De la bun început mă simt obligat să fac precizarea că, scriitoarea Clelia Ifrim nu-mi este nici un fel de rudă, chiar dacă, sincer să fiu, acest lucru m-ar fi onorat. Din câte am auzit sau citit, pe undeva, nu mai reţin unde, numele Ifrim ar fi un pseudonim. Nu are nici o importanţă, esenţial este faptul că avem de-a face cu o scriitoare profesionistă de anvergură. La Festivalul Naţional de Creaţie Literară „V. Voiculescu”, ediţia din anul 2015, subsemnatul, fiind membru al juriului, a fost singurul, din cei cinci membri, care nu a votat pentru cartea Cleliei Ifrim. La câţi „amici” literari am, atât mi-ar fi trebuit, să se spune că mi-am premiat cine ştie ce rudă. Astea sunt vremurile neliterare pe care le trăim, drept pentru care, uneori, comportamentul nostru preventiv ne duce aproape de pragul paranoiei. Cu sau fără votul meu, Clelia Ifrim tot învingătoare avea să fie, obţinând Premiul Naţional de Poezie „Vasile Voiculescu”, cu volumul de versuri „Cloşca cu puii de piatră” (Ed. „Limes”). Prolifică, dar şi cu o mobilitate culturală evidentă, autoarea se desfăşoară cu lejeritate în orice gen sau specie literară. Dintre toate cărţile acesteia, sunt în posesia unui volum de versuri şi a unuia de teatru, ambele fiind, categoric, demne de toată lauda. Am zăbovit mai mult asupra cărţii de teatru, dintr-un  motiv simplu: timp de aproape cinci ani am lucrat într-un teatru profesionist – Teatrul „George Ciprian” din Buzău -, fiind oarecum virusat pentru tot restul vieţii de fabuloasa lume a acestei arte în care încap toate celelalte, inclusiv poezia. Scriind despre această piesă a  Cleliei Ifrim – „Colonia de păsări”-, cunoscutul dramaturg Radu F. Alexandru notează, printre altele: „Colonia de păsări” mi se pare o fericită ilustrare a căutării care o defineşte astăzi pe Clelia Ifrim. Scrisă în două personaje, sub o puternică aură poetică, piesa se adresează acelui spectator care vine la teatru nu ca să urmărească o poveste, ci pentru a fi conectat la o idee cu care consonează şi pe care o preia pe cont propriu, pentru a se îmbogăţi sufleteşte. Replica alertă, de-o subtilă şi rafinată expresivitate, personajele bine conturate sunt calităţi de necontestat, care conferă originalitate şi atractivitate textului. Piesa există. Ar fi păcat ca teatrele să nu o valorifice”. Până să trec la prezentarea noi cărţii de teatru a Cleliei Ifrim, consider, că e firesc, şi necesar să prezint şi CV-ul literar aproape complet al acesteia, forma în care acesta circulă pe Internet: „Clelia Ifrim s-a născut la Bucureşti, unde trăieşte şi în prezent. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor şi Artiştilor – IWA din SUA, a asociației JUNPA – Asociația Universală a Poeților Japonezi-, membră de onoare pe viață a Fundației pentru Cultură ”Naji Naaman” din Liban. A debutat cu poezii în revista Luceafãrul, în 1979. „Există în aceste poezii – scria Aurel Dragoş Munteanu – o încordare a gândului, o exactitate a expresiei ce traduc suferinţa artistului”. Debutează editorial în volumul colectiv de proză scurtă, Debut, la Ed. Cartea Românească, în 1986. „Povestiri stranii – scrie Laurenţiu Ulici – vădind o sensibilitate extrem de neliniştită şi o imaginaţie în regim fantastic…” A publicat poezie, teatru, proză scurtă, traduceri, eseuri, în diverse reviste literare din ţară şi străinătate. Printre ele amintim : România Literară, Luceafărul, Arca , Vatra, Contrapunct (Romania),The Mainichi Daily News, The Asahi Shimbun/The Herald Tribune, Ko, Mushimegane, The Mie Times, Ama – Hashi (Poetic Bridge) (Japonia), Caietele Internaţionale de Poezie, Origini, The Modern Haiku, Lynx- a journal for linking poets (USA), Krytia (India), Hybiscus (Grecia) “Ea este o poetă ale cărui cuvinte sunt foarte calme, dar cu o mulţime de înţelesuri dincolo de ceea ce spune “, scrie despre poezia ei, editorul reviste e-zine The Sound of Poetry. Este prezentă în diverse antologii de poezie, printre care se numără “Antologia Sonetului Românesc” şi “Haiku-poezie veche şi nouă ” (MQPublishing , Anglia), antologie care cuprinde “cei mai buni 136 poeţi din întreaga lume .” (Jackie Hardy). A publicat 18 cărţi. Printre ele, MY LOVED JAPAN (Best Books of 2011,The Japan Times), carte în limba română, engleză, franceză şi germană. Hidenori Hiruta de la Akita International, care a tradus-o în japoneză, scrie :”Te rog, citeşte aceasta carte şi plonjează tu însuţi în universul unui foarte original gânditor şi artist, a cărui sensibilitate umple inima fiecărui cititor cu cea mai subtilă muzică a cuvintelor şi idei, pe care le-ai ascultat vreodată ”. Printre cele mai recente apariţii editoriale se numără volumul “Copiii Casei Regale“, editura Tracus Arte, 2012. Cartea cuprinde 5 piese de teatru şi a fost nominalizată pentru Premiile Uniunii Scriitorilor. Despre piesa care dă titlul cărţii,Mircea Ghitulescu scria : ” A lucra cu asemenea simboluri culturale majore dovedeşte putere de sinteză şi interes pentru ce este mai bun în cultură. Îndrăzneala viziunii, replica dură, seacă este cum nu se poate mai potrivită pentru un spectacol sau lectură publică“, iar Elisabeta Pop scrie despre piesa “Câmp de medalii“, premiată la Festivalul Internaţional de Teatru Scurt din 1993 de la Oradea : “Replica este esenţial dramatică , precisă, cuvântul are duritatea şi răceala diamantului“.

