Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » OAMENI DE LÂNGĂ NOI

OAMENI DE LÂNGĂ NOI

Singurul veteran de război în viață-Nea Vasile Burducea

 

Cu trei ani în urmă, mai exact în decembrie 2015, l-am cunoscut pe nea Vasile Burducea la celebrarea celor 70 ani de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind invitatul de onoare al organizatorilor acestui eveniment: Şc. Gimnazială “ N. I. Jilinschi” , ACT pentru Verneşti şi Curierul zoreştean, în calitate de veteran de război. În cadrul proiectului media verneştitv înfiinţat de redactorul editor al Curierului zoreşean, l-am avut ca interlocutor la rubrica OAMENI DE LÂNGĂ NOI pentru ediţia din mai 2018 şi am avut bucuria să constat că şi la vârsta de 97 ani este capabil să povestească secvenţe din propria-i viaţă. Chiar dacă acum şi-a luat   un baston pentru siguranţa deplasării, nea Vasile  nu pregetă în a da curs invitaţiilor de genul celei făcute de noi,

Născut în martie 1921, la Valea Teancului, tatăl lui l-a declarat cu aproape două luni mai târziu, aşa că  în actul de identitate este scrisă data de 7 mai 1921, cu o zi înainte de înfiinţarea PCR-ului.

În faţa camerei de filmat, invitatul meu se comportă firesc şi este atent la ceea ce îl întreb. Când îi spun că e născut în acelaşi an cu Partidul Comunist Român, face legătura cu Ceauşescu. Acela avea doar trei ani la vremea aceea. Cineva ar putea să-mi reproşeze că amintesc aici aceste nume, dar ele fac parte din istoria neamului nostru şi nu putem şterge din memoria celor care au trăit acele vremuri momente şi evenimente din viaţa lor.

 

Dacă l-aş lăsa pe nea Vasile să-mi povestească din viaţa lui, fără să-l dirijez cât de cât, ar fi în stare să vorbească numai despre front.dar eu îl întorc pentru câteva momente în anii copilăriei şi ai primei tinereţi. Fiind născut într-o familie de oameni gospodari, de mic copil avea grijă de vitele din curte, iar la 16 ani a început să facă şi el negustorie ca şi tatăl lui, cumpărând şi vânzând oi, vaci, cai. Şi acum este cunoscut ca Vasile geambaşu’ , lumea ştiindu-l  negustor de cai. Negustoria o făcea la Buzău, Rm. Sărat, Bucureşti. Ajuns la vârsta când inima-i da ghes să caute compania altor tineri pentru distracţii, mergea şi el la horă La tufe, în zona satului Săsenii pe Vale, la marginea pădurii., unde răsunau cântecele de joc ale lăutarilor din Cândeşti. Aceşti lăutari erau vestiţi şi în vremea copilăriei mele şi erau chemaţi să cânte la nunţi , botezuri.

Ajungem cu discuţia la momentul când este luat în armată la vârsta de 21 ani. Era în plină desfăşurare Al Doilea Război Mondial, aşa că tinerii înrolaţi la Buzău în regimentele 8 Dorobanţi şi 7 Artilerie, după ce au fost instruiţi,   au parcurs pe jos drumul până la Iaşi, în şase zile, ca să fie îmbarcaţi în trenuri şi trimişi pe Frontul de Est. Nea Vasile îşi aminteşte de Odesa,  cum stătea de santinelă, cum  a fost trimis în linia întâi ca să lupte împotriva ţiganilor de ruşi, cum săpau tranşee ca să se adăpostească de rafalele inamicului şi cum, la un moment dat, a simţit o arsură după ceafă. Îmi arată locul unde două schije s-au înfipt  în trupul lui, iar una în plămân,  cu asta  trăişte  şi azi, la vârsta de 97ani. În spital la Beiuş a văzut oameni mari care se prefăceau a fi bolnavi numai să nu fie trimişi pe front. Şapte  luni a stat pe front, dar i-a ajuns ce-a văzut   şi ce-a trăit în această perioadă  în care a luptat  şi la Cotul Donului, unde 150.000 de soldaţi ai armatei române şi 100.000 de militari transilvăneni din armata ungară au murit intr-o operaţiune care a constituit  cea mai sângeroasă bătălie din istoria românilor, numită Bătălia de la Cotul Donului. Şapte inşi au plecat din Valea Teancului la război. Numai doi s-au întors, ceilalţi fiind luaţi prizonieri sau morţi pe front. De trăit trăieşte numai nea Vasile., pentru că a preţuit viaţa ducând un trai cumpătat  şi muncind cât să nu-i dăuneze.

După ce s-a întors de pe front, şi-a făcut şi el un rost, adică s-a însurat cu fata lui Ghiţă Ciuş care avea casa la cinci sute de metri distanţă de puţul de la Baloşu, de unde luau apă toţi cei ce trăiau  pe dealul cu case răzleţe. Momentul acesta al discuţiei îmi aminteşte de bunicii mei materni care foloseau apa acestui puţ pentru ei şi pentru animalele  din gospodărie. Bunicul meu Cheptea Tudor, de care îşi aminteşte şi interlocutorul meu, căra apă pentru mai multe zile în butoaie cu căruţa cu boi.  Alţii foloseau cobiliţa, la capetele căreia atârnau două găleţi sau două cofe. Nea Vsile povesteşte cum tot cu cobiliţa, de data asta folosind două coşuri cu o toartă, mergea la târg  de vindea fructe. A dus-o greu chiar dacă făcea negustorie. Aşa îmi explică de ce n-a reuşit să facă nuntă când s-a însurat, să-şi ducă tânăra nevastă în rochie de mireasă în faţa altarului. Doar la primărie s-a cununat, să fie în regulă în faţa societăţii. Soţia  i-a murit demult, să fie vreo 38 de ani, În  vremea comuniştilor s-a descurcat destul de bine, pentru că el a dat doi cai la gospodăria colectivă, dar a reuşit să păstreze un cal şi o căruţă cu care ajuta la strânsul recoltei pentru care i se adunau nişte zile de muncă. Aşa a putut să primească şi o pensie de la colectiv, mică, ce-i drept.

Mă uit la decoraţia pe care o poartă mândru la haina cu care e îmbrăcat. Îmi spune că e medalia “ Bărbăţie şi Credinţă” acordată veteranilor de război. De atunci n-a mai primit nicio altă recunoaştere din partea altor autorităţi   de a fi trăitor al ororilor din timpul războiului şi  singurul supravieţuitor verneştean. Pensia lui de veteran de război este de 600lei (!), mult mai mică decât a unui “ revoluţionar” din ’89 şi, după noile măriri, mai mică decât indemnizaţia unui consilier local care “ luptă” o jumătate de oră, o dată pe lună, cu conştiinţa proprie să fie atent la ce votează.

Mai spre finalul discuţiei, îl întreb: “ La vârsta de 97 ani, cum te simţi, nea Vasile?” “ Bine!”  Cu un aşa răspuns, nea Vasile, să fii sănătos şi să ne întâlnim şi la 100  ani. Doamne-ajută!

P.S. Din nefericire, Nea Vasile Burducea și-a încheiat călătoria terestră în toamna lui 2021.

Curierul zoreștean, 2018

Facebooktwitterby feather