Doamna cuvintelor alese

Vine un moment în viaţa fiecăruia dintre noi când tăcerea spune mai mult decât toate cuvintele, şi momentul îl trăieşte fiecare cu gândurile sale. Cum astăzi suntem într-un astfel de moment, am să vă cer îngădiunţa ca gândurile mele să ajungă la urechile celor prezenţi, şi asta nu se poate face decât rostind cuvinte!

Cuvântul ne-a fost dat de Dumnezeu s-aducem bucurie şi alinare semenilor noştri, sau, în cazuri nefericite, durere şi întristare.

Cu două zile în urmă, cuvintele printr-un telefon mi-aduceau o veste tristă: cineva drag sufletului meu şi respectat de mine se transformase în spirit- îşi lăsase trupul aici ca soţul şi copiii să-i facă cele creştineşti, iar sufletul plecase în marea călătorie printre stele.

Gândurile mele s-au întors în timp şi s-au oprit în deceniul şase al secolului trecut, când în curtea singurei şcoli din vremea aceea, cu două săli de clasă, despărţite printr-un hol la capătul căruia se afla cancelaria, era imortalizat un grup de elevi de clasa a-III-a cu doamna lor. Fotograful avusese grijă să-i aranjeze ca aparatul foto să-i prindă pe toţi 28 într-o poză alb-negru împreună cu tânăra lor doamnă învăţătoare Iulia Andrei. Era frumoasă, şi frumoasă a rămas toată viaţa.

Eu eram mai năzdrăvană decât ceilalţi, dar doamna ştia să-mi mai ia din elanul cu care-mi pregăteam şotiile. Aşa s-a întâmplat şi când a aflat că eu strigam prin recreaţii: DO-A-GA-PE-NI ( în traducere-Dochioiu are gagică pe Nicoleta). Ne-a propus să pregătim o echipă de dansuri populare. Cine cu cine să facă pereche? Ce propunere ai tu, Dumitrache? Eu, foarte spontană, fără să-mi dau seama de capcana întinsă: Dochioiu cu Nicoleta. Şi-a urmat după aceea  rechizitoriu, că m-am lecuit să mai fac aprecieri la adresa colegilor.

Pe vremea aceea nu erau editate atâtea reviste cum sunt acum, de nu le citeşte nimeni. Oricum, internetul şi televizorul au scăzut drastic numărul cititorilor de carte beletristică. Memoria mi-aduce pe ecranul minţii o fotografie dintr-o revistă destinată celor ce trăiau la sat „Săteanca”, din care-mi zâmbea chipul luminos al doamnei mele. Citind articolul am aflat că tânăra învăţătoare era studentă la Facultatea de filologie, urmând să devină profesoară de Limba şi literatura romănă. Şi-ntr-adevăr, când eu am ajuns la gimnaziu, a ajuns şi dumneaei profesoară. De-acum relaţia dintre elev şi profesor ajunsese la un nivel mai ridicat. Doamna Iulia -trăind vremuri tovărăşeşti, în clasă-i spuneam tov. profesoară-, ne-a făcut să înţelegem la orele de limba română rostul cuvintelor în existenţa noastră. Cu cât cuvintele folosite în formularea frazei sunt cu grijă alese şi aşezate să dea muzicalitate textului obţinut, cu atăt mai mult vor gâdila în mod plăcut urechile ascultătorului. La orele de gramatică, îmi plăcea să dau exemplele în versuri, şi toată viaţa am susţinut că eu gramatică de la dna Iulia am învăţat. Văzând că am înclinaţii spre arta versificaţiei, împreună cu directorul de atunci, soţul dumneaei, m-au prezentat poetului Mihai Negulescu, invitat la primăria din sat, ca pe o posibilă speranţă în ale poeziei. Greul trebuie învins  suna titlul poeziei prezentate în faţa poetului, şi cred că în viaţa mea l-am învins. Numai după ce am ajuns şi eu profesoară, am înţeles mai bine de ce  dna şi dl Andrei m-au luat la întâlnirea cu poetul invitat: eram pe aceeaşi lungime de undă, înţelegeam ce-mi explica profesoara şi încercam să nu ascund talantul dat de Dumnezeu. Chiar dacă n-am ajuns profesoară de română, ci de fizică, mai cochetez cu rima şi cu textul narativ.

Activitatea unui profesor nu se rezumă numai la munca de la clasă. Dna Iulia strângea creaţiile elevilor într-o revistă a şcolii Muguri. N-aveam posibilitatea tehnoredactării computerizate, o scriam de mână. Şi câtă energie avea doamna ! că mai pregătea şi o echipă de dansatori, cu care făcea repetiţii seara, în beciul Căminului cultural ce funcţiona în vechiul conac boieresc Greceanca, acolo unde sâmbăta se ţineau balurile tinerilor. Şi-abia aşteptam să merg la repetiţii! Amintiri frumoase ale copilăriei mele şi ale tinereţii doamnei.

