– din ciclul: La “Onete”

În anii studenţiei, în acea vreme de la sfârşitul anilor ’60, lucram temporar, mai ales în timpul vacanţelor studențești, ca ghid de excursii la Agenţia de Turism “Litoral” din Mamaia. Aceasta bineînţeles după ce absolvisem la ONT un curs cu test final şi după o scurtă practică chiar pe litoral, la Mamaia.

Centrala de turism se afla într-una din aripile laterale ale Hotelului Bucureşti unde ne vedeam cam în fiecare dimineaţă cu şeful ghizilor responsabil pe diversele grupe de acţiuni. Şef la departamentul de excursii era Radu C., un tânăr, brunet pe care îl simpatizasem şi cred că şi reciproc… mă trimitea să însoţesc mai ales grupurile de turişti suedezi, norvegieni sau danezi, eu fiind vorbitor şi de limba engleză.

De altfel mai târziu devenii ghidul român al grupului danez Imperial-Danemarca având ca delegat permanent pe Willy Falk Hansen, papa Hansen cum îi spunea cam toată lumea de pe litoral care îl cunoştea. Fusese campion mondial de ciclism prin anii ’30 şi de catva timp aproape se stabilise în România, împreună cu Desiree, fiica lui. O promovase în cadrul agenției turistice daneze, colaborând cu ea ca însoţitoare ale grupurilor lor de turiști.

Papa Hansen îşi conducea cu mare atenţie R16-ul de culoarea verdelui măsliniu pe tot litoralul, dar cu preponderenţă în Mamaia. Era prudent și sigur la condus. Cu ochii lui albaştri ca marea Nordului, de unde de altfel şi provenea, privea foarte atent circulaţia prin lentilele ochelarilor de vedere cu ramă metalică aurită. Chiar fiind la volan trăgea cu pasiune dintr-o ţigară de foi cubaneză, o Cohiba de care nu se despărţea niciodată. Avea obiceiul să ţină trabucul între degete şi mai tot timpul cu mâna la cap, de aceea părul lui alb argintiu preluase de la ţigara de foi o meşă galbuie și care îl facea parcă şi mai distins. Era foarte ordonat cu documentele şi actele care-l însoţeau permanent într-o geanta veche din piele maroniu-roşcată în timpul periplurilor lui la hotelurile unde erau cazaţi turiştii danezi. Emana o seriozitate intrinsecă fiinţei lui, impunând respectul de cuviinţă.

În acel sezon estival din 1968 afluxul de turişti crescuse simţitor încât cei doi, Papa Hansen şi Desiree nu mai făceau faţă atribuţiunilor care le reveneau ca delegaţi permanenţi. Cu săptămâni în urmă solicitaseră sprijinul de la Centrala din Copenhaga pentru a putea face faţă onorabil în continuare pretenţiilor unui număr sporit de turişti.

Într-una din zilele de transfer la aeroport trebuia să îi conduceam pe turiștii ale căror sejour-uri se terminaseră, aceștia urmând să zboare înapoi acasă cu acelaşi avion cu care veneau noi grupuri de turişti. Papa Hansen îmi spuse că de la Copenhaga venea acum şi un nou delegat trimis de Imperial Danemarca. Am înţeles că acesta era profesor şi urma să sosească împreună cu soţia lui.

După terminarea formalităților cu controlul vamal și predarea bagajelor am înmânat fiecărui turist boarding cardul pe care urmau să-l arate la ieșirea din aeroport și la îmbarcarea în avion. Ne-am luat rămas bun de la toți din grupa celor care plecau acasă și ne-am îndreptat spre poarta unde urmau să apară noii turiști abia veniți.

Nu după mult timp se făcu anunțată la megafoane și aterizarea avionului de la Copenhaga. Papa Hansen și cu mine alături de el putând în faţă o plachetă cu inscripția Imperial Danemarca îi aşteptam pe noii turiști sosiți. Curând începură să iasă de după uşile cu arcuri, care se închideau fără zgomot în spatele lor şi care separau sala de aşteptare a aeroportului de sala unde se făcea controlul vamal. Fiecare cu bagajul lui, unele mai voluminoase, altele reduse la un ruck-sack, sau chiar o simpla geantă de mână. După ce toate formalităţile vamale cu grupul respectiv se terminaseră apăru în sfârsit şi domnul Petersen. Era un tip înalt şi uscăţiv, între două vârste, purtând ochelari de vedere cu rame mici rotunde, practic demodate şi neobişnuite acelei vremi. La scurtă distanţă îl urma soţia lui, o doamnă blondă, zâmbitoare la faţă. Hansen îl întâmpină cu un surâs forțat în colțul gurii, poate din diplomație specifică firei lui nordice, după care schimbară câteva vorbe în limba daneză. Urmară prezentările soţiei şi dat fiind că eram imediat alături de Papa Hansen venii şi eu la rând, ca reprezentant român, eu recurgând de data asta la tradiţionalul Welcome şi urările de bună şedere. Toate bineînțeles în limba lui Shakespeare, fiind singura limbă ca numitor comun a celor de față.

