20 DE ÎNTREBĂRI – 20 DE RĂSPUNSURI

SIBIANA MIRELA ANTOCHE – INTERVIU CU POETA MANUELA CERASELA JERLĂIANU, BUCUREȘTI


SMA: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră?
MCJ: Numele meu este Manuela Cerasela Jerlăianu. Sunt fiica lui Elisei și a Mariei Jerlăianu. M-am născut pe meleaguri ialomițene, într-o zi noroasă a lunii octombrie, în anul 1976. Locul nașterii, Fetești. Am crescut la sat, însă, de mai bine de două decenii, locuiesc în București, dar sufletul meu simte încă mirosul pâinii calde, abia scoasă de mama din cuptor.
Am traversat toate etapele formării educaționale, de la grădiniță, la facultate. Mi-am format un bagaj de cunoștințe care mă ajută, și pot spune cu certitudine că evoluția mea literară ține de el și în egală măsură de atenția pe care o acord darului dat de sus, (scrisul), corelat cu perseverența și dorința de a cunoaște azi, mai mult decât știam ieri. În prezent sunt pensionată pe caz de boală.
În anul 2005 am fost diagnosticată cu această tulburare a sistemului nervos numită siringomielie. Ea se declanșează de obicei între 20 şi 40 de ani, cauza este necunoscută. Tulburarea constă în formarea unui chist la nivelul măduvei spinării şi care în timp se extinde şi provoacă leziuni medulare. Simptomele acestei afecţiuni includ pierderea treptată a sensibilităţii la nivel cervical, lipsă de coordonare, slăbiciune la nivelul braţelor şi picioarelor, pareze. Pentru acest diagnostic medicii recomandă operație la nivel medular, care presupune (implantarea unui tub din silicon prin care să se devieze circulația lichidului cefalorahidian, astfel încât spațiile afectate să nu mai fie invadate de acest lichid, care la nivel local crează presiune și lărgește zona afectată, distrugând celulele din jur, ajutând în felul acesta la un proces de evoluție rapid al bolii). La indicația medicilor, operația a fost făcută la trei ani după declanșarea bolii, mai exact, în anul, 2009, în cadrul Spitalului „Bagdasar-Arseni “, iar coordonator a fost medicul Florin Exercian. Medicii mi-au spus că operaţia nu vindecă, ci, doar că ea încetineşte evoluţia bolii. Așa s-a și întâmplat. Lucrurile au evoluat mai încet și, da, negativ. Dragostea mea pentru poezie abia mai pâlpâia, dar de atunci încoace, i-am dat întâietate. Viața mea s-a schimbat, s-a umplut de cuvinte, de acele cuvinte care vorbesc despre viață și moarte, tristețe și bucurie, timp și contratimp, lacrimi și durere, incertitudine ori de încurajare. Vorbesc despre om și Dumnezeu, despre poeți și poezie și nu în ultimul rând, despre incursiunile pe firul iubirii, aducând din preaplinul inimii, tot arsenalul de sentimente, afară, lăsându-mă descoperită. Stau la vedere pentru o bună vedere. Însă, constat că dragostea pe care acord scrierii de poezie nu mă tratează, dar nici nu mă rănește… ea doar există și mă poartă pe aripi de cuvinte. Zburăm împreună spre casa sufletelor. Iubesc poezia! Ce este cel mai important, este că am conștientizat că nu mai contează de când scriu și nici cât scriu, ci însemnătatea, motivul pentru care scriu. Cu Poezia alături Viața continuă! Merg mai departe, trebuie să înving…
În prezent, eu, M.C.J. consider că sunt așa cum mă simt, un drumeț între vise.
În mine un cuvânt a tras să moară/Cu fruntea pusă pe un ultim vers, /Cu inima ce parcă într-o doară/Zbura cu dorul plin de Univers. //Și am rămas în noaptea dintre clipe/Cu-o ultimă dorință arsă-n piept, /Strângând trăirea ce avea să țipe/În pumnul mâinii stângi, dar și cel drept. //M-am legănat pe-a nopților putere/Ca praf de vânt ce piere-n zori de zi, /Ca haos ce se naște din durere, /Din sfere și din mii de poezii. //Acuma sunt drumețul dintre vise/Ce-și poartă-n stele pașii lui de foc, /Lăsând în urmă mii de gânduri scrise, /Ca un motiv de viață prins în joc. (Sunt drumețul dintre vise)

SMA: Citindu-vă biografia mi-am dat seama că, în fața mea, am un scriitor cu o activitate literară complexă! De când pasiunea pentru scris? Este talent nativ sau moștenire de familie?
MCJ: Poezia?. Ea este dragostea mea dintâi. Relația mea cu scrierea ei ține de trăirea mea aproape de biserică. Așa s-a aprins în inima mea scânteia scrierii unor versuri pentru corul bisericii, apoi scrierea s-a extins așternând pe hârtie povestea unei adolescente, care a continuat să mențină focul scrierii aprins, până în prezent. Și chiar dacă a fost așa, pot spune cu certitudine că poetul lăcrimează când se naște. El ia viață într-un anume moment al vieții și se naște din pulberi de vise, din fire de gânduri, din speranțe deșarte sau ucise. Durerea este cea care ajunge să îl transforme, aducându-l în stare să dea contur simțirii. La polul opus, fericirea poate cel mult să aducă zâmbetul pe buze și să lase în urmă amintiri frumoase. Din ele scriitorii pot crea povești minunate. Însă tristețea, suferința, nedreptatea, pot face dintr-un suflet sensibil, poet. Poetul, odată născut, sare din cuibul său și împărtășește tuturor, emoții, adunând din trăirile altora, cioburi de imagini, pe care le așează cap la cap, până ce ele devin întregi, dând viață poeziei. Dar cum toți poeții au la îndemână propria trăire, rămân fericiți, ancorați în starea realității lor. Aceasta, fiind starea cea mai profundă, care îi menține în viață. Poate părea paradoxal, dar ea îi poartă pe calea realității inimii lor. Imaginația le este nesfârșită. Prin ea se înalță și pătrund în sfera ireală aducând la viață poezia. Totodată, ei pot face din tristețe să curgă lacrimi, deșirând ițele trăirii, dar pot să întoarcă situația, făcând haz de necaz. Binecuvântați sunt, fericiți și eliberați de orice simțire chinuitoare, pentru că ei zidesc momentul în poezie! Cine trăiește acest miracol, este mai împlinit decât dacă ar fi întâlnit fericirea în viață. Dacă ea, fericirea, ar fi apărut în viața lor, oare ei ar mai fi putut descrie poetic, clipa neferice care a dat naștere unui poet?

Răspund în vers la cea de a doua întrebare.

