Dragii mei enoriași!

         Ne-ai trădat, Victore! O veste cumplită ne-a lăsat fără grai! Autoritățile noastre au aprobat construirea în București a celei mai mari moschei din Europa, pe o suprafață de 13.000 metri patrați. Pentru ca ,,bucuria” să fie deplină, lângă moscheie se va construi și cea mai  mare universitate musulmană din Europa, care va avea o capacitate de 6.000 de studenți. Universitatea se vrea ,,centru de învățătură și propagandă musulmană”.

Nu știm ce argumente au determinat pe mai mari noștri să facă acest gest, important este că urmările sunt  foarte grave și cu consecințe incalculabile în viitor. Ca preot și cetățean, mă simt trădat de oamenii pe care, culmea, i-am votat. Mai bine mi se usca mâna, când am făcut aceasta!

          O unitate de învățământ musulman de asemenea anvergură nu este justificată nici pentru noi, românii, nici pentru musulmanii, care vor veni să studieze aici, dacă sunt de bună credință. Românii sunt majoritari creștini. Musulmanii din România sunt de ordinul câtorva zeci de mii. Cei mai mulți sunt turcii din Dobrogea. De acolo este și muftiul Iusuf Murat, adică mai marele religios al turcilor musulmani. Cu dumnealui am fost coleg. Am vorbit împreună, ne-am înțeles bine, am glumit.  Este un om inteligent și serios. A pregătit o teză de doctorat, în care a făcut un studiu comparativ între dreptul religios islamic și dreptul canonic creștin. Pentru nevoile religioase ale turcilor din România sunt locașuri de cult, moschei suficiente în Dobrogea și chiar una în București. Ele sunt de dimensiuni corespunzătoare comunităților, pe care le deservesc. O moscheie de aproape un hectar și jumătate în București nu are nici o justificare în vremea noastră, afară de faptul că am vrea să islamizăm România. Cei care am iubit istoria neamului, am aflat din documente și din cronici, că domnii  și strămoșii noștri au luptat pe viață și pe moarte, ca să nu permită turcilor să-și construiască moschei pe pământ românesc și nici să nu-l colonizeze cu populație musulmană. Niciodată Principatele Române nu au fost pașalâc turcesc. Domnii noștri au convenit cu sultanii turci să le dea bani, să le dea cereale, să le dea vite, să le dea chiar copii, dar să nu le dea pământ. Știm prin ce nenorocire a trecut vecina noastră Jugoslavia, când a fost sfâșiată în bucăți. Astăzi Serbia nu mai are multe locuri de sfântă aducere aminte, locuri pe care a scris istorie cu sânge de-a lungul veacurilor. Câte ctitorii asemenea Putnei de la noi nu sunt astăzi în Bosnia, câte morminte de țari sârbi nu sunt azi în pământ străin?! Cât sânge s-a vărsat în recentul război din Jugoslavia, câte zeci sau poate sute de mii de oameni nevinovați  au murit!

          Auzim zi de zi de atacurile teroriste săvârșite de tineri musulmani în multe țări din lume, în special pe continentul european și pe cel american! O asemenea universitate de la noi ar fi adevărată trambulină pentru astfel de oameni, pentru a putea pătrunde mai ușor în spațiul european sub paravanul carnetului de student. Pentru a ține sub observație atâtea mii de tineri, îți trebuie ție, ca țară-gazdă, de 2-3 ori mai mulți agenți de supraveghere.

           Auzim și citim despre atrocitățile ce se săvârșesc în Orient, în țări precum Siria, Iran, Irak, Afganistan și altele de către tineri musulmani teroriști. Te cutremuri, când afli ce viață au creștinii din acele țări, cum sunt persecutați cu o barbarie pe care nu ne-am fi putut-o imagina pentru începutul veacului al XXI-lea. Vorbim de sfinții martiri din vremea persecuțiilor romane, dar nu vorbim de sfinții din vremea noastră din Orient, care pecetluiesc cu sângele și cu viețile lor Evanghelia lui Hristos.

           Dacă acei tineri voiesc să învețe, să se cultive, să fie la nivelul lumii civilizate din mileniul al treilea, e foarte bine. Este excepțional! De ce nu fac acest lucru acolo, acasă la ei? De ce să facă cheltuieli inutile și să vină până în România ca să învețe carte? De ce să se deplaseze un corp profesoral și tot personalul auxiliar mii de kilometri până aici, când ar putea foarte bine să învețe fără astfel de cheltuieli în țările lor.

