Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide

ECATERINA CHIFU: ROMÂNIA MERGE ÎNAINTE!

  • Array

Așa mi-a spus un buzoian care a străbutut globul terestru de la Polul Nord la cel Sud, din Asia în America. „Avem o țară foarte frumoasă, trebuie să…

Scrisoare pastorală, Foaie periodică gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XXIII(2023), nr. 503(1 –15 Octombrie)

  • Array

Dragii mei enoriași! Evoluție sau involuție? Învățam în școala generală și în liceu, că societatea este într-o permanentă evoluție, de la comuna primitivă la vremurile contemporane și tot…

NE ÎNȚELEGEM NUMAI DIN PRIVIRI

  • Array

Nu cred că-a fost capriciul întâmplării ca viața să ne-aducă pe același drum, târziu, în toamnă, când plecau cocorii pe vechile cărări pe care trec și-acum. . Doar…

JURNAL DE NAVETIST

  • Array

(ep.I)   AUTOR: Georgeta TUDOR Aproape toată viața am făcut naveta, în cea mai mare parte cu trenul, când eram elevă la liceu, mai apoi ca profesor la…

Cărți de suflet – daruri neprețuite: Dumitru GĂLEȘANU – „Mirabile iubiri. Antologie de gânduri și amintiri / Mirabili amori. Antologia di pensieri e ricordi”***

  • Array

În spiritualul recreat imagistic dintr-un peisaj literar nonconformist, ca răspuns de ordin cultural-artistic la condiția gândirii filosofice postmoderne în continuă afirmare, arta poetică și vizuală a lui Dumitru…

Sub zodia artelor sublime

  • Array

Alteța Sa Regală Principesa Sofia a României, cea de-a patra fiică a Majestăţilor Lor Regelui Mihai I şi Reginei Ana s-a născut într-un miez de toamnă, când octombrie…

Semnal editorial: ”Pariu pe o lacrimă”, autor – dr. Constantin Șișiroi

  • Array

Recent am primit din partea distinsului medic Constantin Șișiroi ultimul său volum apărut  în acest an la Editura PIM din Iași, prin care autorul recidivează cu un nou…

SEARĂ DE TOAMNĂ TÂRZIE

  • Array

Arde focu-n sobă, frigul dă năvală cățărat pe vântul năpustit din munți, te așezi pe scaun, cu motanu-n poală, stând la gura sobei, torsul i-l asculți. . Și…

Baritonul Theodore Coresi (Vienna Opera), regal artisitic în Dochia, comuna natală. Concert aniversar 70 de ani de viaţă, 50 de ani de carieră

  • Array

Baritonul Theodore Coresi (Vienna Opera), regal artistic în Dochia, comuna natală. Concert aniversar 70 de ani de viaţă, 50 de ani de carieră Sâmbătă şi duminică, maestrul internaţional…

Gheorghe A STROIA: ARIPI

  • Array

ARIPI mie, celui ce n-am fost… Poate n-am fost cel mai bun copil, nici n-am cântat în cel mai dulce tril, dar știu că lacrimi calde pe obrajii…

LUMINA ZILEI

  • Array

Când pleoapa zilei se deschide Lumina-mbrățișând pământul, Din ceruri se coboară Duhul, Culorile-și poartă veșmântul. Și-acolo unde se găsește Deschis’ a sufletului ușă, Cuvântul Domnului pătrunde, Este verdeață,…

VASILE BELE: FLORICA BUD – DARURI DIVINE (DHURATA HYJNORE)

  • Array

FLORICA BUD DARURI DIVINE – DHURATA HYJNORE   Motto: „Mă aplec să răspund cu blândețe iubirii Posesorule! Undă verde dat De însuși Ave Stăpânul Ce Doare Acreditat cu…

Tradiții la Sfântul Dumitru

  • Array

Tradiții la Sfântul Dumitru Poporul român cinstește praznicele sfinților din calendarul ortodox printr-un bogat areal de tradiții creștine și ritualuri populare, moștenite din străbuni, iar la Sfântul Dumitru…

