Într-un moment în care experimentele poetice au obosit, în care autoreferențialitatea măruntă și tânguirile eu-lui civil au înlocuit frisoanele Eu-lui exponențial, în care elanul propagandistic benevol, mult mai perfid decât acela impus de către ideologiile totalitare, se manifestă cu o dezinvoltură irepresibilă, o poezie care privește în sus, care contemplă combustiile stelare și percepe cuantele de lumină, care cercetează universurile multiple și existența întreagă doar prin prisma gândirii incoruptibile și a faptelor majore de conștiință pare, dacă nu imposibilă, oricum de o stranietate maximă.
În ciuda acestei presupoziții, deduse direct din configurația fenomenului liric actual, un discurs de tipul celui cuprins în Axiomele infinității ale lui Dumitru Găleșanu dovedește că totul este posibil și că timpurile mici nu au cum să reprime sau să zădărnicească mizele majore.
Într-un anumit fel, discursul lui Găleșanu, paradoxal prin capacitatea lui de a fi, simultan, geometric și aluvionar, chiar asta face, se sustrage timpului istoric, evadează din circumstanțele vieții concrete, și se transformă, pe nesimțite, într-o surprinzătoare voce oraculară.
Privirea poetului părăsește lumea concretă, ocolește detaliile perisabile, fuge dincolo de linia orizontului și scrutează adâncimile cosmice, caută, cu o acribie arheologică, semnele inerțiale de la singularitatea big-bangului și își propune să unifice poetic, la fel ca și fizicienii care visează o Mare Teorie, Univerul infinit dinafară cu Universul insondabil dinlăuntru, adică Universul macro cu Universul micro.
Asemenea presocraticilor, pentru care actul cunoașterii nu exclude nicio opreliște, folosind cu aceeași dezinvoltură observația directă și enunțul liric, Dumitru Găleșanu pune în versuri propoziții științifice, concepte ale fizicii, ale psihologiei și ale biologiei.
Apoi, insesizabil, creează un amplu scenariu poetico-narativ în care cercetarea, înțelegerea și cunoașterea lumii se transcriu și se comunică în prozodii incantatorii, cu o geometrie interioară luminoasă și abstractă care traversează fiecare text în parte și devine cod unificator pentru întregul discurs.
Asemenea lui Dosoftei, care folosește vehiculul versului pentru a transmite, fără niciun reziduu, substanța și mesajul Psalmilor, Dumitru Găleșanu îmbracă în haină lirico-vizionară uimirea sa extatică în fața miracolului de a fi, cu intenția clară de a nu pierde nimic din inefabilul acestui miracol.
PAVEL ȘUȘARĂ
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..