Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CREDO » Pr. Mihai Grădinaru: Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor

Pr. Mihai Grădinaru: Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor

„Căci unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu,

acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”

(Matei 18, 20)

Ca în fiecare an, Biserica Ortodoxă Română aduce la lumină un an omagial și unul comemorativ pentru diferite personalități ale Bisericii sau pentru evenimente ce trebuie marcate ca atare în anul ce va urma. Anul 2021 ne aduce în față exact îndemnul Mântuitorului reiterat mai sus, anume ideea de misiune și de pastorație a clerului ortodox din diaspora. Tot anul acesta se pune accent comemorativ pentru cei adormiți întru Domnul, adormiți trupește dar veșnic vii în Eshaton, după cum afirmă Părintele Dumitru Stăniloae.[1] Tot acum amintim și de locul celor adormiți și importanța cimitirului pentru orice creștin.

După cum putem observa anul acesta Biserica ne îndeamnă cu zel creștin la misiune, la propovăduire și la cugetarea faptelor mărețe ale înaintașilor noștri ce trebuie pomenite și spune tinerei generații.

Preafericitul Patriarh Daniel, a prezentat icoana reprezentativă a Anului omagial 2021 şi a motivat întrebuințarea acesteia.

În icoană apar trei sfinţi care s-au născut pe teritoriul ţării noastre, dar care au mers în afara ţării în misiune duhovnicească.

Astfel, Sfântul Cuvios Ioan Casian, hirotonit diacon de Sfântul Ioan Gură de Aur, originar din Dobrogea, cel mai probabil din ținutul Casimcei de astăzi, a trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi prima jumătate a secolului al V-lea, el este recunoscut ca părintele monahismului apusean. Moaștele sale se află în Franța la Mânăstirea ortodoxă din Marsilia.

Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, sau Dionisie cel Smerit, originar tot din Scythia Minor, a trăit la sfârşitul secolului al V-lea şi prima parte a secolului al VI-lea. El e cel ce schimbă calendarul începând cu anul nașterii lui Iisus Hristos. Prăznuirea sa se face la 1 septembrie, odată cu începerea Noului An Bisericesc.

Ultimul Sfânt este Cuviosul Ioan Iacob de la Neamţ, care a trăit în secolul al XX-lea şi care a trecut la Domnul în anul 1960. Moaștele lui au fost descoperite intacte 20 de ani mai târziu, în 1980. A fost trecut în rândul sfinţilor de Patriarhia Română şi apoi de Patriarhia Ierusalimului.[2]

Vedem cum toți cei trei au avut un scop comun, misiunea și pastorația în rândul altor neamuri. Ei reprezintă exemplul cu care s-au format comunitățile puternice creștine din diaspora de la ora actuală.

Pastorația în rândul mirenilor plecați din țară a venit natural, din dorul față de glia străbună, față de neam și față de valorile perene ale neamului omenesc pe care au vrut să le ducă mai departe. Pe temeiul acesta este văzută preoția în diaspora, ca o continuitate a României între străini. „În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Mă duc să vă gătesc loc” spune Mântuitorul. (Ioan 14, 2) Deci iată cum păstorul cel bun vine după oaia cea pierdută printre alte seminții și nu o lasă pierzării ci o readuce spre drumul cel bun.

Păstorul din afara granițelor țării trebuie privit cu compasiune și cu dragoste, căci nu  ușoară este chemarea preoției nici în țară printre români, dar mai cu seamă într-o țară nouă unde duhul comuniunii și al unității trebuie foarte bine închegat și rânduit.[3]

De aceea, în bisericile ortodoxe românești din străinătate, românii simt bucuria regăsirii și trăirii credinței strămoșești, participă la viața liturgică și își alină dorul mistuitor după cei dragi și după locurile natale, își reconfirmă identitatea lor profundă și își redescoperă originile.

Grija pastorală și atenția specială manifestată de Patriarhia Română față de comunitățile ortodoxe românești din afara granițelor țării s-a concretizat de-a lungul timpului prin înființarea de numeroase parohii și eparhii noi ce au venit în întâmpinarea nevoilor sufletești ale credincioșilor români și nu numai.