Gheorghe Constantin NISTOROIU: MIRCEA ELIADE – un DIMITRIE CANTEMIR al secolului XX (partea I)

  • Array

„Mircea Eliade ar fi voit să caute, în primul rând, un  rost spiritual tinerei generații, scos din atitudinea ei negativă, de revizuire a tuturor valorilor acceptate fără controlul…

ÎN ROUA AMINTIRILOR

  • Array

În roua amintirilor te prind Ți-e chipul blând, adesea zâmbitor, Se cuibărește-n inimă un dor Ce crește în urzeala unui gând. Ajunge hoinarul în gara-ntâlnirii Ești înalt, subțire,…

ÎNSEMNELE UITĂRII

  • Array

Se lasă înserarea, iar ziua obosită dispare printre arbori și urcă înspre cer, curg razele de lună, cernute ca prin sită, din tolba nevăzută a unui lăncier. ….

Mircea Dorin Istrate: ZIUA ARMATEI ROMÂNE – 25 octombrie

  • Array

VOI OȘTENI AI ŢĂRII MELE Motto:Voi oșteni ai ţării mele, însemnaţi cu stele-n frunte, Voi îmi sunteţi vii exemple de tărie şi virtute, Când în focul unor lupte,…

Gheorghe A. STROIA: NICI NU MAI ȘTIU (Mamei Aurica, la 19 ani de la nașterea întru Veșnicie)

  • Array

NICI NU MAI ȘTIU   Cu pioșenie, Mamei   Nici nu mai știu dacă mai știu de tine, Măicuța mea, plecată în demult, Ascunsă de un nor și…

SCARĂ ÎNTRE PĂMÂNT ȘI CER

  • Array

În sfânt lăcaș când stau și-ascult Cuvânt din Evanghelii, În suflet pacea îmi pătrunde, Mă-nalț și nu mai simt durere. Privesc icoana Maicii Sfinte, Prin ochii ei pătrund…

Am fost mulți împreună, numai Ion Marin azi n-a mai venit

  • Array

Din adâncimi arhaice de timp, moartea, Doamne, este durerea cea mai crudă disimulată în iubire și-n infinite moduri de raportare personală a fiecăruia dintre noi la despărțirea de…

MARIANA PÂȘLEA, UN REPER SPIRITUAL ȘI ESTETIC: „MIOZOTIS” DE EUGEN DORCESCU

  • Array

  MARIANA PÂȘLEA UN REPER SPIRITUAL ȘI ESTETIC : „MIOZOTIS” DE EUGEN DORCESCU „Desăvârșit, ă” – adjectivul participial, provenit din participiul verbului tranzitiv „a desăvârși”, prin schimbarea valorii…

Mircea Dorin Istrate: SARMIGEZETUZA

  • Array

SARMIGEZETUZA   Cetele de zei coboară din străfundurile lumii, Pe largi streșini de lumină până jos pe fața humii, Martori încă să îmi fie la cea nuntă-mpărătească Ce-i…

25 octombrie 2023: Eseu aniversar pentru bunul Rege Mihai I

  • Array

Ce este uitarea? Am cel mai simplu răspuns din partea mea, un muritor, ce sunt: uitarea este moartea de după moarte…! De ce există ea? Aceasta nu mai…

PRIN PROROCI GRĂIT-AI, DOAMNE!

