Un motan care vrea să mănânce zborul
Irineu visează zbor, dimineața-canotor, dând din ochi
Şi din urechi, rupe plasa de la geam râcâind la
Termopan. El vrea vrăbii, porumbei, doar să se ”joace”
Cu ei. Eu nu-l cred că știu ce este, un motan cu
Şapte fețe. Are tot ce vrea la bot, mâncăruri la care
Flămânzii, cei de lângă bene, blânzii, nici nu știu că
Prea există. Irineu e plin de sine peste fabrici și
Uzine, este șef în casa noastră, se ridică în tavan
Şi ne stinge sau aprinde câte-un bec de pe oriunde.
Uneori îl tot alerg, c-un papuc nefolosit, ca să știe
Că îl văd și când dorm în somn profund. Când
Irina mea îl pupă și îl face egiptean. Doamne, cu
Cine sunt neam? Când iese din litieră, se scutură
La picioare precum o fată mare după ce își debutează
Viața de femeie trează. Irineu nu e pisoi, e unul
Din noi cei trei: el, irina și cu mine și stăpâna lui
De sine, o doamnă care-a știut că Irinul e plăcut.
E deștept și ne cam mustră, că nu știm ce are-n ”miau”.
Uneori ne pisicăm și-l traducem între noi. Irineu
Este doar unul. El cu mine și iubita. L-am scăpat
Înspre afară, să vadă și el că păsările-s dincolo de Cer.
O noapte de frică grea, pe un colț de bloc, peste
Un pic de nisip. Am fost dat în urmărire de Irina
Mea din sine, c-am sunat-o speriat, că motanul
Nu mai este pe aici, prin casa noastră. Dimineața, disperat,
L-am găsit ca pe-o comoară. Irineu este aici
Într-o casă-n care are tavanul direct sub cer. Se ridică și
Coboară precum apa cea de moară. Irineu are hârtie, e
Cetățean cu documente, îl iubește doctorița, cu
Toții îi știm ființa. Pentru mine Irineu e ceva
Ce nu există decât în cărți de copii, deși tot și tot
Îl pipăi. E făcut de Cel de Sus. Cel fără de apus.
Marin Ifrim, 18.09.2018
by
Referinţă Bibliografică |