Această Antologie online apare într-un moment în care regândirea ideii de literatură atinge cote incandescente. Se pare că raporturile textului cu esteticul sunt vizibil deteriorate în vreme ce, interesul pentru substratul politic, etic și, sau moral par în acord cu nevoia de reconectare la dinamica societății actuale.

E limpede că frontierele care delimitează teritoriul artei înalte, de jurnalism, de exemplu, au devenit permeabile. Este o observație necesară în acest caz, întrucât putem aprecia calitatea de proză compozită a schițelor autorului, structurate de memoria care ordonează și salvează fapte biografice reliefate pe un fond istoric ușor de recunoscut.
Există aici un personaj cu funcție de memorialist, de fapt autorul, care, absorbit de magia amintirilor, eliberează vocile interioare ale vârstelor: copilăria, tinerețea, maturitatea. Cioburile memoriei personale devin materia primă a unui construct un „mixtum compositum“, în care liantul confesiunilor este Timpul (… în tabăra de la Soveja, în munții Vrancei, pe o străduță din Galați, anii petrecuți la București, pe malul Mării Negre, la ONT, în Spania, în Germania…).
Varietatea spațiilor evocate nu face decât să modeleze plastic valul aluvionar al evenimentelor.

Învățătorul din Bursucani este o narațiune care stă foarte bine în picioare prin „ lecția de morală” din care copilul înțelege că scopul final al omului este virtutea; emoția conștientă care însoțește trăirea îl metamorfozează într-o ființă demnă de respect, deasemenea. – O, tempora! O, mores!

Magia amintirii provoacă o „lectură personală“ a întâmplărilor, rescrise apoi, printr-un act subtil de „traducere“, de echivalare . Privirea lăuntrică panoramează propria existență, decantează emoția într-o intensă activitate a rememorării. Așa se face că apar la suprafață detalii mărunte care-i marchează individualitatea, se instituie conexiuni oculte în sfera memoriei, fapte întâmplătoare revelează sensuri misterioase.

Faptul biografic se insinuează în cutele istoriei ( Mondo Cane, din ciclul La Onete ). Întâmplări excepționale în fapt, cu semnificație evanescentă rămân în așteptare până când, detalii aleatoriu fixate în memorie stimulează imaginația și devin acte de creație. Astfel câinele este un simbol cu rol de conector într-o narațiune care reașește să transleze timpul personal în timp istoric. Aici, în aceste noduri ale narațiunii, inteligența inimii este cea care restaurează semnificații ale fragilității, atât ale ideilor, cât și ale afectelor umane.
Simplitatea confesiunii se complică și se agregă la un moment dat în imaginea universal simbolică a palmelor care ritmează, sonor și dureros universal, suferința ca parte a existenței umane.

Ceea ce pare a fi un flux al amintirii care închipuie o autobiografie interioară rezonează cu ceeace ideea contemporană de literatură ar numi „biografism“ sau „autoficțiune“.
Amintirea face posibilă translarea dintr-o existență în alta (Spania-Romania) și provoacă resemantizarea limbajului. Câinele, iubit și rătăcit la un moment dat, în imprecizia capricioasă a timpului e un conector destinat să lumineze sensuri noi; nu se află la locul său, tulbură prin lătrat ordinea instaurată temporar.
Aerul de libertate al zilelor de vacanță la vârste diferite, în momente diferite ale existenței, se tulbură în adâncurile misterioase ale sufletului, de zgomote interioare, de semne frisonante ale unor trăiri grele, apăsătoare. Ceea ce păreau a fi zile dezinvolt traversate în chlinchet de pahare cu glume și ușoara evadare din mecanica cotidiană, se vădește a fi un act inițiatic care avertizează asupra momentelor a căror gravitate este dramatic ratată. Memoria vocilor interioare este artizanul unor țesături secrete, lucrate în taina timpului; traumele epocii dictaturii comuniste sfâșie pe alocuri modelul superficial, convențional.
Detalii neliniștitoare se acumulează. Stările, deși nedefinite (Nota de plată, Ora 12.06 și tristul epilog) trădează frica, suspiciunea, zbuciumul tăcut. Mamaia, orașul nocturn luminos, vesel, lipsit de griji, se risipește ca un fum în orașul diurn, real. Se produce translatarea dintr-o existență în alta, limbajul se resemantizează, Petersen și soția lui sunt „eliminați“ de mecanica implacabilă a sistemului. Din această perspectivă prizonieratul pare etern, timpul și spațiul se comprimă, situația eului în lume, acea lume, acei ani, acel spațiu, pare încremenită.