  • Array

Prin proroci grăit-ai, Doamne, de la-nceputuri pân ‘acum, Dar lumea încă nu acceptă că Tu le-arăți doar bunul drum… Nu înțeleg că fără Tine nimic pe Terra n-ar…

Eseu… Ortodoxia, astăzi…

  • Array

Eseu… Ortodoxia, astăzi… În rândurile ce urmează și, ca o introducere, voi încerca să subliniez câteva noţiuni generale care definesc Ortodoxia, însă nu voi încerca o tratare exhaustivă,…

PATIMI VIOLETE de Pompiliu Crețu

  • Array

PATIMI VIOLETE Scânteile se furișau discrete din ochii mari cu adâncimi tăcute, dorințe vagi cereau să îi sărute sclipirile de patimi violete. Misterele ascunse sub pleoape cu amăgirea…

Oglinda

  • Array

Timpul meu e o oglindă cu ieșiri ce se ridică întortocheate din labirintul minții. Gândurile îmi curg într-un permanent iureș, zbuciumate, alteori ca apele Mării Moarte căutând un…

Finală magnifică la Festivalul Internațional de Literatură/Artă Homer!

  • Array

Finală magnifică la Festivalul Internațional de Literatură/Artă Homer! Festivalul Internațional de Literatură/Artă Homer, organizat pentru a doua oară în acest an de municipalitatea Bayraklı din Izmir, s-a încheiat…

RUGĂCIUNE

  • Array

Mă culc în gând cu Tine, Doamne, Și mă trezesc cerându-Ți iar Să – mi fie ziua minunată, Să fie binecuvântatu-Ți dar. Îmi plec smerit genunchii iară În…

 IOAN MICLĂU-GEPIANU: ORGOLIILE, ȘI IAR ORGOLIILE!

  • Array

Motto: – SENECA: ”Puterea e îngemănată cu blândețea, sălbăticia e un semn al slăbiciunii”. – W. CHURCHILL : ”Opinia publică trebuie să orienteze și să controleze, în orice…

DOR  DE  BASARABIA – CÂNTARE  ASUPRA  CÂTORVA  POEZII DE  SUFLET  ALE  POETEI LIUBA  SîRBU,  PRIVIND  DORUL  DE  PLAIUL  NATAL, BASARABIA                                   de Melania Rusu Caragioiu

  • Array

Mă asociez atmosferei de dor și iubire care o înfășoară pe autoarea -poetă Liuba Sîrbu. Găsim  în această persoană  un poet român din Basarabia noastră, un entuziast director…

Din lumină pentru lumină

  • Array

Și municipiul Tecuci este locul unde  se întâmplă lucruri care merită scrijelite pe o piatră sau ceruite într-un fagure mare cât să-l ia lumina în brațele sale și…

LACRIME ȘI SÂNGE… autor Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou

  • Array

LACRIME ȘI SÂNGE… #AnnaNoraRotaru – autor Se lasă întunericul de zgură peste-orașu-ncremenit… Sirena urlă ca bezmetică, fug oamenii-n ascunzători… A câta oară-n ziua de-azi, vrăjmașii nici c-au ostenit,…

Nicolae Mătcaș – poeme de dragoste din volumul „Uite-o, vine felin”

  • Array

  Când treci Când treci ca o torță prin beznă cu pletele-n vânt, scrutând temerar neștiutul, Se-apleacă Mont Blanc-ul să-ți miruie fruntea semeață, Aleargă abrașă Biscaia să-ți mângâie…

LUMINA OCHILOR

  • Array

Ce poate fi mai scump pe lume decât lumina ce-o primim din astrul ridicat din spume când orizontul îl privim !? Ne-a dat Divinul ochii fizici, prin ei…

Eugen Oniscu: OCTOMBRIE LA BABADAG

  • Array

Era o toamnă bogată și nespus de frumoasă. Se culegeau viile, porumbul, fructele de toamnă, peste tot era belșug. Dar mai ales îmi plăcea mireasma toamnei, acel miros…

ANDREI ALEXANDRU IOAN

  • Array

(acrostih-a se citi pe verticală) Avem, în viață, șansa de a alege între bine și rău Ne-nvață Scriptura că binele vine din sufletul tău Dumnezeu, de-I primit în…

MIRELA-IOANA DORCESCU, CÂNTEC DE DOR… MAJOR

MIRELA-IOANA DORCESCU CÂNTEC DE DOR… MAJOR Cu mai bine de patruzeci de ani în urmă, în primăvara anului 1982, în acceleratul Timișoara-Iași, într-un compartiment de clasa a II-a,…