Puţin timp după aceea făcurăm prezența noilor sosiţi și ne îndreptarăm împreună cu tot grupul, fiecare cu bagajele lor spre autocar. In drumul spre Mamaia, Papa Hansen făcu o prezentare scurtă în daneză asupra locului unde ne îndreptam, ca şi scurte informaţii despre hotelurile unde erau cazaţi fiecare. Unii erau repartizaţi la hotelurile din nordul Mamaiei, cum era complexul Modern-Palas-Central-Pelican… alții la alte hoteluri din mijlocul şi sudul staţiunii pe drumul spre Constanţa, cum erau Mioriţa, Lotus, Central. Se anunță deasemenea că a doua zi dimineaţă, după micul dejun, avea să aibă loc un cocktail de „Bine aţi venit” la hotelul Lotus. Era și prilejul unei prime acomodări însoţită de multe informaţii legate de sejourul pe litoralul românesc, ca şi ofertele Agenţiei Litoral de excursii, spectacole, muzee, sau locuri interesante ce puteau fi vizitate și vizionate.

Dimineaţa urmatoare îşi anunţă prezenţa foarte călduroasă, abundând în ultra-violetele razelor de soare. Unii dintre turiştii aflați pe litoral de mai multe zile erau deja pe plajă, matinali, unii chiar înotând nerăbdători să îşi răcorească caloriile acumulate în zilele trecute. Marea era liniștită, parcă trezită după somnul nopţii de vară, iar prin sclipirile ca de bliț transmise de soarele primei dimineți din abundență, invita ademenitor la un prim contact cu apa.

În restaurantul din fața hotelului în care urmau să apară turiştii la micul dejun se auzeau sunetele metalice specifice tacâmurilor, ca și ale veselei, în timp ce erau aranjate impecabil pe mese. Afară pe terasă chelnerii şi ajutoarele acestora pregăteau separat mesele pentru cei veniţi în acea noapte şi care urmau să ia parte la cocktail-ul de bun venit.

Uşor, uşor, după ce îşi luară micul dejun, noii veniţi luară loc la mese pe terasă şi aşteptau să înceapă mica ceremonie, unii răsucindu-şi şi aprinzându-şi câte un trabuc, sau o ţigară. Erau prezenţi mai toţi noii veniţi şi nu erau puţini. Curând apăru şi papa Hansen cu nelipsita lui ţigară de foi şi privind lumea prezentă peste ramele ochelarilor săi,… părea mulţumit şi cu un mic gest lăsă să se înţeleagă că se putea începe.

În timpul primelor prezentări, chelnerii începuseră să toarne în paharele fiecăruia o licoare special pregătită la barul hotelului. Era o combinaţie de vermut cu puţin sirop concentrat din fructe şi cu un adaos minim de alcol, câteva stropuri de coniac, sau chiar de Stolicinaia. Două-trei cuburi de gheaţă şi o jumătate de felie de portocală înfiptă în buza paharului, după ce aceasta fusese plimbată de jur împrejur printr-o pulbere de zahăr, întregeau aspectul atractiv al cocktail-ului. Era botezat destul de exotic, Amalfi,… nemai vorbind de gustul licoarei, căci repetarea de către chelneri a ritualului umplerii paharelor golite destul de repede spunea mult, fără a lua în considerație că totul era și „pe gratis”.

