Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CREDO » Pr. Mihai Sebastian Grădinaru: ACTUALITATEA MISIONARĂ A AGHIASMEI – SFINȚIREA CONTINUĂ

Pr. Mihai Sebastian Grădinaru: ACTUALITATEA MISIONARĂ A AGHIASMEI – SFINȚIREA CONTINUĂ

Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli la Cincizecime a dus și la recapitularea continuă în viața Bisericii lui Hristos a tuturor evenimentelor din istoria mântuirii care, de acum înainte, dispuse în rânduieli liturgice (în curs de perfecționare), vor deveni accesibile pentru întregul Adam.

Șansa întemeierii Bisericii lui Hristos va face posibilă revendicarea omului ca zidire al lui Dumnezeu și va transforma suportul biologic și cotidianul într-un suport al demersului duhovnicesc, pregătind de-a lungul vieții marea întâlnire cu Hristos Dumnezeu, în Duhul Sfânt.

Itinerariul duhovnicesc al omului conține toate detaliile vieții reformulate pentru versiunea verticalei; Biserica lui Hristos, în acest sens, întemeiată atunci la Pogorârea Sfântului Duh, va sprijini în chip fundamental forma și conținutul acestui itinerariu.

Repetabilitatea aceasta va duce la „obișnuința omului cu Sfântul Duh”[1], pentru că, spune Arhimandritul Melhisedec Ungureanu: „Lucrarea Duhului Sfânt nu a fost doar cea de întemeiere a Bisericii, ci mai mult de atât: El ne descoperă toate tainele – pentru că, dacă Tatăl ni S-a descoperit și ni S-a împărtășit nouă prin Cel unul-născut Fiul său și Cuvântul, Duhul Sfânt ne descoperă celelalte taine. Apostolii și ucenicii sunt doar martori ai lui Hristos și ai Învierii Lui; era nevoie să vină Duhul Sfânt, Unul din Treime, Duhul Adevărului, «Care pretutindenea este și toate plinește», pentru a ne da înțelegerea a cine este cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel răstignit și înviat. (…) Duhul Sfânt este Cel ce poate să se sălășluiască în fiecare dintre noi – Cel ce poate aduce pe Hristos și pe Tatăl, ca prezență reală și vie, în fiecare dintre noi. Duhul Sfânt este Cel ce ne preschimbă din oameni simpli, oameni obișnuiți, oameni păcătoși, în mădulare ale Trupului lui Hristos, Biserica, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. Duhul Sfânt este Cel ce ne ajută, încet-încet, să ne învrednicim de harul Învierii și de harul înfierii, pe care Hristos cel răstignit și înviat le-a câștigat pentru noi. Duhul Sfânt este Cel ce ne aduce aminte toate câte ne-a spus Hristos, preschimbând mintea noastră și ajutând-o să se ridice cu cugetarea de la cele pământești la cele cerești, de la cele vremelnice la cele veșnice, de la cele stricăcioase la cele nestricăcioase. Duhul Sfânt este cel ce ne dă vrednicia de-a ne naște din apă și din Duh, așa cum i-a deslușit Domnul lui Nicodim, ucenicul de taină, când I-a spus că «dacă nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu». Apa o aveam la îndemână, dar Duhul abia acum S-a pogorât, și așa am putut primi credința în Hristos cel răstignit și înviat, și pecetea darului Duhului Sfânt, prin cele două taine de inițiere ale Bisericii, taina botezului și taina mirungerii, și tot prin Duhul Sfânt ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, a treia taină a Bisericii”.[2]

Are loc, așadar, în Biserică o continuă lucrare de sfințire. Omul și își sfințește viața, și toate cele ale vieții sale se primenesc. Edificiul este deopotrivă, are caracter sinergic. În înțeles duhovnicesc, omul va ajunge a-L cunoaște pe Dumnezeu în înțeles liturgic, va participa vădit la viața Bisericii integrându-se în spațiul ei sau trăindu-i timpurile, atât pe cele din circuitul zilei, cât și pe cele din ale anului bisericesc. În felul acesta, omul decantează o experiență care este benefică devenirii lui și, totodată, este de împărtășit semenilor. Va cunoaște că rezultatele conlucrării lui cu Dumnezeu sunt de repetat pentru o mai bună cimentare și, totodată, de împărtășit (verbal sau nonverbal) pentru a se crea o părtășie de duh cu semenii: „Acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Mt. 18, 20).