Ce dar frumos îmi dat-ai, Doamne, din mâna Ta, către amurg, /Când zorii vin ca niște toamne, prin care anii mei se scurg! /Ce frumusețe de lumină în mâna mea ai așezat, /Când timpul ca o zi senină în trupul meu a înserat. //Azi Poezia îmi dă viață, ea soare mi-e pe-al vieții cer, /Arde din gândurile mele. Ce pot în lume să mai cer!? /Acum, mai mult ca niciodată visez și eu să nemuresc/Și zvârl din suflet timpu-n care credeam că n-am să te-ntâlnesc.. //Azi, inima îmi e lumină, e soare fără de sfârșit, /E dezlumit de zi senină, e foc curat, desăvârșit. /Ating cu ea nemărginirea călătorindu-mă spre cer, /Descoperind desăvârșirea. Ce pot în lume să mai cer? //Cu dragoste nestăvilită, eu, Doamne, vin să-ți mulțumesc, /Și-ți spun cât sunt de fericită, că zilnic pot să îți vorbesc, /Că Tu m-asculți de sus, din slavă, în timpul meu pe-acest pământ/Și-mi dai să beau din apa vieții, hrănindu-mă cu-al Tău Cuvânt. //Îți amintești Doamne de mine, îți amintești când mă căzneam/Să te-ntâlnesc în astă lume, dar nicăieri nu te găseam? /Eu nu știam că-n orice floare Tu ai lăsat al tău parfum/Și le rupeam făr’ să te aflu, apoi le aruncam în drum. //Credeam că ele cresc degeaba, că nu au suflet, nu gândesc, /Chiar dacă-n trupul lor, mireasma, avea parfum dumnezeiesc, /Eu nu știam că-n tot ce-i verde, Tu ai lăsat lumina Ta, /Să simtă omul bucurie, când ochiul își va desfăta. //Credeam că tot ce e sub soare și tot ce șade sub pământ, /Luat-a viață la-ntâmplare, că n-au nimic în ele sfânt. /Că omul s-a născut în lume din infinitul altui om, /Ca mugurul care plesnește în ramul verde-al unui pom. //Dar Tu ești așezat în toate, iar eu acuma îndrăznesc/Să-ți spun, și cred că-mi dai dreptate, ești dulcele dumnezeiesc, /Tu ești lumina nesfârșită, ești infinit, ești infinit, /Pe care-n tot ce este viu, mă bucur că l-am întâlnit. (Poezia de lumină)


SMA: Povestiți-ne despre debutul literar!
MCJ: La debutul meu am înțeles că a fi scriitor, nu înseamnă doar să scrii, ci și implicarea altor abilități. De atunci și până ai, m-am implicat continuu și am fost prezentă în toate etapele cărților mele. Iată datele și locurile debutului literar și editorial:
Debut literar: online pe 1 aprilie 2015 în revista de cultură, regatulcuvântului.ro, iar editorial cu volumul de poezie, Desenând pe cer, la Editura Betta din București, în 16 octombrie 2015.

SMA: Scriitorii sunt adesea asociați cu persoanele singuratice sau care trăiesc intens propria lor singurătate, fie ea în doi! Există vreun adevăr în această zicere?
MCJ: Da, există, dar mi-ar fi plăcut ca această întrebare să aibă continuitate, să fi fost adăugat la ea, motivația pentru care cred că există sau nu, scriitori care sunt adesea asociați cu persoanele singuratice. Acum, trecând la răspuns, este lesne de înțeles că există și scriitorii care se retrag pentru a fi ei cu ei înșiși, trăind singurătatea, trecând prin toate dimensiunile ei, dar mai este o categorie care caută singurătatea în anumite momente, pentru a se regăsi, evadând din tumultul cotidian, în care intră și ei ca oricare muritor, din care, este inevitabil să nu iasă obosiți, tracasați, indignați, ș.a. mergând ca nimeni alții, pentru a se reculege și nu numai atât, ci, pentru a trăi trecând cu pași de observator, prin natură, ca prin clipe, cugetând, așteptând, apoi pentru mai târziu, ca să poată să se împrăștie pe ei ca pe o mireasmă a vieții în sutele și miile de pagini pe care reușesc adesea să le scrie, apoi, să le tipărească, exprimând viața așa cum numai un scriitor ar putea să o facă. Nu toți sunt așa, dar pentru aceia care sunt, asocierea este inevitabilă.


SMA: Ce ați simțit atunci când ați publicat prima carte? Ce sentimente v-au încercat?
MCJ: Am avut emoții, am trăit o bucurie imensă. Da, imensa bucurie pe care am trăit-o la prima carte a fost ca un vis. Nimic nu mă făcea să cred atunci când eram copil, când am început să scriu, că la un moment dat în această viață, aveam să țin o carte în mână, dar nu oricare carte, ci, una pe care să scrie numele meu, ca autor, unna care să fie adevărată, plină de mine. Era de fapt ceva la care nici nu puteam gândi. Atunci, acolo, devreme, în copilăria mea, n-aș fi anticipat acest fapt, însă viața, așa cum bine am mai spus, mi-a dat și mi-a luat, mi-a luat și mi-a dat. Este adevărat, astăzi există această bucurie trăită de mine. Practic, ea, face ca numele meu să fie așezat pe o carte, două, trei și așa mai departe. Le mulțumesc tuturor celor din colectivul editurii Betta, care s-au implicat în a-mi fi aproape prin tipărirea volumului de versuri, Desenând pe cer, începând cu domnul Nicolae Roșu/ editor, dar și criticilor care au fost prezenți la lansarea acelei cărți în data de 16 octombrie 2015, zi în care, nu am putut fi decât onorată. Nume importante ale literaturii românești, mi-au fost aproape, amintesc trei, scriitori și critici literari, Ioan Dodu Bălan, Lucian Gruia, Aureliu Goci. Dânșii, au fost invitați ca să vorbească despre cartea mea de debut într-un cadru relativ restrâns, alături de prefațatorul cărții, poetul N.N. Negulescu, poet craiovean, în atenția căruia am stat un timp, perioadă în care poetul mi-a explicat multe lucruri pe care le-am înțeles și pe care le-am aplicat și atunci, dar și acum în tot ceea ce privea formarea mea ca poet, dar și felul elegant, de a merge cu cinste pe aceeași cale pe care au mers înaintașii noștri. Și dacă atunci aveam impresia că după prima carte nu voi mai tipări nicio altă carte, în scurt timp de la prima tipărire mi-am dat seama că bucuria nașterii altei cărți avea să se întâmple foarte repede și relativ ușor. Esențial este că am conștientizat încă de la început că pot trece de la un subiect la altul, ca temă poetică, pe o întindere de o carte, sau mai mult decât atât. După ce am tipărit prima carte și am publicat-o, am întâlnit poeți cărora le-am replicat versurile punându-mi versurile în oglindă cu poezia lor. Cu fiecare carte publicată bucuria căpăta forme noi, apoi alături de prieteni și cărțile lor, am prelungit bucuria, pentru că eu în ultimii trei ani am scris din ce în ce mai puțin, dat fiind faptul că am considerat că este nevoie și de pauză, însă, mă bucur că în acest timp am trăit altfel, am stat în spatele cortinei și am jucat alt rol din umbră. Da, este o altfel de bucurie și îmi pare bine că am putut fi acolo unde a fost nevoie de mine.