          Mulți musulmani, turci, iranieni, irakieni, afgani etc. vin în România, în Europa, să muncească, să se stabilească. Foarte bine, dar de aici până la a face din continentul european citadelă a islamismului e cale lungă și nu trebuie să treacă neobservată. Avem destule secte creștine la noi și în Europa. E destul! Efortul unora de a face din acest continent  teatru de război inter-religios, ori încercările de a transforma continentul nostru într-unul musulman, budist, confucianist etc.  nu este numai o problemă a instituțiilor religioase, ci o problemă de maximă importanță și pentru instituțiile politice. Europa a fost și trebuie să rămână leagănul culturii și civilizației. Poate să facă aceasta numai rămânând creștină, așa cum a fost de două mii de ani.

          În piesa Apus de soare a lui Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Ștefan cel Mare spune: ,,Moldova nu este a mea; nu este a voastră, ci este a urmașilor urmașilor voștri!” Omul acela era cu adevărat un Domn și avea conștiința eternității unui neam. Mai mult, avea conștiința misiunii sale. Ștefan nu se juca nici cu țara, nici cu poporul său, nici cu istoria lui, nici cu viitorul lui. Tocmai de aceea a rămas un  voievod fără seamăn în istoria neamului. De-așa vremi și de-așa oameni se-nvredniciră moșii și strămoșii noștri!

         Cine are urechi de auzit să audă, până nu e prea târziu….!

*

Sfaturi părintești.  Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărăției, mai spicuim:

          ,,SPRE RUGĂCIUNEA NEÎNCETATA. ,,Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ, în privinţa unui lucru (mântuirea), pe care îl vor cere: se va da lor de către Tatăl Meu, Carele este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor!” Cuvintele acestea, pe lângă înţelesul literei, mai au şi următorul sens: pământul este trupul  iar mai cu deosebire inima; cei doi sau sunt puterile sufletului, care, dacă se vor învoi pe pământ, adunându-se într-un gând, va fi şi Dumnezeu în mijlocul lor. Unirea puterilor cugetului pe pământul inimii, însemnează iubirea, căci numai ea uneşte cele învrăjbite. Iar iubirea, cerând ceva de la Dumnezeu, Tatăl răspunde celor doi sau trei de pe pământ, dăruindu-le iubirea Sa, care este Fiul Său, şi aşa ne aflăm având pe Dumnezeu, Care iubire este, în mijlocul nostru. Minunea acestei adunări a puterilor sufletului, învrăjbite de puterea ucigaşă a păcatului, nu e cu putinţă decât în numele lui Dumnezeu. Rugăciunea neîncetată a fericitului nume: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueşte-mă pe mine păcătosul!”, după îndemnul Sf. Pavel: ,,Neîntrerupt vă rugaţi”, săvârşeşte minunea unirii în dragoste a celor învrăjbite întreolaltă de păcat. Stăruim în tot chipul cu putinţă asupra unirii lui Hristos cu puterile sufletului, precum şi asupra puterilor înseşi, pentru mântuirea noastră. Aceasta este singurul bun ce ne trebuieşte cu adevărat, – este o lucrare şi a minţii, şi a voinţei, şi a dragostei; mai mult: o lucrare îmbinată armonic şi mult sporită; puterile sufleteşti înmulţindu-se, nu numai adunându-se.

