Poetul Nichita Stănescu a murit în urmă cu 40 de ani, la 13 decembrie 1983. Cel considerat cel mai mare poet român al secolului XX a murit la vârsta de 50 de ani

Nichita Stănescu s-a născut la 31 martie 1933, în Ploiești, fiind botezat cu prenumele bunicului dinspre mamă, de origine rusă, Nikita Cereaciukin. Poetul a mai primit și numele bunicului dinspre tată, Hristea, la începuturile sale literare semnând chiar Hristea N. Stănescu.

Poezia lui Nichita Stănescu a fost tradusă în majoritatea limbilor europene. A scris eseuri și evocări, confesiuni, care au fost adunate în volumele: Cartea de recitire (1972, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru publicistică), Respirări (1982), Antimetafizica (postum, 1985). A publicat, împreună cu poetul Gheorghe Tomozei, și un volum pentru copii: Carte de citire, carte de iubire. A tradus din poeți sârbi, din T.S. Elliot.

Pentru creațiile sale a mai obținut, de-a lungul anilor, și alte premii. Astfel, pe lângă cele patru premii acordate de Uniunea Scriitorilor și cel acordat de Academia Română, a mai fost distins în 1975 cu Premiul Internațional pentru Poezie Gottfried von Herder, decernat de Academia austriacă în 1976, iar în 1982 a câștigat Marele Premiu Cununa de Aur la Festivalul Internațional Serile de Poezie de la Struga din Macedonia. La propunerea din 1979 a Academiei Suedeze, a candidat în 1980 la Premiul Nobel pentru Literatură, care a fost obținut de poetul grec Odysseas Elitis.

Îmbolnăvit brusc după o nuntă, s-a stins din viață pe 13 decembrie 1983, la București.

Postum i-au mai fost publicate volumele: Amintiri în prezent, Ordinea cuvintelor (1957-1983) (2 vol., 1985), Fiziologia poeziei (selecție din eseistica publicată, 1990), Argotice (transcrise din 1955, apărute în 1992). La 3 iulie 1990, a fost ales membru titular post-mortem al Academiei Române.

-xxx-

-xxx-

Ultima mare iubire a poetului Nichita Stănescu. „Mi-a spus «să ştii că tu o să fii nevasta mea»“

13 decembrie 2023

Prima sa iubire a fost Magdalena Petrescu, sora unui prieten din copilărie, de care a divorțat după doar un an. Ulterior, s-a îndrăgostit de Doina Ciurea, care i-a fost iubită un deceniu, apoi a urmat Gabriela Melinescu, tot un deceniu de dragoste. Însă, cea care i-a furat cu adevărat inima poetului Nichita Stănescu a fost ultima sa soție, Dora.

S-au iubit enorm, iar povestea lor de dragoste a fost curmată brusc, odată cu moartea lui. În 1952, Nichita Stănescu s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, sora unui prieten din copilărie, de care a divorțat după doar un an. Ulterior, s-a îndrăgostit de poeta și eseista Doina Ciurea, cea care i-a fost iubită lui Nicolae Labiș, și cu care s-a căsătorit în 1962, dar au luat-o pe drumuri diferite după un deceniu. A întâlnit-o apoi pe poeta Gabriela Melinescu, tot un deceniu de dragoste a fost și idila lor, însă din această iubire au luat naștere nouă din cele 11 eligii.

Dora, marea iubirea a lui Nichita Stănescu

Însă marea și ultima sa dragoste a fost tânăra Todorița Tărâță, căreia poetul i-a spus Dora. Nichita Stănescu era cunoscut pentru petrecerile pe care le dădea în apartamentul său din Piața Amzei și pentru care cheltuia lunar o mică avere. La una dintre aceste întâlniri cu prieteni din lumea artei a venit și Dora, o tânără din Iași, pe-atunci studentă la Filologie (secția Franceză) și campioană universitară la badminton.

„Ne-am dus mai mulţi: Traian, Iaru, Stratan… Dar probabil că Nichita uitase de întâlnirea cu Traian şi în nici un caz nu se aştepta la cinci oaspeţi. A apărut la uşă destul de încurcat, mi s-a părut că-l deranjam şi fata bine-crescută din mine s-a simţit tare stânjenită, adică, uite, deranjăm omul… «Intraţi odată!», ne-a zis.