Prin cult, dar și prin evenimentele culturale și acțiunile social-filantropice organizate de parohiile din diaspora română, sunt promovate valorile permanente ale Ortodoxiei și ale poporului român, se transmit tradițiile românești și se cultivă limba română, toate acestea contribuind la păstrarea identității culturale, etnice și ecleziale ortodoxe a românilor din diaspora.[4]

Biserica Ortodoxă Română, ca o mamă spirituală care nu-și abandonează niciodată fiii, prin vrednicii ierarhi și preoți misionari în diaspora, le va fi în continuare alături, susținându-i atât prin rugăciunile ei permanente, cât și prin activitățile ei concrete pastorale, social-filantropice și culturale.

În icoana omagială prezentată la Patriarhie, Sfântul Ioan Iacob are în mână un papirus ce îndeamnă așa:

„Fii pribegi ai ţării mele   /  Necăjiţi între străini   /  Nu uitaţi menirea voastră

De Români şi de Creştini”

Prin acest îndemn, Sfântul cheamă pe toți românii care se află printre străini să-şi păstreze identitatea de neam şi de credință străbună nezdruncinată.

Referitor la anul comemorativ a celor adormiți amintim că pomenirea celor prohodiți în Domnul constituie un act de credință ortodoxă și mărturie a iubirii față de semeni.

Pentru cinstirea memoriei lor, Biserica Ortodoxă păstrează o rânduială amplă de slujbe și pomeniri (parastase) care cuprind rugăciuni și cereri pentru iertarea păcatelor acestora, odihna și mântuirea sufletelor lor. Moartea face parte din legea naturală a lumii în care omul trece în neființă, fiind muritor. Doctrina creștină despre moarte este aceea că omul dihotomic nu moare în totalitate ci trece în viața veșnică. Trupul pătimitor rămâne lumii acesteia efemere, iar sufletul nostru se duce spre cel ce l-a creat dintâi, Dumnezeu cel întrei în Persoane.

În rânduiala înmormântării aflăm cea mai clară și profundă definiție a omului:

,,Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, deși port rănile păcatelor…” prin care arătăm originea noastră divină fiind chipul celui Preaînalt și rănile păcatului strămoșesc spălat prin baia Botezului.[5]

Ca element de bază pentru cel răposat în ziua înmormântării este coliva.

Coliva aminteşte de o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate alimentele din pieţe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creştini să întrerupă postul şi să consume jertfe aduse idolilor.

Sfântul Teodor Tiron a apărut în vis arhiepiscopului Eudoxie şi i-a poruncit să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere.

Acestea arată că şi omul este o sămânţă, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul iarăşi va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viaţa ce va să fie şi aducându-se viu şi desăvârşit lui Hristos.[6]

Trebuie să fim conștienți de importanța rugăciunilor de la slujba înmormântării deoarece ele constituie pentru cel adormit dobândirea mântuirii, iertarea păcatelor, dezlegarea de patimi și primirea cununii după meritele vieții.

Despre cimitire spunem că ele au desigur o semnificație liturgică, dar și o valoare culturală. Ele sunt expresia respectului și pioasei aduceri aminte față de înaintași.

Timpul orientat de credincioși spre Învierea de obște se exprimă și prin permanenta comemorare a celor adormiți în Domnul, în rândul lor numărându-se și eroii neamului nostru românesc.

Pomenirea eroilor din toate timpurile și din toate locurile, ca și cultul morților în general, constituie manifestări de statornicie în credință, de continuitate și unitate în cuget și simțiri de-a lungul generațiilor.

Este semnul neuitării și prețuirii noastre pentru jertfa lor și speranța comuniunii lor veșnice cu Hristos Domnul, în nădejdea învierii și a vieții veșnice.

Istoria Bisericii Ortodoxe Române dă mărturie peste veacuri despre grija pe care a avut-o pentru memoria înaintașilor.

Arătând partea liturgică a cimitirului, aflăm și partea culturală, deoarece în cimitir omul este om, fără un statut special apare, ci doar un simplu muritor ce nu ia nimic material cu el.