          Sub lucrarea preafericitului nume, puterile sufletului: mintea, iubirea şi voinţa, se întorc de la iubirea lumii, la care le-a încovoiat vicleanul, iarăşi la Dumnezeu, spre care erau zidite. Preafericitul nume ne readuce iarăşi din robia contra firii la lucrarea cea după fire. Sf. Maxim Mărturisitorul, tălmăcind locul de la 2 Par., XXXII, 2-3, în care-i vorba de regele Ezechia, care, cu bătrânii şi cu popor mult, astupă izvoarele cetăţii, ca să zădărnicească atacul asirianului, ne învaţă: ,,Mintea înarmată are alăturea de sine ca pe nişte bătrâni, sau căpetenii, facultatea raţiunii, facultatea poftitoare şi facultatea impulsivă…” Cu ajutorul acestor trei puteri sănătoase şi neamăgite, mintea adună popor mult, adică mişcările şi gândurile evlavioase care pornesc în mod natural din ele. Iar apele din afara cetăţii, adică din afara sufletului, care formează râul ce trece prin mijlocul cetăţii, sunt cugetările ce curg în suflet, trimise prin fiecare simţ din sectorul corespunzător al lumii sensibile, în timpul contemplării naturale. Din ele se formează cunoştinţa celor sensibile, care străbat sufletul, asemenea unui râu care trece prin cetate. Câtă vreme sufletul e străbătut de această cunoştinţă şi nu leapădă chipurile şi nălucirile lucrurilor sensibile, prin chiar acestea puterea vicleană şi stricăcioasă obişnuieşte să pornească război împotriva lui. De aceea zice Ezechia zice: ,,Ca să nu vină regele Asur şi să afle apă multă şi să biruiască”. E ca şi când mintea prevăzătoare ar zice către puterile sale, în vremea năvălirii patimilor: ,,Să oprim cunoaşterea naturală şi să ne îndeletnicim numai cu rugăciunea şi cu chinuirea trupului, prin filosofia practică (dintre acestea rugăciunea e figurată prin urcarea regelui în templul lui Dumnezeu, iar chinuirea trupului prin îmbrăcarea lui Ezechia în saci), ca nu cumva prin ideile lucrurilor sensibile, cel viclean să strecoare în noi şi chipurile şi figurile lor. Căci prin acestea s-ar naşte în noi patimile pentru înfăţişările lucrurilor văzute, iar lucrarea raţională din noi încetând de a mai străbate prin mijlocirea simţurilor spre realităţile inteligibile, cel viclean ar izbuti să surpe cetatea, adică sufletul şi să ne târască în Babilon, adică în confuzia patimilor.

          Prin urmare, în vremea năvălirii patimilor, cel ce-şi închide vitejeşte simţurile şi leapădă cu totul mişcările naturale ale minţii îndreptate spre cercetarea celor din afară, acela a astupat asemenea lui Ezechia izvoarele de apă care sunt în afara cetăţii şi a oprit râul care trecea prin mijlocul cetăţii. La aceasta l-au ajutat puterile amintite şi numitul popor adunat, adică gândurile evlavioase ale fiecărei puteri. Și sufletul, făcând aşa, a biruit şi a ruşinat, prin mâna lui Dumnezeu, puterea vicleană şi tirană, pornită împotriva lui, omorând la poruncă dumnezeiască, prin raţiunea destoinică să distrugă patimile, ca printr-un înger, o sută opt zeci şi cinci de mii din ostaşii ei. Iar acest număr, în deprinderea păcatului, a pătruns în cele trei puteri ale sufletului, în chipurile sensibile, ca şi lucrarea simţurilor îndreptată spre ele.

          Prin urmare mintea, care vrea să risipească prin cunoştinţă ispitirile nevăzute, nu trebuie să se ocupe nici cu contemplaţia naturală, nici altceva să nu facă în vremea atacului dracilor vicleni, ci numai se roage, să-şi îmblânzească trupul cu osteneli, să stingă cu toată sârguinţa cugetului pământesc şi să păzească zidurile cetăţii, virtuţile.” Darurile Sf. Botez ne îmbie, lăuntric prin conştiinţă, şi dinafară din cuvântul Bisericii, la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Lucrarea poruncilor, care păzesc viaţa curată şi dau viaţă celui ce le împlineşte, tocmai slujba aceasta o are: dezgroparea comorii, sau deşteptarea puterilor sădite în noi la a doua naştere, trezirea la viaţa cea după Hristos şi Duhul Sfânt. Că Dumnezeu se găseşte în poruncile Sale şi prin porunci vine la noi şi pe noi ne strămută în Sine; precum şi întors: prin fărădelegi se strecoară vrăjmaşul şi ajungem de-o asemănare cu el. Deci, cei ce ajung hotarul morţii în nelucrarea poruncilor nu se vor mântui, ca unii ce n-au aflat comoara, ba şi talantul de negustorie l-au îngropat în pământ.”

