Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » Viorel Surdoiu – ”Noeme plastice” – expoziție personală de pictură și sculptură

Viorel Surdoiu – ”Noeme plastice” – expoziție personală de pictură și sculptură

În aceste zile, la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu poate fi admirată expoziția personală de pictură și sculptură a artistului plastic, graficianului, poetului și omului de cultură gorjean, Viorel Surdoiu.

Expoziția se intitulează sugestiv ”Noeme plastice” și este o încântare pentru ochiul și sufletul vizitatorului, mai ales când în preajmă se află chiar autorul lucrărilor expuse.

Prin picturile expuse, Viorel Surdoiu dă frâu liber gândurilor și simțămintelor sale lăuntrice  dând conținut ideilor  bine structurate și elaborate ale autorului. Așa cum susținea și curatorul expoziției Dorina Cioplea-Văduva, cu prilejul  vernisajului acesteia din data de 4 octombrie a.c., când imaginarul pictorului ”este atât de bogat, iar frecvențele pe care vibrează sunt multiple”  noemele lui Viorel Surdoiu ”iau forme  foarte diferite și uneori chiar se materializează.”

Este o încântare să treci de la un exponat la altul și să simți bucuria faptului că ai în față o imagine multicoloră, expresivă, cu sensuri multiple izvorâte din adâncul gândurilor privitorului, dar induse de imaginația și creativitatea autorului.

Expoziția personală a lui Viorel Surdoiu conține 28 de tablouri pictate în ultima vreme de către artist și 9 sculpturi.

Dintre tablourile expuse menționăm: ”Universul B”, ”Tectonic”, ”Cartagina”, ”Ochiul Pământului”, ”Amurg”  seria ”Vegetal”, ”Geiser”, ”Resurecție”, ”Vortex”, ”Tectonic”, ”Pluta Meduzei”, Planide 1”, ”Planide 2” și enumerarea poate continua.

Sculpturile prezentate în expoziție ne arată un artist complex care reușește să dea forme  artistice într-un stil și o creație care îl reprezintă pe autor. Fiecare lucrare în parte este interesantă prin concepția și modul său de  realizare, mesajul pe care reușește să-l transmită privitorului și nu în ultimul rând prin modul de îmbinare a elementelor componente a fiecărei piese în parte. Interesante sunt și numele date de autor pieselor sale:  ”Venus”, ”Clamare”, ”E-Greta”, ”Cormo Ranul”,  ”Tracul”, ”Genesis”, ”Aquila”, ”Ecclesia” și ”Genus(Familia)”.

Dee remarcat este și faptul că autorul a reușit să ofere celor interesați privilegiul de a vizita această expoziție și în mediul on-line prin accesarea adresei: https://silvero2019.github.io/expo_2022/

În cele ce urmează prezentăm câteva date despre pictorul, sculptorul, graficianul, jurnalistul, poetul și omul de cultură gorjean Viorel Surdoiu.

Viorel Gheorghe Surdoiu s-a născut la data de 27 noiembrie 1964 la Târgu-Jiu, fiind fiul Mariei și al lui Gheorghe. Urmează cursurile Școlii generale nr. 1 din Târgu-Jiu(1971-1979), iar apoi pe cele ale  Liceului industrial nr. 5, actualmente Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Tg-Jiu (1979-1983).

Viorel Gheorghe Surdoiu urmează de asemenea cursurile  de Jurnalism ale Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca (2003 – 2005), fiind licențiat în Filozofie și Jurnalism al Universității „Spiru Haret” București (2007).

Aplecat spre fenomenul cultural, Viorel Surdoiu își începe activitatea artistică la Clubul Uzinelor 23 August București (1985-1988),  se reîntoarce la Târgu-Jiu și lucrează la Fabrica de Confecții Târgu-Jiu ca merceolog (1988-2005),  iar în timpul liber intră în zona publicistică: mai întâi ca grafician și publicist comentator la ”Jurnalul de Gorj” (1993-1994), colaborator  și co-redactor la ”Radio Omega” Târgu-Jiu (1993-1994).

