-Rusie, pentru că, nu-i aşa, această „Mamă” este mai cloşcă decât România. Ea are „grijă” de fiii săi din Rep. Moldova.

   -Când puterile europene şi-au dorit extinderea până-n pragul Rusiei, încercând să smulgă din buzunarul politic al Marelui URSS cele trei republici (Ucraina, Moldova  şi Georgia), acesta s-a supărat, a mormăit puternic şi a smuls Crimeea din Ucraina. În continuare, ştim ce s-a întâmplat (şi ce va urma). Se înţelege că Unirea Basarabiei cu România nu va fi acceptată niciodată de marile forţe externe.

  -În Republica Moldova există un vălmăşag de interese, care au târât-o într-o fundătură economică şi social-politică. De la apariţia sa în anul 1991, interesele sale au fost profund contradictorii şi greu de identificat. Din această cauză au apărut fenomenele analizate în articolul precedent. Să reţinem doar structura etnică şi socială a populaţiei atât de eterogenă, mentalităţile comuniste, legăturile economice puternice cu fosta mamă URSS, dependenţa energetică de ea, infrastructura căilor de transport îndreptate numai spre Crimeea şi nu în ultimul rând presiunea propagandei ruseşti, prin intermediul politicienilor pro-ruşi, asupra populaţiei moldoveneşti.

  -Să reamintim că structura etnică actuală a populaţiei din RM este: 69,6% moldoveni, 1,9% declaraţi români, 11,2% ucraineni, 9,4% ruşi, 3,8%găgăuzi, 2% bulgari şi 2% alte etnii. Că dintre cei peste 70% români, o mare parte încă mai este dominată de mentalităţile comuniste, nostalgia după fosta administraţie sovietică şi bulversată de propaganda rusească, antiromânească, cea care consideră pe români fascişti imperialişti. Să nu uităm că etniile de găgăuzi şi bulgari sunt pro-ruse datorită privilegiilor istorice primite de la Maica Rusia.

  -Să reţinem că Rep. Moldova este un stat mic şi slab, lipsit de apărare, nu numai în faţa duşmanilor externi, devenind din această cauză un „rai” al corupţilor, traficanţilor şi infractorilor de felurite categorii, adică un stat dominat de oligarhi, de la care nu ne putem aştepta că au sentimente pro-Unire cu un stat în care DNA-ul reprezintă o putere de temut.

  Iată câte forţe au fost şi încă mai sunt împotriva Unirii!

 Atunci, care sunt forţele care să mai susţină Unirea?

                      Cine doreşte UNIREA?

În articolul „Alegro ma non tropo-1 am subliniat că principalii susţinători, în afară de intelectualii români şi basarabeni-patrioţi, în ultimii ani au devenit doritori ai Unirii, tinerii, în sufletul cărora s-a redeşteptat sentimentul patriotic şi conştiinţa identităţii lor de români, constatând că vorbesc aceeaşi limbă şi au obiceiuri, tradiţii şi o cultură, toate identice.

  -dar, repet, nu sunt pro-Unire numai pentru că poartă-n suflet acest ideal patriotic, ci sentimentul lor este animat şi de interese social-economice, dorinţa pentru un trai prosper, într-o ţară membră UE şi, mai ales că în România există un DNA puternic, care ar putea stârpi oligarhii moldoveni mafioţi şi corupţi. Or promisiunile vagi că Rep. Moldova va fi primită cândva în UE, după un număr de ani nedefinit, i-au convins că singura cale de atingerea acestui ţel este UNIREA cu România. În acest fel acest IDEAL a devenit un OBIECTIV POLITIC concret, care coagulează toate entităţile politice într-un BLOC POLITIC, pro-Unire. După câte am auzit, acesta are o denumire precisă: Blocul Unităţii Naţionale- B.U.N.- cu o platformă politică, un program având obiective detaliate, cu măsuri stabilite precis, care trebuie îndeplinite etapizat. În această fază se va trece la acţiuni politice hotărâte, de care politicenii din Bucureşti şi din Chişinău vor trebui să ţină seama.

  -dar în România, cine doreşte Unirea? În nici un caz majoritatea politicienilor şi autorităţilor statului român. Nu că s-ar pleca în faţa intereselor puterilor europene. Am văzut de câte ori, unii politicieni români, au sfidat autorităţile UE, atunci când acestea au lovit în interesele lor oligarhice. Ci, pur şi simplu, dintr-o NEPĂSARE crasă (pur antinaţională), faţă de această mare problemă naţională. Care partid românesc(din România!!!) a prezentat o STRATEGIE privind Unirea? În afară de unele declaraţii sporadice ale unor politicieni cinstiţi, nu există o strategie politică a Unirii. A nu se confunda cu politica de SUSŢINERE a RM pentru intrarea în UE, care este cu totul altceva. Nu cunosc niciun europarlamentar român care să fi făcut o declaraţie deschisă pentru Unirea RM cu România. Niciunul nu a susţinut că Basarabia este pământ românesc, ce trebuie reintegrat în România, demonstrând cu argumente istorice această teză în faţa parlamentarilor Europei. Cel puţin, nu am auzit de un astfel de caz. Am sperat ca măcar unul să le fi spus europenilor povestea raptului din trupul Moldovei a acestui teritoriu, istorie care sunt nevoit să o reamintesc:

