SF. ANTIM IVIREANUL – MITROPOLIT, CĂRTURAR ȘI TIPOGRAF

Originar din Iviria – Georgia, Sf. Antim Ivireanul s-a născut cu numele de botez Andrei.
Din fragedă tinerețe a căzut rob turcilor, care invadau deseori Georgia, timp în care a învățat arta tipografică. În majoritatea cărţilor tipărite sau traduse sunt semnate „Antim Ivireanul” sau „Antim ieromonahul, tipograful din Iviria”. A iubit țara natală şi a căutat să-i sprijine cultura, când a pus bazele primei tipografii românești, tipărind prima carte georgiană: „Evangheliarul” (1709, laTbilisi). A învățat și a vorbit, pe lângă limba sa maternă, și greaca veche, greaca nouă, turca, slava veche, dar și-a însuşit la perfecţie limba română, pe care el o numea „limba dulce românească” şi căreia i-a dat „mlădiere, putere şi lirism”.
Antim a venit în Ţara Românească din patriarhia Ierusalimului, atunci cu sediul în Constantinopol, la recomandarea Patriarhului Dositei, adresată lui Constantin Brâncoveanu. A petrecut mult timp la Bucureşti şi avea, cum arăta N. Iorga, „rolul de supraveghetor al credinţei, de organizator al silinţelor pentru cultură, de sfetnic ascultat în cele religioase”.
Dositei l-a convins pe Brâncoveanu să folosească serviciile lui Antim în planurile sale de înviorare a culturii româneşti, care coincideau şi cu planurile lui de difuzare a culturii greceşti în toată lumea ortodoxă.
Din Constantinopol, Antim a venit mai întâi la Iaşi, unde fusese înfiinţată tipografia grecească la mănăstirea Cetăţuia ( în 1680), cu cheltuiala sa. Împreună cu Patriarhul Partenie al Alexandriei a vizitat Iaşul şi pe mitropolitul Dosoftei al Moldovei, Antim a lucrat în cadrul tipografiei, sub conducerea ieromonahului Mitrofan (episcop la Buzău 1691-1702), ajutând la ornamentarea cărţilor. La Bucureşti, el şi-a început activitatea la tipografia mitropoliei înfiinţată în anul 1678, condusă de episcopul moldovean Mitrofan al Huşilor, refugiat la curtea lui Brâncoveanu. În vara anului 1691, Mitrofan este numit episcop al Buzăului, iar lui Antim i se încredinţează conducerea tipografiei de la Bucureşti, ajunsă „Tipografia domnească”.
Antim a tipărit o Psaltire „care e identică cu cartea lui Dosoftei din 1680, prezentând foarte puţine modificări”. Argumentarea adusă de Dosoftei în prefaţa Liturghierului său (din 1679 în Cuvânt), către toată seminţia rumânească pentru justificarea slujirii liturghiei în limba română este întocmai folosită şi de Antim în prefaţa Evhologhionului tipărit la Râmnic, ce cuprinde primul volum Liturghierul. Cei doi ierarhi și cărturari se găsesc astfel uniţi prin opera lor, închinată culturii şi Bisericii Ortodoxe Române. Mitrofan transferase o parte din utilajul tipografiei la Buzău, iar Antim repune tipografia în stare de funcţionare. În octombrie 1691, el scoate prima carte: „Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către jiul său Leon”.
În cei 26 de ani petrecuţi în Ţara Românească, ieromonahul Antim avea să se identifice cu aspiraţiile şi năzuinţele ţării sale adoptive, devenită a doua sa patrie, să depună toate eforturile, priceperea şi talentele sale multiple în slujirea şi ridicarea ei pe scara culturii, în eliberarea ei de sub dominaţia otomană, până la supremul sacrificiu al vieţii.
În opera lui Ivireanu se vede starea lucrurilor din Ţara Românească în jurul anului 1700.
Întinsele latifundii ale familiilor boiereşti ale Cantacuzinilor, condamnau ţărănimea aservită la sărăcie şi exploatare fiscală. La aceste cumplite greutăţi se suprapuneau şi abuzurile aparatului fiscal folosit de Brâncoveanu, corupţia şi viaţa morală scăzută.
În vremea lui Constantin Brâncoveanu, numărul birurilor se ridicase la patruzeci şi două, iar cei care nu puteau plăti, fugeau de pe moşii. El critica fără menajamente, de la înălţimea amvonului celor două catedrale, de la Târgovişte şi de la Bucureşti, în vestiDidahii, cu dorinţa de a le îndrepta, căci „într-acel jug ce trageţi voi, trag şi eu”.
Epoca lui Brâncoveanu reprezintă punctul culminant al unei evoluţii de două veacuri, unde se încrucișează două influenţe: una venită din Occidentul catolic şi romanic ( influenţa italiană), iar alta venită din sud-răsăritul ortodox (influența grecească).
În acest timp, Ţara Românească ajunge focul divin, din care radia lumina culturii în tot Orientul ortodox, aflat sub apăsarea musulmană.
În artă, arhitectură și pictură, epoca aceasta a creat un stil propriu – stilul brâncovenesc.