În Mondo Cane, perspectiva se lărgește, atinge universalul condiției umane. În Romică…și două palme pe gratis, memoria devine un instrument al exprimării ideilor, dar și al afectelor. Printr-o densitate angoasantă de detalii, senzații tactile, olfactive, epidermice, experimentarea vitezei, vocea amintirii restaurează impactul suferinței personale, trăită cu intensitatea vârstei inocenței. Emoția este febrilă: din trecut nu te poți salva.
Fragmentarismul, autobiografismul, anularea oricăror convenții literare au o miză: privilegierea autenticității. Prin întoarcerea în timp, ca experiență a capriciilor ludice ale memoriei, prezentul este sabotat, interogat, subminat.

Cheia acestui parcurs existențial se găsește în Hârtoape care-au dus spre Check-Point Charlie. Părăsirea țării figurează un context narativ potrivit unui drum odiseic „în răspăr”. Motivul călătoriei nu ajunge să fixeze, să definească conturul unor țărmuri ale salvării. Evenimentele narate, rece și impersonal, recuperează o memorie care (deja!) nu mai are martori.
Textul începe ca o banală neînțelegere a sistemului, pentru ca, în curând, viața să basculeze în haos, spaimă, firave speranțe,frică și, în final… depresia. Inevitabilul se produce, mecanismul implacabil al sistemului totalitar funcționează. Toți cei care au trecut prin „procesul Kafkian” au elaborat, probabil, aceleași construcții mentale, s-au mișcat între parametrii diverși și flexibili ai modelului de viață concentraționar în care trăiau.
Subiectul trăitor al acestei experiențe distilează treptat, emoția, suferința, candoarea speranței și asumă suveranitatea autoritară a timpului care trece și consemnează. Atât!
Simbolul oniric al calului consfințeșten aici capacitatea acestuia de a trece omul peste pragul rațiunii, în întunecimile revelatoare ale misterului sufletesc.

Istoria personală se insinuează semnificativ în istoria României! Reținem aici remarca subtilă a lui Dennis Delefant**„Istoria României este compusă din foarte multe straturi de tristețe”.
Amintirea ridică din adâncurile timpului o lume care s-a hotărât să rămână cu el, cu vocea a cărei narațiune legitimează trăirea.
Autoritatea cuvântului scris dă substanță acestei mitologii personale.

Septembrie 2022 Adriana Fințescu

* Antologia constă din următoarele publicații online în ARMONII CULTURALE :

• Învățătorul din Bursucani – 18.06.2022
• Colinde de la juma’ de secol – 12.12.2020
• Ora 12.06 p.m. și tristul epilog – 02.07.2022
• Nota de plată – 07.06.2020
• Romică…și două palme pe gratis – 13.07.2022
• SOS ul „Peninsularului” – 29.07.2022
• Hârtoape care-au dus la Check-Point Charlie – 19.08.2022
* Mondo Cane în trei acte diferite – 07.01.2024

** Dennis Delefant este profesor emerit de Studii Românești la School of Slavonic and East European Studies la
University College London, a predat și la Georgetown University si Universitatea din Amsterdam.

by

Referinţă Bibliografică

Prefață la o Antologie memorialistică* gândită în vremuri de Pandemie – Adriana Fintescu/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 18 septembrie 2022