„Înger eşti tu

Din zori şi până în amurg

mi-aduc aminte de-nceput

Când m-ai trezit din somn

Cu o privire mi-ai deschis sufletul.

Pentru o clipă mi-am dorit să te am

Şi să rămâi mereu lângă mine

Iar când mi-ai dăruit iubirea

Pe suflet urmă mi-ai lăsat.

Refren:

Inger eşti tu, eu cânt pentru tine,

Inger eşti tu, eu te ţin în mine

Inger eşti tu, ce doar pentru mine

Timpul ce curge îl poate opri.

Drumul pe care merg acum

E presărat cu roze, e nesfârşit,

Iar când te-mbrăţişez

Cele două umbre devin una

Ai preschimbat-o într-una deosebită,

Tu eşti binecuvântarea mea

Căreia îi dăruiesc toată viaţa mea

Refren:

Inger eşti tu, eu cânt pentru tine,

Inger eşti tu, eu te ţin în mine

Inger eşti tu, ce doar pentru mine

Timpul ce curge îl poate opri.”

(„Înger eşti tu”, Toše Proeski)

          În Balcani a murit un înger! Era în Croaţia, pe 16 octombrie 2007, într-o dimineaţă sumbră, pe autostrada Zagreb-Lipovac, în apropierea localităţii Nova Gradiška. Un tir, izbindu-se de un Wolkswagen Touareg stingea, steaua cea mai iubită a Macedoniei, cântăreţul, compozitorul, actorul de numai douăzeci şi şase de ani, Toše Proeski, pe care BBC-ul îl supranumea Elvis Presley al Balcanilor, în timp ce unii muzicieni îl asemănau cu starul englez Cliff Richard. În maşină se mai aflau şoferul Georgij Georgijevski şi impresarul. Îngerul morţii însă a frânt doar drumul artistului care aţipise pe scaunul din dreapta celui de la volan – el şi impresarul Ljiljana Petrovic au plătit vieţii cu glorii şi cumpene numai tributul de răni şi inimaginabile amintiri triste pe viaţă, pe când Toše Proeski şi-a sfârşit aici aşteptarea călătoriei în eternitate!

Cine era Toše Proeski?! Îl cunoştea Balcaniul şi lumea, era un star multi-gen, compozitor şi actor armân din Macedonia, cel mai apreciat în ţara sa, cunoscut pentru vocea foarte puternică şi pentru motto-ul său „Ve sakam site” („Vă iubesc pe toți”). Se născuse la 25 ianuarie 1981, în localitatea Priliep, pe atunci parte a Yugoslaviei, azi a Macedoniei. Era fiul Diminokăi și al lui Nikola Proeski din Kruševo, oraş al copilăriei sale şi-al pământului ce-l va cuprinde atât de tânăr la sânul veşniciei.

A urcat pe scenă încă de la unsprezece ani, la festivalul pentru copii „Privighetoarea de Aur”, („Zlatno Slavejče”), cântând în armână melodia „Eu și bunicul meu” („Јаs i mојоt dеdо”). La şaisprezece ani participă la Festivalul Melfest din Prilep în 1997 şi câştigă marele premiu cu melodia „Yesterday”, compoziţie a formaţiei The Beatles. În același an participă şi la festivalul Makfest în Štip interpretând piesa „Lasă-mă pe mine” („Pusti Me”), („Let Me Go”), deschizându-i-se cale la festivalurile ce-i vor face foarte repede cunoscut numele, SkopjeFest și OhridFest. Este perioada în care colaborează cu celebri compozitori macedoneni, în primul rând cu textierul şi compozitorul Koprov Grigor, colaborare pe seama căreia prind viaţă piesele de succes „Buzele” („Usni na Usni”), („Lips peste Lips”) și „Soarele în părul tău blond” („Sonce vo Tvoite Rusi Kosi”), („Sun în Aur părul”).

În 1999, la 18 ani, aşadar, lansează albumul de debut „Undeva în noapte” (Nekade vo Nokta), conţinând unseprezece piese. În vara aceluiași an susţine primul său concert solo, la Skopje, pe o ploaie necontenită, şi rafale de vânt, cu toate acestea rămas neuitat de fanii artistului!

