Dacă nu ai prieteni, nu dispera, nu ești singur, ești cu cel mai bun prieten, Dumnezeu. Cel pe care Îl porți în suflet, chiar fără să știi. El îți luminează zilele și nopțile. Dacă nu poți să-l chemi în ajutor, deși știi că te iubește ca pe creația sa dragă, roagă-te Fiului Iubit, Iisus Christos, să-I simți puterea și iubirea. Dacă ești la nevoi, Maica Domnului „cea grabnic ajutătoare” cum ni s-a spus la Mânăstirea Slatina de măicuța-ghid va fi alături de tine, îi vei simți dragostea și vălul protector.

Din dor de cele sfinte, noi, membre ale Clubului Femina 2 din Râmnicu Sărat, condus de doamna doctor Lucreția Dediulescu și organizatoarea unui pelerinaj atât de benefic sufletelor noastre, am pormit pe 29 septembrie, 2023, într-o frumoasă excursie în „Țara Dorului de Dumnezeu” – Moldova, ținutul atâtor ctitorii înălțate din iubire, cu iubire de Dumnezeu.

Primul popas l-am făcut în orașul PIATRA NEAMȚ unde am vizitat Biserica lui Ștefan cel Mare, o impunătoare construcție piramidală ce se înălța pe un platou, în mijlocul orașului care este înconjurat de munții încărcați de verdeață, plin de turiști, că nu degeaba i se spune „Perla Moldovei”.

Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Piatra Neamţ este cunoscută sub numele de „Sfântul Ioan Domnesc”. Între anii 1468-1475, aici s-a construit Curtea Domnească a marelui voievod Ştefan cel Mare ( n. 1438-1439, Borzești – d. 2 iulie 1504, Suceava). A fost cel mai de seamă domnitor al Moldovei, (domnind între 14 aprilie, 1457 și 2 iulie, 1504) care a avut rol administrativ al ţinutului Neamţ. Biserica s-a înălțat între anii 1497-1498, după cum aflăm din pisania din stânga uşii de la intrare.

Am aprins lumânări și ne-am rugat în acest sfânt lăcaș ce ține aprins rugul creștinătății de secole, Ștefan cel Mare fiind numit. „cavaler al creștinătății” de papa de la Roma. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat, cu numele de Ștefan cel Mare și Sfânt, la 20 iunie 1992.

Am făcut fotografii, să avem amintiri din acest frumos pelerinaj. în fața Turnului cu ceas/Turnul Clopotniță, construit în anul 1499, ca turn de observație asupra Văii Bistriței pe care este situat orașul Piatra Neamț, asupra drumurilor spre Cetatea Neamț și spre Roman.

Ne-am luat rămas bun de la orașul ce scânteia în soare, cu clădirile sale și străzile frumoase, cu parcuri și grădini pline de flori, cu instituții de cultură foarte renumite, cu oamenii ce aveau ceva din spiritul molcom al moldovenilor. Orașul este punctul de pornire spre multe mânăstiri frumoase ca Bistrița, Agapia, Văratec, Secu, Mânăstirea Neamț etc.

Noi ne-am îndpreptat sper orașul Târgul Neamț, să vizităm Casa Memorială a Veronicăi Micle ( n 12 aprilie, 1950, d. 3 august 1889).

Treceam prin localități scăldate în lumina binecuvântătoare a soarelui, foarte curate, cu case noi și ne bucuram de ziua frumoasă hărăzită pentru acest minunat pelerinaj.

Ajunși în orașul Târgu Neamț, eu, Ecaterina Chifu am avut un șoc. Nu am recunoscut locul, dispăruse curtea cu pajiștea frumoasă, dispăruse casa cu ceardac și cu galerie de lemn dantelat. Din ea am găsit doar o căsuță veche în plină stradă, de unde am pătruns în holul central. Obiectele personale puține, cărțile poetei inexistente, cu câteva execepții. iar rochiile ei frumoase nicăeri. Era una neagră, transparentă mai mult de secol 20, nu 19. Ce minunată a apărut în filmul „ION CREANGĂ” în costum alb de mătase, fiind interpretată de Maria Ploaie care a făcut un cuplu frumos cu Adrian Pintea în rolul lui Eminescu (Vedeți pe you tube dialogul lor).

