MILANO (I)

N-am repetat greşeala de la Bologna. Am ales casa temporară lângă Stazione Centrale pentru cele cinci zile programate în noua raită prin U.E. Doar cu buletinul ! Hotelul, lângă gara principală, constituie baza ideală pentru deplasările prin împrejurimi. Conform planificării riguroase de acasă. De acasă…

Mai văzusem Milano, pe fugă, într-un sfârşit de noiembrie cu frunze ruginii inundând străzile. Un oraş pe care agenţii de turism îl recomandă, în special, pentru shoping. Aşa şi pare, dacă te învârţi doar în jurul galeriei comerciale din stânga Domului. Magazine peste magazine, branduri arhicunoscute pe toate paralele şi merdianele planetei, ceea ce creează o adevărată isterie pentru orice femeie dornică de aliniere la noile tendinţe. De mii de ani, mai ales după ieşirea din peşteri, tendinţele se schimbă de la anotimp la anotimp, dar tonul noilor trend-uri se dă doar din câteva locuri. Cel mai fierbinte fiind pe paralela 48°51′24″ N, meridanul 2°21′3″ E, la concurenţă acerbă cu paralela 45°28′ N, meridanul 9°10′ E. Unde tocmai coborâsem din înaltul cerului. Albastru. Pe Linate la 7,2 km de Corzo Venezia.

Încă din Evul Mediu, scriu istoricii, Milano devenise unul dintre cele mai puternice oraşe ale Italiei. Noua Atenă era condusă de familiile Visconti şi Sforza, care au lăsat urme vizibile în întreaga regiune lombardă. Azi, milanezii depăşesc 1,3 milioane de indivizi. De toate etniile. Auzi româneşte la mai tot pasul! Şi când te gândeşti că, pe la începutul secolului trecut prin Bucureştiul iubit şi alte localităţi ale României, auzeai des parolele italienilor! Asta-i viaţa! Dar nu pentru croitoresele sau croitorii din Quadrilatero, nume dat zonei cu case de modă şi magazine de lux, m-am deplasat, cu ardeleanca, în marea metropolă a modei mondiale. Cel puţin eu! Cu Armani făcusem, deja, cunoştinţă,

în oraşul de pe Dâmboviţa. Cu preţuri la fel de interesante!

Lângă galeria şi zona cu sclipiciuri, tronează de ceva secole cea mai extravagantă catedrală gotică, Duomo di Santa Maria Nascente, verigă importantă a lanţului energetic spiritual al Terrei. Brusc, mi-amintesc că abia după o mie de ani, de la debutul proiectului realizării protecţiei spirituale a Europei, îndrăznim şi noi, ca naţiune, să întregim lanţul energetic cu veriga lipsă. Catedrala Neamului. Se va ridica oare blestemul ce apasă de secole bipezii din spaţiul carpato-danubiano-pontic ? Vom simţi asta în 2018, când însuşi papa de la Roma şi alţi lideri religioşi ai lumii vor fi prezenţi la târnosirea catedralei neamului românesc din Grădina Maicii Domnului. De care mulţi şi-au bătut joc. Cu contribuţia băştinaşilor guralivi şi veşnic cârtitori.

Datorită lui Napoleon, încoronat rege al Italiei chiar în Domul din Milano, în 1796, care a ordonat finalizarea ei, putem admira azi cele 3.400 de statui, 135 de turnuri şi 96 de capete de balaur (garguie cu rol de protecţie contra duhurilor malefice). Se situează în

Top 3 construcţii religioase, cu cei 157 m lungime şi 301 m lăţime, unde pot fi adăpostiţi peste 40.000 de credincioşi. Aici se afla mormântul de marmură al lui Giacomo de Medici, precum şi cel al sfântului Carol Borromeo, cel mai mare binefacător al Domului din Milano. De fapt, pe romani, ca şi pe daci, i-au călcat tot felul de migratori, aşa că italienii de azi, nu prea mai sunt înaintaşii lor! O diversitate, de tradiţii, obiceiuri şi culte religioase, întâlneşti peste tot în cizmă. Nu e de mirare că Milano are propriul rit catolic numit ambrozian, dar aici se practică şi budismul, iudaismul, islamismul sau protestantismul.

Am ajuns, spre seară, în piaţa supraglomerată de tehnologie audio-video, cu o scenă imensă pe care urma să aibă loc un mega concert. Deja, cohorte de fani alergau după vedetele ce urmau să evolueze. Vedete ce îşi făceau de lucru prin Galeria Vittorio  Emanuelle II, un pasaj superb amenajat în 1865, de fapt o capodoperă belle-epoque, pe care ambrosiani o numesc salotto (salonul oraşului). Din cauza lor, paşnicii porumbei stăteau spectatori la înălţime pe ziduri şi pe falnica statuie a regelui Victor Emanuelle II (1896 – sculptor Ercole Rosa). Joaca cu ei a avut loc într-o frumoasă dimineaţă de iunie.