Elementul care face posibilă sinergia și, prin urmare, lucrarea, este credința. Părintele Nicușor Tucă convinge că „învățătura ortodoxă propovăduiește angajarea totală a omului în actul mântuitor. O simplă adeziune intelectuală îl ține pe om la distanță de Dumnezeu. Mântuirea, însă, implică o apropiere a celor doi, și astfel semnificația mântuitoare a credinței este aceea de dialog între om și Dumnezeu ca Persoane. Iar acest dialog are ca fond harul. Prin credință, omul pătrunde în cunoașterea lui Dumnezeu, a realităților supranaturale. Un prim aspect ce iese în evidență este cel intelectual, cel de cunoaștere rațională, și în acest sens, cu greu am putea înțelege de ce este mântuitoare. Credința «ne ajută să înțelegem și să ne însușim adevăruri care altfel ar rămâne pentru noi taine nepătrunse. Ea este ochiul sufletului cu care străbatem peste lucrurile văzute în lumea celor nevăzute». Din acest punct de vedere, poate fi considerată o cale de cunoaștere. Dar dacă cunoașterea ar aparține omului, ar implica doar subiectul cunoscător; credința este însă mult mai mult. Aceasta nu poate fi redusă la puterile cunoscătoare omenești. Ceea ce se vrea subliniat este că aceste puteri omenești sunt și ele prezente în procesul mântuirii. Nu numai intelectul este implicat, ci omul în totalitate. «…Intelectul e prezent prin efortul de pătrundere a temeiurilor raționale ale adevărurilor descoperite, pe baza cărora să se poată trece apoi la acceptarea conținutului lor supranatural; voința e prezentă prin efortul de pătrundere a temeiurilor raționale ale adevărurilor descoperite, pe baza cărora să se poată trece apoi la acceptarea conținutului lor supranatural; voința e prezentă prin efortul de a ține sufletul în contact cu adevărurile descoperite, de a-l îndruma la cercetarea temeiurilor lor raționale și, în cazul că acestea sunt găsite convingătoare, de a-l îndemna să primească învățătura descoperită și s-o mărturisească; elementul activ e prezent și el prin vibrația inimii determinată de activitatea celorlalte funcții sufletești. Dar, oricât de importante ar fi, aceste elemente nu constituie, singure, fenomenul credinței. Ele sunt doar faptul aperceptiv, pe care se grefează elementul suprafiresc al harului. Credința este rezultatul efortului personal, întărit și hrănit prin dumnezeiasca energie a harului (Gal 5, 22; Rm 12, 3)». Puterile omului sunt susținute de har, acesta fiind aspectul esențial al credinței. Dincolo de puterile naturale, credința implică harul. Nici omul singur nu poate ajunge la mântuire prin puterile sale, nici Dumnezeu nu-l mântuiește pe om fără participarea acestuia”.[3]

Sfințirea apei este una din lucrările care se face în Biserica lui Hristos. Rolul apei (un rol fundamental în viața, igiena și civilizația omului), prin această lucrare de sfințire se întregește. O parte din ea, devine, deci suport al harului sfințitor, precum și un generos conductor al acestuia.

Sfințirea apei între praznic și utilitate

După cum s-a putut observa, sfințirea apei este o rânduială mai întâi în tipicul praznicului Dumnezeieștii Arătări (6 ianuarie). Mineiul acestei zile indică trei sfințiri ale apei, în Ajun (5 ianuarie) după Liturghie (a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia), după Utrenia Praznicului și după Liturghia Praznicului; pentru ziua Izvorului Tămăduirii (Vinerea Săptămânii Luminate) este, la fel, o astfel de indicație; pentru 1 august, la fel. Toate acestea întregesc liturgic obișnuința cu sfințirea apei la un nivel instituțional.