Ajungând să fie un artist consacrat şi foarte admirat de fani, al căror număr sporeşte uimitor, trecând deja peste frontierele ţării sale, Toše Proeski va traversa ca o lumină lumea pământeană şi va  făptui în actul artistic şi uman frumuseţi şi binefaceri uimitoare. A avut participări remarcabile la Eurovizion, a compus texte şi melodii, a interpretat, a cucerit premii… Pentru punerea corectă şi îmbunătăţită în valoare a tehnicii sale vocale a urmat cursuri la New York, cu William Riley, unul şi acelaşi maestru care a contribuit şi la şlefuirea vocii tenorului Luciano Pavarotti. A cântat în multe limbi, a colaborat pe scenă cu staruri cum ar fi Gianna Nannini, Anja Rupel, Antonija Sola, Bora Čorba, Karolina Gočeva, Esma Redzepova, Goca Tržan, Grigor Koprov, Jeff Beck, Tony Cetinski, Željko Joksimović și alții. Era student în anul terminal la Academia de Muzică Skopje, compusese mai multe hit-uri atât pentru sine dar şi pe care le-au interpretat alţi artişti, cum ar fi „Ima Li Dan Za Nas” („Există o zi pentru noi”), „Slusaš Li” („Asculți”), „Malečka” („Micul One”) și „Polsko Cveḱe” („Câmp de flori”). În 2004 a compus „Muza” („Muse”) pentru Martin Vucic, reprezentantul Eurovision Song Contest 2005 din partea Macedoniei, care a devenit piesa de titlu pentru al doilea album al său.

Ultimul concert al lui Toše Proeski a avut loc pe 5 octombrie 2007, organizat fiind în cadrul proiectului USAID, şi care a contribuit la colectarea a zeci de mii de euro pentru școlile primare din Macedonia, participând peste patruzeci de mii de persoane și fiind transmis peste tot în lume. Cu o noapte înaintea morţii a dat un interviu la televiziunea Kanal Station 5 în care vorbea cu optimism despre viitorul său muzical şi personal. A doua zi, maşina în care se deplasa artistul s-a izbit de partea din spate a unui tir din care a fost aruncată în bariera mediană, iar artistul a murit pe loc având trei vertrebe de la gât strivite. Prietena lui, Andrijana Budimir, handbalistă internațională, a fost consternată când, la miezul nopții, în Skopje ateriza un elicopter al armatei macedonene, cu trupul neînsufleţit, transportat apoi, mai departe, la Kruševo, cu maşina.

Lumea întreagă muzicală a înmărmurit la aflarea veştii ce în fulgerătoare şi dureroasă repeziciune a înconjurat globul pământesc. Se curmase viaţa unui geniu al muzicii, ale cărui cântece erau fredonate în Macedonia, Serbia, Bosnia Hercegovina, Croaţia. Toše Proeski era cunoscut prin repertoriul său, era plăcut datorită vocii sale puternice, vivacităţii scenice, muzicalităţii interpretative… dar şi datorită calităţilor sale umane pentru care, la stingerea sa, partriarhul ortodox macedonean, Ştefan, avea să spună: „Macedonia şi Balcanii au pierdut un înger!”.

Într-o zonă zguduită de conflicte naţionale şi etnice, Toše Proeski adusese pacea, întindea un pod între inimi şi conştiinţe, unea oamenii, deschidea între ei ferestre, semăna iubire! Pe cele ce-au împărţit zona fierbinte a dezbinatei Republici a lui Tito, fosta Republică Federativă Yugoslavia, putuse să le anihileze artistul, clădind în loc temelii de înţelegere şi fraternitate! Pentru aceasta primise premiul umanitar „Maica Tereza” şi fusese numit ambasador al Bunăvoinţei pentru UNICEF. Punte între oameni, deasupra unui torent clocotit de conflicte naţionale şi etnice, Toše Proeski şi-a folosit faima în scopuri umanitare, a organizat concerte anuale de caritate, a ajutat mii de macedoneni să-şi plătească facturi medicale… Toate acestea, până la o vârstă de vlăstar! Incredibilă precocitate a unui star ce între unsprezece şi optsprezece ani a străbătut calea spre gloria scenei muzicale, iar la douăzeci şi şase de ani i s-au sărutat simultan gura de jar a genialităţii şi cea de gheaţă a morţii!