*

          ,,Sărbătoarea fânului”. De aproape patruzeci de ani propoveduiesc în pustiu! De primăvara până toamna, câțiva enoriași ai noștri, fie că au, fie că nu au treabă, își găsesc de lucru Dumineca! De-ar sta toată săptămâna tolăniți la umbră, dar Dumineca trebuie să facă ceva! Musai! Altfel nu se simt bine, nu le tihnește nici mâncarea, nici somnul în cursul săptămânii. Dumineca au sporul cel mai mare! Nichipercea pune umărul, se opintește și treaba se isprăvește! Respectivii trăiesc un sentiment de mulțumire, de bine, de satisfacție, de victorie, când lucrează Dumineca. Parcă ar vrea să spună celorlalți: ,,Vedeți ce curajos sunt eu? Nu mi-e frică nici de Dumnezeu!” La biserică am vorbit de nenumărate ori despre importanța Duminecii, numai că nu cei care vin la biserică batjocoresc cele sfinte, ci alții, care nu vin la biserică nici în ziua de Paști!

          L-am atenționat pe unul, care lucra de zor Dumineca, că e păcat să batjocorească cele sfinte.  Mi-a răspuns, rânjind: ,, – Ha, ha, părințele, știu că vă ocupați cu folclorul! O vorbă din bătrâni zice, că fânul n-are sărbătoare!” A trebuit să recurg și eu la folclor și i-am răspuns ca atare: ,, – Tot din bătrâni ne-a rămas și o legendă cu tâlc. Ea spune că într-o Duminică dimineața Dumnezeu s-a uitat peste pământ, să vadă ce fac creștinii Lui. Și-a oprit privirile asupra unui sat. Toți erau la biserică, afară de unul, care ședea pe o bancă la poartă și răsucea un pai pe deget. S-a mâniat Dumnezeu și în momentul acela degetele creștinului s-au uscat! E tot din bătrâni! Aș adăuga, însă, porunca lui Dumnezeu, a patra din Decalog, care spune așa: ,,Adu-ți aminte de ziua odihnei, ca s-o sfințești. Lucrează șase zile și-ți fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a șaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău; să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine. Că în șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele, iar in ziua a șaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a șaptea și a sfințit-o” (Ieș., XX, 8-11).  În afară de aceasta, pentru noi, creștinii, Dumineca este Ziua Învierii Domnului Iisus Hristos. Altfel spus, fiecare Duminecă este o repetare a Sfintelor Paști!”

          Este dureros și revoltător, ca niște creștini botezați în numele Sfintei Treimi să lucreze într-o veselie în dumineci și sărbători religioase, dar să nu miște un pai în ,,sărbătorile băbești”, fie că e ,,marțea trăsnetului”,  fie ,,joia iepelor”, ,,marțea lupilor sau a urșilor” etc.

          În Sfânta Scriptură Îl întâlnim pe Mântuitorul la un moment dat mergând pe malul mării. Aproape de țărm era o corabie pescărească. Niște oameni, pescari de meserie, se străduiau să pescuiască. Asta făcuseră de mici, asta făcuseră părinții, moșii și strămoșii lor. Din pescuit trăiseră. Mântuitorul le-a cerut ceva de mâncare. Pescarii I-au răspuns: ,,- Nu avem, căci toată noaptea ne-am chinuit și n-am  prins nimic!” Atunci Domnul Iisus le-a spus: ,, – Aruncați mreaja de-a dreapta corăbiei și veți afla!” Și ei au făcut așa și nu puteau să mai tragă mreaja de mulțimea peștilor. Nu vi se pare că cei care batjocoresc Dumineca și celelalte Sărbători Creștinești, pe care le găsim scrise cu litere de foc(roșii) în calendar se aseamănă cu acei pescari, care toată noaptea se chinuiseră și nu prinseseră nimic? Știți de ce nu prinseseră? Fiindcă fuseseră fără Dumnezeu! Când Dumnezeu a fost cu ei, în câteva minute au umplut corabia. Priviți-i pe cei care sunt creștini doar cu numele, cei care batjocoresc cele sfinte, inclusiv Sărbătorile Creștinești: sunt oameni muncitori, se trudesc din greu, dar parcă se zbat pe nisip mișcător, căci înainte nu mai  dau și spor nu mai au!