Casele credincioșilor sunt binecuvântate cu Aghiasma mare în zilele premergătoare Dumnezeieștii Arătări. Pe urmă, la nevoie, potrivit rânduielilor de parohie, este chemat preotul pentru a sfinți apa, Aghiasma mică de data aceasta, plinind astfel nevoia de har și de primenire a credinciosului.

Mănăstirile, la rândul lor, își completează rezervele de aghiasmă din recipientele numite aghiasmatare, astfel încât și credincioșii, pelerinii și închinătorii să poată fi serviți.

Caracterul primenitor și, mai cu seamă, sfințitor al slujbei Aghiasmei este cel mai bine evidențiat de conținutul ei: tropare și rugăciuni. Deschizându-se cu cele începătoare, cele care, treptat și consistent, fac trecerea de la atenția de pe orizontală la, din acest moment, timpul (aproximativ patruzeci de minute) unei preocupări de natură verticală, în vederea chemării Sfântului Duh pentru sfințirea apei, slujba continuă cu tropare și stihiri adresate Născătoarei de Dumnezeu.

În chip mistagogic, observăm o dispunere intercesorială, de-a dreapta și de-a stânga rugăciunii centrale, a rugăciunilor către Născătoarea de Dumnezeu și, mai apoi, către toți sfinții: „Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Cel mare întru sfat și minunat în lucrări, Făcătorule a toată făptura cea văzută și cea nevăzută; Cel ce păzești așezământul Tău și dai mila Ta celor ce Te iubesc pe Tine și păzesc poruncile Tale; Cel ce primești lacrimile cele de umilință ale tuturor celor din nevoi, că pentru aceasta ai venit în chip de rob, nu cu năluciri înfricoșându-ne pe noi, ci dând adevărată tămăduire trupului și zicând: Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greșești. Încă și din tină ai făcut ochi sănătoși și, poruncind să se spele, prin cuvânt ai făcut să se sălășluiască lumina; Cel ce oprești valurile patimilor celor potrivnice și potolești marea cea sărată a acestei vieți și îmblânzești pornirile cele greu de purtat ale plăcerilor; Însuți, Iubitorule de oameni Împărate, Cel ce ne-ai dat nouă să purtăm veșmânt luminat ca zăpada din apă și din Duh (aici preotul, afundând de trei ori mâna dreaptă în apă, face semnul crucii, zicând de fiecare dată): Și acum trimite harul Preasfântului și de viață făcătorului Tău Duh, care sfințește toate, și sfințește apa aceasta. Și, prin gustarea și stropirea cu apa aceasta, trimite nouă binecuvântarea Ta, care spală întinăciunea patimilor. Așa ne rugăm, cercetează neputința noastră, Bunule, și tămăduiește cu mila Ta bolile noastre cele sufletești și trupești. Pentru rugăciunile Preacuratei, Preabinecuvântatei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor și cereștilor netrupești Puteri; pentru rugăciunile cinstitului și slăvitului Proroc, Înaintemergătorul și Botezătorul Ioan; ale Sfinților, slăviților și întru tot lăudaților Apostoli; ale celor între Sfinți Părinții noștri mari dascăli ai lumii și ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, ale Sfinților: Atanasie, Chiril și Ioan cel Milostiv, patriarhii Alexandriei, ale Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului; ale celor între Sfinți Părinții noștri: Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Spiridon al Trimitundei și Nectarie de la Eghina, făcătorii de minuni, Calinic de la Cernica, Iosif cel Nou, Iorest și Sava, Antim Ivireanul, Iosif Mărturisitorul, Ghelasie și Leontie; ale Sfinților, slăviților Mari Mucenici: Gheorghe, purtătorul de biruință, Dimitrie, izvorâtorul de mir, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Mina, Ioan cel Nou, Serghie și Vah, Ioan Valahul și Oprea; ale Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și lanache Sfetnicul; ale Sfintelor Mucenițe Filofteea și Tatiana și ale tuturor Sfinților buni biruitori Mucenici și Mucenițe; ale Sfinților preoți Mărturisitori Ioan și Moise, ale Sfinților Voievozi Ștefan cel Mare și Neagoe Basarab; ale Sfinților, slăviților și făcătorilor de minuni doctori fără de arginți: Cosma și Damian, Chir și Ioan, Pantelimon și Ermolae, Samson și Diomid, Mochie și Anichit, Talaleu și Trifon; ale Sfinților Cuvioși și de Dumnezeu purtătorilor Părinți ai noștri: Grigorie Decapolitul, Nicodim de la Tismana, Dimitrie cel Nou, Visarion și Sofronie, Ioan de la Prislop, Antonie de la Iezerul Vâlcei, Daniil Sihastrul, Ioan Casian și Gherman din Dobrogea, Paisie și Ioan Iacob de la Neamț; ale Sfintelor Cuvioase Maici Parascheva de la Iași și Teodora de la Sihla; ale Sfântului (numele), a cărui pomenire o săvârșim; ale Sfinților și Drepților și dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana și ale tuturor Sfinților Tăi. Și păzește, Doamne, pe dreptcredincioșii Tăi robi, dându-le sănătate sufletului și trupului, și împlinește toate cele de trebuință acestei obști creștine, care slujește, și-i fii ei întru toate milostiv. Adu-Ți aminte, Doamne, de toți episcopii ortodocși, care drept învață cuvântul adevărului Tău, și de tot cinul preoțesc și călugăresc și de mântuirea lor. Adu-Ți aminte, Doamne, de cei ce ne urăsc și de cei ce ne iubesc pe noi; de frații noștri care slujesc și stau de față; de cei ce, pentru binecuvântate pricini, nu s-au întâmplat aici și de cei care ne-au cerut nouă, nevrednicilor, să ne rugăm pentru ei. Adu-Ți aminte, Doamne, și de părinții și frații noștri care sunt în robie și în supărări, și-i miluiește după mare mila Ta, izbăvindu-i de toată nevoia. Că Tu ești izvorul tămăduirilor, Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.[4]

