O istorie sentimentală a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XLVIII)

Dintre toți membrii cebnaclului literar al Casei de Cultură, de o prolificitate deosebită s-a dovedit a fi, în timp, Girel Barbu. Iată câteva din cărțile publicate de acesta până în 2013 – date extrase și actualizate, cât de cât, de subsemnatul –  din autori.citatepedia.ro:

2 martie 1952 – s-a născut Girel Barbu în satul Pinu, comuna Brăeşti, în judeţul Buzău

29 august 2001 (în urmă cu 18 ani) – a avut loc lansarea pentru cartea „Călător în Calea Domnului” (carte de versuri religioase; au participat scriitori, oameni de cultură şi de cult) de Girel Barbu la Biblioteca Comunală Brăeşti, comuna Brăeşti, în judeţul Buzău

12 octombrie 2004 (în urmă cu 15 ani) – a avut loc lansarea pentru cartea „Lumea râsului” (epigrame) de Girel Barbu la Căminul cultural Brăeşti, Brăeşti, în judeţul Buzău

12 februarie 2006 (în urmă cu 13 ani) – a avut loc lansarea pentru cartea „Mănăstirea de la Pinu – Monografie” de Girel Barbu la Biserica din satul Pinu, comuna Brăeşti, în judeţul Buzău

28 mai 2006 (în urmă cu 13 ani) – a avut loc lansarea pentru cartea „Singur şi pieziş” (aforisme) de Girel Barbu la pe locul fostei mănăstiri de la Pinu, comuna Brăeşti, în judeţul Buzău

14 octombrie 2006 (în urmă cu 13 ani) – a avut loc lansarea pentru cartea „Rădăcini şi muguri” (monografia comunei Brăeşti) de Girel Barbu la Căminul cultural Brăeşti, comuna Brăeşti, în judeţul Buzău

15 februarie 2009 (în urmă cu 10 ani) – a avut loc lansarea pentru cartea „Despre suflet” (eseu) de Girel Barbu la Biserica din satul Pinu, comuna Brăeşti, în judeţul Buzău

29 octombrie 2011 (în urmă cu 8 ani) – a avut loc lansarea pentru cartea „Ironiada” (volum de epigrame) de Girel Barbu la Casa de Cultură a Sindicatelor, Buzău, în judeţul Buzău

Decembrie 2012 (în urmă cu 7 ani) – Girel Barbu a început lucrul la cartea „Cruci de piatră din judeţul Buzău” (eseu despre crucile artistice din judeţul Buzău) la satul Pinu, în judeţul Buzău

2 martie 2013 (în urmă cu 6 ani) – Girel Barbu a primit Diploma de excelenţă pentru literatură documentară (pentru lucrarea „Cruci de piatră din judeţul Buzău”) la Fundaţia „Cruci de piatră”, Ruginoasa, în judeţul Buzău

15 ianuarie 2013 (în urmă cu 6 ani) – a avut loc lansarea pentru cartea „A plâns în mine Dumnezeu” de Girel Barbu la Biblioteca Comunală Brăeşti, Brăeşti, în judeţul Buzău