SMA: Aveți un loc anume unde vă așterneți gândurile?
MCJ: Da. Numai la masa de lucru. Și, chiar dacă altădată scriam versuri colindând prin natură sau seara, târziu, când luna îmi bătea în geam și îmi lumina încăperea, inspirându-mă, astăzi scriu la masa de lucru, direct pe laptop, imaginându-mi că sunt afară și zburd, colindând cu puterea minții peste tot, făcând astfel, inspirația să apară, atât îmi permite starea fizică. Ea nu mai este așa cum a fost cândva, iar astăzi, nu pot decât să mă bucur că se întâmplă și așa, dată fiind situația în care mă aflu. Ea s-ar putea înrăutății odată cu trecerea timpului. Este greu, dar ceea ce fac acum și mi se pare dificil, ar putea fi de neatins într-un viitor apropiat și, astfel, ajung să fiu fericită pentru ceea ce am și să dau mulțumire pentru tot ceea ce pot. Suntem atât de mici, nu avem putere peste nimic, dar ne credem atât de mari. Și, da, sigur că da, gândurile care sunt cel mai des așezate pe coala de hârtie exprimă starea care mă apasă de ani și ani de zile și care este scrisă așa cum am mai spus și alte dăți, cu un singur deget de la mâna dreaptă și anume, degetul mic, pentru că doar el se mai deschide, restul, sunt înlemnite. În ultimul timp, am scris cu Google, deocamdată, el mă ajută să scriu cu amprenta vocală, dar acesta nu o face în mod fidel, nu cunoaște ortografie, așa că, este nevoie de intervenția mea pentru a aduce mici corecturi, dar și așa este greu. Așadar, așa ajunge în prezent scrierea mea în cărțile mele, dar și în celelalte locuri virtuale în care mă îndrept să public. Găsesc că este bine de știut acest lucru. Nu mă vait, nu vreau să fiu privită ca și cum fac din această o dramă, ci mi-ar plăcea mai degrabă să fie apreciat efortul și voința, iar pentru cei care sunt încă absolut întregi, să fiu de folos, făcându-i să aprecieze, nu să risipească bruma de sănătate pe care au primit-o în dar de la creator, spun acest lucru în contextul în care, unii uită să o facă.

SMA: Până la momentul interviului câte volume aveți tipărite?
MCJ: De-a lungul timpului, de la prima carte și până astăzi, cărțile s-au scris chemându-se una pe alta. Motivul pentru care am scris nu mai contează, el este important pentru ceea ce face în mine și din mine în urma scrierii unei singure poezii sau a unei singure cărți. Odată cu trecerea timpului am semnat 21 de volume de poezie, iar în colaborare cu alți autori am semnat nu mai puțin de 6 volume de poezie.

Volume de autor:
Desenând pe cer, vol. I (reeditare), (Volum de poezii, Editura Stef, Iași, 2016); Desenând pe cer, vol. II, (Volum de poezii, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2016); Miez de ardere și fum, (Volum de poezii, Editura Stef, 2016); Gânduri spirituale pentru copii, (Volum de poezii pentru copii, Editura Stef, 2016); Prin trecerea lumii, (Volum de poezii, Editura, Armonii Culturale, 2016); În leagănul timpului, (Volum de poezii, Editura, Armonii Culturale, 2016); Eu vin din visul desfrunzit, (Volum de poezii, Editura Stef, 2016); Contopirea continuă, (Volum de poezii, Editura Stef, 2016); Zbor cu aripi infinite, (Volum de poezii, Editura Stef, 2016); Iubire, ești sau nu? (Volum de poezii, Editura Stef, 2017); Viața e ca o apă, (Volum de poezii, Editura Stef, 2017); Transparențe, (florilegiu) (Editura Stef, 2018); Albastru pustiu, (Volum de poezii, Editura Betta, 2018); Vino la nunta Iubirii, (florilegiu) (Editura Stef, 2019); Cântec de Lumină, (Volum de poezii, Editura Betta, 2019); La margine de timp, (Volum de poezii, Editura Betta, 2019); Întâlniri pe crucea vieții, (Volum de poezii, Editura Betta, 2019); Cenuși de lumină, (Volum de poezii, Editura Stef, 2019); Incursiuni pe firul vieții, (povestiri și poezii)(Editura Stef, 2019); La răscruce de clipe, (Volum de poezii, Editura, Stef 2020); Iubind la țărm de basme, (Volum de poezii, Editura, Stef 2020).

Volume colective:
Ce este iubirea?, Ion Vanghele și Manuela Cerasela Jerlăianu, (Volum de poezii în dialog liric, Editura Stef, 2016); Două inimi bătând pe același portativ, Ion Vanghele și Manuela Cerasela Jerlăianu, (Volum de poezii în dialog liric, Editura Stef, 2016); Virtutea tăcerii, (microeseuri-poezie), Cezarina Adamescu și Manuela Cerasela Jerlăianu, (Editura Armonii Culturale, 2016); Ecuații lirice, Al Francisc și Manuela Cerasela Jerlăianu, (Volum de poezii în dialog liric, Editura Armonii Culturale, 2016); Poeme în oglindă, Ion Vanghele și Manuela Cerasela Jerlăianu, (Volum de poezii în dialog liric, Editura Stef, 2016); Două aripi, Ion Vanghele și Manuela Cerasela Jerlăianu, (Volum de poezii în dialog liric, Editura Stef, 2017); Dialog cu dragostea, Nelu Preda & Manuela Cerasela Jerlăianu, (Volum de poezii în dialog liric, Editura Stef, 2020)


SMA: În afară de scris, legat tot de literatură, mai faceți și altceva? Considerați scrisul o meserie din care se pot câștiga bani?
MCJ: Da, mai fac ceva, viața mi-a oferit atât de multe în ultimul timp, încât pot să spun așa, și dacă toate acestea înseamnă muncă, munca aceasta îmi dă o satisfacție deosebită și pe care nu aș putea să o asociez cu nicio altfel de bucurie sau fericire a momentului. În urma acestor frumoase realizări am trăit momente unice în care am văzut atâția și atâția autori fericiți pentru că și-au văzut visul împlinit. Nu aș putea să consider această pasiune, acest hobby, acest dar pe care îl practic, ca pe o meserie care să aducă venit…. știu că scrisul nu a fost niciodată un bun generator de bani, de aceea cred că noi toți facem acest lucru din suflet și pentru suflet. De fapt ne dăruim pe noi celor apropiați gândind că ne ne vor păstra în inimă și-n minte ca pe o amintire.
Viața m-a așezat acolo unde nu aș fi crezut că ajung vreodată. Mi-a dat și mi-a luat. Din preaplinul ei am cules rodul cel mai frumos, iar azi, am bucuria de a vă aduce în atenție câteva aspecte ca reper al omului care sunt într-o continuă devenire.

