Valeria Di Felice “în valea însorită a veșniciei” de Dumitru Găleșanu

Valeria Di Felice este o sensibiă și extrem de talentată poetă și scriitoare din Italia (Nereto), rezidentă în Abruzzo, fondatoare a editurii Di Felice Edizioni, pe care am avut plăcerea de a o întâlni în periplul meu existențial proiectat pe meridianele versului – cu care am și colaborat pe tărâm literar (anul 2020).

Dar numele Valeriei nu este total necunoscut românilor iubitori de frumos cultural-artistic, în special iubitorii de poezie, iar asta pentru că poeta are deja ‘la activ’ peste 15 publicații editoriale, atât în Italia cât și în străinătate. Sunt de reținut cărțile de poezie editate în limba maternă: L’antiriva (2014), Attese (2016), cât și Il battente della felicità (2018 – ediția I, 2019 – ediția a II-a), creațiile sale fiind traduse și publicate: în Maroc (2012), în Emiratele Arabe Unite (2015), în Iordania și Palestina (2017), în Tunisia (2020), în Olanda (2021) și în Spania (2021). De asemenea, versurile poetei au fost reproduse în multe antologii internaționale, printre care se află antologia La prezentul continuu. Patruzeci de poeți italieni contemporani, publicată în România (la Editura Cosmopoli, Bacău, 2021), tradusă în limba română de Eliza Macadan și Alexandru Macadan. Mai înainte însă (la editura Vital Prevent Edit din Craiova), în 2016, apăruse ediția bilingvă Attese / Așteptări, o ediție superb îngrijită și tradusă de poetul Geo Vasile.

Cu privire la notorietatea sa pe meleagurile noastre carpatine, nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că pentru aceeași carte – poeta și editoarea Valeria Di Felice a primit “Premiul pentru cartea anului 2016”, la Festivalul-Concurs Național de Creație Literară “Avangarda XXII”, ediția a XVI-a, care a avut loc la Bacău în perioada 25-26.IX.2017. Iar noi, cei în România, din propria experiență știm cât de exigentă este jurizarea și obținerea unor așa premii cu operele ajunse la concursurile naționale de creație literară.

Așadar, ca să folosesc acum un termen din literatura juridică de specialitate, strict uzitat în sfera mea de activitate publică (dar evident că în eseul de față nu poate avea decât simple și pure conotații literar-artistice), după cum aveam să aflu ulterior în privința editării de cărți în România: Di Felice a recidivat.

În concret, în anul 2022 poeta italiană a revenit în România, de această dată cu ediția bilingvă, italiano-română: Il battente della felicità / Batantul fericirii, în traducerea reputatului poet și scriitor George Popescu, publicată la prestigioasa editură Eikon din București. După cele două ediții din Italia (2018-2019) Il battente della felicità a fost publicată anterior într-o versiune italiană – spaniolă (El batiente de la felicidad, Sevilla, Renacimiento, 2021), traducere efectuată de către prof. María José Flores Requejo.

Păstrând încă o clipă formula juridică de ‘caz’ pentru cercetarea și analiza noastră literară, printr-o scurtă ‘descindere la fața locului’, efectuată exclusiv după puterea înțelegerii noastre în această materie atât sensibilă și de seducătoare, ca o sarcină pe care dintru început ne-am asumat-o instant și fără nicio reținere de ordin semantic-inspirațional, la finalul ‘investigației’ iată că putem contura și coordonatele esențiale în privința creației autentice și pe care, de ani buni și cu aplomb, o înfățișează eminenta poetă.

Am fost foarte încântat să lecturez cartea. Ea mi-a fost expediată la domiciliu de reprezentanții editurii.

Chiar și avizat de profilul artistic al autoarei, parcurgând cele 33 poezii întinse pe 83 pagini, atât cât conține acest mic dar foarte condensat volum, imediat am luat cunoștință de imagini poetice nespus de frumoase, ele având un impact neașteptat de mângâietor pe corzile cele mai intime ale sufletului meu.