Macedonia a încremenit la moartea artistului! Parlamentul şi-a amânat sesiunea, cele mai multe şcoli primare şi licee şi-au întrerupt cursurile spre a aduce celui ce pleca un ultim omagiu, televiziunea naţională şi-a întrerupt programul spre a transmite imagini de la locul evenimentului şi din piaţa centrală de la Skopje, unde mii de oameni plângeau, aşterneau covoare de flori, aprindeau candele şi lumânări, la toate radiourile şi televiziunile predominau cântece cu Toše Proeski, iar presa îşi acorda spaţii ample prezentării dramaticei întâmplări. Pretutindeni în ţară s-au organizat locuri pentru depunere de, flori, jerbe, lumânări… şi pentru reculegere ca în faţa unor altare impresionante. Tristeţea nu avea margini, iar scenele din toată ţara erau cernite. Peste toate căzuse cortina doliului!

Macedonia era în lacrimi! A fost doliu naţional, iar mulţimea prezentă la ceremonialul de doliu al artistului depăşea pe cea prezentă la funeraliile fostului preşedinte comunist Iosip Broz Tito. A fost înmormântat în localitatea natală Kruševo, cu onoruri militare, oficiate de către Unitatea de Gardă de Onoare a armatei macedonene, şi o fanfară militară, iar serviciul religios a fost oficiat de către arhiepiscopul Ştefan de Ohrid, în prezenţa Președintelui Branko Crvenkovski, a Primului Ministru Nikola Gruevski, a membrilor Parlamentului macedonean și președintelui acestuia Ljubiša Georgievski, a altor oficiali de rang înalt, a ambasadorului SUA la Skopje, a ambasadorilor UE Gillian Milovanovic și, Erwan Fouere, a altor diplomați, reprezentanți ai Crucii Roșii, USAID, ai diverselor organizații, cluburi sportive etc. „A plecat prea tânăr, ca o legendă!”, rostea, mişcat până la lacrimi, premierul Macedoniei, Nikola Gruevski!

Un idol naţional înmormântat cu onoruri oficiale de stat, inclusiv ceremonii militare de onoare, cu sicriul acoperit de drapelul naţional, cu funeralii naţionale transmise de televiziunea naţională a prăbuşit în doliu Balcaniul! Şcoli, universități, cluburi sportive și companii de afaceri s-au alăturat spontan pentru comemorare în piaţa din Skopje. Astfel de adunări au avut loc în multe alte orașe de pretutindeni în Macedonia şi-n Balcani, îndeosebi în fostele țări iugoslave și diaspora. S-au organizat ceremonii de doliu la Sarajevo şi Skenderija în Bosnia și Herțegovina, unde peste două mii de oameni l-au comemorat pe artistul macedonean de origine armână care a unit Balcaniul în timpul vieţii sale, l-a unit la plecarea sa trupească din lume, îi uneşte şi azi când umbra sa e pretutindeni în Macedonia, în Balcani, în lume.

În localitatea sa natală, la Kruševo, Toše Proeski e viu! În graffiti, statui, fotografii lipite pe ziduri, la mănăstirea de pe un deal din nordul aşezării, ctitorită de el, peste tot, trăieşte! Îngerului din Balcani i s-a făcut la Kruševo un muzeu în care i s-a reconstruit cu fidelitate camera sa de zi de acasă, i s-au expus fotografii, obiecte personale, tot ceea ce poate rezămisli din obiecte, urme şi amintiri imaginea artistică şi umană a starului Toše Proeski. Astfel înţeleg macedonenii să-şi iubească şi comemoreze icoanele lor spirituale!

După moartea sa, guvernul Republicii Macedonia i-a conferit artistului Toše Proeski titlul de „Cetățean de onoare al Macedoniei”. Semn de recunoaştere oficială că Toše Proeski este steaua Macedoniei! El a evitat în cântece temele naţionaliste, atât de exploatate de către contemporanii săi, este un muzician ce-a clasicizat şi universalizat muzica în Balcani, a cântat numai de dragoste, în majoritatea dacă nu în toate limbile Balcaniului, a cântat, fireşte şi în armână, a susţinut un concert de muzică macedoneană cu orchestră simfonică – piesele cântate în acest acompaniament magnific oglindesc splendoarea, inteligenţa, poezia cântecului, a unui cântec infinit şi nevârstnic.