          Vă rog să faceți un efort și să vă amintiți de anii de dinainte de 1989. Nu era zi de Duminecă sau de altă Sărbătoare Creștinească, nu era zi de Paște, în care să nu se lucreze. În mod sistematic se profanau astfel cele sfinte, pentru ca ele să se piardă, omul să-și piardă respectul față de ele. N-a fost așa! Oamenii, în majoritatea lor, au păstrat respectul față de cele sfinte, inclusiv de zilele de Duminecă și de Sărbătorile Creștinești. Vă rog să observați, însă, și ce s-a ales din realizările ,,epocale”, clădite prin munca din Dumineci și Sărbători! Vă spun eu: praful! În zeci de ani s-au construit cu trudă grea combinate, fabrici, uzine de tot felul și câte altele. Astăzi li se mai păstrează doar amintirea sau ruinele! Cui a folosit?

          Să nu vă amăgiți de faptul că cei ce batjocoresc zilele de Duminecă și celelalte Sărbători Creștine rămân vii și nevătămați, continuând să-L sfideze pe Dumnezeu cu ,,curajul” lor. Vă spun doar ce-a spus Mântuitorul: ,,Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui!” Mai multă bunătate de atât ce mai vreți? Da, dar și această răbdare a lui Dumnezeu nu e nesfârșită. Vă amintesc în acest sens un alt cuvânt din Biblie: ,,Dumnezeu nu se lasă batjocorit!”

          Eu, ca preot și creștin, nu am nimic cu cei ce batjocoresc Duminica și Sărbătorile Creștinești. Nu-i urăsc, nu-i disprețuiesc, ci, dimpotrivă, îi respect. Eu îmi fac datoria să le spun ce e bine și ce e rău din punct de vedere religios. Și Mântuitorul le-a spus la fel Ucenicilor Săi. Majoritatea, adică unsprezece, L-au ascultat, dar unul, Iuda, nu L-a ascultat, ci dimpotrivă. Știți ce-a urmat!

           Așadar, vă rog să rețineți, că nu există nici o ,,sărbătoare a fânului”, a lemnelor, a bălegarului, a cocenilor, a viei, iar Dumineca și Sărbătorile Creștinești sunt valori sfinte, cu care nu trebuie să ne jucăm și pe care nu avem dreptul să le profanăm! O zi a judecății va veni pentru fiecare, mai devreme sau mai târziu. Lui Dumnezeu nu-I vom face cu ochiul la judecată, indiferent cât de ,,puternici” sau de ,,șmecheri” am fi aici pe pământ!

         Cine are urechi de auzit, să audă!

*

         Folclor din Mehedinți(LXX). Continuăm să redăm rânduiala nunții, așa cum ne-a relatat-o la 18 iunie 1974  Stănescu P. Victor(născut 1918) din satul Stănești, de sub Munții Mehedințiului:

        Arcușul unui viorist este pus lângă voal, jos, pe covor. Mirele ia arcușul și, cu ajutorul lui, îi pune miresei voalul pe cap. Ea scutură capul și voalul cade. Gestul se repetă a doua oară. A treia oară pune nașa mâna și voalul rămâne pe capul miresei. Nașa împodobește apoi mireasa, o ,,însovonește”. Se scoală nuntașii de la masă și încep hora. Mirele ia mireasa și se prinde cu ea în horă. Mireasa rămâne apoi cu fetele în curtea casei. Mirele se-ntoarce în tinda casei și soacra îi pune un peșchir la gât. Dacă soacra mai are copii, o descheie mirele la gât și-i pune bani în sân. Dacă soacra nu mai are copii, ginerele o apucă de ciupag(cămașă) și trage până se rup nasturii de la cheotoare. În acest caz nu-i mai pune bani în sân. Soacra îi dă ginerelui o ulcică cu apă, pe care ginerele o sparge de scară.

        Nunta pleacă spre biserică.