Amintiri despre cenaclul ”Al. Sahia” din Buzău

”Era în vara anului 1980. În Buzău funcţionau două cenacluri: «Viaţa Buzăului», patronat de ziarul omonim, condus de poetul Puiu Cristea, şi «Al. Sahia» de la Casa de Cultură a Sindicatelor, coordonat de poetul şi marele animator cultural, profesorul Constantin Petcu, care editase primul număr al «Foii Literare» (singura publicaţie literară din acea vreme din Buzău). Prietenul şi consăteanul meu, regretatul poet Ion V. Nica, mi-a adus într-o zi un exemplar al acestei reviste, unde pe o pagină întreagă, Marin Ifrim, pe care îl cunoşteam, din scris, fiind unul dintre cei mai activi membri ai cenaclului prin corespondenţă din judeţul de la Curbura Carpaţilor, avea un grupaj de poezii, cu o recomandare către cititori făcută de preşedintele cenaclului. În urma lecturării publicaţiei, m-am hotărît să merg şi eu la o şedinţă de cenaclu, într-o seară de marţi din luna Iunie. În şedinţa următoare am fost programat să-mi prezint creaţia poetică, chiar eu. Părerile celor care au comentat atunci mi-au fost de bun augur. Debutasem cu dreptul, cum se spune, deşi aveam mai multe poezii publicate, şi chiar obţinusem o menţiune la un concurs organizat de gazeta «Viaţa Buzăului». Aici, în acest club select, am cunoscut viitori scriitori ai Buzăului, şi nu numai: Marin Ifrim, C. Petcu, Mihai M. Macovei, Ion P. Iacob, Ion Romanescu, Ovidiu Petrescu, Sorin Lalu, Emil Niculescu, Dima Ștefan, Aurel Ganea, Nicolae Pogonaru, şi mulţi alţii. În cel de-al doilea număr al «Foii Literare», mi-a fost rezervată o pagină întreagă, cu foto, şi o prezentare de Costel Petcu. Port în mine amintiri frumoase din acea perioadă. Îmi amintesc cu multă plăcere de o deplasare (condusă de directorul de atunci al instituţiei, marele om de cultură, profesorul Alexandru Dumitrescu), la Şantierul Barajului de la Siriu, şi Fabrica de la Nehoiu, unde am susţinut în clubul unităţii un spectacol de muzică şi poezie, protagonişti fiind Corul Bărbătesc al Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău, iar partea poetică a fost reprezentată de M. Ifrim, Iulian Apostolescu şi subsemnatul. Îmi amintesc de asemenea de unele seri artistice unde recitam din creaţiile proprii şi unde cântau folchistul Puiu Tărchilă, şi Ionel Banu, un pensionar, fost judecător. Sunt multe de povestit despre această adevărată şcoală de literatură pe care, mai în glumă, mai în serios declar că am absolvit-o”.

Girel Barbu, Pinu, 10. 01. 2019

Între timp, poetul a publicat și alte cărți printre care: ”Biserica din pin”, ”(Ne)vinovat de răstignire”, ”Zgomotul tăcerii” etc. Cert este faptul că una dintre acestea a apărut sub egida Asociației Culturale ”Renașterea Buzoiană”, în cadrul proiectului ”Scriitori buzoieni pentru literatura română”. Aflu de la criticul literar Georgică Manole, care ne-a trimis o recenzie, că în anul 2018 Girel Barbu a publicat la Ed. ”Omega” volumul ”Vânzătorul de lumină”. Iată un poet care onorează fostul Cenaclu literar ”Al. Sahia” și Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău. Pentru acuratețea acestei cronici, o redăm aici, cu precizarea că aceasta va fi publicată și în revista ”Cartelul metaforelor”:

POEME PENTRU SĂNĂTATEA NEAMULUI

”O carte manifest e un beneficiu pentru ieşirea din adormire. Un astfel de volum este şi cel scris de Girel Barbu: «Vânzătorul de lumină» (poezii creştine, prefaţă Valeriu Butulescu, Editura «Omega», Buzău, 2018, 102 p.). Deşi puţine pagini, densitatea ideatică  duce către un punct de convergenţă bine definit: revenirea la sat ca centru al universului şi la credinţa care unifică Cerul cu Pământul. Îl asemăn pe Girel Barbu cu o frunză care, indiferent de anotimp, nu vrea să moară, ci  se luptă pentru a-şi continua menirea întru existenţă. Poetul stă semeţ când într-un mugur gata să pleznească a viaţă, primăvara, când într-o frunză ce tremură în arşiţa verii, lasă loc vieţii când cade sub vântul toamnei, ori se încăpăţânează să-şi menţină veşnica verdeaţă într-un ac de brad, iarna. Lumina din cuvintele alese de Girel Barbu trec printr-un proces original de  (foto)sinteză, transformându-se în poeme:«Se mai roagă în mine un ţăran, / Cu palmele crăpate la piept împreunate / Şi mă întreb, de nu cumva în van, / Mai locuiesc ţărani adevăraţi prin sate? // Mai e vreun vis cu noi contemporan, / Ori toate au fost demult visate? / Se mai roagă încă în mine un ţăran, / Cu palmele la piept împreunate. // Mă doare ploaia căzută pe tăpşan, / Şi vântul adormit cu luna dârdâind în spate / Mi-e dor de un copil călare pe-un cârlan / Cu amintiri în traista vieţii strecurate. // Se mai roagă încă în mine un ţăran.» («Rondel»).