Din punct de vedere tematic-editorial, cartea este împărțită în trei paragrafe distincte: Pe spătarul mării (pp.6-39), Intermezzo (pp.40-43) și Batantul fericirii (pp.44-83). Mie – personal, nu mi s-a părut că modul în care a fost structurată ar fi cumva unul ‘de separație’ în privința continuității liricii exprimate de poetă în fiecare paragraf (sau parte). Dimpotrivă, oriunde ne îndreptăm atenția și privirea lăuntrică a ochiului minții, din fiecare poem cules în cele 83 pagini, ca un surâs de April’ ne va primi cu blândețe și ne va îndestula simțurile același sublim șuvoi de trăiri, într-un continuum poetic în plină desfășurare.

Noi nu știm cât e voit sau intuit de poetă, cât e gândit sau numai potențial gândit fenomenul acesta de excelență în creația poetică super-modernă, prin care – orice transpune în versuri dinlăuntrul inimii, ea reușește literalmente continuu să țină larg deschise aripile suflului poetic cu care nativ a fost înzestrată.

Este uluitor și încântător să simți în profunzimi cum aproape mai toate poeziile pe care ai șansa de a le citi și reciti, nu doar din volumul de față, ci și din celelalte care îi preced: L’antiriva sau Attese – de pildă, conțin aceeași formulă magică ‘de continuitate’, prin care întreaga substanță de simțire și cuget poate transgresa de la o stare la alta, luând chip și formă în alte valori intermediare, cum dinamismul expresiei cu încărcătură lirică pare a se schimba întru totul, pe când, în fapt, continuă a fi ‘identic’ sieși.

Niciuna dintre poezii nu are un titlu, nu există alte indicii de identifcare ori de introducere în temă spre orizontul înțelesului dorit a fi recunoscut de către citiorul mai puțin versat în tainele creației poeticești actuale. Nu. În paginile cărții, singurul element de prezentare îl oferă numerele reale: 1. ; 2. ; 3. ș.a.m.d.

Dar asta nu reprezintă o lipsă anume sau vreo deficiență, ci este o premisă de lucru mult mai viabilă în dialogul autor-cititor, în sensul că poeziile astfel expuse, încă din start vor putea fi admirate și receptate cum o pictură de mare finețe artistică, funcție de orizontul lăuntric al oricărui posibil iubitor de lectură.

Cât privește sintaxa poetică și modul în care Valeria Di Felice se folosește constant de regulile formale ale limbii italiene, implicit procedeele care țin de topica propoziției și a frazei, de îmbinarea cuvintelor în expresiile utilizate spre a contura efecte lirice și stilistice surprinzătoare, aceasta este una impecabilă.

Subsumând această ultimă idee celor din considerentele deja expuse, aș spune că poeziile din Il battente della felicità, prin complexitatea și remanența continuă a stării sufletești mirabile pe care ne-o imprimă în stadiul lecturii, deși ele par a se succede în firesc una după alta, în realitate, de facto, descind fiecare clepsidric, adică una dintr-alta, de la început către sfârșit, iar de la sfârșitul cărții, din nou, către început.

Către final, dând ‘Cezarului ce-i al Cezarului’, nu pot omite nici faptul că, citind și recitind versiunea în limba lui Dante a acestei ediții, ca om de litere născut în România și având în posesiune lexicul limbii materne (prin ea însăși un giuvaier fără seamăn de sorginte latină), nu de puține ori am avut impresia că versul atât de luminos, cald și duios melancolic al Valeriei mă duce de-a dreptul, direct și nemijlocit, în sfera înaltă de trăiri și înțelesuri, pe care le-am regăsit în lirica tinereții marelui poet Giacomo Leopardi.

Savurând Batantul fericirii, profunda mea convingere e că Valeria scrie poezie și… atunci când doarme.

Iar acum și aici, îmi vin în minte câteva cuvinte ale unei prietene din prima tinerețe, Veronica D. (n-am mai văzut-o de zeci de ani), care-mi spunea – citez din memorie: “Eu nu știu să scriu versuri și nici nu am talent. Dar, pentru că noi înșine suntem o poezie, inima-mi șoptește versuri. Chiar fără ritm sau rimă, eu simt că ele sunt o poezie. O poezie a noastră, a tinereții.”