Ni s-a spus că avea rochii puține, multe de lână, dar ea era superioară multor ieșence, nu doar prin educație și talent, ci și prin eleganță și bun gust, cum sublinia una din fiicele ei. Maiorescu a folosit acest argument să-l împiedice pe Eminescu să se căsătorească, așa cum dorea cu poeta, fiind „greu de întreținut o femei cochetă și elegantă”.

Am scris în Cartea de onoare a Casei memoriale „Veronica Micle” că poeta a remarcat prima genialitatea lui Eminescu (Vedeți pe site: Poeții noștri poeziile sale și pe cele ale lui Eminescu ș.a. ) Existența ei a fost benefică, ființa ei deosebită a declanșat o iubire imensă, stimulând creația eminesciană devenită bun internațional.

Regret că cea mai frumoasă poveste de dragoste din literatura română este umbrită de ideea că Veronica s-a sinucis, la 50 de zile de la moartea lui Eminescu. Primul ei biograf contemporan cu poeta, Octav Minar a scris că ea a avut un accident cerebral, nu s-a sinucis, mai ales că avea două fete și era interesată de destinul lor, dar avea de realizat o carte în care adunase poezii eminesciene și poeziile sale. (Ale dânsului pentru mine, ale mele pentru dânsul). Îl iubea prea mult pe Eminescu și nu se otrăvea, până nu realiza albumul. A avut un șoc în acea zi la mânăstirea Vărtec unde se retrăsese din București, după ce timp de o lună a mers zilnic la mormântul lui Eminescu și s-a rugat toată ziua în genunchi. Regreta poate că nu a putut apăra și salva de la moartea ființa ce îi era atât de dragă, pe Mihai Eminescu.

Maica Fevronia care o găzduia a spus că a venit foarte agitată, cu mari dureri de cap, după plimbarea prin pădurea unde mergea cu poetul drag. A avut impresia că îi vede chipul descompus în apa lacului și, cutremurată de emoție, a revenit la casa Măicuții Fervonia. Ea a găsit-o plină de sânge, când a veniut noaptea de la biserică. Medicul nu a mai putut să o salveze.

Doar cei care vor să arunce oprobiu asupra lui Eminescu, pentru ideile sale îndrăznețe ca jurnalist, aruncă o lumină proastă asupra ei.

Medicii actuali au stabilit adevărul. Trebuie să apărăm memoria poeților noștri, că de dușmani se apără singuri, prin valoarea operei lor.

Eu am făcut demersuri ca „Luceafărul” să intre în patrimoniul UNESCO și am destui susținători ai acestui proiect, mai ales că am tradus poemul în franceză.

Ajunși la Mânăstirea Râșca, am fost impresionați de zidurile ce apărau sfânta mânăstire care a trecut prin mai multe perioade istorice grele. Ctitorită de Bogdan I Întemeietorul, domn al Moldovei între 1362-1367, distrusă de tătari, este refăcută de Bogdan III, fiul lui Ștefan cel Mare și pustiită de oștile lui Soleiman Magnificul.(1538) Pe vechiul amplasament ,domnitoul Petru Rareș ridică o altă biserică cu hramul Sfântul Nicolae. Jefuită de turci în 1572, după aproape un secol este refăcută în 1611 de boierul Costea Băciuc, ca apoi să fie distrusă în 1821, în timpul eteriștilor. În Primul Război Mondial călugării de la acestă mânăstire merg pe front ca sanitari, alții ajută răniți la mânăstire. Mânstirea este foarte căutată de creedincioși, mai ales că are și un sfânt renumit:Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca. S-au făcut restaurări în sec XIX și XX, mânăstirea devenind renumită prin prezența unor monahi cunoscuți și îndrăgiți:viitorul Mitropolit al /Ardealului Antonie Plămădeală și Arhiepiscopul Calinic al Suceavei și Rădăuților, stareț aici între 1990 și 1991.