Mitropolitul Antim Ivireanul – drumul sfințeniei

Antim Ivireanu a strălucit ca nimeni altul în Ţara Românească și își dedică întreaga lui viaţă, tipografiei, find cel mai mare tipograf al culturii române medievale.
A tipărit sau a supravegheat imprimarea a 64 de cărţi și lucrate de el 38 de volume.
Antim are 4 lucrări ale lui, la zece le-a scris predosloviile, pentru cinci a întocmit versurile, la şase a scris cuvântul de iertăciune de la sfârşit, iar şase cărţi sunt traduse de el în limba greacă. Şase volume au fost tipărite cu cheltuiala lui Antim, cinci cu blagoslovenia sa, iar zece, date de pomană cititorilor. Cea mai reprezentativă este „DIDAHII” – carte de învățătură pentru credința în Hristos și îndemnul către Cuvântul Domnului
„Aceasta am zis când m-am făcut mitropolit.”
„Veniți după mine și vă voi face pescar de oameni.” – Matei 4: 19
https://adria74.files.wordpress.com/2008/09/antimivireanudidahii.pdf
După cuprins, tipăriturile lui Antim se grupează în: cărţi pentru întărirea Ortodoxiei şi combaterea calvinismului şi a catolicismului, de slujbă bisericească, de îndrumare religioasă şi filosofică şi cărţi populare.
O altă lucrare lăudabilă a marelui ierarh a fost înființarea de școli pentru copiii celor săraci în care învățământul era fără plată.
Sfântul Părinte Ierarh Antim priveghea cu osârdie și fără de lene, ziua și noaptea și în tot ceasul, pentru folosul tuturor de obște, învățându-i și îndreptându-i pe toți cu frica lui Dumnezeu pe calea cea dreaptă. Podoabă a cărturarilor și dulce grăitor al înțelepciunii dumnezeiești în graiul românesc, Sfântul Ierarh Antim a adăpat poporul însetat de credință prin cuvântul său de învățătură, lăsând Bisericii noastre marele tezaur literar și teologic cuprins în Didahiile și predicile sale.
După criteriul nevoilor, aceste opere au căutat să răspundă cerinţelor lăuntrice ale neamului românesc şi problemelor externe ale ţării. Strădaniile domnitorului şi ale neobositului mitropolit urmăreau să aducă în cuprinsul graiului şi al cugetării româneşti marile valori ale gândirii timpului, îndeosebi pe cele religioase. Prin ele se deschid larg căile traducerilor, înnoirii culturii şi şlefuirii limbii. Prin cărţile româneşti date la lumină, Ierarhul și Mitropolitul Țării Românești – Antim Ivireanul – a pus temeliile vechii limbi bisericești.
Tălmăcirile în româneşte ale Mitropolitului Antim au subminat în mare parte curentul slavon, predominant în cancelarii şi în Biserică până în pragul veacului al XVII-lea, şi apoi pe cel grecesc de la curţile Cantacuzinilor şi ale lui Brâncoveanu. Antim Ivireanul a iubit cu împătirnire tiparul şi solul său: cartea. Le-a închinat vistieria darurilor sale. A practicat acest meşteşug sub toate aspectele şi s-a pregătit pentru toate măiestriile pe care le cere. Despre tipar şi roadele lui are această înaltă părere: „Slăvitul meşteşug al tipografiei să nu fie folosit împotriva Bisericii şi Legii, ci pentru folosul ţării”.
Între anii 1694-1701, pentru meritele sale dovedite ca tipograf şi ieromonah, Antim avea să fie mutat la Snagov ca egumen, unde, „pe lângă treburile de gospodărire a domeniilor mănăstirii, a pus bazele unei mari tipografii, cu posibilităţi de imprimare în mai multe limbi. Aici, Antim a iniţiat o şcoală de imprimerie, „care a împământenit pentru totdeauna acest meşteşug la noi”. În ea s-au format cei trei mari conducători de tipografii de mai târziu: Mihail Ştefanovici (sau Iştvanovici), Gheorghe Radovici şi Dionisie Floru. De la ei au deprins meşteşugul numeroşi tipografi întâlniţi în tot veacul al XVIII-lea, la Bucureşti, la Râmnic şi la Buzău. La Snagov au fost tipărite 14 cărţi: 7 în limba greacă, 4 româneşti, una slavonească, una greco-română, una greco-arabă. Cea mai mare parte a utilajului, inclusiv turnarea literelor, a fost construită de mâna sa.
Pentru virtuțile și viața sa curată, a fost ales mai întâi stareț la Mănastirea Snagov, apoi episcop la Râmnic și nu mult după aceea, Mitropolit al Țării Românești. Cu ajutorul și harul lui Dumnezeu cel Atotputernic, cu blândețe și necruțând nici o osteneală, și-a păstorit clerul, călugării și credincioșii, cărora le-a ridicat noi sfinte lăcașuri sau le-a înnoit pe cele stricate de vreme. Mărturie despre această lucrare stă ctitoria sa – Mănăstirea Antim din București – cu hramul Tuturor Sfinților pe care, cu darurile pe care i le-a hărăzit Dumnezeu, a zidit-o, împodobind-o cu alese sculpturi și a înzestrat-o cu tipografie.

