In memoriam: Pr. Prof. Sanda Teofil
A fost printre cei dintâi profesori pe care i-am cunoscut la Seminarul Teologic din Craiova. Dânsul era profesor de muzică, iar muzica era hotărâtoare pentru un elev de la acea școală. Mai întâi că muzica era eliminatorie la examenul de admitere. Ea și vizita medicală. Așa cum nu putea deveni elev, iar mai târziu preot, cineva care era orb, chior, olog, șchiop, ciung sau cu o altă infirmitate trupească, tot așa nu putea să intre cineva care nu avea voce și ureche muzicală. Abia după ce erau trecute aceste două probe, se putea intra în examenul propriu-zis la celelalte obiecte.
În timpul școlii, muzica era poate mai grea decât greaca și latina. Aveam șapte ore de muzică pe săptămână, patru de muzică psaltică, două de muzică liniară și una de muzică practică. De dimineața până seara târziu răsuna grădina seminarului, uneori pădurea din lunca Jiului de glasurile celor ce se pregăteau intens la acest obiect. Într-o noapte de iarnă, la ora 2, m-a găsit directorul seminarului în baie, exersând la muzică, fiindcă urma să fiu ascultat a doua zi.
Părintele Sanda Teofil era cel mai tânăr dintre profesorii noștri de acolo. Gorjean de origine, brunet, slab, vioi ca argintul viu, era numai suflet. La el nu puteai trișa. Ori știai, ori nu. Cale de mijloc nu exista. Știa muzică și voia cu tot dinadinsul să ne învețe și pe noi. Înainte de Crăciunul anului 1968, când mai aveam puțin până la vacanță, a venit în clasă, n-a mai ascultat pe nimeni și a început să ne cânte colinde. Nu auzisem până atunci decât pe dascălul nostru din sat cântând ,,O ce veste” și ,,În orașul Vitleem”. O oră ne-a cântat o mulțime de colinde, iar noi am stat nemișcați, sorbindu-l. Avea un glas îngeresc, de tenor prim, care-i permitea să reproducă cele mai pretențioase întorsături și ,,floricele” muzicale. Ne-a lăsat partiturile să le copiem și în ziua următoare a început repetițiile cu noi. Înainte de vacanță am dat serbare, de față fiind Mitropolitul Firmilian al Olteniei și episcopul Iosif al Râmnicului și Argeșului. Profesorul nostru era un pachet de nervi. Plesnea. Voia să fie totul perfect. Nu admitea o notă greșită, o disonanță cât de mică. Urechile lui ne auzeau pe toți cei 30-40 de membrii ai corului și nu scăpa unul o notă greșită, fiindcă-și tăia creanga de sub picioare. Nu bătea pe nimeni, dar toți îi știam de frică. Când se producea vreo greșeală, striga puternic și bătea din picior. Înghețam. Uitam de tot și de toate. Corul condus de el devenea un instrument pe care-l manevra cu ușurință cum vrea, cum îi plăcea, cum trebuia. De la notele șoptite până la cele de bas-bariton, de la melodiile suave până la cele care făceau ferestrele să tremure, totul era sub controlul lui, în mâna lui, în ochii lui, în expresiile feței lui. Întreaga lui ființă era ca o muzică. Plătea din banii lui un elev din anii mai mari să facă repetiție cu noi cei din anii I-III seară de seară câte două-trei ore, ca să ni se întipărească bine în minte melodiile, textele studiate. Și totul mergea strună. Cu Părintele Sanda nu era de glumit.
Se născuse în 30 decembrie 1940. Era în perioada 1968-1973 în culmea puterii sale de afirmare. Iubea muzica cu patimă, își iubea meseria. Rezultatele se văd și după zeci de ani, la toate generațiile de elevi care i-au trecut prin mână. Era căsătorit cu o femeie frumoasă, superbă, bibliotecara seminarului. Avea doi copii ca niște îngeri. Credeam că are familia ideală și un viitor strălucit.
Mai târziu, aflându-i evoluția, l-am socotit artistul fără de noroc, omul bătut de soartă. Nenorocirile s-au ținut lanț de el până l-au pus în mormânt. Parcă diavolul a vrut cu orice preț să se scape de el!
Într-o zi, soția Părintelui Sanda și-a luat copiii și s-a dus. A pornit divorț, s-au despărțit. Nu știu care au fost motivele. El s-a dus preot la Bucovăț. Mergea cu bicicleta pe stradă, când un tractor care venea din spate l-a lovit în cap cu plugul. O jumătate de an a stat în comă. Și-a revenit, dar cu vizibile sechele. A plecat în Gorj, fiind numit preot la biserica ,,Sf. Treime” din Tg. Jiu. Slujea frumos, lumea venea puhoi să-l asculte. Totul părea că renaște din cenușă. N-a fost așa. În dimineața zilei de 17 februarie 1982, Părintele Sanda a fost găsit mort, șezând pe scaun, cu capul prăbușit pe masă. S-a stabilit că a murit otrăvit. Dumnezeu știe dacă a fost crimă, accident sau sinucidere. Un mister a rămas până astăzi moartea sa.
Cu puțin timp în urmă am aflat că unul dintre fii săi este preot undeva în județul Hunedoara.
Dumnezeu să te ierte, Părinte Profesor, căci mult ne-ai dăruit din sufletul dumneata frumos și nobil![1]
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
[1] In memoriam: Pr. Prof. Sanda Teofil, în ,,Scrisoare pastorală”, an. XX(2020), nr. 429, pp. 4-5; în vol. Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. XI, 2021, pp. 468-470
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..