De asemenea printre cele mai recente cărţi publicate menţionăm şi microromanul “Cui aparţine ziua de ieri ? “, apărută în 2012 la editura Reflection Publishing din SUA, cu o prezentare de Andrei Zanca. Binecunoscutul poet şi traducător care trăieste în Germania scrie despre această carte : “Clelia Ifrim reînvie cu har şi seducţie povestirea, limpezimea, concizia şi farmecul ei . Ea înfiripă o ţesătură în care se împletesc echilibrat răsfrîngeri de realitate, întrerupte de dialoguri fireşti, laconice , ce presupun însă, fine sondări lăuntrice, traversate de un fir poetic ca “un suspin de înger”. Toate se întreţes armonios înspre un final, ce-şi clamează recurenţa lecturii,”ora de seară cînd Dumnezeu coboară în lume, să-şi caute copiii pierduţi”. O revelatie, şi prin urmare, certitudinea absolută a unei lecturi incitante şi savuroase în orele fertile ale însingurării“. Tot despre această carte Adrian Sîngeorzan scrie : “Clelia Ifrim scrie o proză delicată şi gravă, ca o acuarelă japoneză. Povestirea ei are substanţă şi magic, porneşte din cotidian şi se continuă în sensurile înalte ale existenţei. Un fior magic însoţeşte cuvintele ei . O autoare sensibilă, alertă la psihologia lumii în care trăieşte“. Cea mai recentă carte publicată : Începutul mării/ The beginning of the sea(Editura Tipo Moldova, colecția Opera Omnia, 2015). A obţinut numeroase premii internaţionale dintre care cel mai recent, Grand Prix, Festivalul Matsuo Basho, Japonia, 2011. Două din poemele sale au fost selectate de JAXA – Agenţia Spaţială Japoneză – şi depozitate pe modulul spatial Kibo de pe ISS-Staţia Spaţială Internaţională. Poetul şi traducătorul Kiwao Nomura, selector pentru acest proiect scrie : “Folosind cuvinte simple, ea vorbeşte încă o dată despre dragoste şi plecare. Poemul Cleliei Ifrim este cea mai potrivită legătura cu astronautul Koichi Wakata.” Poemul a fost trimis de pe Pămint, astronautului Wakata care se afla pe Staţia Spaţială Internaţională. In filmul făcut la bordul modului spaţial Kibo, el scrie : <Citind poemul 24 scris de Clelia Ifrim, am simţit că am fost înzestraţi cu acest dar al vieţii de la părinţii noştri şi de la pământul mamă. Când am privit pe fereastra modulului Kibo, frumuseţea planetei albastre m-a şocat şi am fost copleşit de gratitudine pentru acest dar primit >”.

