Cu toate că cele două cuvinte / concepte sunt sinonime, similitudinea nu este totală. Ele își dezvăluie substanța și prin nuanțe particulare, care, însă, nu le îndepărtează, ci le apropie, armonizându-le. Te poți mărturisi în fața oricui, dacă aceasta îți este voia. În fața părinților, a învățătorilor, a prietenilor, dimensiunile cercului dovedindu-se neînchipuit de cuprinzătoare. De spovedit, însă… Numai în fața lui Dumnezeu. E drept, prin mijlocirea unui intermediar, care este preotul.
Iată însă că, prin proaspătul său volum de versuri – bilingv – ,,Mărturisiri – Testimonials” (Made in USA, LULU ENTERPRISES, 2021), Vavila Popovici amplifică aria de cuprindere, mărturisindu-se în fața unui număr de cititori imposibil de contabilizat pe cele două mari continente: America și Europa. Iar mărturisirile sale sunt raționale (,,Pleci năuc (…) / luând cu tine și țara și continentul / într-o valiză, sau mai multe / vrând să o răstorni într-o altă lume, / cu suflet cu tot”). Dar și emoționale, cu iz de spovedanie: ,,Încă mai apăs clapele albe și negre ale orgii, / să aud în jur sunetul ei îngeresc…”
Așa cum a făcut-o în toate cărțile sale – 63 la număr, aceasta fiind a șaizeci și treia – Vavila Popovici își risipește cu o dăruire rară portretul spiritual, înobilând stări aparent obișnuite cu vibrații emoțional poetice: ,,Îmi plăcea să ies dimineața din casă, / să văd munții în depărtare, / când soarele dimineții își despletea lumina / peste crestele lor ninse”; ,,Dacă te-aș vedea deschizând ușa casei, / toate clipele întunecate ale vieții / s-ar lumina”; ,,Ca un râu învolburat, sufletul poetului / iese din patul somnului său plin de vise / în lumea din afară”; ,,La plecare am luat cu mine dulcele grai românesc, / jurând că-l voi folosi povestind / și stihuri creând…”
Căci așa sunt toate plecările / înstrăinările oamenilor. Ale românilor, îndeosebi, ei fiind, printre multe altele, și creatori ai întristatei Doine de înstrăinare. Experiența vieții a dovedit omenirii că omul este un copac de un fel deosebit: are rădăcini, are trunchi și are ramuri. Trunchiul și ramurile omului / copacului pot fi mutate oriunde. Rădăcinile lui însă, nicăieri, niciodată. Este o realitate pe care și Vavila Popovici o simte, pentru că o trăiește, și o dezvăluie în cărțile sale. ,,Când va trece vântul noii primăveri / prin crengile arborilor goi, / voi înțelege gândurile, păsurile / celor rămași de strajă în țara mea” (…) ,,Când va trece vântul noii primăveri / prin crengile arborilor goi, / voi ști că va aduce cu el / suspinele celor plecați de lângă noi”.
Poezia autoarei Vavila Popovici nu este una eterică, plutitoare dincolo de realitățile concrete – unele mângâietoare, altele dure și dușmănoase – ci una terestră, versurile ei izvorând parcă din mintea și inima fiecărui om. Poetul este mesagerul, dar și părtașul: ,,Aș vrea să pot privi lumea / cu ochii tăi, cu privirea ta adâncă și clară / cu rădăcini în sufletul plin de speranță”. Astfel șezând lucrurile, autoarea nu trece cu indiferență pe lângă întâmplările determinate de situații create de alte situații – cauză / efect. ,,Of, de câte ori ne-am plâns / de măștile invizibile pe care le purtau unii oameni! / Ei, iată, am ajuns acum să purtăm toți / câte o mască, vizibilă de astă dată”.
Sugestive pentru actualitatea acestui volum de versuri sunt multe titluri: ,,Facem proiecte”, ,,Ce vremuri!”, ,,Nerăbdarea noastră”, ,,Ne-am ticăloșit!”, ,,Banii, ah, banii”, ,,Vremurile”, ,,Pe unde greșim?”, ,,Himerica fericire”, ,,Cerbicia omului”, ,,Pe ce drum, lume, ai pornit?”.
Vavila Popovici mai pune și alte întrebări. Dar mărturisește, așa cum îi este obiceiul, cu sinceritate: ,,Sunt una din elevele vieții / care nu știe să răspundă la întrebările puse”. Cu toate acestea, face o constatare în măsură să dea oamenilor curaj și încredere: ,,Și totuși sunt oameni care mai iubesc, / care păstrează iubirea în sufletele lor / ca pe o piatră nestemată”.
De unde și dorința firească a unui om care știe să prețuiască cum se cuvine acest dar Divin: VIAȚA. ,,Aș vrea să mai trăiesc, Doamne, / să mai pot ține în mână o carte, / să mai pot scrie încă o poezie”. Având credința că această dorință i se va împlini, mie nu-mi rămâne decât să aștept o nouă carte de poezie semnată cu numele VAVILA POPOVCI. Și spun și eu: ,,Aș vrea să mai trăiesc, Doamne”.
Vasile Filip
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..