Silvia-Gabriela Almăjan și Monica M. Condan

SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN
ÎN ORIZONTUL APORIEI: SENS TRĂIT – SENS RECEPTAT

,,Nu există prieten mai loial decât cărțile”.
(Ernest Hemingway)

Când, la un moment dat, am auzit numele Doamnei Monica M. Condan, am avut sentimentul, de netăgăduit, că acest nume îmi este cunoscut. Mai apoi, am văzut-o (cred că pentru prima dată) la o întrunire on-line a Școlii de literatură ,,Eugen Dorcescu -80”. Din nou am trăit acel déjà-vu. Fizionomia, vocea calmă, caldă, atitudinea, toate laolaltă scot în evidență un cuget elevat, un eu afectiv cu trăiri intense, un intelectual sensibil, un om al literelor. În curând, amintirea s-a limpezit: Da, numele scriitoarei fusese rostit și personalitatea sa creatoare fusese evocată, nu o dată, în mediile literare unde am avut prilejul să mă aflu, uneori. Am reținut, spre exemplu, în mod special, faptul că Monica M. Condan coordonează voluntar, de 17 ani, revista de cultură „Coloana infinitului”.
În plus, Monica M. Condan este un cadru didactic de vocație, frecventează Școala de literatură ,,Eugen Dorcescu -80”, iubește cărțile, literatura și tot ceea ce ține de promovarea acesteia, are numeroase volume publicate (Jouer en français, Cocorico, Trepte de poveste, Parfum de Hexagon, Inserții predestinate, Stihuri condimentate, Repere ale infinitului, Albastru vital, Trăistuța de poveste), titluri cărora li se adaugă și volumul de față, În orizontul aporiei: sens trăit-sens receptat, apărut recent, la Editura Castrum de Thymes, din Giroc, la care vom face câteva referiri în cele ce urmează.
Titlul volumului anticipează conținutul. O carte nu poate ,,trăi” decât prin cititorii săi. Ea prinde viață când este îndelung citită, apreciată, recomandată, interpretată. Paginile numeroase ce compun tomul reflectă pasiune, bucuria lecturii, a înțelegerii, a descifrării misterelor ascunse în filele cărților.
Poetul Eugen Dorcescu, în Prefața intitulată În căutarea sensului trăit, atrage atenția asupra următorului aspect: ,,Între sensul trăit (cel generat de un individ uman, de autorul unui text literar, în cazul nostru) și așa-zisul sens «obiectiv» (cel identificat/recuperat de exeget) nu există și nu poate exista nici măcar, pe de-a-ntregul, continuitate, necum identitate, întrucât intervin, pe lângă viața conștientă a celor doi, pe lângă intenționalități strict personalizate, alte multe variabile – timp, loc, formație, temperament etc.
Dar, această nepotrivire perpetuă între cei doi actanți și dintre cele două universuri semantice, departe de a fi un impediment, un obstacol (…) îi oferă, dimpotrivă, cercetătorului șansa unei mari (dar prudente!) libertăți”.
Observații foarte utile oricui se încumetă să abordeze un text artistic, întrucât îl feresc de eventualul său orgoliu scientist, de capcana excesivei și naivei sale încrederi în sine.
Monica M. Condan pare a adopta o asemenea concepție asupra actului critic, de unde și echilibrul, credibilitatea exegezelor prezente în recenta sa carte.
În ansamblul său, volumul are două secțiuni: Lecturi elective și Lecturi selective.
Chiar din primul text, aflăm despre mândria scriitoarei de a fi urmașă a lui Paul Everac. Dedicația, care ,,pare dictată de dincolo de timp”: «Urmașei mele cu privirile mai aproape de cer,/Celei ce-și marchează neobosită al ei reper/De spiritualitate, spirit critic și fler,/Monicăi noastre. Din tărâmul de mister…» o face să exclame: ,,Este minunat să meriți astfel de cuvinte!”
Așadar, având, ereditar, apetență culturală, Monica M. Condan se apleacă asupra textelor cu naturalețe și bunăvoință, le citește, le decodifică, se emoționează la vorbele de duh, subliniază farmecul și ineditul lor, emite interpretări ce dovedesc pricepere, siguranță.
Cele aproximativ 380 de pagini demonstrează muncă, răbdare, iubire față de text. De multe ori, poetul Eugen Dorcescu a stăruit asupra ideii că trebuie să iubești textul, altfel nu poți emite păreri. Doar o lectură onestă a cărților, o înțelegere a substratului acestora, o bună cunoaștere a scriitorului, a gândirii și operei sale, stăpânirea viziunilor și modalităților analitice consacrate, precum și o intuiție vie și un talent interpretativ specific pot asigura reușita unui comentariu. În cazul Monicăi M. Condan aceste condiții sunt îndeplinite.
De pe o asemenea platformă teoretică și metodologică, sub călăuzirea unui puternic talent hermeneutic, autoarea purcede la analize concrete, amănunțite, dar energice, avântate, marcate, deopotrivă, de generozitate și de exigență axiologică.
Astfel, este remarcată strădania lui Virgil Birou pentru dezvoltarea și afirmarea literaturii și artei din Banat. Se subliniază statutul, rolul și importanța criticii literare, în general, sau cu aplicare la Cuvintele în sărbătoare ale Valentinei Bobină Vucovan: ,,Critica nu este un apendice superficial al literaturii, ci dublul său necesar, pentru că textul nu poate spune niciodată întregul său adevăr, nu își dezvăluie în totalitate mesajul, interpretarea comună este superficială față de critica profesionalizată. Se știe că, fără critică, literatura ar fi un fenomen cultural incomplet”. (p.26)
