Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ANIVERSĂRI » EMINESCU » TRAIAN BĂDULESCU ȘUȚEANU: ZIUA  APARIȚIEI LUCEAFĂRULUI

TRAIAN BĂDULESCU ȘUȚEANU: ZIUA  APARIȚIEI LUCEAFĂRULUI

Astăzi 15 ianuarie 2018, începutul anului de Centenar al Marii Uniri,  se împlinesc 168 de ani de la nașterea, la Ipoteștii de Botoșani, a ultimului băiat din familia Eminescienilor, pre numele lui de veșnicie MIHAI. (al doilea nume predestinat, după cel al lui MIHAI VITEAZU,urmat de cel al marelui rege  MIHAI I). Între aceste mari personalități ale Neamului mitul său a devenit esența spirituală a ceea ce reprezintă astăzi în omenire Neamul Românesc al Dacienilor. Prin opera sa, nu numeroasă ca întindere, dar densă și cuprinzătoare a ceea ce reprezintă viziunea și simțirea noastră asupra lumii și a vieții profunde, uimește și astăzi, la fel de constant, întreaga lume de cititori de acasă și de pretutindeni. Traducerea sa în aproape toate limbile de mare circulație a înlesnit ajungerii versului său de la Tokio la Toronto, de la Oslo la Captown , de la Sidney la Londra, nu mai vorbim de aproape toate limbile ce se vorbesc curent în Europa. Pentru prima dată în lirica noastră el aduce scurta exprimare a ortodoxiei, prin poeziile RUGĂCIUNE, ca imn al Fecioarei Maria și zguduitoarea RUGĂ-CIUNEA UNUI DAC, prin care se face referire la originea noastră strict daciană. Strămoșii noștri sunt ”valorificați” magistral în culmea creațiilor sale care o constituie marele poem filozofic  MEMENTO MORI. Nicăieri în lirica noastră nu se găsește descrierea formării țărilor și popoarelor și nicăieri ca în această capodoperă nu se prezintă, aproape cinematografic, lupta dacilor cu acei primi cotropitori romanii, porniți și ei din aceeași rădăcină tracă, războiul fiind, în esență, fratricid, motiv pentru care foarte mulți au căzut în patima admiterii apariției poporului de azi, care poartă,în modul cel mai  facil, numele romanilor. Acesta nu poate fi revendicat decât de trăitorii de la Roma, italienii de azi. Denumirea noastră de acum se datorează deosebiților noștri confrați, intelectualitatea ardeleană grupată în ceea ce ne-a rămas drept ”Școala ardeleană”, care au găsit această modalitate pentru a le aminti ungurilor originea noastră ”strict europeană”, venită chiar din inima celui mai dezvoltat continent al omenirii la acel ceas istoric, cum este orașul Roma. Noi n-am venit pe cai și în căruțe ca ungurii din Asia, ci suntem d’ acia,  după cum spun oltenii noștri, adică din DACIA !

Deși se pare că pe Eminescu nu l-a preocupat subiectul UNIRII tuturor dacienilor întru aceleași granițe ale Daciei, el a fost trăit, însă prin Alecsandri, cel care, împreună cu prietenul său și tovarăș de idei pașoptiste Nicolae Bălcescu, „acest rege-al poeziei”este părintele spiritual și de idee a UNIRILOR SUCCESIVE, fiind strategul primei UNIRI ESENȚIALE între cele mai importante provincii de atunci Moldova și Muntenia, ( cunoscută încă de pe atunci sub apelativul de Țara Românească, denominație care nu ne este nici acum clară de unde vine și cine a folosit-o pentru prima dată).

Este vremea ca la acest Centenar Neamul nostru să aducă la lumină tot adevărul despre ființa noastră, cine a făcut războiul fratricid și de ce a dispărut statul dac, după ocupația sângeroasă romană, de ce după pierde-rea războiului ruso-francez de către Napoleon aceste două provincii au fost ca un fel de ”gubernii rusești”, conduse de generalul rus Kiseleff,( și mai ales de ce cel mai mare bulevard al capitalei îi poartă numele?), cine sunt marii trădători care au admis colaborarea cu ocupantul sovietic și ce am pățit, în modul cel mai concret istoric, în perioada dictaturii comuniste și de ce situația de azi continuă să fie cu atâta inerție privind modul de gândire și de trăire imprimat de educația nefastă comunistă ?!