Pe acest fundal și în ciuda creşterii bunei dispoziții, dar și a caloriilor resimţite cam matinal de fiecare turist, atât din exterior, cât şi din interior, papa Hansen îşi începu cuvântarea de bun venit în limba daneză. Făcu mai întâi prezentările de rigoare a delegaţilor Imperial Danemarca, ca director fiind el, apoi Desiree şi domnul Petersen, iar pe mine în calitatea de ghid român din partea şi a ONT-ului. În continuare papa Hansen prezentă toată paleta de servicii şi oferte, spectacole şi excursii, informaţii turistice specifice litoralului românesc, ca şi sfaturi utile urmare experienţelor şi pozitive şi negative trăite de-a lungul sezoanelor estivale. Dădu și câteva exemple frecvent întâmplate turiștilor și care stârniră oarecare ilaritate,… poşete cu acte, paşapoarte şi valori pierdute, relaţii cu persoane dubioase, abuzuri excesive de alcool, furturi nedescoperite, mai ales de pe plajă, aventurări în marea agitată, sau expuneri excesive la razele solare cu sfârşituri chiar tragice, ca şi multe alte întâmplări, mai mult sau mai puţin hazlii.

Runda de discuţii se termină cu câteva întrebari puse de unii mai interesaţi în acţiuni deosebite, cum erau : vizitarea staţiunii de cai de rasă şi dresură de la Mangalia, sau a cramelor de la Murfatlar, cu degustări de vinuri cu arome specifice, seară de folklor la Cazinoul din Constanţa, sau participarea la renumitele serate cu spectacole de dansuri şi jocuri populare de la staţiunea Bachus, aşezată undeva în pădurile din apropierea litoralului. Printre multe alte acţiuni mai erau şi excursiile în Carpaţi sau cele la mânăstiri în nordul Moldovei şi Bucovinei, în Delta Dunării, dar şi cele în afara ţării, la Balcic şi Varna cu autocarul, sau cea la Istanbul cu nava Transilvania .

A pro pos Bachus : acolo seratele organizate erau însoţite de bunătăţi câmpeneşti pur romîneşti şi udate din plin cu vinul luat de fiecare direct de la butoaiele puse la dispoziţia turiştilor. Se mânca şi se bea după principiul „ cât încape”. După tradiţionala Periniţă învăţată şi repetată de mai toţi turiştii aflaţi bineînţeles într-o stare corespunzătoare de veselie bahică, la finalul seratelor urmau deznodăminte „life” tragico-comice. Îmi amintesc cum, mai în toate ocaziile, noaptea tîrziu, căutam împreună cu șoferul atocarului turiştii dispăruţi prin padurea şi tufişurile foarte dese din jur. Şoferii autocarelor aveau multă răbdare cu recuperarea tuturor acelor „suflete pierdute”,… le era clar că, fără a avea acelaşi număr de turişti ca la venire, nu puteau să plece înapoi la Mamaia. Pe de altă parte erau agasați, ştiind cât vor avea mult de curăţat în autocar după aceştia. Pentru șoferi erau experiențe ce se repetau cu turiști care până la destinaţie aveau să-şi verse, bineînțeles nu necazul, ci din cât se serviseră de la robinetul „fără cep” al butoaielor cu licoarea lui Bachus.

Revenind la ziua cu pricina, noii turişti veniţi, oarecum instruiţi preliminar si bine dispuși cu cîteva procente în sânge, se îndreptară fiecare spre ţintele lor, unii direct la plajă, alţii spre hotel…
Eu m-am ocupat imediat de comenzile de făcut la restaurant, acolo unde trebuia să fac rezervările de locuri la mese pentru cei noi veniţi, dar şi comenzile ferme pentru bucătărie, funcţie de sejour-urile fiecăruia. Şeful de sală, cu care ne simpatizam reciproc, Gălbează, originar din Braşov era foarte prompt şi flexibil la comenzile primite. Era în permanenţă în mişcare, se deplasa printre mese cu uşurinţă de balerin, în ciuda kilogramelor care îl situiau undeva la clasa semi-grea. Singurul dezavantaj pe care îl resimţea era transpiraţia, deși se ştergea în permanenţă pe faţă cu batista lui albă, din pânză de calitate şi mereu imaculată.

Totul a decurs fără mari probleme în prima zi a noilor veniţi. Între timp papa Hansen îi arătase domnului Petersen cam toate locurile principale din zona hotelieră, locuri ce urmau să fie căutate și accesate zilnic de turişti, sau acolo unde aceștia urmau să-şi petreacă o parte din timpul lor liber. Era vorba de punctele de schimb valutar, de shop-urile în valută unde numai turiştii străini aveau dreptul de a cumpăra ţigări străine, băuturi de toate genurile şi multiple obiecte de artizanat, sau de artă. Deasemenea centrul comercial cel mai apropiat din complexul Perla, ca şi barurile, restaurantele şi discotecile cu programe de dans, atracţie şi amuzament. Mai erau şi sălile de bowling din satul de vacanţă, pe partea lacului Siutghiol, unde erau şi multe tonete cu tot felul de produse și bunătăți. La una din ele se putea mânca renumita plăcintă dobrogeana cu brânză, o atracţie culinară pentru foarte mulţi gurmanzi.