Ceea ce îl aduce pe Toše Proeski încă şi mai aproape de România, ţara ce obişnuieşte din păcate lumea cu a nu-şi glorifica propriile stele, darămite pe cele de peste frontiere, este faptul că armânul macedonean a interpretat şi cântecul pe care maestrul Benone Sinulescu l-a încununat cu lauri de nemurire, împânzindu-l ca un cifru identitar cultural românesc, în fiecare ungher de ţară, în Balcani, în Europa, în lumea toată: „Radu mamii”. După ce auzim cu atâta plăcere cântecele lui Benone Sinulescu în glăsuirea mirifică a artistului Lazăr Novak, din Banatul sârbesc, iată, „îngerul Macedoniei”, „Elvis Presley al Balcaniului”, „Cliff Richard din Macedonia” şi-a lăsat în amintire glasul cucerit şi cuceritor de şi cu un cântec pur românesc, monumentalizat şi internaţionalizat de către Benone Sinulescu! Lăsând în urma sa, într-o viaţă de scurtă şi nedreaptă durată, doar cu cinci ani mai mult decât a romanticului poet creator al unui tezaur de poezie, ivit din fiinţa unei scântei, Nicolae Labiş, Toše Proeski arată în posteritate o dovadă vie a faptului că nu a fost indiferent faţă de folclorul românesc din care a ales să preia o melodie cu istorie: „Radu mamii”!

Nu se poate limita explicarea fenomenalului talent artistic şi lumina umană a tragicului artist Toše Proeski la reprezentarea pasivă printr-o frază cu subiect de portret. Despre acest artist al Balcaniului şi tânăr cu principii atât de mature şi pozitiviste în comunitate şi în lume se poate scrie un roman, o odisee şi n-ar fi destul! Dincolo de faptele sale umanitare ce s-ar putea interfera într-o istorie a faptelor caritabile mondiale dacă ar exista aşa ceva, Toše Proeski a fost un artist în vocea căruia melosul era rob, i se supunea deplin, fără ca artistul să dea semn că se osteneşte în vreun fel, deşi cânta cu volum şi penetraţie maximă, dar cu inflexiuni calde, melodice, cu tonus foarte puternic, seamăn al unui tunet atenuat şi înmlădiat pe corzi vocale de mătase, fără urmă de asprime, cu acurateţe, cu melancolie, cu dulceaţă de fruct copt.

Era un muzician ce nu şovăia cu o singură notă muzicală, nu falsifica, armoniza, cânta complex, clar, pasional, puternic, sublim, totalmente acaparator! Din păcate, prea puţin – spre deloc – ştiut în România, Toše Proeski a avut un har, un umanism şi un destin atât de pătrunzător în istorie încât până şi nefiinţa sa s-a transformat din schemă convenţională abstractă a omului, în nemuritor venerat! În România, tărâm al atâtor puncte tangente cu Balcaniul, doar maestrul Benone Sinulescu vorbea despre Toše Proeski, iar în rostirile sale, parcă se simțea curgând lacrimi! Maestrul era uimit de calităţile in integrum – umane şi muzicale – ale tragicului artist, zguduit neiertător, parcă, de propria-i scurtă fulgerare a sa prin lumea pe care a iubit-o şi căreia i-a închinat întreaga sa viaţă, spre a-i pune în inimă o fărâmă de bunătate de iubire şi frumuseţe a inimii sale! Nu e o mirare că maestrul Benone Sinulescu l-a descoperit nouă pe Toše Proeski şi nu e o mirare nici faptul că îi cinstea neîncetat memoria! Toată viaţa, maestrul Benone Sinulescu a avut agerimea de a scotoci cu privirea-i sfredelitoare lăuntrică, pe unde se aude vreun glas melodic, iar când îl descoperea, îl scotea la lumină!