Mânăstirea Slătioara pe care am vizitat-o se află tot în comuna Râșca (județul Suceava) la 15 km de Fălticeni și impresioneaază prin frumoasa biserică cu icoane de o lumininozitate extraordinară, care emanau bucuria iubirii de cele sfinte a creatorilor lor, care îndemnau la credință necondiționată. Biserica mănăstirii este una dintre bisericile medievale din nordul Moldovei pictate în exterior, fiind singura pictată în stil  bizantin. realizată de credincioșii din comună ce respectă calendarul gregorian, era înconjurată de un frumos parc și de clădirea pentru călugării ce au găsit aici un refugiu și binecuvântare, o clădire cu trei nivele în formă de unghi drept, care avea foarte multe flori la balcoane.

Lângă mânăstirea Slătioara se înalță frumoasă, albă, impunătoare Catedrala Metropolitană Ortodoxă de Stil Vechi pe care am vizitat-o fugitif. Totul în interior era de o frumusețe ce ne oprea respirația, de la coloanele înalte cu capiteluri aurii, la sculpturile în lemn, ca o venerare a celor sfinte, ca un omagiu adus Lui Dumnezeu.

M-a impresionat toată măiestria de care au dat dovadă artiștii ce și-au pus munca și talentul excepțional să realizeze așa o capodoperă. Amintesc că la noi libertatea religioasă este garantată de constituție.

Liniște, bucuria comuniunii cu Dumnezeu ne-au impresionat, dar mai ales aerul plăcut al Moldovei, întâlnit după ce trecem de Milcov, același până la Chișinău și mai departe,.aer despre care Alecu Russo spunea în „Cântarea României” că „nicăieri nu-i mai dulce ca în Moldova”

D-na Doctor Lucreția Dediulescu ne spune:„Toată România este frumoasă” dar eu afirm că Moldova are farmecul ei aparte, este ținutul cu case frumoase, cu grădini pline de flori, cu străzi curate, cu sate modernizate, cu recolte bogate…

Cum să descriu emoția care am simțit-o în Muzeul Ciprian Porumbescu (1853-1883)? Pe fondul muzical al baladei sale am pătruns cu pioșenie în vasta clădire încojurată de un parc plin de verdeață, ce aduna toată lumina frumoasei zile de sptembrie, unde am fotografiat statuia ce îl reprezenta pe genialul compozitor.

Pe peretele din holul central erau scrise pe un mare portativ în roșu, galben și albastru versurile:„Trei culori cunosc pe lume/ Ce le țin ca sfânt odor/ Sunt culori de-un vechi renume/ Și de-un falnic viitor”.(Ciprian Porumbescu)

D-na custode ne-a prezentat biografia și opera sa, cu multă competență, fiind foarte documentată. Obiectele personale, diplomele, distincțiile, partiturile, pianul, vioara sunt mărturii ale trecerii lui pe pământ.

Regretăm că viața i-a fost secerată la doar 30 de ani, cum se întâmplă cu multe personalități geniale. Vom păstra mereu în suflet nostalgia și duioșia baladei, toate scenele și cântecele din „Crai Nou” și realizarea extraordinară a filmului ”Ciprian Porumbescu” ce evocă viața sa.