La barul din holul hotelului Lotus, Romică era acasă la el. Îl cunoşteam de la restaurantul Cina din Bucureşti, unde el lucra ca barman în tot restul anului. Venea pe litoral numai în timpul sezonului de vară ca să-şi completeze finanţele şi, aşa cum spunea zâmbind ştrengar, să facă şi exerciţii de limbi străine. La bar lucra cu schimbul şi soţia lui. Neavând copii, sau alte obligaţii îl însoţea pe Romică pe litoral,… „păzindu-l să nu facă cine știe ce prostii”…, cum spunea ea și nu în glumă. In cursul dimineţilor aveau mai puţin de lucru, turiştii preferând după micul dejun plaja şi valurile mării. Doar în zilele mai întunecate, sau ploioase holul barului se umplea de turiști, încât greu găseai un loc să-ţi bei cafeaua, un Gin Tonic, sau un Campari Orange.

In acea seară, după cină, câțiva in frunte cu papa Hansen şi Desiree ne-am îndreptat spre barul lui Romică. Fusese o zi destul de încărcată, mai ales pentru Petersen care văzuse multe locuri și lucruri noi, mai ales el fiind prima dată într-o ţară din mult-hulitul Bloc de Est. După un pahar de whisky „on the rocks” şi o Cohiba cu mirosul tipic şi pregnant, papa Hansen se retrase, lăsându-ne în continuare pe noi cei mai tineri la palavre. Câteva bancuri au dezgheţat total atmosfera şi soţia lui Petersen se simţi în sfârşit în largul ei. Comportamentul lor emanase până acum o oarecare răceală specifică nordicilor. Însă totul se dovedi a fi fost doar o aparență, deoarece acum simțeai cum parcă soarele şi întinderea mării albastre din ziua aceea le reînviorase deodată un ton optimist şi reconfortant… Uitaseră cu siguranță de permanentul lor dor de cer senin, specific scandinavilor de la Marea Nordului…

Romică ne mai aduse un rând de băuturi, așa că ciocnirăm în cinstea familiei Petersen şi pentru o colaborare frumoasă în timpul şederii lor. Pe măsură ce seara însă înainta, Petersen începu să-şi tragă din ce în ce mai des ochelarii de pe nas şi îşi freca ochii, care dădeau semne de oboseală, după o primă zi de Mamaia. Într-un târziu, se uită la soţia lui și îi făcu din cap un semn discret. După care, sculându-se de la masă şi uitându-se la ceasul de la mână îi spuse pe un ton foarte convingător: – „Come on Honney, it is Sex after twelve!”
Izbucnirăm toţi în râs şi ne despărţirăm zgomotoşi cu urări de Noapte bună, fiecare plecând spre camera sa. Aşa trecuse prima zi a familiei Petersen în Mamaia,… se sfârşise la miezul nopţii, mai precis la ora 12:06, sau la Sex after Twelve, cum o parafrazase Petersen în stilul lui nostim, cu iz erotic.

Nu trecură nici două zile și aflai că Petersen dorea să cunoască la acel sfârșit de săptămână şi împrejurimile staţiunii. Hotărâse împreună cu soţia sa şi cu alţi câţiva turişti din grupul lui, care se arătaseră şi ei interesaţi, să facă o mică excursie pe cont propriu la Constanţa. Așa că în după-amiaza următoare se afla cu soţia lui de data asta în holul hotelului Pelican în aşteptarea celorlalţi, gata de excursia ad-hoc. Din întâmplare mă aflam şi eu chiar la recepţia hotelului unde discutam anumite doleanţe exprimate de unii turişti mai pretenţioşi. Văzându-mă, Petersen s-a apropiat şi mi-a descris pe scurt planul escapadei lor. Am înţeles că urmau să ia de la o staţie nu departe de hotel troleibuzul care circula până undeva în apropiere de Cazino-ul constănţean. Voiau să vadă în special oraşul vechi, cu renumita Moschee şi Catedrala ortodoxă,… deși erau mai multe de văzut, spera totuși să le poată vedea cam pe toate în acea după-amiază.