        La cununie, când se cântă ,,Paharul mântuirii”, mirele și mireasa încearcă să se calce pe picior reciproc. Cel care va reuși să calce pe celălalt, acela va domina în  viața de familie, acela va fi coarda întâia în luarea deciziilor. Mireasa trebuie să țină în gură o frunză verde sau o petală de floare, pentru a rămâne tot tânără. După ce se termină cununia, în fața bisericii, nuntașii fac horă și o învârtesc de trei ori. Când se apropie de casa ginerelui, acesta fuge înainte. Aruncă o pâine în podul casei. Soacra mare așteaptă nunta la poartă. Ginerele revine alături de mireasă. Când nuntașii ajung la poartă, soacra leagă pe mire și mireasă cu un peșchir, aceasta amintind de logodna dacică. Intră cu toții în curte. În fața casei se află o masă mică, rotundă, cu trei picioare. Pe masă se află o azimă, un caier de lână, un pahar cu vin și un ou. Soacra sărută mireasa, o ia de mână și o duce la măsuță. Mireasa trebuie să se urce pe măsuță cu picioarele și să ocolească de trei ori. Nu trebuie să se răstoarne masa, să se verse vinul și nici să se spargă oul sau să cadă de pe masă. La fiecare rotire se oprește și, cu vârful piciorului, atinge ușor paharul și varsă puțin vin din el. Răsturnarea paharului e semn rău pentru viitorul familiei nou înființate. După acest ritual, nașa ia pâinea de pe măsuță, o frânge în două deasupra capului miresei, apoi o împarte fetelor care se află de față. Oul îl trece miresei prin sân, ca să nu aibă dureri la naștere.  Soacra intră cu mireasa în casă, o duce la vatră și o pune să apuce zălarul cu mâna. Zălarul era lanțul care cobora de la gura hornului până deasupra vetrei și de el se atârna căldarea deasupra focului. Vine apoi nașa în casă și-i face miresei conciul. Bradul ginerelui se face a doua zi furcă de tors și mireasa trebuie să toarcă un fir.

*

        File de jurnal – 14 apr. 1981. ,,Seara am plecat spre București. Până la Malovăț m-am dus cu Luca Dumitru(al lui Iancu). Lucrează la abator. Mi-a relatat anumite aspect din munca dumnealui. În abatorul din Severin se sacrifice zilnic până la 2.800 porci, fără a mai vorbi de alte specii. De la el se alimentează județele Mehedinți, Dolj și Caraș-Severin. Pentru necesitățile interne rămâne puțină carne. Cea mai mare cantitate, în special cea de calitate superioară, este trimisă peste graniță, ,,la americani”. Porcii se ucid prin electrocutare, iar bovinele prin lovire cu ciocanul.

       La Malovăț, cât am așteptat autobuzul, am asistat la câteva scene ce se petreceau în bufetul comunal. Se vedea prin geam ca la televizor. Bărbați, femei și copii, într-un nor de fum și un zgomot infernal, beau, vociferau, râdeau etc. E oribil să vezi femei ieșind din cârciumă clătinându-se, duhnind a băutură și rânjind absent(…).”

*

Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare astfel: Doamna Omir Lucreția din București, fiică a satului Malovăț: încă 300 lei; Doamna Anca Gheorghescu din Canada: 200 lei; Domnul Marin Stănciulescu din  Tr. Severin, fiu al satului Bârda: 100 lei; Doamna Filip Cornelia din Tr. Severin, Doamna Crăciunescu Valeria și Domnișoara Nisioi Mihaela, amândouă din Câmpulung-Moldovenesc(SV): câte 50 lei;

La 30 iunie, situația contribuției de cult  pe 2015 se prezintă astfel: în Bârda au achitat 93,91%; în Malovăț au achitat 95,41%. La nivel de parohie au achitat: 94,94%. Este o situație excepțională. Menționăm că în parohia noastră serviciile religioase sunt gratuite, iar contribuția de cult este la aprecierea credincioșilor, după principiul: fiecare dacă vrea și cât vrea. Preotul stă la dispoziția tuturor, indiferent dacă au achitat sau nu ceva pentru contribuția de cult, 24 de ore pe zi și 365 zile pe an. În rest, e liber!

Mulțumim cordial tuturor celor ce auajutat parohia noastră, ori au achitat ceva pentru contribuția de cult. Dumnezeu să le răsplătească!

*

În cursul lunii iunie  s-a donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 7 Iun. (Malovăț): 200 pâini; 14 Iun.(Bârda): 100 pâini; 21 Iunie(Malovăț): 200 pâini; 28 Iunie(Bârda):  100 pâini;  29 Iun.(Bârda): 50 pâini. Așadar, în luna iunie s-au donat 650 pâini. Copiilor participanți li s-au donat și ciocolate.