Lui Vlad Cernea Jerca, autoarea îi alocă mai multe pagini, apreciindu-i acestuia și creația lirică, și opera epică, în special literatura pentru copii sau adolescenți (Povestea Anabellei, Trezirea din vis, Peștera fantomei etc.).
Sărbătoare târzie, volumul de proză scurtă al lui Ion Florian Panduru, este: ,,o carte captivantă, la care cititorul devine pe nesimțite un colaborator al povestitorului”.
Cu admirație este privită și cartea Profesori și elevi ai Colegiului Național C.D.Loga, rod al trudei lui Pavel Petroman.
Despre Nicolae Stanciu ni se spune că este ,,fin observator al lumii dezlănțuite în care a trăit și a creat (…) poetul Nicolae Stanciu a surprins în opera sa lirică o problematică existențială foarte vastă”, iar concluzia acestui comentariu, bazată pe un citat din Lucian Blaga, îndeamnă la reflecție: «fiecare filosof, care își merită acest nume, este autorul unei lumi singulare, a sa, pe când poetul este autorul unor lumi, la plural, căci fiecare poem poate fi o lume pentru sine».
Și portretizările succinte, emblematice, continuă:
Ion Marin Almăjan este un ,,apărător al tradițiilor populare, al istoriei țării și implicit al bisericii ortodoxe. Scrierile sale sunt în totalitate o dovadă în acest sens”.
Traducătoarea și poeta Viorica Bălteanu se impune și în proză cu romanul Domnița valahă, în care conturează memorabil portretul domniței valahe Elena Ghica.
Un spațiu extins și o foarte fină analiză disociativă (excelentă probă de virtuozitate interpretativă) sunt dedicate, în capitolul Trilogia optimistă, scrierilor lui Eugen Dorcescu și ale Mirela-Ioana Dorcescu, scrieri ce comunică adânc, nu doar estetic, ci și existențial. Este vorba, pe de o parte, despre Elegiile de la Carani ale lui Eugen Dorcescu și, pe de altă parte, despre Primăvara elegiei și Celesta ale Mirelei-Ioana Dorcescu. Sunt urmărite legăturile profunde dintre volumul de poezie dorcescian Elegiile de la Carani și Primăvara elegiei, amplu demers exegetic, dedicat acestor elegii de Mirela-Ioana Dorcescu, demers considerat, dincolo de profesionalismul interpretărilor, în plan subtextual, confesiv, ,,o scrisoare de dragoste, un răspuns la epistola Poetului. ,,Un element de paratext, epigraful” ce însoțește romanul Celesta, indică, încă de la început, comunicarea de esență a Celestei cu Elegiile de la Carani: ,,Căci dincolo de-a lacrimii perdea,/O-mbrățișai. Și EA te-mbrățișa” (Eugen Dorcescu, Triada). Povestea de dragoste dintre Arina și Teodoru redată în roman devine un simbol, la fel cum ,,Carani este un spațiu mai mult simbolic decât geografic”.
Capitolul Trilogia optimistă ni se pare a fi o capodoperă analitică, o mostră de psihocritică și de spiritualitate.
Romanul Spre nicăieri, autori Mirela-Ioana Lazarescu (Mirela-Ioana Dorcescu) și George Safir este lucrarea care-și propune a fi ,,un strigăt” în vederea reabilitării martirului Vasile Lazarescu, ,,misiune curajoasă pentru Mirela, nepoata Mitropolitului, dar și pentru George, coechipierul său în acest demers, acțiune bazată pe documente autentice, pe manuscrise cu semnătură”.
Cartea lui Vasile Derunc, În dialog cu Dumnezeu, potrivit spuselor autoarei, are menirea de a păstra credința creștină în inima cititorului prin ,,conotații filosofice” și ,,rugăciuni poetice”.
Demne de remarcat sunt și textele ce evidențiază frumusețile naturale, ori marile împliniri culturale românești – lucrările lui Constantin Brâncuși, dar și multe alte pagini în care sunt semnalate sau comentate volume de poezie sau de proză. În unele dintre acestea ne reîntoarcem, imaginar, la vârsta copilăriei, la lumea satului, cu obiceiuri și tradiții locale, la descrierea unor locuri mirifice (Minunata lume a Anei Ghiaur sau Povestea Stanei), iar altele se referă la mediul citadin (Monumentala lucrare a lui Ștefan Tat, eseu în care se face referire la cartea Monumente de artă timișorene, sau Din dragoste pentru Timișoara, articol ce pune în valoare ,,comorile” Timișoarei și îi accentuează identitatea).
În acest volum dens, bogat în informații de istorie și de critică literară, bine întemeiat teoretic și clădit cu pricepere și eficiență, beneficiind, totodată, de un stil curat, elegant, convingător, Monica M. Condan reușește să pună o parte din sufletu-i delicat, din inteligența sa neliniștită, din amplele sale cunoștințe, din finețea-i caracteristică. Talentul analitic cooperează firesc cu cel portretistic și cu cel narativ, potențându-se mutual și asigurând nu doar folosul, ci și farmecul lecturii.

by

Referinţă Bibliografică

SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN, ÎN ORIZONTUL APORIEI: SENS TRĂIT – SENS RECEPTAT/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 23 noiembrie 2022