Aruncând o privire în holul hotelului, Petersen îşi luă în grabă rămas bun şi se îndreptă spre micul grup care îl aştepta să pornească la drum. I-am văzut ieşind din hotel după care m-am concentrat să-mi rezolv problemele pentru care venisem. După ce am terminat m-am dus şi în biroul directorului hotelului pe care nu-l văzusem de mai multă vreme. Pe când vorbeam cu acesta, prin uşa rămasă întredeschisă, auzirăm deodată voci pe tonuri foarte ridicate şi sonore care veneau dinspre holul hotelului. Ne-am precipitat amândoi şi din uşă l-am văzut pe Petersen urmat de câţiva turişti, gesticulând şi arătând spre ieşirea din hotel. Ne-am apropiat şi l-am auzit pe Petersen nervos spunându-i recepţionistului … – „că aşa ceva nu a mai întâlnit în lume… că un om ca toţi oamenii, chiar dacă e Preşedinte, nu avea voie să blocheze toată circulaţia, numai ca să treacă el… credea el să fi fost Papa de la Roma, sau cine știe ce Imperator ca să-i cadă toţi la picioare şi să-i facă totul ce dicta el?…și într-un final, că el, personal se făcuse de râs faţă de turiştii lui cărora le pomisese o frumoasă după-amiază la Tomis”…

Mi-am dat seama că se adunaseră în jurul lui prea mulţi curioşi şi am încercat să-l potolesc, înțelegând ce se întâmplase. Cu faţa congestionată de furie îmi povesti că, după ce aşteptase împreună cu ceilalţi în staţie peste jumătate de oră, cineva îi spusese să nu mai aştepte degeaba troleibuzul…și că toată circulaţia fusese blocată cu mult timp înainte, pentrucă Ceauşescu urma să viziteze litoralul.
L-am rugat să se calmeze, pentrucă nu avea rost să se enerveze pentru o situație care nu ar fi putut oricum fi evitată. În acea seară la cină în restaurant am auzit şi pe alţi turiști vorbind despre aceeași întâmplare.

Abia trecuse o săptămână și l-am abordat din nou pe papa Hansen pentru a discuta detaliile următorului transfer la aeroport. Mă surprinse neplăcut, spunându-mi foarte afectat că pe lista turiștilor ce plecau în acea seară era inclus și Petersen cu soția lui. Acesta fusese anunţat cu o zi în urmă de către poliţia din Mamaia că trebuia să părăsească imediat ţara. Fusese declarat de către autorităţi ca persoana nedorită,- Persona non grata,- și fără să i se fi invocat vreun motiv. Hansen bănuia pe bună dreptate că totul i se trăsese lui Petersen după ce cu câteva zile în urmă și fără nicio teamă îl „blestemase” în felul lui pe Ceauşescu.

Împreună cu Hansen şi Desiree i-am condus în acea seară la aeroport pe el şi pe soţia lui. Plecau după miezul nopţii, aşa cum de altfel veniseră cu doar o săptămână în urmă,…și cu acelaşi avion de Copenhaga care aducea un nou grup de turişti danezi. Deși Petersen venise pentru o misiune mult mai lungă, cât ar fi durat sezonul estival, acum pe neaşteptate, forţat de împrejurări se întorcea acasă. Şi-o făcuse singur și fără să ştie atunci ce însemnau vizitele de lucru ale Conducătorului şi nici consecinţele acestora asupra vieţii normale a omului de rând.

I-am însoţit pe Petersen și soția lui până la filtrul ofițerului unde se arătau paşapoartele înainte de a trece spre sala de aşteptare a avionului. Pe când își luă rămas bun de la papa Hansen și de la Desiree, Petersen avea o faţă palidă şi marcată de tristețe. După aceea le-am urat și eu la amândoi soții „Drum bun”!,…iar ca ultim gest l-am bătut pe umăr pe Petersen şi uitându-mă la ceasul meu de la mână i-am şoptit: … Sex after Twelve, Petersen! De data asta izbucni în râs luminându-i-se fața, după care, urmat de soție, se îndreptă cu paşi fermi spre de controlul paşapoartelor.

I-am urmărit cu privirea până când ofiţerul de graniţă de la ghişeu le înmână paşapoartele. Petersen privi înapoi din nou spre noi şi cu un zâmbet trist ne făcu cu mâna, după care trecu în partea cealaltă a aeroportului.

Dan Eugen Munteanu
Bad Homburg,ianuarie 2011

by

Referinţă Bibliografică

Ora 12.06 p.m. și tristul epilog/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 iulie 2022