Prin Eminescu, adică prin ”eminescianism”, care înseamnă dăruire pentru Neam și Țară, dar, mai ales, preocupare zilnică, (cum a făcut-o el ca ziarist)de limpezire a ceea ce avem de făcut pentru a ne reveni și după acest flagel, care a fost experimentul marxist de desființare a noastră ca Neam.

Prețuim , cu toată lauda, cele ce întreprind frații noștri din cele două provincii aflate vremelnic dincolo de granița actuală, bucovinenii, prin marile manifestări de la Cernăuți și prin satele de români și cei de la Chișinău, românași de ai noștri care și-au făcut din Eminescu ”steag de luptă” pentru păstrarea sentimentului național și marea nădejde că, nu după mult timp, vor fi din nou acasă, realipiți la Patria Mumă. Le dorim, – și ne dorim-: AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !

 

Drept mulțumire, le oferim această poemă de la inimă…

 

VIN  CA  DIN  CER

traian bădulescu șuțeanu

 

cronică rimată

Vin ca din cer cu drag la voi

să mai lăsăm  griji și nevoi.

Să ne-amintim cine suntem,

de unde venim și azi ce vrem.

 

Suntem un neam drept și viteaz

ce ține sus  spiritul treaz.

Venim din negura de ani

trecuți cu greu  printre dușmani.

 

Suntem doar daci  nu și romani

care ne-au cotropit suta și șaizeci de ani.

Când au plecat ei ne-au lăsat

fără de stat și fără rege-ncoronat !

 

Și-acuma în acest nou dat

noi iarăși ne-am readunat

cu dacii liberi din Carpați,

marii și mândrii noștri frați.

Fără graniți și fără armată,

și ca părinte Cerescul Tată,

biserica a preluat

administrația de stat.

 

Ne-am bucurat  neîncetat

de ce-am sădit și recoltat.

Pe vatra veche am depus

suflet și  ce-am avut de spus.

 

N-am depus steagul  niciodat’

și  la străbuni n-am renunțat !

Neamul cel drag și Dumnezeu

ne-au fost toiag  la drumul greu…

 

Nimic nu este  permanent,

totul se schimbă  imanent…

Nu ne-am plâns jalnic pe morminte,

căci am trăit în cele sfinte.

 

Vin ca din cer  înseninat

și niciodată supărat,

chiar dacă răul era greu

eu n-am ieșit din felul meu…

 

 

Când unii erau încremeniți

și se credeau năpăstuiți,

veneam cu-o zisă și un banc

și glumele s-au făcut  teanc

 

de voioșie țărănească

ca  omul tăcut s-o trăiască

în cântec, dans și voie bună,

căci totul făceam împreună…

 

Numai așa, frate și soră,

am tot jucat aceiași horă,

de la Nistru pân‘ la Tisa

precum ne e datul și zisa !

 

Dar…azi

Vin ca din cer îngândurat

căci Neamul iarăși ne e-ncercat

de unii care-au reușit,

–  după un comunism cumplit -,

 

să fie iar unde au fost,

pe vechiul și plăcutul post

din care țin țara pe loc,

în același fel făr‘ de noroc.

Din proletari, azi sunt boieri

uitând ce rău au făcut ieri:

în șleatca roșă de avari

își iau moșii și cresc dolari,

amenințând justițiari !

 

Mai mult decât atât,

înîțelepții le stau iar în gât,

i-nproașcă cu mixtură roșă și gunoi

prin gura ”maistrului” cristoi.

 

Ce-a preluat din iliescu

cum c-am fi doar ceva terestru

și că ”dacismul triumfal”

e doar ”legionarismul criminal”.

Și-i dau întruna, cu mult zor,

cum că…”comunismul are vitor!”

și că ”nimenea nu e de vină

că lumea are o MARE Chină:”

Și asta numai pentru că

au făcut pe dracu să nu să

știe că nazismu-i condamnat

și comunismu-i exceptat.

 

 

…Oricât ar fi cumplitul ceas,

eu nici acuma nu mă las…

Vin ca din cer încrezător

în Neamul cel biruitor!

 

În unitatea ce-o să vină,

spre a ne fi iară deplină,

din harul său de exprimare

dospit în  ROMÂNIA  MARE .

Am rezistat ca și-altă dată

în jurul stâlpului de piatră,

mereu în marșul triumfal

cu-n erou-rege  DECEBAL.

Uniți întru același sfânt temei

în jurul mamelor, femei,

cari ne dau viață, legământ,

pe-același vechi și sfânt pământ !

Prin frumusețea lor divină,

cresc flori în țara o grădină.