Canonul Născătoarei de Dumnezeu deschide acest Deisis[5] de rugăciune, pe care-l continuă prelunga chemare în rugăciune a tuturor genurilor de sfinți din Biserica locală (de data aceasta, care tipărește Molitfelnicul), reprezentați de numele cunoscute, și se încheie cu adresarea directă a Bisericii luptătoare, prin săvârșitorul slujbei, care-I cere Stăpân(ului) [Doamne], Dumnezeul(ui) nostru, Cel mare întru sfat și minunat în lucrări, toate cele de trebuință acestei vieți aflată în perspectiva Vieții.

Ca și la Proscomidie, ca și la Litie, și aici este exprimată și folosită familiaritatea cu sfinții, dumnezeieștile persoane din Biserica biruitoare, cărora le este cerut ajutorul.

În chip mistagogic observăm cum rânduiala Aghiasmei întregește Biserica, făcând-o părtașă evenimentului așa încât revărsarea de har să surprindă întregul vieții cu toate nevoile și necesitățile ei. Biserica, ale cărei lăcașuri în casa Tatălui fiind multe (cf. In. 14, 2), are sfinți specializați în diverse segmente ale vieții. Această întâlnire face posibilă o legătură prolifică pentru cele două părți. Destinul sfințitor și taumaturgic, dar și, mai cu seamă, mântuitor al Bisericii este întregit și prin această latură a reuniunii dintre sfinți și credincioșii care le cer ajutorul.

Toate sfințirile care au loc în viața Bisericii lui Hristos se fac cu apă. Sunt cazuri în care apa se sfințește la însăși rânduiala[6], dar cele mai multe fac apel la rezervele de aghiasmă, sfințite în prealabil.

Aspectul misionar al Bisericii este dublat de lucrarea sfințitoare a acesteia. Nu poate fi lucrată misiunea fără har, astfel că un perimetru primenit poate purta prerogativele deschiderii înspre împărtășirea cuvântului dumnezeiesc, cel rostit de însuși Cuvântul.