Supus unei priviri psihologice – unei priviri normale, nu piezişe – Girel Barbu poate fi pus sub semnul procesului de autoactualizare. Satul este cel care îl determină să se supună acestui proces aplicat propriei personalităţi. Deşi sensul este invers, întâlnim  un conservatorism organicist eminescian, dublat de unul social.  Girel Barbu atenţionează că orice autoactualizare ce vizează evoluţia şi dezvoltarea capacităţilor umane, nu se poate face fără un raport cu civilizaţia satului:«Sunt ultimul ţăran din Univers, / Care scrie cu miei pe deal un vers! / Nu sunt poet, cred că-aţi aflat / Ci doar un vis din somnul unui sat, / Să pun din mine o fărâmă / Proptea caselor ce se dărâmă, / Să mă zidesc în ghizde de fântână / Când norii ploaia o amână. / Pe uliţi vreau părere să mă-ntind, / Să treacă peste mine caii tropotind, / Şi străbunii venind cu alai / Să mă calce în picioare de Rai / Să ne-ntâlnim la nunţile de primăvară / Ca în poveştile de odinioară»(«Cântec rezemat de-un nor»).

Realitatea îl obligă pe Girel Barbu să constate că, din cauza globalismului şi a postmodernismului, satul nu mai poate să asigure de la sine devenirea umană, aşa cum o făcea până în interbelic. Prin poezia din acest volum, autorul încearcă o readucere  a acestui topos la locul pe care îl avea, acela de centru al lumii. Simt eu, ca cititor, că Girel Barbu plusează şi vrea să  redea satului vechiul  titlu de nobleţe, acela de  purtător al sensului istoriei, titlu furat de comunişti şi acordat proletariatului: „Am fost cu dragostea contemporan / Şi palmele crăpate de ţăran, / Cu grâul  ce se visa pâine pe câmpie, Vecin şi neam cu-n tril de ciocârlie. // Am fost contemporan cu dorul şi oftatul / Şi uliţa ce ridica spre ceruri satul, / Prieten bun cu mărul de la drum / Şi umbra lui ce răspândea în jur parfum. // Am fost contemporan cu scârţâitul porţii / Cu nechezatul cailor în miezul nopţii, / Coleg de înflorire cu un tei / Pe deal foşnind ca doi derbedei. // Am fost contemporan cu ultima fântână / Unde feciorii ţineau fecioarele de mână. / Eu sunt cel din urmă copil contemporan / Cu jocul de-a pitita pe tăpşan” («Amintiri»)

                                                                                 Georgică Manole

Alți membri ai Cenaclului   

Gheorghe Andrei s-a născut la 24 octombrie 1937, în comuna Sângeru, judeţul Prahova. A murit la 18 decembrie 2008, în Buzău. A fost unul dintre membrii de bază ai Cenaclului ”Al. Sahia”.