Însă Valeria are un mare talent de-a scrie versuri, fiind o poetă care se înscrie din ce în ce mai curajos și mai puternic în pleiada celor mai remarcabili scriitori și poeți din generația sa. În același timp – ca editor și fondator al editurii Di Felice Edizioni, Martinsicuro (TE) – știe cum să-și cumpănească și nobila-i pasiune în scopul propagării artei.

Redau alăturat versuri-cheie din cartea Valeriei, în primul rând – pentru a ilustra într-un mod adecvat justețea ideilor mai sus exprimate și, nu în cele din urmă, pentru ca ele să inducă un minim imbold în inima iubitorilor de poezie care nu au avut posibilitatea dezvăluirii universului poetic astfel întruchipat:

“Nu va fi prima zi de călătorie/ spre a înnoda turbane la capătul gândurilor,/ […] în salturi făcute din dragoste.// […] Nu vom șovăi să acoperim/ rășina cu chihlimbarele mângâierilor noastre,/ văpăile de mânie ale ochilor înstrăinați/ privirilor noastre omagiind sentințe.// Vom fi doar eu și tu/ să încărunțim spaimele,/ să alergăm pe șinele/ îngropate în iarbă,// în aerul greu de pământ mocirlos.” [pp.12/13 (3.)]

“Stai înăuntru-mi. Cu surâsul./ Pe mine. Strâns. Cusut de pielea mea.// În tăcere. Întins pe aripa tinereții mele/ ca să poată intra fiorul zborului tău.// Stă-mi alături. Foarte aproape. Fără să faci umbră alei mele,/ ce poate singură găsi lumina de a fi femeie.// În juru-mi. În răsuflare. În gând./ Reținându-ți spaima, încât să nu poată fugi/ din această landă de fericire.// Stă-mi. Decide tu unde./ Cum deja s-a întâmplat.” [pp.14/15 (4.)] “A te avea aici, în visele lichide/ ale nopților fără somn, în aprilii neașteptate/ ale unei dimineți ce albăstrește de lumină.// În alfabete străine/ și curbubeie de mătase,/ […] A te avea aici înseamnă a ne apropia/ de miracolul de a fi altundeva,/ gura aurită a unei poezii/ renăscute dincolo de ritul soarelui.” [pp.16/17 (5.)] “Mai înainte ca tu să vii/ ziua era indigoul unui crepuscul,/ pragul unui stăvilar ancestral/ ce nu știa dacă să sature lumea – […] Mai înainte ca tu să vii/ nu purtam cu mine vocalele de a fi femeie,/ acel răsuflu ce face să înțelegi vastitatea/ de a iubi în largul mării.// Vorbeam aiuristic despre viață,/ suprapuneam inutile ore/ pe tabla gândirii.// Îmi imaginam că s-ar fi putut întoarce/ mereu în urmă,/ în refugiile copilăriei/ fără să știu că există un pasaj/ în care certitudinea lasă locul/ frumuseții imensului :/ riscul de a fi fericiți.” [pp.42/43 (1.)] “Și totuși simt că te iubesc,/ s-a copt doar un grăunte/ de timp în acest câmp/ însetat de promisiuni. […] Tu – surâs din petale de lumină/ trebuie să știi/ că am păzit tainic rădăcina ta/ în pântecul viselor de neatins// și când te privesc/ ochii fug în călătorie.// Dar nu mă întreba de țintă:/ n-aș ști să-ți spun despre atâtea poteci ale chipului tău./ Uneori mă întind pe pământul gol și înfierbântat/ de irisurile tale, unde umbra se risipește/ la raza privirii tale. […] În brațele tale mă regăsesc/ nouă existență – retrăiesc/ povestea venirii pe lume –/ cu tine ce ești –/ promisiunea legată de batantul fericirii –/ prilejul că s-a deschis la un nou soare.” [pp.46/49 (1.)] “[…] sub povara planetei mele de apă.// Te-am mângâiat încet/ în noaptea asta, închizând o clipă/ genele somnului: visul/ nu s-a întrerupt în valea însorită/ a veșniciei.” [pp.56/57 (5.)]

