“Lumea n-a fost făcută în timp, ci

     odată cu timpul.”

     Fericitul Augustin

Hristos este în centrul timpului, deoarece El este şi Capul nevăzut al Bisericii, care este centrul istoriei religioase a omenirii. Timpul a fost îndreptat spre Mântuitorul Iisus Hristos prin făgăduinţele mesianice, iar după ce s-a întrupat a început vremea plinirii(„plinirea vremii”, Efeseni I, 10)[1].

Şi a fost Ziua întâi… şi a fost Ziua a şaptea… rosteşte Scriptura(Facere 1, 5; 2, 2) arătând că timpul şi mişcarea sunt coordonate creaturale folosite de Dumnezeu pentru organizarea universului. Şi dacă „la început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul…”(Facere 1, 1; 2, 1), se ştie, astăzi, că perfectarea cosmosului continuă, în timp, acţiunea măsurându-se cu „milioane ani-lumina…”.

Omul a simţit  nevoia de a concretiza şi de a măsura acest şir de mişcări succesive şi subdiviziuni periodice care se succed pe termene regulate.

Psalmistul, în cugetarea sa adâncă despre univers încadrat în timp rostea: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria…”(Psalmul XVIII), fiindcă: „minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!”(Psalmul CIII,25). Interesant că dumnezeiescul David  intuia funcţia astrului central şi fix al Galaxiei noastre, Soarele, precum şi satelitul natural al Pământului, Luna, despre care comentează: „Doamne ai făcut Luna şi stelele ca să stăpâneasca noaptea şi să împartă timpul, iar Soarele şi-a cunoscut apusul său…”(Psalmul CIII,20).

Timpul calendaristic este citat în Sfânta Evanghelie, aşa cum era calculat acum două mii de ani: vremea lui Cezar(Iulius) August, cârmuirea în Siria a lui Quirinus(Luca II,1-2) pentru naşterea Mântuitorului; timpul împăratului Tiberiu(14-41), în al XV-lea an de domnie al său, Iisus a ieşit la propovăduire şi s-a botezat de către Ioan(Luca III ,1). Tot în această vreme, arhierei ai poporului evreu erau Ana şi Caiafa, iar proconsul roman numit de Tiberiu era Pontius Pilatus(14-37).

De asemenea, Sf. Ioan consemnează în Evanghelie naşterea peste timp, din veşnicie , a Fiului lui Dumnezeu şi întruparea în timp a Sa pentru mântuirea omului(Ioan I,10-18). Şi ceilalţi apostoli menţionează folosirea timpului.

Atât, Evanghelia consemnată de către Sf. Apostoli – martiri şi mărturisitori, cât şi celelalte scrieri sunt jurnale sau calendare ale misiunii în primul veac creştin al Bisericii din epoca primară. Însă cel care precizează evenimentele este medicul Luca. Pe lângă  Apostol şi cunoscător al ştiinţei vremii, el alcătuieşte prima istorie bisericească –Faptele Apostolilor – și redă coordonatele timpului, îndeosebi călătoriile misionare ale Sf. Apostol Pavel.

Şi la Sfinţii Părinţi și filozofi găsim însemnări de date, unii ocupându-se chiar și cu ştiinţa .însemnării faptelor de seamă: Fericitul Ieronim, Dionisie cel Mic, Aneam Egipteanul, Tertulian, Lactantiu, Rufiu, Eusebiu de Cezarea , Socrate și alţii.

Strămoşii noştri daci, fiind creştinaţi treptat și prin convingere, au rămas neclintiţi în Biserica cea Una, Soborniceasca, Sfântă și Apostolică. Ei au respectat tot ceea ce s-a hotărât în Sinoadele Ecumenice, fără să se lase atraşi de învăţături străine duhului evanghelic. Mai mult, și-au menţinut și și-au dezvoltat limba în rădăcinile latinităţii și în spiritul bizantin.

După căderea Constantinopolului(1453), Biserica Ortodoxă din toate provinciile româneşti a preluat sarcina păstrării dreptei credinţe și a culturii autentic-bizantine. Aşadar, nu-i nici o exagerare când poetul Mihai Eminescu mărturiseşte: Biserica Ortodoxa este mama duhovnicească a neamului romanesc, iar Nicolae Iorga a calificat spiritualitatea românească: „Bizanţ după Bizanţ”[2]

Din aceste puţine cuvinte vedem îndeajuns că atât Sfânta Scriptură, precum și Sfinţii Părinţi nu numai că nu sunt împotriva socotirii vremilor și împotriva astronomiei ci, din contră, le folosesc și arată că trebuie să ţinem seama de ele. Biserica Ortodoxă nu se ocupa cu ştiinţa, dar nici nu o dispreţuieşte. Ea nu s-a ridicat niciodată împotriva ştiinţei și nici astăzi nu are pricină să se împotrivească; ci alege ce ii este de nevoie ca mai cu folos sa împlinească lucrarea ei mântuitoare in lume.

Dacă întotdeauna Biserica a folosit roadele muncii ştiinţifice în slujba ei, nu văd de ce astăzi  nu s-ar merge pe aceeaşi cale nerătăcită a Sfintei ei Tradiţii, poate fără nici o primejdie să ṭină seama și de ce spun astronomii și oricare altă ştiinţă pusă în slujba și spre mai binele neamului omenesc.

pr. paroh Olar Gheorghiță – parohia „Buna Vestire” Adjud

––––––––––

–––––––––-

Preotul Gheorghită Olar s-a născut în ziua de 08 iunie 1980, în oraşul Mărăşesti, Jud. Vrancea, din părinţii Ion si Mariţa. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Constantin Brâncoveanu” din Fagaras, Jud Braşov, apoi Facultatea de Teologie, secţia pastorală, din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, între anii 2001 si 2005. Licenţa a susţinut-o sub conducerea Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu, cu o lucrare cu titlul „Mama creştină – factor al educaţiei religios-morale”. În anul 2004 s-a căsătorit cu Alisa Bulea, cu care are doi copii: Matei si Alexia. A fost hirotonit diacon şi preot în zilele de 02 şi 05 ianuarie 2005, de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului şi a slujit în această eparhie până la 01 noiembrie 2013 când a fost numit preot paroh pe seama parohiei „Buna Vestie” din oraşul Adjud, Protoieria Panciu, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. În perioada octombrie 2005 – iunie 2006 a urmat şi absolvit cursul de Masterat -Drept Canonic şi Instituţii Comunitare din cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative – Universitatea „Ovidius” Constanţa sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Nicolae Dură. A fost hirotesit iconom-stavrofor în ziua de 05 iulie 2013, cu ocazia sfinţirii bisericii parohiale.

by

Referinţă Bibliografică

pr. Olar Gheorghiță – parohia „Buna Vestire” Adjud: Timpul, scara întinsă de Dumnezeu spre veșnicie/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 august 2018