Traversăm galeria pentru a-l saluta pe maestrul Leonardo da Vinci, ce ne invita să vizităm celebra pinacotecă Brera cu realizări ale reprezentanţilor şcolilor veneţiene şi lombarde, din care se detaşează Pieta şi Iisus Mort. Am avut, totodată, prilejul de a revedea o bună parte din invenţiile tehnice ale enciclopedicului da Vinci.

Cum nu reţinusem din iarnă bilete, am trecut uşor pe lângă Scala (1778 – cu 2.800 de locuri), unde Mozart a compus trei din celebrele sale opere. Aici au fost şi premierele operelor lui Verdi, care se odihneşte în Casa di Riposo per Musicisti, precum şi ale lui Bellini, Donizetti, Rossini. Hai-hui pe străzile din jur. Luna, tot mai plină, ne urmărea protectoare printre teii cu parfumul lor inconfundabil. Atmosfera de sărbătoare plutea în aer şi îmi crea o stare euforică. A doua zi era Ziua Republicii ! Italiene. La câţiva paşi apar zidurile din caramidă roşie ce adăpostesc Castello Sforzesco. O masivă fortăreaţă medievală din secolul al XIV-lea, azi sediul ideal pentru patru muzee: Galeria de artă, Muzeul de arte frumoase, Muzeul Instrumentelor muzicale şi, bineînţeles, nu putea lipsi, ca peste tot în Italia, cel cu exponate arheologice. Urma să revenim pe lumină. Acum, doar spiritele bune erau cu noi ! Şi voia bună!

Revenim, târziu în noapte, în Piazza Duomo. Concertul se sfârşise, iar pe Palazzo Reale erau proiectate imagini grandioase din istoria locului. Cu o sonorizare similară cu cea de la concert. Una din aripile palatului adăposteşte Museo del Duomo, pe care l-am vizitat după revederea în interior a măreţei catedrale. Muzeul cuprinde elemente care îţi arată cum a fost concepută şi ridicată masiva construcţie plus numeroase obiecte de artă şi cult creştin. La intrare am primit, paranormal, două tichete cărora nu le-am dat importanţă. Abia când am ajuns la capătul traseului am intrat în cafeneaua muzeului, unde surpriză, aveam free, datorită tichetelor date aleator la intrare, câte un degetar de cafea expresso. Cum se anunţa o zi plină, am zis că nu mai strică una în plus faţă de cea de la micul dejun. Americana ! La nivelul cănii. Nebănuind că voi adormi pe la trei a.m.!

N.B. Târziu, în noapte, ne îndreptăm de la metrou, prin parcul gării, spre hotel. Mulţi semeni se pregăteau pentru odihna de noapte în culcuşurile amenajate pe gazon. Unul dintre ei, care vorbea la telefon cu ţara, m-a făcut să ciulesc urechea – Da, dragilor, sunt bine !… Tocmai mă pregătesc să mă culc. Nu va faceţi griji, e bine! Ai grijă de copii! Cel mare să nu lipsească de la şcoală! Unde ai ajuns, Românie?

***

MILANO (II)

Documentarea de acasă îmi spune, negru pe alb, că tramvaiul clasic, introdus la Milano în 1920, mai circulă pe străzile metropolei păstrând acea imagine a oraşului de altădată. Cele 19 linii de tramvai însumează o lungime de 1600 km. Da, da, o mie şase sute de kilometri ! Pe lângă metrou, autobuze, troleibuze. Toate cu aer condiţionat! Cu excepţia celor de epocă. Aţi notat, domnule primar Oprescu! Uşor penal, aflăm pe surse! La Milano. Mai notaţi! Nu am văzut copaci schilodiţi la Milano, copacii, mereu tineri plini de frunzele dătătoare de oxigen îi întâlneşti peste tot, mai puţin în Piaţa Domului. Explicabil! Pe cei de talie mai mică îi vezi pe clădiri şi în balcoane împreună cu o vegetaţie ce inundă balcoanele. Benzile speciale, pe care le întâlneşti peste tot, sunt utilizate numai de transportul în comun ceea ce face ca deplasarea să fie rapidă în orice zonă a oraşului. În centru toate străzile sunt pietonale, doar maşinile poliţiei se strecoară discret cu viteze de melc.