Am coordonat următoarele antologii:

Vis împlinit, Editura Stef, 2018; Vis împlinit, volumul I, Editura Stef, 2018; Mozaic, Editura Stef, 2018; Personalități remarcabile ale scrisului românesc, Editura Stef, 2021;
– Am tehnoredactat între anii, 2016 și 2022, un număr de peste 280 de titluri ale mai multor autori. Am editat între anii, 2018 și 2022, peste 650 de videoclipuri cu poezie, ale mai multor autori, pe care le-am postat în cele două canale care îmi aparțin în youtube, M.C.J. și respectiv, Suflet Visător.
Știu că scrisul nu a fost niciodată un bun generator de bani. Așadar, nici astăzi nu se dezice de la această manieră a lui. Autorii, pot cel mult, din volumele publicate și eventual vândute, să se susțină pentru publicarea următorului volum. Răspuns final, scrisul nu este o meserie prin care să se câștige bani.


SMA: La care editură v-ați tipărit cărțile și de ce o considerați preferata dumneavoastră?
MCJ: Am tipărit cel mai mult la Editura Stef, Iași. Motivul, promptitudine, calitatea serviciilor în cel mai scurt timp.

SMA: Participați la evenimente sau cenacluri literare? Sunteți membru al vreunei asociații sau uniuni de creație din România sau din afara țării?
MCJ: Răspuns pentru ambele întrebări: Nu. Mi-ar fi plăcut să găsesc o completare a întrebării, cel puțin ca și motivație, de ce nu particip, iar în cazul acesta în care motivația nu există simt nevoia de a mă exprima eu spunând în felul următor: nu sunt membru al vreunei asociații sau uniuni de creație din România sau din afara țării, nu particip la evenimente sau cenacluri literare. De ce? Pentru mine nu este un punct de interes, nu țin așa de mult la titulaturi, poate cu timpul voi vedea lucrurile altfel, dar, până atunci, păstrez darul meu.. mergând mai departe, considerând că exprimarea mea în vers este o terapie prin care mă descătușez și mă despovărez de toate trăirile care vor să iasă din suflet la suprafață, ca apa din izvor, iar asta, mă mulțumește îndeajuns.

SMA: Se scrie mult și lucrul acesta îl cunoașteți și dumneavoastră! Există piață de desfacere în România? Cărui segment de public vă adresați?
MCJ: Nu prea există. Cărțile mele nu există în librării pentru că în țara aceasta poezia nu se vinde.. așa mi s-a spus. Îmi place a doua întrebare, ei, bine, scriu poezie pentru cititorul adult. El este cel care are parte de puterea mea de exprimare, pentru că lui mă adresez, pe el îl caut și îmi doresc să mă fac înțeleasă în fața lui, dar totodată îmi doresc ca și el să se regăsească în versul cu care mă prezint lui, prin cărțile mele.


SMA: Sunteți o scriitoare consacrată! Unde vă pot găsi cititorii activitatea literară și de unde vă pot cumpăra cărțile?
MCJ: Nu sunt consacrată, dar și dacă aș fi, aș rămâne același om, nu aș lăsa nimic din tot ce trăiesc să îmi remodeleze ființa. Cititorii nu găsesc un loc de unde să poată cumpăra cărțile mele. Nu există un loc, nu a existat și nici nu am speranța că va exista. În țara asta este de lucru la capitolul accesta. Poezia actuală nu se vinde, ea rămâne pentru poet un hobby păgubos. Din dragoste pentru poezie și respect pentru tine și cititori, îmi întregesc răspunsul cu versurile acestei poezii: Visul meu rămâne pururi…
Azi, în versuri despre mine, de pe Strada Izbutirii, /Vorbesc despre visul cela, care glas viu dă gândirii. /Eu alerg cu el prin lume cu aripi de clipe vii/Și port slova înțeleaptă cu pași clari în poezii. //La o primă analiză, visu-i hobby păgubos/Care-și varsă umbra-n sânge și ajunge pân’ la os; /Eu îl văd un foc de stele… ori vânt dus peste ogor, /Care trece ca să lase murmurul seducător. //Și nu-s umbră și nici freamăt, sunt al slovelor olar, /Șlefuiesc cuvântu-ndată și în jur îi pun chenar. /Nu mă socotesc cu nimeni, nici măcar pentru un vers/Și nici banii nu mi-i număr, chiar dacă-s pierduți din mers. //Visul meu rămâne pururi, e mai viu decât sunt eu, /Printre alte amănunte ce-ntăresc hobby-ul meu. /Umerii îmi poartă crucea, fie noapte, fie zi, /Ducând slova înainte, c-un alai de poezii. //N-am vreun gând de viclenie, visul să-l prefac în bani, /El e liber ca și mine și e veșnic peste ani, /Așadar, precum poeții, de pe Strada Izbutirii, /Am vorbit de visul care, formă-n veci i-a dat gândirii.


SMA: Este scrisul o formă de eliberare emoțională a sufletului? Vă simțiți împlinită la finalul oricărui manuscris?
MCJ: Te scriu Sfântă Poezie, /Scriu ca să eliberez/Pacea mea din veșnicie/Unde înger mă visez, /Te-mpletesc în mii de ițe/Peste-a marilor gândiri/Și-ți strâng versul în cosițe/Pe un plai de nemuriri. //Te îmbrac în straie fine/Printre vise de argint/Și împart trăiri cu tine/Ca și Pavel la Corint, /Te scriu Sfântă Poezie/Eu sunt tu și tu ești eu, /Și-n această armonie/Vom rămâne vers mereu. //Veșnică ne e menirea, /Mângâiere sau declin, /Rătăcirea sau venirea/Celor obosiți în chin, Și acelora ce Pacea, /Pacea noastră n-o-nțeleg, /Noi le dezlega-vom lancea/Bucuriei în întreg. (Te scriu Sfântă Poezie)
Da, pentru ambele întrebări. Sper că prin mesajul poeziei, am cuprins o parte din răspuns pentru această întrebare. Sigur că atunci când mă apuc de scris simt cum sufletul se eliberează de angoasă, de bucurie, de fericire, de fapt este o împărtășire a lui cu mintea îndreptându-se spre restul lumii prin vers, iar la finalul oricărui manuscris înainte să mă gândesc la tipar mă gândesc dacă merită ceea ce am scris tipărit, apoi am o stare de împlinire când îmi spun da, da, merită tipărit. După acea publicare mă gândesc la o cu totul altă temă pe care să o abordez ca subiect în poezie. Apoi, mă gândesc la elixirul acesta care mă ține pe linia de plutire și îi vorbesc zicându-i:

Tu ești minunea ce mă ține-n viață; /Minunea sufletului meu și-atât! /Din inimă-mi ridici marea de ceață/Și mă întreb: Din mine ce-ai făcut!? //Eu sunt minunea ce te-aduce-n lume, /Speranța sufletului tău și-atât! /Dar veșnica idilă ne răpune, /Și mă întreb: Cât va mai ține, cât? //Cu tine iert o lume păcătoasă/Ce șade în al cheilor blestem/Și mă îmbrac în sferă luminoasă/Când ziua somnul nopților îl chem. //Mi-e inima prea plină de tăcere/Și de cuvinte într-un piept nebun, /Când visul mi se umple cu durere, /Că versul tău, e numai fum și scrum. //E scrumul lumii ăsteia absurde, /Ce-și caută în lume clipa sa, /Dar în izvorul clipelor stau surde, /Puterile de-a mi te repera. //Tu, poezia vieții mele, spune-mi: /Cât timp vom sta sub aripa nădejdii? /Și în pridvorul sufletului lasă-mi, /Un vers ca să mă apăr de primejdii… (Tu, poezia vieții mele…)


SMA: Cum vă alegeți temele sau ele vă aleg pe dumneavoastră?
MCJ: Pentru mine poezia este sfântă, uneori mă întreb, ce a văzut la mine de am ajuns olarul ei.