Adeseori regăsim cultură în cimitir, dat fiind faptul că aici este locul de regăsire al tuturor, indiferent de ceea ce au făcut în viață. Aici odihnesc actori, mari poeți, duhovnici, dascăli și tot neamul omenesc. Vedem așadar o diversitate culturală ce rămâne și după moartea omului.

Cimitirul mânăstirii Cernica reprezintă o diversitate culturală distinctă, deși la prima vedere am spune că sunt doar monahi înmormântați aflăm ca nu este așa. Aici se află mormintele a multor personalități românești, între care pictorul Ion Țuculescu, mitropolitul Nifon Rusailă, marele teolog Pr. Dumitru Stăniloae, scriitorul Gala Galaction, orientalistul Athanase Negoiță, sociologul Ernest Bernea, pianistul Johnny Răducanu, actrița Stela Popescu, academicianul Emilian Popescu și mulți alții.[7]

Vedem așadar că în fața lui Dumnezeu ei sunt una, deși cu profesii diferite, fiecare și-a respectat vocația și au reușit să-și înmulțească  talanții spre măreția lui Dumnezeu.

La fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie sunt pomeniți ierarhii Bisericii, ctitorii, miluitorii și binefăcătorii sfintelor lăcașuri, eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român, precum și toți cei adormiți din neamurile noastre.[8]

Punem gând de rugăciune pentru toți românii din străinătate, pomenindu-i la Sfântul Jertfelnic pentru misiunea pastorației lor și pentru turma pe care o au de condus, iar pe cei adormiți să-i așeze Domnul în ceata drepților și să le dăruiască odihnă în lumina și iubirea Preasfintei Treimi, totdeauna acum și pururea și-n veci vecilor. Amin!

 

Pr. Mihai Grădinaru – Parohia Diocheți

 

 

 

Bibliografie:

 

  1. Sfânta Scriptură sau Biblia, versiunea adnotată și diortosită pe IPS Bartolomeu Valeriu Anania, Ed. EIMBOR, București, 2018;
  2. Liturghier, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur – Ectenii, ed. EIBMBOR, București, 2016;
  3. F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române „Iubirea mai tare decât moartea, Înțelesul și folosul pomenirii morților”, ed. Cuvântul Vieții, 2012;
  4. Lect. Dr. David Pestroiu, „Spre viața veșnică…Rânduieli ortodoxe pentru înmormântare și parastase” Ed. Cuvântul Vieții, București, 2013;

 

Site-uri web:

  1. https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Cernica
  2. https://basilica.ro/simbolismulcolivei/?swcfpc=1&fbclid=IwAR1HsffJfY7GYF3U3dr3xOfzemQ0nxlHtJlkrccrKhtg2JfNptJ6e_pOMro
  3. https://basilica.ro/cuvantul-patriarhului-romaniei-la-proclamarea-anului-omagial-si-comemorativ-2021/
  4. https://basilica.ro/a-fost-proclamat-anul-omagial-si-comemorativ-2021/

 

[1] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Ed. EIBMBOR, București, 2018, pg. 325

[2] https://basilica.ro/a-fost-proclamat-anul-omagial-si-comemorativ-2021/ [3] Pr. Lect. Dr. David Pestroiu, „Spre viața veșnică…Rânduieli ortodoxe pentru înmormântare și parastase” Ed. Cuvântul Vieții, București, 2013, pg. 25

[4] https://basilica.ro/cuvantul-patriarhului-romaniei-la-proclamarea-anului-omagial-si-comemorativ-2021/ [5] P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române „Iubirea mai tare decât moartea, Înțelesul și folosul pomenirii morților”, ed. Cuvântul Vieții, 2012, pp. 7-14

[6]https://basilica.ro/simbolismulcolivei/?swcfpc=1&fbclid=IwAR1HsffJfY7GYF3U3dr3xOfzemQ0nxlHtJlkrccrKhtg2JfNptJ6e_pOMro [7] https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Cernica [8] Liturghier, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur – Ectenii, ed. EIBMBOR, București, 2016, pg. 52

Facebooktwitterby feather