Au început să-şi citească poemele… A durat o după-amiază întreagă. Când au terminat toţi, Nichita mi-a zis «Hai, citeşte şi tu». «Eu nu scriu», i-am spus. «Atunci de ce-ai venit?», s-a răstit el, speriindu-mă şi mai tare. În ziua aceea n-a vrut să mă creadă, nu înţelegea de ce ar veni cineva la el dacă nu scrie poezii. Când să plecăm, Nichita a zis «M-aţi obosit şi acum mă lăsaţi singur?! Plecaţi pe rând, din sfert în sfert de oră. Şi ea – adică eu – pleacă ultima».

Am mai stat, mai venise nişte lume şi, la un moment dat, s-a întors Iaru, care a zis că şi-a uitat poemele şi pe Dora. Multă vreme Nichita i-a purtat un fel de pică lui Florin pentru că s-a întors să mă ia de lângă el. Când am plecat, mi-a spus «Să ştii că tu o să fii nevasta mea»“, declara Dora Stănescu într-un interviu acordat Iuliei Arsintescu, publicat în revista „Elle“,  relatează Adevărul.ro.

Poetul a cunoscut-o pe ultima sa soție pe când ea avea 22 de ani, iar el 45. „Când ne-am cunoscut, eu aveam 22 de ani şi Nichita 45. Pe urmă am împlinit 23 şi el 46 – în momentul când am hotărât să rămânem împreună eram exact jumătatea lui. Singura dată când se putea, pe urmă nu s-ar mai fi potrivit. Sună a predestinare”, povestea Dora Stănescu.

Viața lor a continuat, efervescentă, în apartamentul mereu plin de oameni al poetului. „La Nichita venea mereu lume, trăiam într-o casă deschisă. Veneau prieteni vechi, dar şi oameni pe care nu-i văzuse niciodată. Erau mereu 5-6 oameni în jurul mesei noastre, toată ziua, şi se schimbau mereu.

Beam cafeaua de dimineaţă cu lume în jur, mâncam cu lume în jur, treburile le făceam cu lume în jur, dicta poeme şi citea poeme cu toată lumea de faţă… Uneori rămânea câte cineva chiar şi peste noapte. Nu era uşor, dar la un moment dat te obişnuieşti. Ne lega un sentiment enorm şi am făcut foarte repede echipă.

S-a stins din viață în brațele femeii iubite

În perioada aceea, Nichita îşi dicta poemele. El spunea că un poem e o stare de spirit. În general mi-a dictat mie, oricând, ziua sau noaptea. Făcea abstracţie că era mereu lume în jur, lucrul lui continua în minte fără întrerupere, în mod firesc“, spunea soția poetului.

În noaptea de 12 spre 13 decembrie, la vârsta de 50 de ani, poetul Nichita Stănescu s-a stins din viață. Dora i-a fost alături în ultimii ani de viață, încercând să-l țină departe de băutură. Povestea lor de iubire a fost întreruptă brusc de dispariţia poetului. „Au fost la o nuntă la Drobeta Turnu Severin. Lui Nichita i s-a făcut rău şi a ajuns la spital. A murit în braţele Dorei“, povestea Florin Iaru, pentru sursa menționată.

-xxx-
A se fi – Nichita Stănescu

Mie mi se poate da numai
ceea ce pot uita.

Sunt chinuit de zei
pentru că ei nu-mi încredinţează
propria-mi suferinţă, – ci
lipsa ei, cunoscând că am avut-o,
adică.

Uitarea ei, neaducerea chiriaşă
de aminte
a locurilor
şi a timpurilor frumoase
din mine şi de pe mine…
Sunt apăsat de amintirea
faptului că am uitat!

Mâine mi se va spune:
ieri ai omorât un zeu!
Voi fi, da, ghilotinat
pentru o crimă de care
nu-mi aduc aminte.

Ah, moarte, eşti gluma cinică
a zeilor
care dau să mănânce ambrozie
de-aldelor mine
care sunt de la inimă în jos
chiar ambrozie.

… Sare din mine, liniştindu-mă,
lipsa mea de martori de rău şi de bine,
înţelegerea scurtă,
a razei, a piramidei, a ierbii
sau a crimei
pe care am desigur făcut-o
şi am uitat-o.

-Eşti?
-Mă sunt!

A se fi, sufletul,
îmi apare se fiind.
A fi e fără de suflet.

-xxx-

-xxx-

Compilare-redactare George M.

Dupa “Domnisoarele din Avignon”- Picasso

si “Domnisoara Pogany”- Brancusi,

parca merge bine si “A se fi” – Nikita

by

Referinţă Bibliografică

RĂZVAN MARINESCU – 13 decembrie: 40 de ani de la moartea lui Nichita Stănescu. Imagini cu poetul recitând UN POEM NUMIT ROMÂNIA/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 decembrie 2023