Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » OAMENI DE LÂNGĂ NOI

OAMENI DE LÂNGĂ NOI

Perseverența în viața omului

 

Moto: ”Dintre toate lucrurile, perseverența este fundamentul tuturor acțiunilor.”  ( Lao Tzu-filozof chinez, î.Hr.)

Dumnezeu când a creat omul l-a înzestrat cu toate armele necesare supraviețuirii în orice condiții căci, înclin să cred, ADN-ul nu i l-a schimbat când l-a izgonit din Rai, numai că tot Divinitatea i-a lăsat individului liberul arbitru, adică libertatea de a alege între  posibilitățile de acțiune-schimbare care i se oferă. Altfel tot răul și eroarea ar fi puse pe seama Creatorului-după cum se zice, de multe ori, așa a vrut Domnul, neținându-se seama că răul și eroarea sunt rezultatele alegerilor conștiente, dar greșite ale omului, incapabil să le predetermine consecințele.

Întâlnim în viață oameni care s-au realizat mai mult sau mai puțin, la asta concurând mai mulți factori, dar,  cum nu vreau să intru într-o filosofie existențială, mă voi limita la a spune că invitatul nostru  de la rubrica Oameni de lângă noi este unul dintre cei care au știut ce să aleagă pe parcursul existenței lor terestre.

Din discuția purtată în fața camerei de filmat cu dl Opriș Constantin, că de dumnealui este vorba, în biroul său de la Agenția pentru Protecția Mediului din Buzău, am tras concluzia că ceea ce-l caracterizează este perseverența cu care a știut să-și canalizeze forța interioară pentru a duce la bun sfârșit un lucru. Se știe foarte clar că succesul nu vine peste noapte și că acesta se construiește în timp. Drumul spre succes este uneori o călătorie lungă, călătorie care începe o dată cu nașterea, pentru că personalitatea individului începe să se contureze în cadrul primei instituții, FAMILIA.

Interlocutorul meu s-a născut la 10 septembrie 1957, la Casa de nașteri din Nișcov, acolo unde mulți dintre cei aparținând familiilor din satele învecinate au văzut lumina zilei. Copilăria și-a petrecut-o alături de părinți în satul Cândești, unde a urmat și școala generală. Pentru  că de mic era atras de partea electrică a instalațiilor, a urmat un liceu de profil automatizări și electronică industrială din București. După finalizarea cursurilor liceale, tânărul Opriș s-a angajat pentru scurt timp la un institut de cercetare în domeniul automatizării, după care a revenit în Buzău angajându-se la Întreprinderea de Prelucrare a Maselor Plastice. Aici a întâlnit-o pe viitoarea lui soție care l-a cucerit printr-un  spirit deosebit civic și moral, după cum ține să precizeze, aspectul fizic fiind pe locul doi sau chiar trei în așteptările sale de la o femeie. Dar cum eu o cunosc pe dna Opriș, înclin să cred că într-adevăr întâlnirea dintre cei doi a fost o minune pentru invitatul meu care povestește cu multă căldură  despre momentul acesta din viața sa, moment premergător celor 34 de ani de căsnicie.

Bărbatului din fața mea îi place să povestească, și eu îl ascult cu atenție. Cum perseverența este alimentată de o motivație de lungă durată susținută de  imaginea unui țel îndepărtat, s-a înscris la Colegiul economic ca mai apoi să urmeze o facultate de profil. Așa că a absolvit Facultatea de Drept și Administrație Publică la fără frecvență, reușind să-și ia și licența.   Din câte se observă, dl Opriș nu s-a mulțumit cu profilul pentru care s-a pregătit în anii tinereții și a continuat să studieze și la maturitate ca  să aibă posibilitatea să ocupe un loc de muncă și în alt domeniu. Așa se explică că vreo 5-6 ani a lucrat la Stațiunea de Cercetare Pomicolă de la Cândești, stațiune înființată în anii  ֨60, considerată una dintre cele mai mari din țară. Dar aici nu stă decât până în ֨93,  când pleacă la Finanțe Publice Buzău, simțise probabil că Stațiunea de Cercetare avea să intre într-o perioadă de declin începând cu anul 2000, după ce multe din terenurile stațiunii au fost retrocedate proprietarilor de drept.

La Finanțe Publice a fost repartizat pe sectorul Vernești, unde din 2000 rămâne în cadrul primăriei urmând să lucreze ca inspector fiscal 8 ani. Știind că în 2008 s-a înscris  în cursa pentru ocuparea postului de primar, îi pun întrebarea: ce l-a determinat să ia această decizie?  ” Nimeni nu făcea nimic în primărie și m-am gândit că trebuie să dezvoltăm puțin zona aceasta, zonă limitrofă a orașului Buzău!” Înțeleg că nimeni care nu făcea nimic era alesul poporului care câștigase patru mandate la rând tocmai pentru că nu făcea nimic pentru comunitate, făcea pentru interesele lui personale

Așa stând lucrurile, în vara lui 2008, inspectorul fiscal Opriș Constantin demisionează din funcția deținută în cadrul primăriei, c-așa cere legea, și candidează pe listele PDL și câștigă fotoliul de primar. Recunoaște că s-a pripit când și-a ales echipa pentru că la scurt timp după alegeri o parte din ea l-a dezamăgit.

” Consilierii mei m-au oprit să fac o stație de alimentare cu apă la Nișcov. Făcusem proiect, studiu de fezabilitate, dar ei s-au opus că au zis că-mi fac campanie electorală. Dacă aprobau proiectul meu, stația aceea ar fi asigurat apa pentru satele: Nișcov, Cândești, Săseni, Vernești.”

Pentru că a locuit dintotdeauna la Cândești, la început în casa părinților, mai apoi în  casa construită împreună cu soția sa, îl întreb dacă primarul comunei face mai mult pentru satul natal, asta pentru că am văzut mai multe străzi asfaltate la Cândești decât în alte sate. Nu, primarul are un plan de dezvoltare la nivelul  întregii comune.  În cei patru ani cât a fost primar a avut în vedere :

-dezvoltarea infrastructurii-a început asfaltarea drumului care leagă DN10 cu Drumul vinului, dar n-a reușit decât până la ieșirea din Cândești; a asfaltat strada Buna Vestire din Vernești și alte străzi din Cândești,

-bunul mers al învățământului și educației, a sistemului de sănătate-a sprijinit înființarea Centrului de Permanență la Dispensarul din Vernești. Cam în proporție de 98% a realizat din ceea ce a promis.

Când aduc în discuție bugetul local, modul cum se realizează, invitatul meu face precizarea: ” Dacă stai în baza bugetului local, care se strânge cum se strânge din taxe și impozite unde întâlnești și răi platnici, mare lucru  nu se poate face. O soluție sunt fondurile europene.  Nu sunt greu de accesat, dar trebuie să insiști. Stăteam la ușile ministerelor ca să obțin ceva. Insistam…”

Despre colaborarea administrației locale cu cetățenii prin Asociația civilă ACT pentru Vernești consideră că ”Transparența aduce viziunea reală a administrației. Numai prin transparență și în colaborare cu cetățeanul comuna se poate dezvolta, pentru că ideile bune trebuie puse în practică.”

Încheiem  discuția într-o notă optimistă în speranța că la viitoarele alegeri electoratul pasiv va ieși la vot și cel care va fi ales va ști să acceseze și fonduri europene pentru dezvoltarea localității.

 

Facebooktwitterby feather