Ca unul ce am scris despre atâţia interpreţi de muzică populară şi folclorică, dar nu numai, datorez lui Benone Sinulescu faptul de a-mi îndrepta atenţia spre Naidin, Lazăr Novak, Emilia Dorobanţu, Nicolae Datcu, Mihaela Gurău şi alţii,  vorbind despre artişti apăruţi curând pe filamentul strălucitor al muzicii, iar azi încondeiez aceste gânduri despre fenomenalul artist armân din Macedonia, Toše Proeski, tot îndemnat de maestrul Benone Sinulescu, cel care, sunându-mă la telefon într-o zi, mi-a spus să  ascult folclor  macedonean  cu orchestră simfonică şi Toše Proeski.

Magnifică muzică, interpretată de geniul muzicii balcanice care în câţiva ani scurţi de viaţă a înfrumuseţat şi împăcat viaţa lumii! Folclor, voce tare şi unduitoare, orchestră simfonică: minuni, împreună! Pentru lumea ce caută adevărul vieţii estetizate prin muzică şi bunătate umană, în mijlocul căreia a ars cât o scânteie, steaua Macedoniei, Toše Proeski!

E greu să fii de acord cu lucrările timpului, dar nici nu poți trece peste rostul lui! Douăzeci şi şase de ani din viaţa lui Toše Proeski au trecut de parcă au fost ieri, pentru unii, de parcă nu au fost niciodată, pentru alţii! Nimic nu e mai regretabil decât faptul că în România puţini sunt acei care au auzit de acest artist, iar de cântat vreodată pe vreo scenă de-a noastră, nici nu poate fi vorba. Ce înseamnă azi tot felul de aiureli submediocre artistic, închipuite ca emisiuni tv, spectacole în pieţe ori festivaluri pentru primari, ce-au invadat ţara? Ele nu sunt nici pe departe măcar de nivelul mişcării naţionale de altădată „Cântarea României”, dacă e să ne raportăm la ea, pentru că în ultimă instanţă, şi festivalurile de acum se adapă tot de la apa politică! Este, oare, bun la infinit vinul de cucută ce se toarnă în vene, congestionându-le? Unde-i dulcele strugure ce smulge sânului spinul şi pune la loc busuioc? Apar azi serbări străine de patima şi dragostea românilor, ce nu aduc prospeţime de rouă ci asprime de politică şi afaceri. Câţi artişti dau conaţionalilor lor, cum o făcea Benone Sinulescu, motive de a înţeleage azi că s-au adresat oamenilor spre a-i face mai buni şi a iubi mai mult?! Chiar şi acum când nu va mai este Benone Sinulescu, toate cântecele sale revin în minte oamenilor! Ele au în fibra lor valoarea perenităţii. De aceea, artişti fără număr, din ţară şi de peste hotare, i-au interpretat și îi interpretează cântecele, pe unele preluându-le pentru a le cânta la festivaluri cum ar fi, de pildă, „Cerbul de Aur”. Un artist mare e un artist ce face ca arta să trăiască şi în urma lui, e o fantă deschisă nu numai către lumea contemporană lui ci şi către lumea ce îl urmează.

Nimic nu e la locul său, cel puţin din perspectiva temporală, în România, şi de aceea, în  ce îl priveşte pe  Toše  Proeski,  valoarea  sa  putea  trece  printr-o perioadă de detenţie nedreaptă dacă nu ar fi existat  Benone Sinulescu, singurul artist  român care l-a  apreciat enorm când „îngerul Macedoniei” trăia şi nu l-a uitat nici după ce a fost dat să îl comemoreze! „Nimeni nu mă poate lămuri”, spunea maestrul „de ce artistul fără egal de atât de aproape de noi nu a fost solicitat niciodată să cânte în România şi nici măcar nu este cunoscut în ţara noastră, chiar dacă este cunoscut în lumea întreagă?!”