Poezia este sfântă ceas de ceas în orice zi, /Poezia este cântec ce doinește pentru-a fi, /Este viață și e dor, este suflet nemurit, /Poezia e balsamul ce alină nesfârșit. //Poezia e un soare luminând în omul sfânt/Ce o scrie ca s-o lase pururi pe întreg pământ, /Este mamă, tată, soră, frate, fiu și este fiică, /Pentru cel care-o înalță când o scrie fără frică. //Ea din cărți cinstește-n dânsa, ale clipei veșnicii, /Făcând slova și poetul să-și dea mâna-n poezii, /Și dă viselor culoare și vieții întregi trăirea, /Iar în om se-arată sfântă, zidindu-și menirea. (Poezia este sfântă)

Există un mixt în privința alegerii temelor… dacă aleg eu, îmi propun să scriu ce nu am mai scris în speranța că reușesc să scriu și ce, sau, cum nu s-a mai scris. Și când inspirația dă năvală, pierd controlul și scriu creionând subiectul, iar mai târziu, intervin pentru șlefuire, definitivând tema care a apărut și ea tot din ceea ce simt, văd, cred, gândesc. Diferența între o scriere cu temă aleasă și cealaltă, este că la a doua, simt o oarecare cale dreaptă, curgerea cuvintelor este caldă și lină.
Poeții pot scrie despre orice, indiferent că este vorba de poezia pe plan celest, de stare sufletească ori de situații sociale. Ei au întotdeauna sufletul deschis pentru orice temă și condeiul în mână. Odată aleasă tema, rămâne de văzut cum poezia curge ca un fluviu înspre mare. Poeții simt și gândesc altfel. Iubesc altfel și percep diferit semenilor lor, fiecare stare. Momentul creator este unic, asemenea este și poetul.

SMA: V-a trecut prin minte, vreodată, să renunțați la scris? Și dacă da, ce v-ar fi determinat?
MCJ: O, da, sigur că am întâmpinat pe parcursul acestui timp relativ scurt destul de multe momente în care am simțit nevoia să mă retrag și să spun nu, iar pe această perioadă sufletul meu a simțit nevoia să se exprime în vers și tocmai de aceea răspunsul acestor întrebări vor fi găsite în versuri Iată că indiferent de cât de bine sau de mai puțin bine scriem există răutăți la toate nivelele. Aș putea să le enumerez, dar o fac în vers. Pentru mine e important că am imortalizat acele momente, care au fost, au trecut și au lăsat urme, iar acum sunt și în fața dumneavoastră ca mărturie a acelor momente.

Iată unul dintre motive:

Te simți frustrată?, Mi s-a spus… odată, /Dorul din suflet nu l-ai vindecat… /Dar eu, durerea, azi o fac uitată, /Într-un poem ce-n timp l-am creionat. //Și dintre toate câte sunt pe lume, /O veveriță mi s-a spus c-aș fi. /I-am spus că nu am coadă, ci un nume/Și-apar zilnic cu el în poezii. //O tânără codană-n poarta sorții/I s-a părut pârâtului c-aș fi, /Dar îl asigur azi în fața curții, /Că sunt la casa mea și am copii. //Cuvintele erau așa de multe, /Veneau căzând ca frunza din copaci, /Însă pârâtul nu voia s-asculte/Și la oricare vorbă, zicea: -taci!… //Și m-a numit o clipă fără nume/Ce trece goală printre poezii, /Făcând din amintirea mea o lume/Pierdută printre alte erezii. //Cu mâinile împreunate spre icoană/Am ascultat atâtea câte-a spus, /Apoi pârâtul a plecat în goană, /Boscorodindu-l chiar și pe Isus… //Nu îl blestem și nici nu-i caut vină, /Dar veveriță nu am fost nicicând/Și nici codană ce-ar putea să țină, /O simfonie-a nopților cântând. //Acum în fața curții, am speranța, /Că am să-mi vindec lacrima din piept/Și că pârâtul va păstra distanța, /Ținând în lume pasul vieții drept. //Vremelnice cuvinte de mătase/Prin anotimpul vieții mi-au trecut, /Dar astăzi rog pârâtul să mă lase, /Să mă ridic din omul cel căzut. //El de n-o vrea, faceți ce se cuvine… //Eu voi ciocni paharul cu necaz/Și-oi bea din el durerea să se-aline/Cu versul lacrimii de pe obraz. //Risipa lui de slove, blestemată, /S-a deșirat din inimă plecând, /Spre poezia vieții ce-mi arată, /Sufletul său de umbră, lăcrimând. //El universul clipelor frumoase, /L-a tulburat, trecând precum un zeu, /Iar eu acum, în inimă, rămase, /Săgeți de umbră port în trupul meu. (În fața curții)

Al doilea motiv sună așa:

Mi-e inima un pește ce se zbate, /Lovindu-se de ziduri mari de vânt, //Ca un pirat ce parcă nu mai poate/Să mai asculte beat al mării cânt; //Că poezia-i pură socoteală, /E-o adunare de silabe-n gând, /Și-atunci poeții scriu cu îndrăzneală/Și le măsoară-n fiecare rând. //Cuvintele sunt vii, dar se înșiră, /Plecând convoi spre-aceia care știu, /Să judece tăios lovind în lyră, /Întru tăcerea celora ce scriu… //Poeții tac, dar mintea strună merge/La marea de cuvinte, la condei/Și orice fac, ei singuri nu pot drege/Pornirea avalanșei de idei. //Acum și eu mă zbat pe-a mării luncă/Și-n piept mă doare gândul hămesit, /Văzând pirații care își aruncă, /Al lor năvod de slove murdărit. //Încep cu dânșii astăzi o răscoală, /Iau pana mea și o înmoi cât mai firesc, /În sângele durerii de pe coală/Și socoteala de silabe o sfârșesc. //Adun cuvintele ce vin izvoare/Și salt cu ele brațul înspre ei, /Descătușând tăcerea din zăvoare/Cu sângele ce curge din condei, /Apoi concep o altă poezie, /Lovind în pieptul lor cu pana mea, /Pân-oi zdrobi această nebunie/Care i-a prins sub lyra lor cea grea. //În piept le bate inima înceată, /Bolnavi fiind de-același sentiment, /Înveninați de ura din săgeată/Ne-nalță și doboară permanent, /Dar inima mi-e pește ce se zbate/Lovindu-se de ziduri mari de vânt, /Ca un pirat ce parcă nu mai poate/Să mai asculte beat al mării cânt; //Că poezia-i pură socoteală, /E-o adunare de silabe-n gând, /Iar noi venim scriind cu îndrăzneală/Și măsurăm cuvinte rând de rând. (Pură socoteală)