Casandrele afirmă că oraşul a sacrificat arta în favoarea modei şi finanţelor de vârf. Parţial se confirmă. Printre magazinele de firmă şi turnurile de birouri sunt, însă, multe obiective pentru care merită să zbori până la Milano. După Duomo paşii te îndreaptă spre celebra Cina cea de Taină, capodoperă a lui Leonardo da Vinci, aflată în fosta sala de mese a monastirii Santa Maria de la Grazzie. Restaurată, fresca şi-a cam pierdut aerul de multiseculară. Poate greşesc! Sau poţi vizita Muzeul Poldi-Pezzoli, gazda unor colecţii (tablouri, covoare, ţesături arme, tacâmuri, ceasuri, bijuterii, porţelanuri şi mobilă) donate oraşului de aristocratul cu acelaşi nume în 1879 sau Muzeul Bagatti Valsecchi, găzduit într-un palat, copie renascentistă, cu interioare decorate cu lucrări originale sau copii convingatoare din secolul al XIX-lea.

Biserica Sant’Ambrogio, Bazilica Martirilor, ridicată între 379 şi 386, este una dintre cele mai vechi biserici din Milano. În 1099 a fost reconstruită, planul initial fiind păstrat, inclusiv un portic cu numeroase arcade de la intrare. Mi-a plăcut mult şi micuţa San Babila. Milano se remarcă şi prin numărul mare de universităţi şi instituţii de învăţământ superior. Academia de Artă Brera, Conservatorio Superiore G. Verdi di Milano, Scuola Politecnica di Design, Instituto Marangoni, Politecnico di Milano, Università Bocconi, Università Cattolica del Sacro Cuore, Università C. Cattaneo, Università Statale, Università Vita-Salute San Raffaele etc. etc…

Presa este reprezentată prin influentul Corriere della Sera. Analizele jurnaliştilor lor, profesionişti, dau insomnii multor dintre cei vizaţi în articolele lor. Sportul este la el acasă. Milano şi provincia Lombardia şi-au depus candidatura pentru Jocurile Olimpice de Vară din 2020. Municipalitatea a mai găzduit, în plan sportiv, Cupa mondială FIFA în 1934 şi 1990, precum şi Campionatul European de Fotbal UEFA în 1980. Nu mai vorbesc de fotbal. AC Milan şi Internazionale Milano spun totul ! Chiar şi pentru afoni. San Siro e templul fotbalului italian. Cine nu a auzit de artiştii fotbalului Mazzola, Maldini, Meazza, Facchetti, Riva, Zenga, Donadoni, Vialli, Trapatoni sau Baresi?! Nici pentru sport nu m-am dus la Milano! Dar, nu pot să nu remarc numeroasele stadioanele şi spaţii multifuncţionale puse la dispoziţia milanezilor. Non stop.

Mi-am zis, dacă tot sunt într-un oraş de fiţe, hai să vedem şi periferiile. Abia acolo îţi dai seama de amprenta civilizaţiei. Prin centru, mai toţi dau câte un var, mai pun o bancă, marchează străzile etc., neglijând perifieria. Am prins acest obicei „turistic” la Madrid, unde am ajuns în asemenea zone cu prilejul înfiinţării celor patru biblioteci publice pentru românii emigranţi şi, mai ales, pentru copiii lor. Ca să nu-şi uite limba şi ţara de origine. Găzduite în filiale ale Bibliotecii Publica Madrid, cu suprafeţe de câteva mii de metri pătraţi. Fiecare. La Bucureşti, nici dacă le aduni pe toate la un loc, nu ajungi măcar la biata mie de m². Şi vrem să evoluăm ? Cu o firavă infrastructură cultural-educativă niciodată? Never! Никогда!

Coborâm la trenul galben fără cai. Calculul meu dă greş şi vedem chiar periferiaperiferie, în loc de Porta Genova, care apărea marcată că fiind o zonă de agrement. Cum diferenţa era doar de o staţie de metrou, o luăm a piede spre obiectivul propus. Mergem şi mergem. Mă aşteptam la o mare aglomerare de blocuri. Nici gând. Spaţii largi, pline de spaţii de joacă cât un teren de fotbal, pline de copaci, teii făcându-şi de cap cu miresmele sale. Repet. Ceea ce te frapează la Milano, ca şi la Madrid, sunt

grădinile suspendate. Mai toate construcţiile au acoperişul şi balcoanele invadate de adevărate grădini cu copaci de talie mică şi tot fel de plante. Arhitectura blocurilor este cât mai diversă şi se integrează perfect în mediul natural. Afişajul este discret, cel pe suport hârtie fiind aproape inexistent. Nu am văzut stâlpi acoperiţi cu „Săpăm puţuri”…  „Închiriez garsonieră2… „Pierdut câine”…