Apoi lucrează  ca editorialist la săptămânalul ”Informația de Gorj” (2005-2006), redactor-șef la săptămânalul ”Timpul din Gorj” (2005-2007) și redactor de rubrică la cotidianul ”Gorjeanul”  unde este și responsabil de ediția ”Gazeta Gorjului Cultural” (2007-2009).

În perioada 2008-2015, îl întâlnim pe  Viorel Gheorghe Surdoiu ca  inspector de specialitate – cultură scrisă,  PR și redactor-șef la revistele „Jiul de Sus” și „Crinul Satelor” și  realizator al periodicelor „Bilete de Papagal” și ”Hazul”.

Din luna august 2015 Viorel Surdoiu este redactor la Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj. Devine membru al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban” (2017) și în perioada următoare se ocupă de publicația asociației ”Spicon” în calitate de redactor-șef  (din 2017).

Viorel Surdoiu este membru fondator al Fundației Culturale „Columna” și membru al următoarelor două cenacluri literare: Cenaclul „Altfel” și Cenaclul „Columna”.

Debutează literar în Cotidianul „Gorjeanul”, iar editorial debutează în anul 2011 cu volumul ”Contextul desprinderii de haos” , Editura CJCPT Gorj, Târgu-Jiu.

Dintre volumele publicate de Viorel Surdoiu amintim:  ”Contextul desprinderii de haos” (2011); ”Aripi de pământ”(2013); ”Feminitatea românească”, album fotografic, realizator; ”Gorjul literar”, antologie, corealizator (2015);” „De cealaltă parte a ploii”, (2016); Stâlpii – arhetipuri în arta brâncușiană”, album fotografic, realizator(2017); „Eroi pe Calea Eroilor”,  album,  realizator (2018): „Omiliile toamnei” (2019);

Creația poetică a lui Viorel Surdoiu este prezentă în mai multe volume de antologie, dintre care amintim: ”Gorjul Literar” (2015), ”Peregrinări” Ediția a V-a, Dublin, 2015; ”Sărutul” -2016, Ed. Măiastra; Poètes, vos papiers! – Anthologie de poésie roumaine, Iaşi (2014) Antologia de poeme ”Mama”(2014), coordonată de Gheorghe Răducanu și volumele comune „Scriitori în ţara lui Brâncuși” (2007) şi Gorjul Literar XI ( 2008).

De asemenea creații literare ale poetului Viorel Surdoiu  sunt prezente în mai multe publicați, precum: Revista ”Portal Măiastra”, Târgu Jiu; Revista ”Argeș”, Pitești; Revista ”Mozaic”, Craiova; Revista germana Die Brucke, Lyric; ”Columna”, ”Caietele Columna”, ”Unu”, ș.a.

De menționat faptul că Viorel Surdoiu este colaborator al revistei săptămânale ”Clipa”, editată în SUA.

Subliniem faptul că Viorel Surdoiu este implicat în activitatea culturală a municipiului Târgu-Jiu și a județului Gorj, asigurând coordonarea Taberelor de artă plastică și literatură organizate de Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj în anii 2017, 2018, 2019, 2021, 2022 .

De asemenea a fost organizatorul Concursului de eseuri filosofice ”Destine culturale europene”, ediția a VII-a, Târgu-Jiu, în 2022

Pasionat și cu talent, pictorul și graficianul Viorel Surdoiu este prezent, cu lucrări ale sale de grafică, în revistele  ”Kripton”, ”Altfel”, Caietele ”Columna” nr. 70-4/ 2013 și ”Onix”, nr. 1-2 ian.-febr. și nr. 9-10, sept. – oct. 2015, Antologia ”Sărutul”, Revista ”Helion” Timișoara, 2019.

Talentat în mânuirea pensulei și a culorii, pictorul Viorel Gheorghe Surdoiu are, de-a lungul anilor, numeroase expoziții  de pictură personale sau de grup, dintre care amintim:  Expoziţii personale:  ”Planide” la Galeriile municipale de artă Tg-Jiu (2013); expoziție personală la Centrul Cultural ”Jean Louis Calderon”, 2015, București; expoziție personală ”Metaforme”,  organizată la Muzeul Județean Gorj “Alexandru Ştefulescu” (2015); ”Metaforme II”, la Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj(2019). Dintre expozițiile de grup la care a fost prezent amintim:  ”Egografia” şi în cadrul ”GorjFest”, România, Rep. Moldova şi Bulgaria; Participare la Tabăra de artă plastică ”GorjFest”; Organizator prin Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj a Taberelor de artă plastică și literatură ”Eroi pe Calea Eroilor” la Centenar, 2018 și ”Cuvânt, Lumină și Culoare” 2019.