*

Plăți.  În această perioadă, parohia noastră a făcut câteva cheltuieli mai mari, astfel: 550 lei pentru văruirea bisericii din Bârda; 640 lei pentru pâinea donată în mai; 100 lei transport cărți de la Craiova; 128 lei curentul electric; 110 lei pentru mocheta de la biserica Bârda; 200 lei pentru colete la poștă, cât și altele mai mici.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Umbra colonelului, în ,,Națiunea”, București, 2015, 6 iun., ediție on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Cârtițele Plevnei, în ,,Națiunea”, București, 2015, 18 iun., ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Puterea Duhului, în ,,Omniscop”, Craiova, 2015, 19 iun., ediție on-line(http://www.omniscop.ro); Rusaliile – singura sărbătoare din timpul anului dedicată doar Sfântului Duh, în ,,Națiunea”, București, 2015, 23 iun., ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Lucrul ardelenesc și lucru oltenesc, în ,,Națiunea”, București, 2015, 25 iun., ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Sfântul de la Ipotești, în ,,Națiunea”, București, 2015, 26 iun., ediție on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); în ,,Omniscop”, Craiova, 2015, 26 iun., ediție on-line(http://www.omniscop.ro);  ,,Scrisoare pastorală” – 303, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia-Mare(MM), 2015, 28 iun., ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); In memoriam: Emilia Comișel, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXV(2015), nr. 6425(27-28 iun.), p. 5; ,,Scrisoare pastorală” – 302, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 2015, 1 iul., ediție și on-line(http://www.observatorul.com);

*

Lucrări la biserică. Unul din creștinii noștri din Bârda, care zăbovesc mai mult pe la cârciumă, a trecut într-o noapte pe lângă gardul bisericii. S-a simțit obosit și s-a rezemat de gard, ca să se odihnească. Vrednic din fire, ca să nu stea degeaba, a lovit cu muchea toporului în stâlpul și în plăcile de beton armat, până când a reușit să lase în loc de gard un păienjeniș de bare metalice. Poate că dacă bătea cu capul, reușea să le rupă și pe acelea!

Zilele trecute, câțiva oameni de bine din sat, respectiv Bufanu Dumitru, Stoichină Dumitru, Rolea G. Aurel, Mema Mihai, Mema Sergiu și Ivașcu Domnica au scos din pământ cu multă greutate resturile stâlpului și ale plăcilor deteriorate, au făcut alte gropi, au plantat alt stâlp, au turnat beton în jurul lui, au pus alte plăci de ciment în locul celor vechi, ba chiar le-au și văruit, așa încât porțiunea refăcută să semene întru totul cu restul gardului.

Le mulțumim frumos pentru tot efortul făcut!

Am mai avea câțiva stâlpi și câteva plăci de rezervă… Nu se știe când trebuie!

*

Botezuri. Înmormântări. În ziua de 20 Iun. am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Nistor Ana-Gabriela, fiica Domnului Nistor Florin-Gheorghe și a Doamnei Nistor Elena din Malovăț. Să le trăiască! În ziua de  23 iunie am oficiat slujba înmormântării pentru Almichi Ilie(68 ani), iar în ziua de 30 iunie pentru Oproiu Marin–Nină(63 ani), amândoi din Malovăț. Dumnezeu să-i ierte!

*

       Excursii. S-a completat lista pentru excursia – pelerinaj la Mânăstirea Prislop din Jud. Hunedoara. Se va face joi, 9 Iulie, cu trecere pe Valea Jiului, prilej cu care se va vizita și Mânăstirea Lainici.

        Vineri, 17 Iulie, are loc la Godeanu(MH), pe locul unde se va construi Mânăstirea Godeanu, slujbă arhierească de Ciumarcă. Am început înscrierile. Costă 15 lei/persoană.

*

Program. În cursul lunii Iulie avem următorul program de slujbe: 4 Iul. (Bârda-Malovăț); 5 Iul.(Malovăț);  11 Iul.(Malovăț-Bârda); 12 Iul(Bârda); 18 Iul.(Bârda-Malovăț);  19 Iul.(Malovăț), 20 Iul. (pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 25 Iul.(Bârda-Malovăț);  26 Iul.(Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la școală, acasă ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

                                      Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

by

Referinţă Bibliografică

Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XIV(2015), nr. 304(16 – 30 Iunie)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 17 iulie 2015