În zona centrală, dar şi la perfierie reclamele, afişele, unele de dimensiuni de neimaginat, sunt tot mai mult de ultimă generaţie. Ajungem la locul mult promovat în ghidul Milano. Ardeleanca se aştepta la ceva de genul Cartierul Latin parizian. Nici pe departe ! Lume multă, gălăgie, străzi pline cu mese, dar nu se simţea aerul de vacanţă. Era ceva obişnuit, pentru omul care se întorcea acasă după serviciile oferite marelui oraş sau prin fabricile milaneze. Am tot mai mult certitudinea că prin Europa spaţiului Schengen, spre care tot jinduim, nu prea se mânâncă acasă. Poate micul dejun! Prânzul se ia pe la / pe lângă locul de muncă, iar cina la minirestaurantele, pe care le găseşti la tot pasul, până pe la opt-nouă p.m. Lumea se cunoaşte, dialogul se înfiripă rapid, voie bună… . Aşa e şi la periferia Milano-ului, unde cartierele de locuinţe se  termină direct în… câmp! Luăm un tramvai de epocă. Vedem părţi din Milano pe ambele laturi în lungul drum spre… Piazza del Duomo. E clar ! Nicio seară fără atmosfera perlei milaneze!

MILANO (III)

Ultima zi! A fost o zi fierbinte. La propriu şi la figurat ! Shoping în zona Galeriei. Planificarea a fost acoperită 99,99%. Cum stabilisem de-acasă. Şi împrejurimi. Cum s-a întâmplat în realitate! Ai noştri, trei romi bine mirositori, interpretau arii celebre, uluind asistenţa şi oprind circulaţia pentru minute bune pe Corso Venezia!

Conform notiţelor luate în fiece seară, au ăştia nişte vitrine, ardeleancă se deplasează cu o precizie matematică spre punctele marcate, magazine de fiţe pentru mici atenţii spre bucuria nepoţilor. Constat că aceleaşi tricou, vă rog să mă credeţi, acelaşi model, aceeaşi culoare, toate fabricate în Indonezia, diferea doar eticheta se întindea pe o plajă de preţuri de la 75 la 250 de euro! Aşa ceva, mintea mea nu poate pricepe ! Nici nu mă bag, dar măcar să am voie să comentez ?! Stau la uşa marilor magazine şi aştept liniştit ieşirea victorioasă a soţiei. Din ce în ce mai entuziastă ! Amablajele cu fel de fel de înscrisuri se tot adună ! Mai casc şi eu ochii la una, la alta şi timpul trece! Dacă mai stăteam puţin ratam şi decolare de seară spre Iancului. 37/52. M-a salvat portofelul. Gol ! Fluiera vântul ! Ei, Vântu !… Ca un măgar cu samarele de Zara, Mara, Sara… o luăm spre hotel ! Să tot faci shoping!

Un ultim duş la hotel, tot un aranjament al soţiei, apoi cu minibus-ul la aeroport, unde Air One era în pregătiri pentru… Otopeni! Paranormalul îmi dă un ultim semnal. Din cauza unui e în coada numelui companiei, cu care zburam ne-am aşezat la un alt checking. Închis. Ardeleanca grijulie, plecată la Duty Free, îmi aduce, recompensă pentru răbdarea mea la sesiunea de shoping, un ţap cu bere rece. Bine educat, duc paharul la bar, deşi mi-a atras atenţia că nu-i obligatoriu. La revenire, ochii îmi cad pe un monitor PLECĂRI. Constat, brusc, existenţa a două companii cu denumiri apropiate, singura diferenţă fiind acel e. Plus orele de plecare diferite. Şi încă o diferenţă. Esenţială. Compania la care stăteam noi tot nu deschisese. La cealaltă, cu care plecam de fapt, verificarea era pe sfârşite ! A fost răsplata îngeraşului pentru fapta bună! Noroc că trimisesem cumpărăturile cu avionul special iar formalităţile au mers şnur!

N.B. Ce poate fi mai frumos decât un apus de soare privit de pe balconul vilei tale de deasupra Bucureştilor, după ce-ai străbătut pas cu pas Nordul Italiei?! Să dai drumul la tv şi să intri instantaneu în atmosfera incediară a circului politic. Asta, după ce am venit din locuri unde tocmai se încheiase un ciclu electoral într-o anostă atmosferă. Aş zice, de priveghi. Politic. Doar cu câteva zvâcnituri ale extremiştilor. Sau poate aşa o fi normal? La noi, boborul, vrea panarame şi panaramă! Şi există, slavă Domnului! Tembelviziunile asigură raţiile cotidiene. A rividerci, Milano & Lombardia! Grazie!

––––––––––––––––-

Sergiu GĂBUREC

http://blogulluigabu.blogspot.ro

http://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3         

Bucureşti

sâmbătă, 8 august 2015

by

Referinţă Bibliografică

Sergiu GĂBUREAC – TABLETA DE WEEKEND (126): JURNAL DE VACANŢĂ: MILANO, ITALIA/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 august 2015