     „Colonia de păsări”  este o piesă de teatru în două acte, cu două personaje, „Autoarea şi Bărbatul”, o carte apărută la eLiteratura, din Bucureşti, în cadrul Proiectului eLiteratura, în anul 2016. În partea I, Clelia Ifrim dă câteva necesare indicaţii regizorale şi scenografice: „Scena este marcată cu pietre, cretă sau frânghii, în trei culoare. În fundalul scenei, două combine frigorifice, uriaşe, pline cu de toate: coca cola, bere, sandwichuri, iaurt. Sunt legate cu lanţ şi lacăt. Lângă cele două combine frigorifice grămezi de lucruri aruncate la gunoi. Între ele, pe un perete, un poster cu păsări în zbor. În cele patru colţuri ale scenei sunt atârnate de tavan, cu patru frânghii, patru foi albe. La începutul culoarului din faţă este o carte. Intră autoarea împreună cu bărbatul. Autoarea este uşor bandajată la mâini”. Cu alte cuvinte un decor simplu, valabil şi pentru partea a II-a a piesei. Pe parcursul textului sunt menţionate şi alte indicaţii regizorale, unele venind chiar din gura celor două personaje, cu preponderenţă din partea „Autoarei”. E o piesă specială, inedită prin verva discursurilor, a replicilor tăioase, când ironice, când tragice, când pur literare. O joacă spirituală de mare rafinament, cu o viteză a derulării evenimentelor atemporale, în spaţii ubicue, neconvenţionale, cu ruperi de ritm năucitoare, antrenante pentru un public dornic de nou, de senzaţii  intelectuale cu mari densităţi psihologice. Redau câteva din replicile cu care începe spectacolul, bun de „vizionat”, deocamdată, doar pe hârtie: Autoarea: – Ţi-e frică? Bărbatul: – Nu dar vreau să stau liniştit cât timp joc. Nu vreau să mă trezesc cu ei aici. Care-i partea mea? Ce trebuie să joc? Autoarea: – Unul din cele două personaje. Bărbatul: – Care-i al doilea personaj? Autoarea: – Eu. Bărbatul: – Tu eşti autoarea. Autoarea: – Da, dar sunt şi propriul meu personaj. Bărbatul: – Şi cine le spune la zmei să înceteze? (Tot timpul se aud zgomote metalice, bătăi de tobe, baterii. Muzică metalică.) Autoarea: – Tot eu (ironic – drăgăstoasă) Zmei-paralei, terminăm acum, aveţi răbdare. De ce aţi venim mai devreme? (Ia un scaun rupt din grămada de lucruri vechi şi-l pune în dreptul uşii.) Terminăm acum. Eliberăm scena. V-o lăsăm vouă”.

    Treptat, între Autoare şi Bărbat dialogul capătă nuanţe erotice. Se înfiripă, în paralel, un subtil joc de teatru în teatru: Bărbatul: – Atunci  şterge toate coridoarele. Anulează-le. Fă-mi un lobby în mijlocul scenei. Să vadă toată lumea. Anulează coridoarele, bârfa, sforile, tratatele secrete, hărţile făcute pe şerveţele de hârtie.(Alt ton. Apropiindu-se de ea.) Nu vreau să fiu un personaj bătrân. Nu vreau să fiu bătrân. Te uită toţi. Autoarea (Desface o parte din semnele de marcaj şi le pune pe grămada din dreptul uşii.): – Le-am anulat. Nici eu nu vreau să fiu o autoare bătrână. Te uită toţi. Am lăsat culoarul de mijloc. Bărbatul: – Nici acesta. Şterge tot. Tabula rasa. Să fie scena goală şi pură. Doar noi doi. Vreau o scenă albă şi pură. O luăm de la început. Avem de toate. Spaţiu, idei, spectatori. Cartea este la mine. Este o tragedie sau o comedie? Ş. a. m. d. Piesa e în carte, cartea e în piesă. Autoarea îl aduce în rol, apelând la concreteţea numelui, dar şi la inefabilul tematicii, inclusiv pe criticul literar Nicolae Manolescu. Momentele în care sunt invocate păsările, de unde şi titlul piesei, sunt de un lirism incontestabil, ca şi trimiterile cu substrat ludico-ironic la „biscuiţii Eminescu”. Ar mai fi multe de spus despre această carte, gata oricând să fie desfăşurată filă cu filă, replică după replică, pe scena unui teatru profesionist, drept pentru care, absolut dezinteresat, o recomand cu toată seriozitatea singurului teatru profesionist unde am acces, din punct de vedere profesional, Teatrului „George Ciprian” din Buzău, conducerii acestuia, inclusiv secretarului literar, având convingerea că şi alte teatre din ţară ar putea „achiziţiona”o asemenea lucrare ieşită cu totul din comun. Partea a doua a „Coloniei de păsări” e apoteotică, e o „nebunie” artistică de zile mari, o desfăşurare plină de vervă, un spectacol de inteligenţă greu de descris în câteva rânduri. Aş recomanda această lucrare, măcar ca un experiment, inclusiv elevilor de la secţia actorie a Liceului de Artă „Margareta Sterian”, ba chiar şi trupei de actori adolescenţi ai Centrului Cultural „Alexandru Marghiloman”, condusă de tânărul şi impetuosul actor Adrian Nicolae.

                                                                                               Marin Ifrim

by

Referinţă Bibliografică

Propunere pentru scena Teatrului „George Ciprian”: „Colonia de păsări”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 27 august 2016