TICU LEONTESCU, POEZIA NINEI VOICULESCU

TICU LEONTESCU POEZIA NINEI VOICULESCU „Cu luna agățată-n gând Privesc stingher Spre ochiu-ți stâng – Îl văd pe Dumnezeu Plângînd”. (Către sine) Poeta Nina Voiculescu s-a născut la…

Condamnarea bivolului

  • Array

Marian P. Belciug   Fabula lui George Topîrceanu, „Bivolul și coțofana”, A fost scoasă din manualul școlar cu voci răstite, Căci recompensa bivolului pentru ce făcea cucoana Era…

NOAPTEA ACEEA – Poem și Autoanaliză Literară

  • Array

Noaptea aceea – noapte toridă de vară, nici-o adiere, nici un zgomot afară… Pereții curbați, adunați în oglindă, voiau în ghiocul lor să mă prindă, iar umbrele nopții,…

DĂ-NE DOAMNE… autor Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou

  • Array

    DĂ-NE DOAMNE… #AnnaNoraRotaru – autor Simți pe-obraz adierea dulce de zefir, Pe crengi crăpând mugurii roz și cruzi ? Simți mireasma petalelor de trandafir Și-al ierbii-n…

Inedit: Lansarea ”Dicționarului de regionalisme din Gorj” și a ”Dicționarului de arhaisme și regionalisme din Gorj” – autori Izabela Dorina Burcea și Gheorghe Bușe

  • Array

Cu prilejul ”Zilei Mondiale a Dicționarului”, în data de 16 octombrie a.c., la Biblioteca Județeană Gorj ”Christian Tell” din Târgu-Jiu,  în frumoasa și interesanta sală ”MansArta”, a avut…

MODESTA BUCURIE A RECUNOAȘTERII sau HIC SUNT LEONES de EUGEN DORCESCU (EXEGEZE)

  • Array

Am primit cu bucurie vestea noii apariții editoriale a poetului timișorean EUGEN DORCESCU, fondatorul Școlii de literatură omonime, apariție editorială intitulată HIC LEONES. EXEGEZE. Îi mulțumesc Maestrului, pentru…

IN MEMORIAM – VASILE MORAR – acrostih

  • Array

IN MEMORIAM – VASILE MORAR – acrostih (portret literar)   Venit-a și anotimpul plecării spre Alte veacuri de toamne cu brumă Scăldate în amintiri neculese și maci. Iertarea…

IOAN MICLĂU_GEPIANU: EPISCOPUL DE HIPPO

  • Array

Motto: ”…Dumnezeu te va duce până la marginea lumii, ca să-ți întâlnești ceea ce ți-a dat la naștere!” Te scoate de la foc și ape, din mâinile de…

TOAMNĂ TÂRZIE

  • Array

E noapte târzie, iar somnul apune în cumpăna gândului încă hoinar prin gări neștiute cu trenuri nebune pe care, mâhnit, le aştept în zadar. . Rămase cândva pe…

CRISTIAN PETRU BĂLAN: VERONICA MICLE              

  • Array

VERONICA MICLE (poem de C. P. B.) Poetă neferice, cu-o inimă fierbinte Și-aprinsă de-un Luceafăr privindu-l la zenit, Sclipiri de diamante îți ard în ochi și-n minte, Eternă muză…

APUS VIOLET de Pompiliu Crețu

  • Array

APUS VIOLET Cânta un greier trist o serenadă într-un apus al serii violete, ecoul își pierdea discret pe stradă chemările iubirii desuete, Când verdele își preschimba culoarea în…

CULORILE TOAMNEI

  • Array

Culorile toamnei ajung la fereastră pe frunze purtate de vântul ostil, garoafele-albastre uitate în glastră dansează tăcute în ritm de cadril. . Afară se simte miros de zăpadă,…

primulhkwplk