Pilde ale nădejdii, credinței și dragostei – Sf. Ier. Antim Ivireanul

Precum nu este cu putinţă a trăi cineva pe pământ fără de hrană trupească, fără îmbrăcăminte şi fără somn, aşa nu poate trăi nici fără aceste trei bunătăţi care sunt credinţa, nădejdea şi dragostea.

Nădejdea este o îndrăzneală adevărată către Dumnezeu, dată în inima omului din dumnezeiasca strălucire, ca să nu se deznădăjduiască niciodată de darul lui Dumnezeu, ci să fie încredinţat că va lua, prin pocăinţă, iertarea păcatelor şi orice altă cerere trecătoare sau veşnică.
Nădejdea este de două feluri: una bună şi alta rea.
Bună este aceea când nădăjduieşte cineva la Dumnezeu să se mântuiască, sau alt bine ce voieşte să facă, cum zice David: Cel ce nădăjduieşte spre Dumnezeu, mila îl va înconjura (Ps. 31.
Nădejdea este rea când nădăjduieşte cineva în om să-i facă vreun bine sau vreo îndemnare la lucrurile cele trecătoare ale lumii. Această nădejde este mincinoasă şi deşartă, cum zice iarăşi David: Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor, întru care nu este mântuire (Ps. 145, 3).

Dragostea este o unire a multora într-aceeaşi cale către Dumnezeu şi vârf al tuturor bunătăţilor.
Dragostea este de trei feluri: una dumnezeiască, alta firească şi alta pătimaşă şi rea.
Fiind orbiţi de deşertăciunile cele lumeşti, nu ne bucurăm de altceva fără numai de lucrurile întunericului veacului acestuia.