„La început a fost Cuvântul…” (In. 1,1), și tot în vremea aceea Duhul Se purta pe deasupra apelor. A apelor primordiale. Când apele zidite au devenit darul vieții, binecuvântarea și șansa supraviețuirii pentru om, Dumnezeu-Cuvântul le va primeni, prin însăși a Sa intrare în ele. Aceste ape au prerogativele sfințirii, adică ale purtării de har. Fluidul mișcător, prin lucrarea Sfântului Duh pogorât peste ele, va deveni la rându-i obiect sfințitor. Această sfințire are loc mai cu seamă în această slujbă a Sfeștaniei sau a Aghiasmei mici.

 

BIBLIOGRAFIE

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988.

Arhieraticon, adică rînduiala slujbelor săvîrșite cu arhiereu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1993.

Molitfelnic, E.I.B.M.O., București, 2019.

Octoihul sau Canoanele Maicii Domnului, Editura Bunavestire, Bacău, s.a.

Lucrări teologice

Bălan, Corneliu-Dragoș, Tucă, Nicușor, Tâlcuiri, prelegeri și meditații evanghelice, Editura Universitară, București, 2020.

Braniște, Ene; Braniște, Ecaterina, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană, Caransebeș, 2001.

Foundoulis, loannis, Dialoguri liturgice, 5 volume, Editura Bizantină, București, 2008-2010.

Larchet, Jean-Claude, Viața sacramentală, trad. Marinela Bojin, Editura Basilica 2015.

TUCĂ, Nicușor, Valențe teologice în Liturghie și Sfintele Taine, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanța, 2014.

TUCĂ, Nicușor, Studii de teologie liturgică și imnografie, Editura Arhiepiscopiei Tomisului, Constanța, 2013.

Ungureanu, Melhisedec, Prin tărâmul pocăinței. Cuvântări duhovnicești, Editura Reîntregirea, Alba lulia, 2018.

Ungureanu, Melhisedec, Lecții de viață ale Cincizecimii. O introducere la perioada Penticostarului, Editura Reîntregirea, Alba lulia, 2020.

 

 

[1] Melhisedec UNGUREANU, „Obișnuința omului cu Duhul Sfânt (I)”, în: Lumea Monahilor, nr. 64, octombrie 2012.

[2] Melhisedec UNGUREAN,  Lecții de viață ale Cincizecimii. O introducere la perioada Penticostarului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2020, pp. 145-146.

[3] Corneliu-Dragoș BĂLAN, Nicușor TUCĂ, Tâlcuiri, prelegeri și meditații evanghelice, Editura Universitară, București, 2020, pp. 81-82.

[4]https://www.crestinism.net/ortodox/slujba-aghiasmei-mici-randuiala-sfestaniei.html ;  Molitfelnic, E.I.B.M.O., București, 2019,  pp. 435-438.

[5]„Δέησις = rugăciune de mijlocire, implorare sau Trimorfion (τριμόρφιος= în trei chipuri, forme) – în iconografia ortodoxă, icoana numită Deisis îl reprezintă pe lisus Hristos ca împărat (Christ de majeste), așezat pe tron, ținând Evanghelia închisă și binecuvântând. […] Icoana Deisis are o evidentă semnificație liturgică, fiind inspirată din ritualul Proscomidiei, în care cele dintâi miride după scoaterea Sfântului Agneț sunt aduse în cinstea Sfintei Fecioare și a Sfântului Ioan Botezătorul, socotiți ca cei mai buni și devotați mijlocitori ai oamenilor; ei ocupă cele dintâi rânduri în ierarhia cerească, îndată după Mântuitorul și înaintea Sfinților îngeri”. Ene BRANIȘTE, Ecaterina BRANIȘTE, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană, Caransebeș, 2001, p. 132.

[6]Sfințirea apei pentru sfințirea Sfintei Mese. A se vedea Arhieraticon, adică rînduiala slujbelor săvîrșite cu arhiereu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1993, p. 163.

Facebooktwitterby feather