Nu numai Benone Sinulescu nu se putea lămuri în această privinţă, ci mulţi. Toše Proeski a fost un actor ce şi-a jucat propriul rol pe scena lumii muzicale, iar la sfârşit, înaintea căderii cortinei au căzut aplauzele doar acolo unde oameni nu joacă înşişi o tragedie! În România, tragedia e jucată şi rejucată într-o continuitate uniformă şi se creează avântul şi impulsivitatea aplauzelor mecanice, începând să intereseze kitsch-ul, suficienţa incultura, prădarea insaţiabilă, bunăstarea peste măsură. Slavă Lui Dumnezeu că a existat Benone Sinulescu și ceilalți ca el, pentru a demonstra cât se înşeală acei ce cred că scriu istoria muzicii folclorice româneşti, scriind de fapt nişte „istorii” expirate de pe acum, ca nişte bomboane degradate şi învelite într-un staniol ce scârţîie. Cine ar fi rămas pentru români Toše Proeski, dacă Benone Sinulescu nu ar fi vorbit multor oameni despre el?! Un mare necunoscut!

Este bine şi responsabil să vorbim despre artistul Toše Proeski, cel puţin de acum înainte, în ceasul al doisprezecelea, până când nu va fi privit ca un străin în România, pentru că este fratele românilor! Noi mai avem o uriaşă artistă internaţională despre care eu nu aud să se vorbească. Este Sofia Rotaru, monumentalizată în Rusia, în Basarabia, în Ukraina, admirată, preţuită în întreaga lume! Prea mulţi oameni de valoare sunt înlăturaţi, punându-se în locul acestora pe acei ce-şi făuresc singuri biografiile, departe de realitate. Ei ajung în diverse funcţii, până la vârf, iar de acolo fac ce vor din artă, din cultură, din oameni, fără să-i doară inima de nimic, parcă nu au niciun trecut, parcă nu au părinţi, rădăcini, temelii şi parcă n-au nici orizont, ci doar pasiunea consumării timpului prezent! Cum să uităm de Sofia Rotaru?! Este o artistă cum nu am avut şi nu vom avea multe altele! Cum să nu ştim de Toše Proeski?! La noi nici nu se aminteşte de el! Şi a fost un artist atât de matur la o vârstă când abia încep să se aşeze experienţele acumulate, atât de inteligent, cu un glas mirabil, rar, dacă nu unic! Pentru Toše Proeski timpul a avut o coordonată pe toate direcţiile umanului. A trăit atât de puţin, dar a trăit o viaţă sufletească explicabilă numai în sentimental, în bunătate, iubire, răbdare şi generozitate!

Versurile de mai jos sunt o oglindă sufletească din care se reflectă atât de emoţionant sentimentele artistului:

„Doamne, ai grijă de ea

Ea are ochi ce-mi ştiu toate tainele,

toate suferințele şi toate neliniștile.

Ea are mâini ce cuprind întreg universul.

În îmbrăţişările ei aș putea să mor

Refren :

Doamne, am nevoie de-atât de puțin

cât trăiesc sub cerul sfânt,

doar de un pat cald și de ochii ei.

Trimite-i îngeri păzitori

fiindcă ea e sufletul sufletului meu,

Ai grijă de ea…

Doamne, când eu nu pot,

oooooh, când eu nu pot,

Doamne, ai grijă de ea…

Ea are buze cu gust de cireșe,

pe care nimeni nu știe să le sărute ca mine,

pe care nimeni nu știe să le sărute ca mine.”

(Toše Proeski)

          Interpretul de muzică folclorică bănăţeană şi omul de televiziune Mircea Cârţişoreanu, care l-a cunoscut şi preţuit pe Toše Proeski făcea câteva tulburătoare destăinuiri despre regretatul artist Toše Proeski: „Acum trei ani, pe când maestrul Benone Sinulescu era invitatul meu în emisiunea pe care o realizam şi o realizez în continuare la Radio «Victoria» din Vârşeţ, «Dor de cântec», după înregistrare am colindat împreună cu directorul radioului si cu maestrul, prin oraşul Banatului sârbesc. Atunci, maestrul Benone Sinulescu mi-a solicitat să-i recomand câţiva interpreţi sârbi, arătându-se foarte interesat de muzica acestora. I-am propus să cumpere CD-urile lui Toše şi l-am convins. A doua zi m-a sunat să îmi mulţumească pentru recomandarea făcută de către mine. Era mai mult decât copleşit de muzica lui Toše şi mi-a destăinuit că a plâns, ascultându-o. I-am făcut cadou pe urmă câteva CD-uri cu melodii pe care nu le ştia şi de atunci maestrul este fascinat de inegalabil artist.