Vizitarea Casei memoriale „Ciprian Porumbescu” (aflată pe lista patrimoniului cultural din județul Suceava) de la Stupca ne-a familiarizat cu mediul în care a trăit marele muzician, cu atmosfera din secolul XIX, cu obiectele ce au alcătuit căminul preotului Iraclie Porumbescu, locul unde venea în vacanță Ciprian, sora lui Mărioara și fratele său Ștefan. Tânărul muzician a murit în această casă și a fost înmormântat la Stupca, în cimitirul satului.

Frumosul decor în care se află Mânăstirea Slatina din comuna Slatina, județul Suceava,, un pesaj fascinat cu culmi acoperite de brazi ce se înălțau semeți pe cerul azuriu, ne-a întâmpinat ca o binecuvântare a locurilor alese de Domnitorul Alexandru Lăpușneanu să contruiască frumoasa Mânăstire Slatina, între 1553-1564. Picturi vechi redau smerenia, dar și credința în puterea lui Dumnezeu. Mânăstirea a fost înconjrată cu zid și are în incintă și casa domnească. Mănăstirea Slatina a îndeplinit rolul de necropolă domnească a Moldovei (1522-1677), aici aflându-se mormântul domnitorului Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568), al Doamnei Ruxandra (fiica lui Petru Rareș) și ale celor două fete ale lor. Mănăstirea Slatina a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015.Ea este cunoscută și vizitată mai ales pentru icoana adusă din Muntele Athos „Maica Domului grabnic ajutătoare” și moștele Sfântului Grigorie Bogoslov.

Am luat cu noi în suflet frumusețea Mânăstirii Slatina (numită așa după o apă sărată ce curgea pe aproape), respirarea largă a dealurilor acoperite de păduri de brazi, dar mai ales vorbele măicuții ghid: „Mânăstirea a cunoscut dustrugeri, dar mereu a fost refăcută, că aici există duh sfânt. Nimic rău nu se poate întâmpla țării noastre, că noi ne rugăm mereu, mereu și totul va fi bine”.

Doar am trecut pe lângă Casa Memorială „Nicolae Labiș”, nu am vizitat-o, că era inchisă. Îmi doream mult să ajung acolo, că pregătisem un pachet cu cărțile poetului care lipseau din patrimoniu, cum am constat la vizita anerioară în excursia organizată de Clubul Femina 2.

Mi-ar trebui să am mai mult talent poetic să redau frumusețea complexului monahal ”Mânăstirea Nechit” din județul Neamț.

Sub verdele pădurii de brazi a Muntelui Tazlău (cel cunoscut din opera lui Calistrat Hogaș și Mihail Sadoveanu) ca într-un rai pământesc se înălța Mânăstirea Nechit, unde flutura steagul tricolor încă de la intrare. Mânăstirea impresionază prin podoabele ce le are biserica:icoanele și cele peste 600 de moaște ale sfinților aflate în incinta bisericii. Am stat în fața icoanelor împărătești, impresionată de puritatea chipului Feciarei Maria și a Mântuitorlui și m-am rugat de sănătate, cu evalvie și speranță. Mai port în amintire mireasma din biserică și mai ales cea de pe piatra adusă de pe Muntele Măslinilor din Ierusalim.

Ce mult mi-aș dori să revin în acest rai pământesc, să mă reculeg, să mă rog, să mă bucur de verdeață, de toată această frumusețe pe care o aduce în suflet credința.

Aducem mulțumiri doamnei directoare a Centrului Cultural ”Florica Cristoforeanu” Rafaela Predonescu care ne-a oferit nouă, membrelor Clubului Femina 2 ocazia să cunoaștem alte ținuturi minunate, alte mânăstiri unde am căutat alinare și protecție de la Divinitate.

Ecaterina Chifu

Membră în Uniunea Ziariștilor din România

by

Referinţă Bibliografică

PELERINI ÎN ȚARA DORULUI DE DUMNEZEU „DACĂ NU AI PRIETENI, SĂ-I CUMPERI CU DRAGOSTEA ȘI PRIETENIA TA!” (ECATERINA CHIFU)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 9 octombrie 2023