*

Valeria Di Felice “nella valle assolata dell’eternità” di Dumitru Găleșanu

Valeria Di Felice è una sensibile e talentuosissima poetessa e scrittrice italiana (Nereto), residente in Abruzzo, fondatrice della Di Felice Edizioni, che ho avuto il piacere di incontrare durante il mio viaggio esistenziale proiettato sui meridiani della poesia, con la quale ho anche collaborato in campo letterario (anno 2020).

Ma il nome di Valeria non è del tutto sconosciuto ai romeni amanti della bellezza culturale-artistica, soprattutto agli amanti della poesia, e questo perché la poetessa ha già “all’attivo” più di 15 pubblicazioni, sia in Italia che all’estero. Notevoli sono i suoi libri di poesia pubblicati in lingua madre: L’antiriva (2014), Attese (2016), nonché Il battente della felicità (2018 – 1ª edizione, 2019 – 2ª edizione); le sue creazioni sono state tradotte e pubblicate: in Marocco (2012), negli Emirati Arabi Uniti (2015), in Giordania e Palestina (2017), in Tunisia (2020), nei Paesi Bassi (2021) e in Spagna (2021). Le liriche della poetessa sono state inoltre riprodotte in numerose antologie internazionali, tra cui l’antologia Presente continuo. Quaranta poeti italiani contemporanei, pubblicata in Romania (dalla Casa editrice Cosmopoli, Bacau, 2021), tradotta in romeno da Eliza Macadan e Alexandru Macadan. Ma prima ancora (pubblicato da Vital Prevent Edit di Craiova), nel 2016, era apparsa l’edizione bilingue Attese / Așteptări, superbamente curata e tradotta dal poeta Geo Vasile.

Per quanto riguarda la sua notorietà nelle nostre terre carpatiche, non va trascurato che per lo stesso libro – la poetessa e curatrice Valeria Di Felice ha ricevuto il “Premio libro dell’anno 2016” al Festival-Concorso nazionale di creazione letteraria “Avangarda XXII”, 16ª edizione, che si è svolto a Bacau il 25-26.IX.2017. E noi in Romania, per esperienza personale, sappiamo quanto sia impegnativo valutare e vincere tali premi con opere che hanno raggiunto i concorsi letterari nazionali.

Quindi, per usare ora un termine della letteratura giuridica, strettamente utilizzato nella mia sfera di attività pubblica (ma che ovviamente in questo saggio non può che avere una semplice e pura connotazione artistico-letteraria), come avrei scoperto in seguito a proposito dell’editoria libraria in Romania: Di Felice ha recidivato. Quindi, nel 2022 la poetessa italiana torna in Romania, questa volta con l’edizione bilingue italo-romena Il battente della felicità / Batantul fericirii, tradotta dal noto poeta e scrittore George Popescu, pubblicata dalla prestigiosa casa editrice Eikon di Bucarest. Dopo due edizioni in Italia (2018-2019) Il battente della felicità è stato precedentemente pubblicato in versione italo-spagnola (El batiente de la felicidad, Sevilla, Renacimiento, 2021), tradotto dalla professoressa María José Flores Requejo.

Mantenendo ancora per un attimo la formula giuridica del ‘caso’ per la nostra ricerca e analisi letteraria, attraverso un breve ‘sopralluogo’, condotto esclusivamente secondo le nostre capacità di comprensione di questa materia così delicata e seducente, come compito che fin dall’inizio abbiamo assunto all’istante e senza alcun vincolo semantico-ispirazionale, alla fine dell’‘indagine’ possiamo anche delineare le coordinate essenziali riguardanti l’autentica creazione e che, per anni e con audacia, l’eminente poetessa ha ritratto.

Sono stato molto entusiasta di leggere il libro. Mi è stato spedito a casa dai rappresentanti dell’editore. Pur conoscendo il profilo artistico dell’autrice, sfogliando le 33 poesie distribuite in 83 pagine, tante quante ne contiene questo piccolo ma compattissimo volume, mi sono immediatamente accorto di immagini poetiche di indicibile bellezza, che hanno avuto un impatto inaspettatamente confortante sulle corde più intime della mia anima.