Credința este ca o roată
Suntem porniţi cu toţii spre răutăţi, ca „o roată când scapă la vale şi nu se poate opri”. Şi acestea toate nu se trag din alta, fără numai din necredinţa noastră. Că ni s-au împietrit inimile întru răutăţi asemenea lui faraon şi umblăm ca nişte cai sirepi (sălbatici), fără de zăbală şi fără de ruşine, până vom cădea în vreo prăpastie şi vom pieri.
Deci vă zic, iubiţii mei, şi vă învăţ cu frica de Dumnezeu, ca un părinte sufletesc şi păstor ce vă sunt, să vă veniţi în fire şi să vă căiţi de lucrurile cele necuvioase, că Dumnezeu este milostiv şi, dacă va vedea întoarcerea noastră şi pocăinţa cea bună, ne va ierta. Că zice prin gura Prorocului Isaia: Întoarceţi-vă către Mine şi mă voi întoarce şi Eu către voi (Isaia 45, 22).

Credința – o turmă și-un Păstor
„Precum nu pot fi oile fără de păstor, aşa nici poporul fără de arhiereu şi oricine se va îngriji de cele sufleteşti să alerge la mine ca la un părinte, că îl voi vindeca cu ajutorul lui Hristos. Că în seama mea v-a dat Stăpânul Hristos să vă pasc sufleteşte, ca pe nişte oi cuvântătoare şi de gâtul meu spânzură sufletele voastre şi de la mine o să vă ceară pe toţi, până când vă voi fi păstor, iar nu de la alţii.
Precum cere împăratul dăjdii de la noi, aşa ne cere şi Dumnezeu credinţă şi fapte bune. Că zice Hristos în Evanghelie: Daţi cezarului cele ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu (Marcu 12, 17).
Să nu socotiţi că Îi va fi milă lui Dumnezeu de noi, să ne ierte pentru că avem nevoi, dacă nu vom face după putinţă şi poruncile Lui, că ne va arunca de unde nu vom putea să mai ieşim. Ci să lăsăm năravurile cele rele şi obiceiurile cele necuvioase, că doar s-ar milostivi Dumnezeu asupra noastră să ne ierte şi să ne chivernisească cu mila Lui cea bogată. – Sf. Ier. Antim Ivireanul

Martiriul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul

Nesocotindu-i-se toate săvârșite cu harul lui Dumnezeu, Sfântul Ierarh Antim a fost îndepărtat de toată lucrarea și ordinea arhierească și dezbrăcat de harul divin, apoi scos din catalogul arhieresc. A fost osândit cu exilul și pus a fost sub paza necredincioșilor ostași turci, care l-au chinuit înfiorător pâna la moarte, când i-au tăiat capul, pe care l-au aruncat în apele Tungiei, un afluent al râului Marița din sudul Dunării.
Așa s-a săvârșit de moarte mucenicească Părintele și Mitropolitul Antim al Țării Românești, a cărui pomenire rămâne înscrisă pentru veșnicie în cartea Bisericii și neamului românesc.

Puterea milosteniei – Sf. Ier. Antim Ivireanul
https://doxologia.ro/pateric/puterea-milosteniei-sfantul-ierarh-antim-ivireanul

Viețile omului: trupească, sufletească și și cea veșnică – Sf. Antim Ivireanul
Creștinul se naște de trei ori:
https://doxologia.ro/pateric/crestinul-se-naste-de-trei-sfantul-ierarh-antim-ivireanul

Rugăciune către Sf. Ier. Antim

Sfinte Ierarh și Martir Antim, binecuvântat cu harul credinței în Casa lui Dumnezeu – Biserica – iartă-i pe cei care te-au nedreptățit, te-au batjocorit și martirizat!
Adu-ți aminte de Țara Românească și de poporul, cărora le-ai slujit ca un Ierarh și Sfânt, să nu piară sub patima vrăjmașilor văzuți și nevăzuți!
Roagă-te Sfintei Treimi pentru pacea României, credința și bunăstarea poporului roman, spre slava Tatălui, Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea, în vecii vecilor!
Amin!

Maria Filipoiu – poet, prozator, exeget / UZPR

by

Referinţă Bibliografică

Sf. Ier. Antim Ivireanul – Mitropolit, cărturar și tipograf/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 27 septembrie 2022