E prea târziu ca să mai ning
E prea târziu să fie mâine în zadar
Trecutul meu e unul nuclear
Nici baluri și nici șansonete calde
Nu pot pe mâine să mi-l scalde
Eu am luptat cu mine însumi
Precum un cerc pătrat cu cruce-n punct
Și-am suferit sudori de gheață
Din partea multor umeri cu mătreață
Aici la mine e nisip peste pustiu
Și tot ce fac e doar să știu
Că după mine vine chipul tău
Care e același cu al meu
Mi-am făcut de frunze de mătăsuri și
Am trăit în locul multor viermi frumoși
Acum nu mai pot să cred în frunze moarte
Ci doar în anotimpuri și în șoapte
Așa cum doar aici mai plouă
prin ochii tăi Sahara e verde
și ce-am plâns nu se mai vede
e cimitirul plin de oase verzi
copaci și ierburi pentru iezI
și viața mea aici va fi
mai verde decât a fost a fi
mâncat din frunte zi cu zi
de capre verzi pe muzici gri
sunt pline crucile de mine
cu mâna-ntinsă către tine
mă rog și-aici ca peste tot
să ai al fericirii rost
să vii aici măcar pe veci
când lunile vor fi mai seci
și soarele s-o face rouă
așa cum doar aici mai plouă
în cimitir e fericire
sunt melci îmbrățișați din fire
și liliacul alb ca o eșarfă
îmi șterge fruntea cu o harfă
se cântă pentru heruvimi
și pentru cucuvele-n dungi
din clopote cu limbi prea lungi
iar îngerii de piatră șlefuită
stau roată-n casa celui ce e nou
aici în lemn cu sânge de stilou
nimic nu e mai pace ca aici
de unde dacă pleci nu te dezici
Cucul din ceas
Iese cucul din perete ca și cum ar fi erete
și-ar lua-n gheare timpul prea cărnos
viața noastră fără mușchi de stat forțos
ci doar osul simplu de pe os
iese cucul și își cântă partitura rece
și-și depune oul în pădurea din copacii mei
iese cucul rimelat de frunze-n tei sălbatic
și schimb rimele că el e problematic
e sălbatic nu e guguștiuc și nici vrabie cu cip
cu cirip și toate cele necesare unei vieți cu chip
iese cucul haiducit în partitura sa lăutărească
și pădurea e pe cale să tot crească
Aș vrea să văd un sfârc de cer
Aș vrea să văd un sfârc de cer
Ceva cu pieptul norilor spre mine
Spre botul meu motănicit
Cu clare buze înspre tine
Te pup de secole pe frunze
Copac al lumii mele păduroase
Și niciodată nu te văd concret
Cu mărul despicat discret
De unde ești vorbești neclar
Ai viață de albină în nectar
Eu stau aici în săruri minerale
Și te iubesc doar pe matale
Aș vrea să văd un sfârc de cer
Ceva ca de la un mister la alt mister
Cum văd fără să uit
Ce frumuseți există-n tine doar
Călăuzindu-mă pe mine
Un orb de la natură melc
Cu ifose de codobelc
Ce spațiu mic și cald e-n iarnă
Când tu faci soba pentru hrană
Și ce călduri aduci cu nurii
Când luna doarme-n cerul gurii
Cum văd fără să uit
Vremuri trecute în prezent
Ceva ce mâine e mai clar
Iubirea e un har. Din dar.
Epiderma ta rujată
Noaptea cerul e tot zi
E vopsit doar ca să fii
Și nici ziua nu e noapte
Fără stele-n neguri coapte
Te ating din ceruri joase
Cu mâinile înspre coapse
Epiderma ta rujată
Are-o forma colorată
Ești aici și ești acum
Am amprentele în scrum
Și sunt singur doar cu tine
Și ești singură cu mine
Epiderma ta rujată
E fantastic de pupată.
Îmi tocesc botul fumând
Nori cu ploaie-n cer plângând
Când văd cerul îți văd ochii unici
Nu sunt luceafăr și nici cânt de lăutar
Am pe limbă numai jar nescris de vremi
Cum văd cerul îți văd ochii unici doi
Și mă uit la mine ca la noi
Ce-ți e și cu această lume plină
De cântece orbite de lumină
Ce vremuri blânde pentru noi
Suntem mai mulți decât vom fi în doi
Inimi și suflete-ambalate
În cele mai geometrice pătrate
Iubiri de nuc și ceai de tei
Rugând doar gura să le bei
Când văd cerul îți văd ochii unici
Două stele peste pustnici
Ochii mei de orb cu firea
Numai tu fiind omenirea
Nu mai am cuvinte-n mine
Nu mai am cuvinte-n mine la tăcerile din tine
Și nici ochi ca să mai văd înspre tine din retine
Cum totul ți se cuvine dinspre tine înspre mine
Fără ca să fii cu mine din divine în de vine
Sunt așa de liniștit încât parcă-aș fi pitit
După fusta morții mele pusă bine pe manele
Și cântat în cimitir cu bani de preoțimi
Pentru-o viață din ifrimi
Sunt aici ca să exist
Sunt aici mai dinspre mamă dinspre tată și efect
Sunt un om cu maniere fiecare cu defect
Sunt aici ca să exist ca și cei care există
Și n-am niciun fel de muci nici în nasul din batistă
Sunt marin de la natură descărcat total de ură
Și mă uit în sânul meu ca-n creștetul lui Dumnezeu
E ceva cu mine-n noi mai mereu suntem în doi
Tu aici eu tot acolo tot făcându-mă că plouă
Numai să te faci umbrelă pentru craniul meu gamelă
Să nu-mi storci din suflet totul că nu pot să rost tot rostul
Sunt o fire nevricoasă și stau departe de coasă
Nu am legi ale iubirii ci doar firi ale privirii
Marin Ifrim, 2 feb. 2017



![]() |
Referinţă Bibliografică |