1. Voi, stele…

A fost undeva un sâmbure de lumină

ce trecea prin toate câte sunt,

în ape clocotind pe butuci

de arbori-de-pâine.

S-a îngânat apoi miezul Universului

fierbinte în maiaua vânturată de pământ,

ca-ntr- o dospire de taină

ce asmute colțul vieții fraged.

Și toate s-au îmbrăcat în raze

pe când noaptea se risipea în stele-

unele cădeau istovite de întinare,

ca o povară dezlănțuită de vulcani,

altele se curățau de plasma cenușie

în baia  purificatoare a Carului Mare.

În ceasuri pustiite de jertfă s-au făurit

țesând amurgul din ani de mărgăritar.

Noi suntem luminătorii vieții,

și-au zis în strălucire,

te naști prin noi

și-adormi în nemurire.

Un singur drum se va deschide-

spre cer, spre infinit.

Se răsuceau în roata soarelui la răscruce,

își amestecau în desagă ziua,

dar nu se răsfirau.

Printre siluete și  eclipse,

de-abia în slavă s-au închegat…

2. Oamenii se deschid

Oamenii se deschid și-acum.

Își asmuțesc nădejdiile lumii

în storuri diafane de necunoscut

și lasă soarele să meargă cu pașii lor.

Fiecare ochi se-ascunde

în spatele altui ochi,

fiecare surâs prelung

în clopot scufundător se pierde.

Un fir cu plumb, un fir al apei

sărăcite de tulburare, atât-

omul ar vrea, încât să-și poată

întinde sufletul de scripetele greu al conștiinței

și să cuprindă prin sine alți oameni întru desăvârșire.

Câteodată își spun: și unde

să mai încapă o altă ființă,

în mijlocul unei gloate pline de viespi?

Dar alții își dau la o parte voalul poleit de regres

și se deschid mai mult.

Voi oamenilor, de frunte vă loviți talanga

ce rugăciunea o cântă în toacă,

în pântece vă prindeți zămislirea,

și vă sprijiniți pe umeri izbăvirea…

3. Știință, conștiință

Știința absoarbe diferențele

dintre om și necuvântător.

Conștiința soarbe trecerile spre un

pământ făgăduit dar neștiut.

Și toate trec prin strămoșii mei

într-o sclipire de-un timp.

-De ce te-aventurezi prin știința

deasă cu trupul ros de spațiu?

-Căci astfel,  mă descoper în atemporalitate.

Și totul e doar mișcare-

gândul cade și  saltă în visare.

Tu ești în cunoaștere,

cum eu sunt prin intuiție până dincolo de mădulare.

Dar tu ești eu și amândoi ne găsim

în același înveliș de glod uzat de intemperii.

De aceea, nu te mânia pe știință,

ci fii îngăduitor cu roadele ei.

Vestea trece,

lumea se scutură de mister în împăcare

și viața se desăvârșește.

Te-asemeni mult cu viața, știință-

conștiința stă de veghe,

iar voința se manifestă prin contemplarea simțurilor terestre.

Știința e o dezvăluire continuă a firului umanității

prelins pe-o aripă de conștiință,

conștiința este răcoarea minții adunată dintr-un Tot.

4. România

Prunc binecuvântat, zămislit

în căldură cerească,

așează-ți inima pe pieptul meu.

Tare mult aș vrea să o aud

cum bate românește…

Eu simt că infinitul începe de aici.

Orice boară de vânt aduce

oman verde,

umbra lui Amon

apusă profan

și rând pe rând respirăm

aburii stinși ai pământului.

Prin ei ne curățăm simțurile

de graiuri nebuloase

și tragem în piept aerul curat

al nemărginirii…

O vatră de lut ne-așteaptă

să ne așezăm zbuciumul în tihnă-

ros de zgomotul lumesc.

Privește, copile, soarele

luminează tricolorul nostru-

trei raze se desprind din echinocțiu

și acum îmi ești egal,

cum noaptea îi devine zilei.

Nu mai ești copil-

ești adiere desprinsă din divinitate.

IAR OMAN( ROMANIA) și seminte de platan

adunai în cuget

și semănai din ce erai

fără să știi…

E rai pe-o țarină înflăcărată

de suflu românesc…

by

Referinţă Bibliografică

Poeme pentru desfătarea sufletului/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 17 iunie 2018