 -acest RAPT s-a petrecut la 15 mai 1812. Nu a fost o cucerire rusească în luptă directă cu ostaşii moldoveni, căci în acea vreme Moldova nici nu avea armată. Care au fost împrejurările istorice din acel an fatidic? Napoleon I era pregătit cu o armată de 640000 de luptători să atace Rusia lui Alexandru I, care avea la rându-i, o armată de numai112000 şi încă 53000 în Moldova (sub comanda vestitului Kutuzov), rămaşi acolo după terminarea ultimului

lor război cu turcii. Aşteptau încheierea Tratatului de Pace cu Turcia, ce se ţinea la Bucureşti. Împăratul Alexandru I l-a chemat urgent pe Cutuzov cu trupele sale să se alăture armatelor ruseşti de la Niemen ca să facă faţă trupelor franceze, fapt care a determinat retragerea urgentă a ruşilor din Moldova. Ce s-a întâmplat în acest timp la Bucureşti unde aveau loc tratativele de pace dintre ruşi şi turci? Delegaţia turcă ar fi trebuit să negocieze pacea de pe alte poziţii, mai ales că ruşii doreau doar cucerirea „Basarabiei”, respectiv acel teritoriu din sudul Moldovei cu acest nume istoric, format din cele trei judeţe ale Bugeacului.

  Însă delegaţia Turciei era condusă de Galib-Effendi, ministrul de externe, un ignorant al geografiei Moldovei şi dragomanul Dimitrie Moruzi, un grec fanariot, priceput în diplomaţie şi cunoscător al istoriei şi geografiei teritoriilor româneşti. Dorind să ajungă domn al Moldovei cu sprijin rusesc, D. Moruzi A TRĂDAT interesele Imperiului Otoman şi, implicit, ale Moldovei, aranjând cu ruşii obţinerea acelei părţi a Moldovei dintre Nistru şi Prut, în schimbul susţinerii sale la tronul acestui principat, chiar ciuntit. În acest fel a păcălit pe ignorantul de Galib-Effendi şi l-a pus să semneze Tratatul şi anexele cu harta măsluită a Basarabiei. Aşa s-au pomenit ruşii că semnează un Tratat cu o mare Basarabie obţinută printr-un act de trădare a dragomanului fanariot Dimitrie Moruzi. Evident că după învingerea lui Napoleon I, ruşii au înfăptuit raptul, conform acestui Tratat de Pace măsluit de trădător. Degeaba turcii i-au tăiat capul lui Dimitrie Moruzi, că au fost nevoiţi să accepte un tratat de pace semnat de reprezentanţii lor. Iar ruşii, învingătorii lui Napoleon, au întărit prin Tratatul de la Paris, clauzele false ale Tratatului de la Bucureşti. Acest Tratat trebuie denunţat în Parlamentul European de către europarlamentarii români pentru reabilitarea dreptului nostru natural asupra teritoriului aşa numitei Basarabii, ajunsă Rep. Moldova. Această poveste trebuie să fie cunoscută de toţi românii de pretutindeni, nu numai de istorici şi spusă europenilor, care să accepte necesitatea Unirii, ca fiind un drept natural al României. Poate că în acest fel se vor deştepta şi românii din România, manipulaţi de nepăsarea politicienilor din România şi interesele oligarhice ale politicienilor de la Chişinău.

                                  Ce trebuie făcut?

Bănuiesc că membrii Blocului Unităţii Naţionale ştiu precis ce au de făcut şi într-un viitor apropiat, prin manifestaţii concertate, atât în Rep. Moldova cât şi în România, vor şti ce să le ceară politicienilor şi autorităţilor de la Bucureşti şi de la Chişinău. Eu cred că va trebui să determine aceste autorităţi să se aşeze la masă, unde să elaboreze STRATEGIA COMUNĂ a Unirii, cu obiective precise privind înfăptuirea acesteia. Însă, punctul 1 al acestei strategii trebuie să înceapă cu organizarea simultană a unui REFERENDUM al Unirii care să se ţină, atât în România cât şi în Rep. Moldova. Iar Unirea să se facă numai când se va vota Pro-Unire de o majoritate absolută în ambele ţări. Atunci, nici Rusia, nici coana Europă nu vor putea să se opună acestui drept al românilor de pretutindeni.

  Desigur, în strategia Unirii, va trebui declarată GARANTAREA drepturilor minorităţilor etnice din rep. Moldova, cu menţinerea privilegiilor istorice pentru găgăuzi şi bulgari. Garantarea acestor drepturi este o condiţie necesară pentru respectarea şi acceptarea acestor etnii în rândul naţionalităţilor conlocuitoare din România. Să ne reamintim politica înţeleaptă a lui Carol I care a dispus construirea la Constanţa a unei geamii pentru turcii şi tătarii din Dobrogea, trecută la statul român în anul 1878. Să arătăm acestor etnii că Unirea Rep. Moldova cu România nu este o ANEXARE,  ci un act reparator al unei nedreptăţi istorice, pentru care actualii membrii ai etniilor respective nu au nicio vină, ci au drepturi naturale de locuire în România Unită, ca şi toţi românii. Iar politicienii şi autorităţile române să înveţe din greşelile istoriei, ca să nu mai piardă pe aceşti fraţi români, rupţi din România de un fanariot grec, numai prin trădare. Trădare, care să fie cunoscută de toată Europa şi stigmatizată ca atare, ca orice act istoric nedrept ce trebuie anulat, eventual de Tribunalul Internaţional de la Haga.

                                                     Năstase Marin

                                                 Galaţi,  iunie 2015

by

Referinţă Bibliografică

NĂSTASE MARIN: ALEGRO MA NON TROPO – 2/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 23 iunie 2015