Eu am plecat la liceu, apoi la facultate. Doamna a rămas mai departe la şcoala din Verneşti să explice altor generaţii de elevi  cum să  folosească corect cuvintele în exprimarea orală şi scrisă. Şi nu sunt puţini absolvenţii  şcolii generale din Verneşti care susţin, ca mine,   că gramatica de la  dna. Iulia au învăţat-o.

După ce a ieşit la pensie, ne-am mai întâlnit la biserica unde suntem azi, când ascultam Sfânta Liturghie duminica sau în zilele de sărbătoare religioasă..  Stăteam amândouă pe partea dreaptă, mai aproape de strana arhierească, şi ascultam smerite cuvintele Bibliei şi pildele pline de învăţătură ale părintelui paroh Vespasian Negoiţă. Eu o priveam cu aceeaşi admiraţie pentru că o vedeam o femeie puternică şi plină de energie. Era însă dezamăgită de situaţia în care s-a ajuns după ’89, când în comuna noastră, ca mai în toată ţara, învăţământul şi cultura au ajuns două biete cenuşărese.

Ultima noastră întâlnire a fost în vara anului 2011, când am căutat-o să-mi dea relaţii despre verişoara ei Lucica, cu care fusesem colegă de liceu. Urma să facem întâlnirea de 40 de ani de la finalizarea cursurilor liceale şi,  cum nu luaserăm legătura unii cu alţii niciodată în acest interval mare de timp, încercam să ne regăsim prin  rude, cunoştinţe. M-a impresionat bucuria cu care doamna s-a oferit să mă ajute.

– Tată, nu-mi dai tu agenda cu numerele de telefon de pe măsuţă?  mi-a rămas în memorie glasul blând cu care i s-a adresat soţului aflat în încăperea alăturată, şi problema mea a fost rezolvată printr-un simplu telefon. La capătul firului a răspuns fosta mea colegă de liceu de care mă despărţisem la începutul tinereţii noastre şi urma să ne revedem la începutul bătrâneţii.

Viaţa este formată din perioade de început şi sfârşit. După fiecare început urmează un sfârşit, după fiecare sfârşit urmează un început. Momentul acesta este sfârşitul existenţei terestre a doamnei noastre, dar şi începutul existenţei spirituale în care sufletul Iuliei – Iulia îi vom spune în rugăciunile noastre- se va întâlni cu sufletul lui Florin ( Zamfir, profesor de matematică), al lui Valeriu ( Tomescu, profesor de biologie) şi al foştilor elevi din poza alăturată,  Cornel Anica şi Sava Cristian, plecaţi în lumea umbrelor înainte de vreme.

Ieri priveam în grădina casei mele locul în care, toamna trecută, îngropasem un sâmbure de piersică să văd ce se întâmplă. Minunea s-a produs: în locul acela a răsărit un lăstar de piersic. Aşa cum spune şi Iisus Hristos: numai prin moarte putem învia. Pe pământ suntem vremelnici. Dumnezeu ne-a trimis să ne îndeplinim misiunea- aceea de perpetuare a speciei umane.

Şi dna Iulia şi-a îndeplinit misiunea: a lăsat în urmă doi copii reuşiţi şi un nepoţel despre care-mi vorbea cu multă dragoste. Cu dragoste-i vom păstra şi noi amintirea.  Drum bun, frumoasă doamnă!

( 1Mai 2013, Biserica cu hramul Sf. Nicolae, parohia Verneşti  2)

Mulţumesc dlui prof. Gheorghe Andrei pentru fotogarafia din

arhiva personală şi datele biografice ale soţiei sale.

ANDREI GH. IULIA

Născută la 10.VI.1938, în comuna Bobocu, jud. Buzău, din părinţii Ioan şi Eleonora, a mai avut doi fraţi: Lucică, decedat, şi Nicu, pensionar, gospodar desăvârşit în  locuinţa părinţilor săi

Şcoala primară a absolvit-o în comuna natală, iar clasele gimnaziale la Sc. Nr. 3 din Buzău.

În perioada 1951-1955 a urmat Şcoala pedagogică de învăţătoare din Buzău.

În intervalul 01.IX. 1955-01. IX. 1956, funcţionează ca învăţătoare la  Şcoala elementară  de 7 ani din com Albeşti-Paleologul, raionul Cricov.

01.IX. 1956-01.IX. 1959, funcţionează la Şcoala elementară din comuna Scurteşti, jud. Buzău ca director de coordonare.

La 21 VIII 1959 se căsătoreşte cu Andrei Gheorghe, profesor şi director de şcoală la Verneşti.

Din anul 1956 până în 1961 urmează  Facultatea de limba şi literatura română din Bucureşti.

La Verneşti predă Limba română din anul 1959 până în anul 2006, când se pensionează.

Are doi copii: Costin, inginer, şi Carmina, medic internist, ambii în Bucureşti.  Din partea băiatului are un nepot, în clasa a-V-a pe care l-a iubit foarte mult.

A decedat la 29 aprilie 2013.

by

Referinţă Bibliografică

POVESTIRI DIN LUMEA SATULUI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 28 februarie 2022