Din ele vine forța suptă

și marele îndemn la luptă !

Mereu ne-au dat savanți, poeți,

făuritori de frumuseți.

Și înțelepți, ce-au frânt urâta,

Cum EMINESCU și NICHITA…

 

Și mari conducători ne-au dat,

când ne-a fost neamul încercat.

Copiii lor și-ai noștri fii

țin țara-n vechile-armonii.

 

Deși par fără Dumnezeu,

la ceasul încercat și greu,

îndată cu toți se-aridică

către netoți, fără de frică!

 

Azi, când  ne-aflăm în dezbinare,

vin noi bărbați spre luminare,

care ne-adună, încă o dată,

în jurul Stâlpului de piatră,

 

spre-un PADRE unificator,

garant de mare viitor,

care va ține neamul treaz

sub chipul lui MIHAI VITEAZ.

 

Avem neghiobi iar de-nfruntat,

care la oase s-au spurcat:

dar Neamul și cu Dumnezeu

îi duc încet la apogeu.

De ei țara se va limpezi,

de-această  sfântă MARE  ZI,

a REUNIRII  celor ce trăiesc

in spirit DACO-ROMANESC.

– – – – – – + – – – – – – –

15 ianuarie 2018-București

 

 

Cu această ocazie vă prezentăm trei poeţi de excepţie descoperiţi de cenaclul nostru literar-artistic TITANII, al elevilor, studenţilor şi pensionarilor din capitală.

Începem cu studenta LUCIA  STEGĂRESCU din Chişinău.

 

SUNT  UN  CUVÂNT  RĂNIT

Sunt un cuvânt rănit de soare

Cu dorul răstignit în mare,

Mă descompun în două şoapte,

Sunt ca o ziuă fără noapte.

Şi lacrimile mă apasă;

Te rog, măicuţă, ia-mă acasă.

Mi-e inima însângerată

Fiind că mi-au pus sârmă ghimpată.

De-ai şti de câte ori am vrut

S-alerg spre tine peste Prut.

Dar pusu-m-au s-aştept în vamă,

Căci ei nu cred că tu mi-eşti mamă.

Mi-a ars şi dragostea în foc

De când lui Dumnezeu mă rog.

Când vin la tine nu suport

Să mi se ceară paşaport…

Şi sufletul, mamă, îmi plânge

Că-s sânge din al tău viu sânge.

Când tu eşti tristă, eu suspin,

Când sufăr eu, tu zaci în chin.

Adesea lumea mă întreabă:  

-Tu eşti orfana basarabă,   

Cea despărţită pe nedrept

De la al mamei sale piept?

Şi le răspund cu jale grea

Că România-i mama mea:

Că tatăl meu e Tricolorul

Şi fraţi mi-s muntele şi dorul.

Mă poartă marea prin cuvinte

Iar eu îi spun ca şi-nainte:

Un singur vis, mamă, m-apasă:

Să vii şi să mă iei acasă…

– – – – – – – * – – – – – – – –

Urmează FLORIN ANGHEL VEDEANU, pensionar din Bucureşti,  cel căruia i-am născocit pseudonimul literar  „Floare de Înger care Vede”, mai întâi pentru această inegalabilă poezie modernă:

FĂRĂ  DE  LEGE

(Urcăm şi coborâm o pantă)

Urcam o pantă ce se lăsa dinspre pădure…

Curgea tăcută panta

Ca apa limpede de la fântână…

Urcam…Urcam…

Mama şi tata mă ţineau de câte o mână.

Pe şanţuri iarba aştepta o coasă

Şi era soare ca pe vreme bună…

…mă bucuram…urcam…râdeam…

Vedeam cum apa devenea vijelioasă.

Bulboane mari mi-au luat mama…

Voiam să-i spun ceva lui Dumnezeu…

dar s-a făcut o pată neagră-n lună!

Tata se topea-ncet, sub propria-i dogoare…

Când obosit a-mbrăţişat un brad,

care s-a prefăcut în scânduri geluite…

Din patru şi-a făcut o casă

Şi s-a culcat cu gândul înspre mama…

Apa curgea. Curgea pentru că eu plângeam.

Şi i-am dat tatei lacrimi pentru drum,

Vorbe muşcate şi-ndoite

Să-i ducă mamei veste de acasă

Că suntem bine, dar tot mai bine…când…eram…

Plecă şi tata. Eu urc. Tot urc.. Încet şi cum-necum !…

Plesnesc în urmă-mi zile obosite

şi nopţile mă calcă în copite.