De menționat faptul că Viorel Surdoiu este și un împătimit al fotografiei,  fiind prezent la numeroase expoziții, dintre care ne oprim la expoziția de fotografie – SeeMe Exibitions în Still Life Collection  ”Fifth Annual Exposure Awards” desfășurat la Musee de Luvru (13 iulie 2015).

Subliniem  și faptul că omul de cultură Viorel Surdoiu este membru al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”A. Doru Șerban” din Târgu-Jiu și totodată redactorul șef al revistei de literatură, arte și istorie cultură ”Spicon” editată de aceasta.

dr. Victor Troacă

Președinte, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni

Facebooktwitterby feather

Despre TROACĂ Victor

Născut la 28 septembrie 1959, în satul Motru Sec, comuna Călugăreni, actualmente comuna Padeș, județul Gorj. Absolvent al Școlii generale din localitatea natală (1974), al Liceului Economic și de Drept Administrativ din Târgu Jiu (1978) și al Facultății Finanțe-Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice București (1983). Doctor în științe economice al instituției de învățământ superior absolvite. Lucrează peste 36 de ani în domeniul bancar și este cadru didactic, de-al lungul timpului, la mai multe instituții de învățământ mediu și universitar din Târgu Jiu și București. Autor sau coordonator a peste 25 de cărți de specialitate, cursuri universitare și lucrări aplicative și peste 100 de articole și studii de cercetare științifică publicate în reviste de specialitate sau volumele unor conferințe științifice, în țară și străinătate. Acomodat cu scrisul, se apleacă din ce în ce mai mult asupra unor studii, etnografice, istorice și a literaturii. Este membru fondator al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”A. D. Șerban” Târgu Jiu, iar din anul 2011 devine președintele acesteia, calitate în care organizează diverse evenimente specifice, scrie cronici literare și recenzii de carte și se ocupă de promovarea scriitorilor locali, dar nu numai. Din anul 2012 este membru al Societății de Gestiune a Drepturilor de Autor ”OperaScrisă.Ro”. Din anul 2017 începe să publice în revista ”Confluențe literare”. Este inițiator, fondator și director al revistei de literatură, arte și istorie culturală ”Spicon” editată de Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban” din Târgu-Jiu și locuiește în Târgu-Jiu. Opera: 1. ”Târgu Jiu – 600. Repere de ieri și de azi” (colaborator), Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2006; 2. ”Motru Sec – Studiu istoric și etnografic”, Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2006; 3. ”Aduceri aminte – după 30 de ani”, Tipog. Darcom Târgu Jiu, 2008, 4. ”La izvorul Motrului – culegere de versuri de ieri și de azi”, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2008; 5. ”Motrișor – cântec de dor”, Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2010; 6. ”Al. D. Șerban – Viață și destin cultural”, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2010; 7. ”Omagiu aniversar – 65 de ani de la nașterea scriitorului Alexandru Doru Șerban”- coordonator, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2014; 8. ”Conacele motrișorenilor”, Editura ”Măiastra” Târgu Jiu, 2016; 9. ”Conacele motrișorenilor - ebook” Editura Digitală București, 2016; 10. ”Mișcarea rotariană – în județul Gorj”, Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2017; 11. ”Anotimpurile copilăriei. Jurnalul anului 1973” – Editura ”Măiastra”, Târgu Jiu, 2018. 12. ”Rotary Club Târgu-Jiu. Două decenii de activitate, Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, ed. I - 2021; ed. II - 2022; 13. ”Profiluri de autori. Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni - Al. D. Șerban, Târgu-Jiu, Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, 2022; 14. ”Ion Sanda – profesor, om de cultură și poet gorjean”, Editura ”Măiastra”, Târgu-Jiu, 2023. 15. ”Monografia comunei Țânțăreni, județul Gorj”, coautor, coord., în curs de apariție la Editura ”Măiastra” Târgu-Jiu.