POEZIE

INSPIRAȚIA POETULUI

Trecînd prin marea zbuciumat-a vieţii,

Prin valuri de iubiri pierdute, ale tinereţii,

Cu visele măreţe, cu a lui soartă,

Un poet atinge cerul, prin talent şi artă.

Ca un vultur îi zboară gândul lin în zare,

Pe cerul purpuriu privind în depărtare,

În timp ce-n centrul inimii se scaldă,

Cuvintele poetului, ca o lumină caldă.

Când două inimi l-aşteaptă pe pridvor,

Îi încălzesc sufletul înfrigurat de dor,

Cu o lumină aprinsă pentru cei sfinţi,

Poetul se hrăneşte din iubirea de părinţi.

Dintr-un izvor de suferinţă,

Poetul se inspiră din credinţă,

Când pe oglinda atâtor lacrimi, prigonit,

Se odihneşte cîteodată, un suflet obosit.

Adânc în glia străbună,

Îi sânt infipte rădăcinile inimii, sub lună,

Ca şi un copac măreţ în mijlocul unei câmpii,

Plina cu flori de maci şi raze aurii.

Şi totul i se pare tandru, ca o melodie

Când inima-i suflă lin, pe-o papadie,

Împrăştiind emoţii, timid păşeşte-ncet,

Spre cei care-l iubesc, un suflet de poet.