Apoi, mi-am zis:

N-am să mai scriu vreodată poezie, /Nu mă mai văd în acest sfânt decor, / Mă voi retrage-n noaptea mea târzie, /Lăsând în urmă versul trecător. //Cuvintele le-oi îngropa în suflet/Și sufletul în pumnii de regret, /Că n-am venit să fiu, să port, să cuget, /În lume acest nume de poet. //Mă voi opri pentru o veșnicie, /Privind la lună cum va aștepta, /Voind să scriu de ea o poezie, /Dar eu din noaptea mea voi ezita. //Voi arunca tot ce-am creat în mare, /Când pescărușii aripe întind, /Și voi zidi a clipei înserare/În stelele ce-n noapte se aprind. //Dorința de-a mai scrie am s-o vindec/Vorbind cu soarele în zori de zi, /Să-mi dăruiască raze ca să spintec. /Cuvintele ce vin pentru a fi. //Și-n noaptea-n care plec voi sta cuminte, /În sânul ei etern voi hodini, /Chiar dacă lumea scrie înainte, /Făcând altar prea sfânt din poezii. (N-am să mai scriu)

Apoi am spus:

Poetul ca o amintire moare/Pe caldarâmul vieții-ntortocheat, /Lăsând pe umbra viselor o floare, /Dintr-un poem cu vers împerecheat. //Și-i curg dintre scrisorile albastre/Cuvinte gri cu suflet ostoit, /Să înflorească singure-ntre astre/Ca un blestem al vieții altoit. //Culorile-i apun ca o idilă/Pe la amiaza singurului gând, /În care de durere și de milă/Scrisorile pe vise vii se vând. //Din scoica lor se-ntorc în cimitirul/Cu ani ascunși în gropile cu vii, /Trăgând sfios spre ziuă coviltirul/De nopți pierdute printre poezii. (Poetul piere ca o amintire)

Și după un timp mi-am revenit, consolându-mă!

Viața poeziei, din mine se-ntrupează, /Și ochii ei, lumină, din gând, în orice zi, /Din primii zori ai zilei și până după-amiază, /Ca soarele ce-și varsă, culoarea, pentru-a fi. //Prezența ei e vie, o văd ca pe-o regină/Cochetă și distinsă, de-un șarm nemaivăzut, /Ce vine și se-arată precum o zi senină, /Când sufletul mă doare sau șade abătut. //În versuri las visarea trăirilor de-o clipă/Și anii mei vremelnici pe firul unui gând, /Scoțând din amintire trăirile risipă, /Cu pana ce-și întinde aripile pe rând. //Mă-nalț și scriu de viață, visând la fericirea/Care plutește-n aer ca un parfum divin, /Vărsând din pana mea, cenușa din iubirea/Pe care o trăiesc sau nu o mai dețin. //Mă văd scriind adesea, trăirea efemeră, /Care în flăcări ține cuvintele arzând, /În glasul plin de patimi, precum o baiaderă/Și-n dansul unei clipe, o vezi prin timp trecând. //Ori scriu despre natură, de Domnul, sau de țară, /De mamă, ori de frați, de gânduri, de copii, /De inima nebună, ce-ar vrea din piept să sară, /Și fac din viață Templu zidit din poezii. (Mă-nalț și scriu de viața mea)

Da, revin ca un drogat și după fiecare cădere zic:

Poezia este iarba, rară. – A sufletului meu, /Prin care respiră porii inimii când îi e greu, /E cu mine trup și suflet, ceas de ceas și zi de zi, /Făcând versul să răsune-ntr-un altar de poezii. //Poezia e un drog, zburător cu aripi sfinte, /Căruia, zilnic mă rog, să mă ducă înainte, /Ea ajunge pân’ la os, sângele tot, mi-l străbate, /Împărțind în mine mii de cuvinte-mperecheate. //Eu cu ele-mi dreg aleanul și mă rog tot înainte/Să-mi însenineze ziua, cu balsamul lor fierbinte, /Raze calde să-mpletească peste anii care vin/Cu mireasma îngerească din tărâmul lor divin. //Pașii să mi-i poarte-n lume, alergând în orice loc, /Pe un covoraș de vise, croit din al vieții joc, /Aripile să-și deschidă, sufletul să vă hrănească/Și cu forță să v-atingă cu trăirea lor firească. //Poezia mea e iarbă care crește-armonios, /Înălțându-se din sine într-un glas ingenios. /Ea se-așează-acolo, unde, sufletul îți e plăpând/Și te vindecă de boala ce mi te ținea flămând. (Iarba sufletului – Poezia)

SMA: Considerați necesar întroducerea în manualele de literatură a poeziei și prozei contemporane?
MCJ: Interesantă întrebare. Da, este absolut necesar. Motivez. Există scriitori cu creații valoroase, despre țară, limbă, neam, ele exprimă starea de azi, ca reper, ca amprentă a prezentului. Din fiecare generație ne trebuie repere. Literatura nu se termină la Nichita Stănescu, nici la Adrian Păunescu, nici la Ana Blandiana.. Vârfurile fiecărei generații sunt cele care lasă peste timp urme că trecutul a existat evidențiindu-se prin genialele creații aduse de cei care se deosebesc de ceilalți frați de condei. Trăim vremuri fără precedent. Autorii scrierilor din oricare timp de acum încolo, pot fi cunoscuți și altfel, dacă se vrea, începând de la nivel de Guvern, în jos, dezvoltarea culturii. Soluții există, ne trebuie doar implicare, perseverență și bunăvoință în bunăștiință, iar despre acestea, consider că este obligatoriu să înceapă de sus.


SMA: Ce mesaj aveți pentru tinerele talente?
MCJ: Dacă sunt talentați, nu au nevoie de altceva decât de atitudine. Ea este cea care nu îi va lăsa niciodată să pună condeiul în cui, ci să îl predea, doar la capătul vieții.
Ideea este dacă vor reuși să rămână va vârf, ca reper, însă, vor vedea aceasta doar la final, dacă țin drumul drept și perseverează. Succesul se va vedea doar dacă vor participa la concursuri sau dacă cititorul în urma timpului trecut peste creațiile lor, își va aminti de numele lor, de cărțile pe care le-au scris și despre temele abordate care i-au consacrat sau care le-a adus eventual succesul. Așadar, nu renunțați și nu vă simțiți mulțumiți cu ceea ce aveți dat ca dar prin a vă exprima talentul, ci mai degrabă mergeți mai departe, dar niciodată să nu vă blocați în starea de autosuficiență. Oricât de talentați sunteți, tot timpul mai este ceva de învățat, indiferent de numărul de cărți pe care îl aveți sau de experiența dobândită ori de vârstă.