          Pe mine mă leagă de Toše multe amintiri. L-am cunoscut la Skopje, în anul 2006, la o conferinţă pe tema drepturilor copilului şi ale mamelor, pe când era Ambasador UNICEF pentru Serbia şi Macedonia. Am fost impresionat de personalitatea artistului, de vocea sa extraordinară şi de formidabila forţă interpretativă. Vorbea perfect limba italiană, aspect ce mi-a atras atenţia şi mi-a incitat interesul unei conversaţii. Era foarte mândru de originile sale româneşti (vlahe). În repertoriul său se găseşte şi un cântec în dialectul armân, atât de asemănător limbii noastre, foarte emoţionant «Nveastă jiloasă» (Nevastă îndurerată – tristă, cu jale):

«Ţi-ńi eşti înveastă ahât jiloasâ? (Ce-mi eşti nevastă cu atâta jale?)

Ahât jiloasâ, şi cu mare dor? (Cu-atâta jale şi cu mare dor?)

Ti cari jileşti (Pentru care jeleşti)

Ş-ahât uhtezâ? (Şi-atât oftezi?)

Şi lăcârńi verşi pi tu ubor? (Şi lacrimi verşi prin curte?)

Macă mi întreghi, io va ţâ spunu: (Dacă mă întrebi, eu îţi voi spune:)

Io ńi-aveam gione, şi multu mi vrea, (Eu – îmi – aveam soţ – june, şi mult mă iubea – vrea,)

Tu xeane greale, nâs îńi si duse (În străinătăţuri grele el mi s-a dus)

Şi mine îńi armaşu laia fârâ di nâs. (Şi eu mi-am rămas sărmana fără de el.)

Carte îńi u loai, şi tu carte scrie: (Scrisoare – carte – îmi luai şi în scrisoare – carte – scrie:)

Io îńi escu lânḑit, şi cu mare dor (Eu – îmi – sunt bolnav şi cu mare dor)

Ti tine înveastă, şi featile a noastre, (De tine nevastă şi fetele noastre,)

Ti laia dada, şi frate cu sor’. (De biata mama şi frate cu sor’.)»

          Un alt aspect ce ne-a legat afectiv pe mine şi pe Toše Proeski a fost faptul că amândoi cântam, fiecare la nivelul lui, Toše era deja un mare star în toate ţările balcanice şi, pe lângă preocupările comune, de ajutorare a persoanelor aflate în dificultate, eram născuţi în aceeaşi zodie, el fiind cu optsprezece zile mai mare decât mine. A fost bucuros să primească invitaţia de a vizita ţara noastră ca turist, nu în «interes de serviciu», cu toate că o întâlnire cu publicul româ ne-ar fi fost de bun augur.

Vestea dispariţiei lui Toše Proeski m-a îndurerat atât de tare încât am refuzat să particip la funeraliile lui, am preferat să îl păstrez în memorie, viu şi zâmbitor. Mărturisesc la modul cel mai sincer că nici după opt ani de la dispariţia sa, încă nu am întâlnit o persoană care să-i semene. Era de o bunătate şi de o modestie ieşite din comun, un om atipic pentru era în care trăim, genul acela de prieten perfect pe care ni-l dorim cu toţii. Avea în voce atâta căldură şi lejeritate de interpretare încât, efectiv, la auzul primelor acorduri, erai fascinat, rămâneai mut de uimire şi îţi doreai să nu se mai termine.

Am plănuit împreună cu maestrul Benone Sinulescu să facem o călătorie la Krusevo, la mormântul lui Toše Proeski, inegalabilul artist ce contiună să cucerească şi să uimească, deşi nu mai este fizic între noi… continuă să traiască prin muzica sa, iar eu voi continua mereu şi mereu să povestesc lumii că a fost cândva cântec în Balcani iar acel cântec avea acorduri divine!”

Căutați-l pe Toše Proeski în fotografii și în cântece. Apoi nu va mai trebui să îl căutați departe, va fi în inimi…!

     (Aurel V. ZGHERAN)    

by

Referinţă Bibliografică

Toše Proeski. Îngerul Macedoniei  / Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 13 aprilie 2024