Apa e tot mai volburoasă,

s-a făcut neagră ca şi umbra mea…

Mă strigă tata. Mă cheamă mama

să mă grăbesc. Ei mă aşteaptă-acasă !

Pământul vrea să îşi închidă rana…

Clipesc o lacrimă şi-o cos de-o stea…

Se-aşterne liniştea atât de voluptoasă

Şi nimeni nu mai ştie ce era…

–  –  –  –  –  –  –  – * –  –  –  –  –  –  –  –

Cea care „smulge lacrimi”,ca şi acest mic poem al existenţei noastre efemere, dar consistente, este „doamna poeziei de azi”, inegalabila ELENA  ANGHEL, la fel, pensionară din Bucureşti. Capodoperele ei ,celebra „anonimă” VATRA ROMÂNEASCĂ,  ca poezie socială de vârf,(deja folosită de o mulţime de pe internet, dar de atâtea ori de postul de televiziune Realitatea) şi mica referire la întoarcerea la noi înşine, capodoperă a poeziei de trăire persona- lă, pe care o reproducem imediat, numită ea simplu…

 

CURTEA  PĂRINTEASCĂ

Mă năpădise dorul de câmpie

Şi un nesaţ să mă întorc acasă.

Peste cărări crescuse iarba deasă,

Iar casa părea tristă şi pustie.

Când am păşit în curtea părintească,

Mi-a tresărit pământul sub picioare !

Copacii gârboviţi de aşteptare

Au început frenetic să foşnească.

Prin ochi mi-a fulgerat ca o lumină

Ce m-a orbit şi, până să-mi dau seama,

O clipă am crezut c-o văd pe mama

Smulgând cu măna ştirul din grădină.

Alături, în lumina orbitoare,

Mi s-a părut că îl zăresc pe tata;

Punea pământ în roabă cu lopata

Şi se ştergea pe frunte de sudoare…

Ooo! Câtă bucurie nesperată

După atâţia ani să-mi văd părinţii,

De parcă se rugaseră toţi sfinţii

Să îi mai pot îmbrăţişa odată !

Nu ştiu de ce s-a tulburat lumina

Când i-am strigat din poartă bucuroasă.

Cred că visam !…Ei nu erau acasă;

Doar buruiana împânzea grădina…

–  –  –  –  –  –  –  –  –  *  –  –  –  –  –  –  –  –

Şi acum capodopera ce ţine loc de strigăt al Neamului la acest ceas al centenarului Marii noastre Uniri, când o etnie din poporul nostru contestă şi ironizează nepermis fiinţa noastră naţională. Iată-o :

VATRA  ROMÂNEASCĂ

Nori de ploaie se adună           Graiul nostru plâns pe vetre

Dinspre Cluj spre Odorhei.     Legănat de cărărui,

Unii vor să ne impună              E lovit mereu cu pietre

Să jucăm cum cântă ei.            Ca un pom al nimănui…

Minţile au luat-o razna,           Nu lăsaţi ca vorbitorii

Umblă zvonul deşănţat            Altor limbi pe-acest pământ

Că-n Harghita şi Covasna        Să ne umble prin istorii

Vor să facă „stat” în stat.         Şi să muşte din cuvînt !

S-a udat de lacrimi pragul;     Neamul românesc nu piere;

În Cristuru e prăpăd !             Dacii încă mai trăiesc !

Îmnul romînesc şi steagul        Scoateţi stagul la vedere

Nu se- aud şi nu se văd.            Şi-n Ţinutul Secuiesc !

Crişul, Mureşul, Târnava        De pe stâncile străbune

Poartă jalea în aval,                 Decebal ne dă curaj,

Nesfârşită e gâlceava;              Faceţi imnul să răsune

Nu e linişte-n Ardeal.               Peste Mureş, pân-la Blaj !

Munţii stau să răbufnească,   Nu permitem celor care

Fierbe galbenul podiş !            Se pretind aici stăpâni,

Vatra sfântă strămoşească      Să ne calce în picioare

E tăiată-n curmeziş.                 Demnitatea de români !

Se anunţă o furtună                 Căci în Ţara Românească,

Cu efect devastator:                 Nici un ins minoritar

Impostorii vor să pună             N-are dreptul să clintească

Pe Cultură sigla lor.                  Borna pusă la hotar !

Atmosfera prevesteşte

Un pericol iminent !               –  –  –  –  –  –  * –  –  –  –  –  –

Tot ce sună româneşte

Capătă un alt accent.

 

Facebooktwitterby feather