SMA: Ce proiecte de viitor aveți?
MCJ: Cărți, cărți, cărți, cărți, proză și poezie.
Între est și vest de timp, (Volum de versuri)
Popas virtual între poeți și scriitori, între anii 2015 -2022, (Antologie – interviuri)
De la cuvânt la idee, (Cronici, prefețe)

SMA: Perioada tumultuoasă prin care trecem v-a afectat în vreun fel activitatea literară și dacă da, în sensul pozitiv sau negativ?
MCJ: Perioada prin care trecem sigur că m-a afectat, negativ. Cred că ne-a afectat pe toți. M-am simțit mai tristă și mult mai îngrijorată față de mine și de semenii noștri, dar nu mi-am pierdut niciodată speranța că totul va fi bine. Am scris continuu. Știu că trăim în vremuri grele, am intrat în necazul cel mare, trăim vremuri apocaliptice.

SMA: La final de interviu, vă rog, lăsați un gând pentru cititori!
MCJ:
Dragii mei,
Este imperios necesar să ne cunoașteți și așa…. semnalez câteva aspecte referitoare la apariția unei cărți. De la creație la carte drumul este lung și nu ar trebui să îl parcurgă la propriu scriitorul. Scriitorii nu sunt susținuți financiar pentru tipărire, nu sunt promovați. Nu vine nimeni în spatele lor bătând din palme și nici în față. Scriitorului nu îi rămâne decât să se descurce dacă vrea să tipărească o carte. Menirea scriitorului este să creeze, nu să facă pe grozavul descurcându-se singur, adică, făcând așezarea în pagină, corectând, făcând coperta sau, descurcându-se tot singur, plătind din buzunarul propriu o editură care să se ocupe de cele menționate mai sus. Toate costă. Prețul diferă de la o editură la alta. Dacă această descurcare nu este la îndemâna scriitorului, acesta se vede nevoit să păstreze creațiile sale la sertar. Dar dacă reușește să se descurce, atunci el este cu siguranță un scriitor un pic mai bogat prin prisma priceperii în a concretiza dintr-un manuscris o carte și un pic mai sărac pentru că indiferent de câtă pricepere are, când ajunge cartea la tipar, tot trebuie să scoată bani din buzunar, pe tipar, aici nu mai are încotro și se vede nevoit să plătească.
Tiparul costă, transportul cărților către autor costă. Fără îndoială promovarea costă și mai mult decât costă totul până la venirea cărții acasă la autor. Îmi vine în minte un pasaj prin care am trecut după ce prezentatoarea TV. Andeea Mantea mi-a luat un interviu în urma căruia am observat că există oameni interesați să cumpere cărți. De data aceasta, era vorba despre cărțile mele. Scopul interviului a fost altul, nu acela de a-mi facilita cumpărători. Și, chiar așa fiind, unii telespectatori, au simțit nevoia de a achiziționa măcar o carte din toate cărțile pe care le scrisesem până atunci, căutându-le prin internet, poate, poate găsesc un site dispus să vândă ceva și de la mine. Nu au găsit. Alții m-au căutat pe chat cerând să cumpere. Nu am vândut nimănui nimic.
Oare nu promovarea unei cărți înseamnă reclama a ceea ce realizează un scriitor. Ce fac scriitorii? Scriu cărți. De ce? Pentru a fi citite. Cum ajunge o carte a unui scriitor care trăiește, azi în 2022, dar care nu vinde prin internet, în mâna unui cititor?. Foarte greu, aș putea spune, e aproape imposibil să obții o carte direct de la autor.
Ce înseamnă promovarea cărții în realitate? Înseamnă întâlnirea autorului care se prezintă cu noua sa carte în fața criticilor și a cititorilor, aceasta numindu-se lansare de carte.
Cum mai poate fi promovată o nouă carte? Mai poate fi promovată prin diverse reviste la rubrica semnal editorial, sau după caz la diferite radiouri online special concepute pentru promovarea diverselor acțiuni culturale cu și despre cultură.
În cazul în care autorul nu primește sprijin la nivel local sau județean din partea primăriilor sau a organizatorilor din cadrul unui cenaclu, în care să spunem că ar activa scriitorul, înseamnă că el, autorul, e nevoit să devină organizator de lansări de carte. Este trist dar necesar. Oare nu el este cel mai interesat ca lucrarea să devină publică…. lansarea nu aduce cumpărători, cărțile nu se vând nici în proporție de 0,0 5%, în sala în care s-a organizat lansarea. Ele sunt oferte din partea autorului acelora care au dorit să îl însoțească. Așadar, autorul este încă o dată mai sărac și totodată un pic mai bogat prin faptul că lucrarea lui ajunge în sfârșit în mâna unor cititori, care de obicei sunt tot scriitori.
Fericire sau necaz… sunt atât de multe feluri de cititori începând de la cititorul care într-adevăr citește până la colecționarul care își dorește un exemplar sau de ce nu mai multe din creațiile unui scriitor.
Mai există un fel de lansare. Unele edituri se ocupă și de lansări. Organizarea lansărilor cu editura costă la fel de mult cum ar costa și dacă te-ai descurca singur.
Mai există acea lansare de carte care nu neapărat se desfășoară în cadrul unui salon, casă de cultură și așa mai departe, ci pur și simplu, editura încearcă să vândă cartea ta cu acceptul tău în baza unui contract între părți. Cartea poate ajunge la publicul larg prin diverse librării sau siteuri specializate. Și aici apar iarăși avantaje și dezavantaje.
Editurile promovează, vând și câștigă bani. Prin semnarea contractului autorul este de acord cu editura care de la sine putere hotărăște cum să se împartă banii din vânzări, autorului rămânându-i doar dreptul de a semna, arătând că este de acord. El, primind după vânzare, 20% din prețul cărții, diferența de 80%, ajungând în alte părți, începând cu editura în cauză. Scriitorul este din nou în dezavantaj, adică este încă o dată mai sărac și încă un pic mai bogat pentru că scrierea lui ajunge în sfârșit și pe această cale în fața unui număr de cititori.
Hei, câtă zbatere, câtă zbatere, câtă pricepere sau nepricepere, câtă bogăție se află în sufleul unui scriitor și câtă sărăcie în portofelul lui, în timp ce vrea să aducă o carte la viață, ca mai apoi, ca oricare dintre noi, cartea să meargă să colinde prin lume, liberă, să își reprezinte cu cinste condeierul.
Este de ajuns să ai har și să ajungi în lumea fermecată a cuvintelor, că te trezești a nu fi doar scriitor. Lipsa de implicare a celor avizați să caute noi valori ne lasă pradă în mâna unor afaceriști. Tot lipsa de interes a lor ne încetinește elanul. Noi ne perfecționăm. Devenim din creatorul operei literare, tehnoredactor, corector, organizator de lansări de carte, (asta dacă editura care publică lucrarea, nu se implică să organizeze lansări), în final, ajungem cel ce se poate numi bufon, făcându-se distribuitor al cărții, prin acordarea dreptului de tipărire și retipărire, editurii la care s-a publicat cartea în cauză.