Dal punto di vista tematico ed editoriale, il libro è diviso in tre sezioni distinte: Sullo schienale del mare (pp.6-39), Intermezzo (pp.40-43) e Il battente della felicità (pp.44-83). Personalmente, non mi è sembrato che il modo in cui è stato strutturato fosse in qualche modo ‘separativo’ rispetto alla continuità della lirica espressa dalla poetessa in ogni paragrafo (o parte). Al contrario, ovunque si rivolga la nostra attenzione e lo sguardo interiore dell’occhio della mente, da ogni poesia raccolta nelle 83 pagine, come un sorriso d’Aprile’ ci accoglierà dolcemente e riempirà i nostri sensi con lo stesso sublime flusso di emozioni, in un continuum poetico in pieno svolgimento.

Non sappiamo quanto questo fenomeno di eccellenza nella creazione poetica supermoderna sia voluto o intuito dalla poetessa, quanto sia pensato o solo potenzialmente pensato, attraverso il quale tutto si traduce in versi dall’interno del cuore…, riesce, letteralmente continuamente, a tenere spalancate le ali del soffio poetico di cui è nativamente dotata.

È sorprendente e incantevole sentire in profondità come quasi tutte le poesie che si ha modo di leggere e rileggere, non solo di questo volume, ma anche degli altri che lo precedono: L’antiriva o Attese – ad esempio, contengano la stessa formula magica ‘della continuità’, attraverso la quale l’intera sostanza del sentimento e del pensiero può trasgredire da uno stato all’altro, assumendo volto e forma in altri valori intermedi, come il dinamismo dell’espressione lirica sembri cambiare del tutto, mentre in realtà continua a essere ‘identico’ a se stesso.

Nessuna delle poesie ha un titolo, non ci sono altri indizi di identificazione o di introduzione al tema verso l’orizzonte del significato che si vuole far riconoscere al lettore meno versato nei misteri della creazione poetica attuale. No. Nelle pagine del libro, l’unico elemento di presentazione è fornito dai numeri reali: 1. ; 2. ; 3. e così via. Ma questo non rappresenta una mancanza o una carenza specifica, bensì una premessa di lavoro molto più praticabile nel dialogo autore-lettore, nel senso che le poesie così esposte, fin dall’inizio potranno essere ammirate e accolte come un quadro di grande finezza artistica, a seconda dell’orizzonte interiore di ogni possibile amante della lettura.

Per quanto riguarda la sintassi poetica e il modo in cui Valeria Di Felice utilizza costantemente le regole formali della lingua italiana, implicitamente i procedimenti relativi alla topologia delle frasi e delle espressioni, alla combinazione delle parole nelle espressioni utilizzate per creare effetti lirici e stilistici sorprendenti, è impeccabile.

Accorpando quest’ultima idea alle considerazioni già esposte, direi che le poesie dell’ Il battente della felicità, per la complessità e la continua rimembranza dello stato d’animo meraviglioso che ci imprimono in fase di lettura, pur sembrando susseguirsi una dopo l’altra in una successione naturale, in realtà, di fatto, discendono ognuna come da una clessidra, cioè una dall’altra, dall’inizio alla fine, e dalla fine del libro, di nuovo, all’inizio.

Infine, nel dare “a Cesare quel che è di Cesare”, non posso tralasciare il fatto che, leggendo e rileggendo la versione nella lingua di Dante di questa edizione, da letterato nato in Romania e in possesso del lessico della mia lingua madre (di per sé un gioiello impareggiabile di origine latina), non di rado ho avuto l’impressione che il verso luminoso, caldo e dolcemente malinconico di Valeria mi portasse in modo diretto e immediato nell’alta sfera di sentimenti e significati che ho trovato nella lirica giovanile del grande poeta Giacomo Leopardi.

Assaporando il Battente della felicità, la mia profonda convinzione è che Valeria scriva poesie anche… quando dorme. E ora e qui, mi vengono in mente le parole di un’amica della mia prima giovinezza, Veronica D. (non la vedo da decenni), che mi disse – cito a memoria: “Non so scrivere poesie e non ho talento. Ma poiché noi stessi siamo una poesia, il mio cuore mi sussurra versi. Anche senza ritmo o rima, sento che essi sono una poesia. Una poesia nostra, della giovinezza.”