A absolvit Liceul „I.L. Caragiale” din Ploieşti (1951-1955) şi Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1959-1963). A fost profesor la şcolile din Salcia şi Podgoria, în judeţul Prahova, la liceul din Pogoanele, unde a editat revista „Aurora”, apoi, din 1971, instructor-metodist la Casa Corpului Didactic din Buzău, unde a îngrijit apariţia revistei „Şcoala buzoiană” şi unde, după 1989, a fost director. A debutat în revista „Luceafărul”, în 1959, colaborând apoi cu poezie, epigrame, fabule, proză, publicistică, folclor, recenzii la „laşul literar”, „Viaţa studenţească”, „Scânteia pionierului”, „Convorbiri literare”, „Ramuri”, „Orizont”, „România literară”, „Flacăra”, „Argeş”, „Îndrumătorul literar”, „Tribuna şcolii”, „Viaţa Buzăului” etc. Prima lui carte, ”Greieraş poznaş”, scrisă pentru copii, apare în 1974. După ce publică versuri cu tematică diversă în reviste şi în antologii literare, Andrei reînvie pastelul, despre care, recomandând volumul ”Zăpezile fierbinţi” (1976), criticul Eugen Simion scrie că ar fi „forma în care sensibilitatea lui de om al colinelor, discret şi melancolic, se exprimă mai bine”. Acelaşi timbru, aceeaşi tonalitate elegiacă se întâlnesc în ”Copac solitar” (1981), unde reflexivitatea însoţeşte reveriile, iar simbolistica tinde să dea un înţeles mai adânc imaginaţiei plastice. Când şi când autorul intră şi în tărâmul legendei sau în cel al istoriei, dar fără să depăşească un convenţional şi simplificator mod de abordare. Unda nostalgică urmăreşte şi învăluie, în cele din urmă, şi reportajele ori însemnările autobiografice din ”Ţinutul Sânzienelor” (1984) sau paginile din microromanul ”Ani de studenţie” (1989). Opera literară: ”Greieraş poznaş”, Bucureşti, 1974; ”Zăpezile fierbinţi”, Bucureşti, 1976; ”Copac solitar”, Bucureşti, 1981; ”Pentru pământul natal”, Buzău, 1982; ”Ţinutul Sânzienelor”, Bucureşti, 1984; ”Ani de studenţie”, Bucureşti, 1989; Promoția Călinescu-George Călinescu, profesorul, 1999; ”Blitz în eternitate”, Râmnicu Sărat, 2002.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1990. Prezentarea este completată cu date din crispedia.ro. În cinstea și în semn de apreciere a poetului, încă din timpul vieții, Casa de Cultură i-a organizat două medalioane literare.

Dumitru Buduianu

S-a născut la 26 noiembrie 1965, în comuna Bozioru, județul Buzău, lângă satul lui Girel Barbu, Pinu. A fost adus la Cenaclul ”Al. Sahia”, de poetul Ion P. Iacob, încă din timpul când era seminarist la Buzău. În prezent este preot într-o comună din județul Buzău. A publicat versuri în revistele Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

Constantin Fieraru

 Este născut în comuna Bălăceanu, Buzău, la 12 noiembrie 1953. A absolvit Liceul ”Mihai Eminescu” din Buzău. A publicat următoarele volume de versuri: ”Timpul de grație” (1994) și ”Între caninii gurii de rai” (2004). Nu suntem în posesia întregii sale fișe editoriale. Înainte de 1989, la rugămintea subsemnatului, directorul de atunci al Casei Casei de Cultură, Alexandru Dumitrescu, a făcut tot posibilul să-i găsească un loc de muncă. Timp de câteva zile a fost recepționer la Hotel ”Pietroasa”. Viața sa de poet boem i-a îndrumat pașii spre alte locuri de muncă. Livrescul poeziei sale este o dovadă a unui poet în temă cu toată literatura universală din secolul trecut. A frecventat cu intermitențe Cenaclul literar ”Al. Sahia”.

Consemnat de Marin Ifrim

14.01.2019

by

Referinţă Bibliografică

O istorie sentimentală a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău (XLVIII)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 14 ianuarie 2019