În valea plângerii noastre coborât-ai, Iisuse, din cer
Ai fost pruncul născut într-o iesle prin divinul mister
Nici astăzi nu-s mulți cei ce cred în miraculoasa-Ți venire,
Din fecioara ce aflat-a poruncă, de la înger vestire.
Cu firea umană trăit-ai până ce Tatăl din cer a grăit:
„Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit ”
Și Duhul cel Sfânt coborât-a pentru lucrarea-Ți divină,
Până ce iudeii, spre răstignire, găsitu-Ți-au vină.
Cum milenara prorocire trebuia împlinită,
Lasatu-Ți-ai firea umană de popor răstignită.
Supliciul primitu-l-ai pentru a omenirii iertare,
Luindu-i păcatele, scoțând-o din jalnica stare.
Prin Înviere aveai să lași, celor ce cred, veșnicia
Dincolo de moartea trupească, rămânând nimicnicia
Aici, unde rătăci-vom în Valea Plângerii noastre străini
De tot ce înseamnă morala străbună și bunii creștini.
Rostim creștinește „Hristos a-nviat!”, dar tunul nu tace,
Cei ce conduc omenirea farsori sunt, război vrând și nu pace,
Chiar de răspund „Adevărat a-nviat!”, din întunericul urii,
Comanda-vor „Foc!” pentru moarte, nu sentimentul iubirii.
În Valea Plângerii noastre ne ducem crucea ce pare
A fi cea mai grea decât toate cele duse de oricare…
Așa ne e firea, cu greu ne smerim spre bună purtare,
Ca-n sufletul nostru să strângem iubire spre-a lui împăcare.
7 mai 2024, Timișoara – Georgeta TUDOR