Ma Valeria ha un grande talento per la scrittura poetica, essendo una poetessa sempre più coraggiosa e forte tra gli scrittori ed i poeti più eccellenti della sua generazione. Allo stesso tempo – come editrice e fondatrice della Di Felice Edizioni di Martinsicuro (TE) – sa bilanciare la sua nobile passione con l’obiettivo di diffondere l’arte.

Riproduco qui alcune righe chiave del libro di Valeria, innanzitutto per illustrare adeguatamente la correttezza delle idee sopra espresse e, non da ultimo, per indurre un minimo di incoraggiamento nel cuore degli amanti della poesia che non hanno avuto l’opportunità di scoprire l’universo poetico così incarnato: “Non sarà il primo giorno di viaggio/ ad annodare  turbanti al capo dei pensieri,/ […] a falcate fatte d’amore.// […] Non saranno i dubbi ad oscurare/ la resina ambrata delle nostre carezze,/ le vampe di rabbia degli occhi estranei/ ai nostri sguardi a omaggiare sentenze.// Saremo solo io e te/ a rendere calve le paure,/ a correre nudi sulle rotaie/ falciate nell’erba,//nell’aria greve di terra bagnata.” [pp.12/13 (3.)] “Stammi dentro. Con il sorriso./ Addosso. Stretto. Cucito alla mia pelle.// In silenzio. Sdraiato sull’ala della mia giovinezza/ perchè possa sentire il brivido del tuo volo.// Stammi accanto. Molto vicino. Senza fare ombra alla mia,/ chè possa trovare da sola la luce di esser donna.// Intorno. Nel respiro. Nel pensiero./ A trattenere la paura, chè non possa più fuggire/ da questa landa di felicità.// Stammi. Decidi   tu dove./ Il come è gi-a accaduto.” [pp.14/15 (4.)] “Averti qui, nei sogni liquidi/ delle notti insonni, negli aprili inaspettati/ di un mattino che su azzura di luce.// Dentro alfabeti stranieri/ arcobaleni di seta/ […] Averti qui è avvicinarsi/ al moiracolo dell’essere altrove,/ la bocca dorata di una poesia/ rinata oltre il rito del sole.” [pp.16/17 (5.)] “Prima che tu venissi/ il giorno era l’indaco di un crepusculo,/ la soglia di un argine ancestrale/ che non sa se dissetare il mondo – […] Prima che tu venissi/ non portavo con me le vocali dell’essere donna,/ quel respiro che fa comprendere la vastità/ dell’amarsi in mare aperto.// Parlavo incompiutamente della vita,/ sovrapponevo inutili ore/ sul tavolo del pensiero.// Immaginavo che si potesse tornare/ sempre indietro, nei rifugi dell’infazia/ senza sapere che esiste un varco/ in cui la certezza lascia il posto/ alla bellezza dell’immenso: il rischio di essere felici. [pp.42/43 (1.)] “Eppure sento di amarti,/ è maturato solo un granello/ di tempo, in questo campo/ assetato di promesse. […] Tu – sorriso dai petali di luce/ devi pur sapere/ che ho custodito la tua radice segretamente/ nel ventre dei sogni più irraggiungibili// e che mentre ti guardo/ gli occhi sono in viaggio.// Ma non chiedermi la meta:/ non saprei dirti dei tanti sentieri del tuo volto./ A volte mi distendo sulla terra nuda e arroventata/ delle tue iridi, dove l’ombra si disperde/ al raggio del tuo sguardo. […] Tra le tue braccia ritrovo/ nuova esistenza – rivivo/ la favola del venire al mondo – con te che sei –/ sei promessa adiacente il battente della felicità –/ l’occasione che si è aperta a un nuovo sole.” [pp.46/49 (1.)] “[…] sotto il peso del mio pianeta d’acqua.// Ti ho accarezzato lentamente/ questa notte, chiudendo per un istante/ le palpebre del sonno: il sogno/ non si è interrotto nella valle assolata/ dell’eternità.” [pp.56/57 (5.)]

by

Referinţă Bibliografică

Valeria Di Felice “în valea însorită a veșniciei” (Valeria Di Felice “nella valle assolata dell’eternità”) de Dumitru Găleșanu/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 26 septembrie 2023