REPET:
Menirea scriitorului este să creeze, nu să facă pe grozavul, descurcându-se singur, adică, făcând așezarea în pagină, corectând, făcând coperta sau, descurcându-se tot singur, plătind din buzunarul propriu o editură care să se ocupe de cele menționate mai sus. Toate costă. Prețul diferă de la o editură la alta. Dacă această descurcare nu este la îndemâna scriitorului, acesta se vede nevoit să păstreze creațiile sale la sertar.
Oare celui care scrie îi mai rămâne mintea clară la ceea ce ar avea el de transmis pentru cartea pe care trebuie să o scrie sau începe ușor, ușor, încetul cu încetul, din aproape în aproape, să o apuce pe arătură, să o ia razna, ca oricare om împovărat de multe și multe alte aspecte colaterale ale profesiei care îi revin, mai mult sau mai puțin… În vederea aceasta aș fi putut să scriu câteva poezii care să redea fidel starea de nebunie în care intră poetul, stare cu care trebuie să se complacă, însă m-am rezumat doar la una în care încerc să arăt că poetul este nebunul îndrăgostit de cuvânt…
Și, da, el este privit de ceilalți ca fiind nebun, tocmai din cauza darului pentru scris și nu este exclus să înnebunească dacă se dedă nu numai scrisului, are toate șansele să ajungă în stadiul de nebunie. Dar, cu atât mai mult dacă sarcina lui se îngreunează, punându-și celelalte obligații pe umeri. Astfel că voi așterne în cele ce urmează versurile poeziei, Delirez, jertfesc cuvinte, căreia i-am făcut câteva variante, arătând de fiecare dată o altă privire în ansamblu atât a nebuniei poetului, cât și a lumii, privind starea ei prin prisma poeziei.

În delirul ce mă strânge, rătăcesc prin sânul vieții/Și-mpletesc un gând în patru și îl scriu precum poeții, /Chiar dacă se-nchide pleoapa peste-a vremii veșnicie, /Unde eu înalț regatul nesfârșit de poezie. //Că în mine poezia, s-a aprins ca o scânteie/Și m-a strâns între secunde – arc de fulger în condeie, /Iar de-atunci eu ard cu totul, ard din vârf spre temelie, /Ard ca torța din iubire, repetată-n poezie. //Iată, timpul, mă cunoaște, e-un nebun cu aprig suflet, /Ce-a intrat până-n odaia, unde m-am ascuns să cuget, /Iar cuvântul ce se zbate, jeluie și se-ntristează; /Este inima în care, dânsul, clipele-și nechează. //Delirez, am mii de gânduri, versurile nu-mi dau pace, /Bat continuu toaca-n minte și, le scriu, nu am ce face, /Definesc prin ele timpul care-a ars cândva în mine, /Chiar de văd că nebunia, prinsu-m-a și strâns mă ține. //De-o cuprind și eu la rându-mi, n-am ce-i zice, n-am ce-i face, /N-am să-i dau eu jos căpăstru când pe cerbul clipei tace, /Însă, am să fac demersuri să-mi deschid o editură, /Să îmi tipărească zilnic, gândul, fără de măsură. //N-am să lupt nicicum cu dânsul, când în suflet îmi coboară/Și cu aripa poemei sentimentele-mi măsoară, /Fiindcă-i foc aprins de îngeri, pogorât din veșnicie/Într-o carte de iubire, plină ochi de poezie… //Azi, nimic nu am a spune, nici de rău și nici de bine, /Despre versul ce se zbate, de când s-a aprins în mine, /Însă i-aș scurta doar timpul, care-n minte se ascunde/Și în inima peniței, bate gongul pe oriunde. //Că doar el din nebunie – trup de gând într-o scânteie, /Mi-a redus trăirea-ntreagă, la o singură idee, /Iar de-atunci scriu încontinuu, sub a clipei temelie, /Așezând pe grinda cărții, zi de zi, o poezie. //Din delirul ce mă strânge, scot decorul din cuvinte/Și în testamentul vieții, las aducerea aminte, /Însă timpu-nchide pleoapa peste-a vremii veșnicie, /Unde-aștern precum poeții, sufletul în poezie. //Pandemia și războiul, n-au putere peste mine, /Cum o are poezia care-n lanțul ei mă ține; /Despre ea aș scrie-o carte, dar nu văd vreo editură, /Ca să tipărească astăzi, acest gen de scriitură. //Evadez în rânduri, rânduri, sparg fereastra blândei case, /Că din inima de clipă, nervii pot ca să mă lase, /Și mă duc, alerg ca timpul care arde-acum în mine, /Chiar dacă în stâlpul vieții, nebunia strâns mă ține. //De nu fug, tot mă străbate focul viu din poezie, /Ce s-a coborât în mine dintr-o altă galaxie; /Așadar, mă-nchin în taină și-mi aprind o lumânare, /Cu penița care scrie cu a sorții aprobare. //Delirez, jertfesc cuvinte, rătăcesc prin fața lumii/Și din plinul meu de gânduri îi aprind lumina lunii/Iară ea coboară lină peste-ntins-a nebunie, /Unde eu m-am resemnat că sufăr de poezie. (Delirez, jertfesc cuvinte)

Acesta a fost gândul meu pentru voi. Doar așa veți afla frământările noastre. Altfel, poate vă imaginați că suntem fericiții pământului. Vă doresc din suflet să fiți sănătoși și să vă păstrați așa mereu, restul lucrurilor vin singure! Iubiți poezia, poeții se sting, poezia rămâne. Dacă iubiți poezia, poeții trăiesc veșnic.
Citind mi-ați cunoscut o parte din suflet și din activități. Mă bucur că ne-am întâlnit!
Mulțumesc Lui pentru tot ce am, vă mulțumesc vouă pentru lectură și nu în cel din urmă rând, mulțumesc Sibianei, pentru invitație în această carte, mă onorează!
Dumnezeu să ne aibă în paza lui!
Cu drag și prețuire, M.C.J.


Sibiana Mirela Antoche,
Jurnalist, membru U.Z.P.R.

by

Referinţă Bibliografică

20 DE ÎNTREBĂRI – 20 DE RĂSPUNSURI: SIBIANA MIRELA ANTOCHE – INTERVIU CU POETA MANUELA CERASELA JERLĂIANU, BUCUREȘTI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 29 decembrie 2022